ICCJ. Decizia nr. 2620/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2620/2010
Dosar nr. 4535/99/2006
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 587 din 10 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul laşi, în temeiul art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G., fiul lui P. şi M., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 65 şi art. 66 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
S-a luat act de renunţarea părţilor civile SC M. SA şi SC M. SRL la judecarea acţiunilor civile formulate în cadrul procesului penal.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., s-a respins acţiunea civilă formulat de partea civilă N.S.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999, 1000 alin. (3) şi 100 C. civ., a fost obligat inculpatul P.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L. SRL, prin lichidator C.E.L., să plătească părţii civile L.C. daune materiale în cuantum de 34.361,93 lei (ROL).
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Inculpatul P.G. a fost asociat şi administrator al SC M.L. SRL laşi deţinând 81% din capitalul social. Societatea a desfăşurat activităţi de creditare pe bază de contract (activităţi de leasing). Prin sentinţa civilă 120/COM din 8 iulie 2004, Tribunalul laşi a hotărât deschiderea procedurii reorganizării judiciare, cu desemnarea unui administrator judiciar, întrucât M.L. a făcut dovada intrării în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile (fila 306). Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societăţii.
Întrucât planul de reorganizare prezentat a fost calificat ca nefiind viabil şi ţinându-se cont de rapoartele întocmite de administratorul judiciar din care rezultă că inculpatul căuta să nu permită creditorilor recuperarea creanţelor, Tribunalul laşi - judecător sindic - prin încheierea nr. 128 din 1 martie 2005 a respins planul de reorganizare propus de SC M.L. şi a dispus intrarea în faliment a societăţii şi dizolvarea acesteia. Inculpatului i-a fost ridicat dreptul de administrare (filele 333-334).
S-a mai reţinut că, la data de 25 februarie 2004, între partea vătămată N.S. şi SC M.L. SRL, prin administrator P.G., s-a încheiat contractul de leasing prin care societatea se angaja să cumpere de la un terţ - furnizor, un autoturism M., an de fabricaţie 2004, şi să transmită părţii vătămate folosinţa bunului (filele 14-19).
Partea vătămată a achitat cu chitanţa din 25 februarie 2004, avansul de 50% din valoarea de intrare a bunului, respectiv echivalentul a 45.000 euro (2.161.813.500 ROL) - fila 22 - avans care, conform contractului, trebuia plătit furnizorului. S-a întocmit la aceeaşi dată şi factura (fila 21).
Conform pct. D.1 din contract, livrarea şi primirea maşinii urmau a se realiza în maxim 60 zile de la data confirmării plăţii avansului.
În registrul de casă (fila 185) suma plătită de partea vătămată a fost înregistrată ca „încasare" şi în aceeaşi zi a fost retrasă pe bază de dispoziţie de plată de către asociatul M.G.
Potrivit documentelor contabile aflate la dosar, în perioada 10 noiembrie 2003 - 7 ianuarie 2004 acesta creditase societatea cu suma totală de 1.496.000.000 ROL (filele 186-187). Cu cererea din 12 februarie 2004, M.G. a solicitat inculpatului restituirea creditării, făcând referire la 1.903.000.000 ROL (fila 191).
Inculpatul şi-a dat acordul şi a semnat pentru eliberarea din casierie a sumei de 2.161.813.500 ROL (exact cea plătită de partea vătămată).
Fiind audiat, M.G. a susţinut că aceasta era suma reală cu care a creditat societatea, că nu a avut nici o „înţelegere", cu inculpatul în sensul retragerii banilor, putând să dispună de capitalul său „după bunul plac" (filele 182, 183).
În aceste condiţii, plata avansului către furnizor nu s-a făcut.
De altfel, în anul 2004, SC M.L. SRL a efectuat două importuri de autoturisme la datele de 28 februarie 2004 şi 4 aprilie 2004, un D. şi un A. (fila 456).
Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru achiziţionarea autoturismului M.; nu a cerut părţii vătămate documentele necesare întocmirii dosarului de leasing, ceea ce relevă că de la început nu a avut intenţia executării contractului în condiţiile stipulate. Mai mult, pentru a capta încrederea părţii vătămate că îi va putea restitui suma plătită în avans, dacă nu va asigura livrarea autoturismului, în termenul prevăzut, inculpatul a emis la data de 3 martie 2004, şase bilete la ordin, fiecare în valoare de 300.000.000 ROL (filele 23, 25, 27, 29, 31, 32), cu scadenţe diferite în prima jumătate a lunii iulie 2004.
Constatând că inculpatul nu înţelege să execute obligaţia, persoana vătămată a introdus în bancă toate biletele la ordin. Plata a fost refuzată pentru lipsa totală de disponibil.
Scadenţa biletelor la ordin a coincis cu deschiderea procedurii de reorganizare şi N.S. s-a înscris în tabelul preliminar al creditorilor.
La data de 22 martie 2004, între SC M. SA Bucureşti, SC M. SRL Bucureşti, prin reprezentant M.N. şi SC M.L. SRL prin administrator P.G., s-au încheiat contractele de leasing financiar prin care locatorul se obliga să procure de la furnizor, pentru fiecare societate în parte, câte un M. Au fost emise facturile din 22 martie 2004 (filele 46, 63) înregistrate în jurnalul de vânzări - fila 81. Cu O.P. din 23 martie 2004 şi O.P. din 25 martie 2004, SC M. SA a achitat contravaloarea facturii (fila 46).
Cu O.P. din 23 martie 2004 şi din 29 martie 2004, SC M. SRL a achitat contravaloarea facturii (filele 85, 86).
Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru aducerea autoturismelor, iar la somaţia administratorului M.N. de a restitui avansul, a emis la data de 9 iunie 2004 patru bilete la ordin, scadente în aceeaşi lună. Introduse la plată, B.O. au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
La sfârşitul lunii aprilie 2004, partea vătămată L.C. l-a contactat pe inculpat făcându-i cunoscută intenţia sa de a achiziţiona în sistem leasing un autoturism, precizându-i că dispune doar de suma de 5000 euro. în aceste împrejurări, inculpatul a pretins că îi poate procura un autoturism V. la preţul de 8500 euro, recomandându-i plata integrală a preţului şi nu alegerea sistemului leasing, prima variantă scutindu-l de plată „a numeroase taxe şi comisioane".
Partea vătămată a procurat întreaga sumă, iar la data de 11 mai 2004 a încheiat cu inculpatul un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism V., an de fabricaţie 2000/2001, la aceeaşi dată plătind suma de 343.619.372 ROL, echivalentul a 8500 euro.
Inculpatul a întocmit factura proformă din 11 mai 2004 şi a emis chitanţa (filele 97, 98).
Factura nu a fost înregistrată în registrul de vânzări, iar despre încasarea banilor nu s-a făcut menţiune în registrul de casă (filele 104 şi urm.).
Constatând că a trecut termenul de 25 zile prevăzut în contract pentru livrarea maşinii, partea vătămată a solicitat în scris la 9 iunie 2004 (fila 99) şi la 6 iulie 2004 (fila 101) restituirea sumei achitate. Motivând „dificultăţi financiare", inculpatul a fixat două termene de plată pe care însă nu Ie-a mai respectat.
S-a mai reţinut că din luna august 2002, C.l. este asociat unic şi administrator al SC C. SRL laşi. Director al acestei societăţi, cu drept de semnătură în bancă, era în anul 2004, l.C. - asociat unic şi administrator al SC A.P. SRL laşi.
Prezentând băncii R. un contract de vânzare-cumpărare utilaje datat 20 martie 2003 şi factura fiscală din 26 martie 2003 în valoare de 2.379.738.203 ROL (filele 415-417), l.C., ca administrator al SC A.P. SRL, a solicitat acordarea unui credit pentru investiţii, în valoare de 2 miliarde lei, pentru o perioadă de 3 ani (fila 425).
La 24 martie 2004, a fost încheiat contractul de credit prin care suma solicitată a fost acordată integral (filele 398-400). În calitate de debitor garant apare SC M.L. SRL, prin inculpatul P.G., care garantează rambursarea sumei cu ipotecă rang III asupra imobilului proprietatea societăţii amplasat în A.S. (deja grevat de sarcini tot în favoarea R.).
Potrivit extraselor de cont de la filele 135-140, creditul intră în contul SC A.P. SRL la 29 martie 2000. Pentru a da aparenţă respectării destinaţiei acestuia, în aceeaşi zi, 1.934.000.000 ROL sunt viraţi în contul SC C. SRL făcându-se menţiunea că suma reprezintă contravaloarea facturii din 26 martie 2003 (fila 135).
La 30 martie 2004 din contul SC C. SRL, banii pleacă în două direcţii:
- 786.550.000 ROL la SC G.S. SRL ca plată a facturii din 16 februarie 2003 reprezentând mijloace fixe;
- 1.102.500.000 ROL la S.C. MOLDO LEASING S.R.L. ca plată a contractului de leasing pentru utilaje. Acest contract nu exista la data operaţiunii, fiind încheiat două zile mai târziu, la 1 aprilie 2004.
La 30 martie 2004, din contul SC G.S. SRL, banca preia cei 786.550.000 ROL pentru rambursarea unui credit contractat anterior. La 31 martie 2004, din contul SC M.L. banii pleacă în două direcţii:
- 616.500.000 ROL în contul SC A.P. SRL.
- 485.800.000 ROL în contul SC G.S. SRL.
La 31 martie 2004, din contul SC G.S. SRL, banca preia cei 485.800.000 ROL pentru lichidarea creditului contractat de această societate. După această dată, în contul societăţii nu mai apar operaţiuni.
Tot la 31 martie 2004, din contul SC A.P. SRL, banca preia cei 616.000.000 ROL ca restituire a liniei de credit acordate la 10 martie 2004.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea nici unei infracţiuni.
Cu privire la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, inculpatul a arătat că cele trei contracte de leasing încheiate de SC M.L. SRL cu părţile civile N.S., SC M. SA şi SC M. SRL deghizează trei contracte de împrumut încheiate între SC M.L. SRL, N.S. şi M.N., administratorul SC M. SA şi SC M. SRL.
Apărarea inculpatului nu a fost dovedită de nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză. împrejurarea că acel chitanţier ce cuprindea chitanţa din 25 februarie 2004 eliberată părţii civile N.S. de SC M.L. SRL a fost achiziţionat de la SC S.L. la data de 11 martie 2004 nu dovedeşte caracterul simulat al contractului de leasing din 25 februarie 2004 încheiat între SC M.L. SRL şi N.S.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă L.C., inculpatul a arătat că a făcut toate demersurile pentru procurarea autoturismului ce făcea obiectul contractului, însă nu a găsit pe piaţa de profil din Germania nici un autoturism V. la preţul din contract, iar ulterior nu a mai avut nici timp şi nici bani pentru a restitui preţul plătit în avans de partea civilă, din cauza instituirii unui sechestru asupra conturilor SC M.L. SRL.
Inculpatul nu a făcut nici o dovadă a demersurilor pe care pretinde că Ie-a făcut în vederea executării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 mai 2004 cu partea civilă L.C., iar intenţia sa infracţională este dovedită de împrejurarea că nu a înregistrat în registrul de vânzări factura pro formă din 11 mai 2004 şi nu a făcut menţiune în registrul de casă despre chitanţa din 11 mai 2004, emise în baza contractului de vânzare-cumpărare amintit.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului P.G. care în perioada 25 februarie 2004 - 11 mai 2004 a indus în eroare pe părţile vătămate N.S., SC M. SA, SC M. SRL cu prilejul încheierii a patru contracte de leasing şi pe partea vătămată L.C., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, ascunzându-le intenţia de a nu executa contractele şi determinându-le astfel să ia dispoziţia patrimonială prejudiciabilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 din alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta aceluiaşi inculpat care la data de 25 martie 2004 a garantat cu imobilul situat laşi, aparţinând SC M.L. SRL rambursarea unui credit contractat de SC A.P. SRL, credit din care au fost achitate datorii personale ale inculpatului către SC G.S. SRL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
S-a apreciat că reţinerea disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în încadrarea juridică a acestei infracţiuni nu se justifică, devreme ce modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 de la data săvârşirii infracţiunii şi până în prezent nu au vizat condiţiile de incriminare şi nici limitele speciale de pedeapsă, ci doar au determinat o renumerotare a articolelor, infracţiunea săvârşită de inculpat fiind incriminată la data judecării de art. 272 pct. 2 din această lege.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, gradul concret de pericol social, urmările produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, reţinându-se sub acest aspect conduita nesinceră a acestuia, dar şi lipsa antecedentelor penale.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale, precum şi stăruinţa depusă de inculpat pentru repararea pagubei pricinuite părţii civile N.S., instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că părţile vătămate N.S., SC M. SA, SC M. SRL şi L.C. s-au constituit părţi civile cu sumele pe care le-au plătit ca avans pentru executarea contractelor de leasing şi, respectiv de vânzare-cumpărare, încheiate cu SC M.L. SRL, reprezentată de inculpat.
În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a restituit părţii civile N.S. suma de 216.182 lei (RON).
În termenul prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea a fost apelată de inculpatul P.G., formulând critici cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În motivarea apelului, inculpatul a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât nu a avut intenţia de a induce în eroare părţile vătămate, care de altfel nu au dorit niciodată încheierea unor contracte de leasing cu SC M.L. SRL.
A învederat că, atât contractele de leasing încheiate cât şi facturile emise au avut în realitate rolul de a garanta restituirea împrumuturilor pe care cele două societăţi le făcuseră către SC M.L. SRL.
Referindu-se la partea vătămată N.S., inculpatul a invocat o creditare „mascată" prin contracte de leasing, deoarece partea vătămată cunoştea situaţia precară a societăţii şi a hotărât să o crediteze în deplină cunoştinţă de cauză.
În ce priveşte partea vătămată SC M. SA şi M. SRL, inculpatul a susţinut că intenţia acestora nu a fost de încheiere a contractului de leasing, cât timp acestea nu au depus balanţele şi bilanţurile contabile (pentru a dovedi bonitatea) şi nu au indicat vreun furnizor preferat pentru autoturismele comandate.
Referindu-se la partea vătămată L.C., inculpatul a susţinut că fapta a fost incriminată ca înşelăciune, în raport de rezultatul tranzacţiei (neachizitionarea autoturismului şi nerestituirea banilor), fără a se ţine seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, în care se prevedea expres că „în cazul în care contractul nu poate fi respectat din motive ce sunt sau nu imputabile societăţii, banii se dau înapoi".
În subsidiar, inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei şi aplicarea art. 81-83 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 587 din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului laşi, hotărâre care a fost desfiinţată în latură penală şi civilă.
Rejudecând cauza, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni de bază.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (şase) ani la 5 (cinci) ani închisoare.
Au fost recontopite pedepsele, urmând ca inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul a recuperat din prejudiciul cauzat părţii civile L.C. suma de 1.900 lei, conform chitanţei din 17 noiembrie 2009, urmând ca inculpatul să achite părţii civile diferenţa de 32.461,93 lei.
Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în limite procedurale, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În cauză a fost administrat un probatoriu complet, şi au fost verificate toate apărările inculpatului.
Coroborând declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor M.G., copiile contractelor din 25 februarie 2004 încheiat între SC M.L. SRL şi N.S.; din 22 martie 2004 încheiat între SC M.L. SRL şi SC M.SA; din 22 martie 2004 încheiat între SC M.L. SRL şi SC M. SRL; copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11 mai 2004 între SC M.L. SRL şi L.C., copiile facturilor fiscale din 11 mai 2004; copiile chitanţelor; copiile biletelor la ordin emise de inculpat şi refuzurile de plată a acestora; copia contractului de leasing din 01 aprilie 2004 încheiat între SC M.L. SRL şi SC C. SRL; copia facturii fiscale; extrase de cont ale SC A.P. SRL, SC C. SRL, SC M.L. SRL şi SC G.S. SRL; copiile contractului de credit din 24 martie 2004 şi ale actelor ce au stat la baza încheierii acestuia; copia contractului de ipotecă rang III asupra imobilului aflat în proprietatea SC M.L. SRL; declaraţiile învinuitului; declaraţia martorei audiate în apel, P., rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Pe baza dovezilor ce atestau că SC M.L. SRL, societate administrată de inculpat, intrase în incapacitate de plată a datoriilor exigibile, prin sentinţa civilă nr. 120/Com din 08 iulie 2004 a Tribunalului laşi (fila 306 dosar u.p.), s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi desemnarea unui administrator judiciar.
Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societăţii.
Ulterior, la data de 01 martie 2005, prin încheierea de şedinţă nr. 128, Tribunalul laşi a respins planul de reorganizare prezentat de societate şi a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea SC M.L. SRL.
Evident că, inculpatul cunoştea situaţia financiară a societăţii.
La data de 25 februarie 2004, între partea vătămată N.S. şi SC M.L. SRL s-a încheiat un contract de leasing, vizând cumpărarea de la un terţ furnizor a unui autoturism M., an de fabricaţie 2004.
În acest scop, partea vătămată a achitat cu chitanţă, avansul de 50% din valoarea de intrare a maşinii, respectiv echivalentul a 45.000 euro (fila 22 dosar u.p.)., întocmindu-se şi factura (fila 21 dosar u.p.).
Apărările invocate de inculpat şi anume, faptul că partea vătămată N.S. era asociat la o societate de leasing, sau împrejurarea că la momentul încheierii contractului cu SC M.L. SRL nu a nominalizat furnizorul autoturismului, precum şi data când au fost emise factura şi chitanţa ce atestau plata avansului, nu sunt în măsură să confirme apărările că acest contract, ca şi cele încheiate cu SC M. SA şi SC M. SRL erau fictive având ca scop de a masca creditarea SC M.L. SRL, garantând totodată restituirea sumelor împrumutate.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul nu a făcut niciun demers pentru achiziţionarea autoturismelor părţilor vătămate, care au plătit avansul stabilit de inculpat, emiţându-se chitanţe şi facturi. în urma diligentelor părţilor vătămate, inculpatul a emis bilete la ordin, la data de 03 martie 2004 (8 bilete în cazul părţii vătămate N.S., scadente în prima jumătate a lunii iulie 2004 şi 4 bilete emise la data de 09 iunie 2004 şi scadente în aceeaşi lună, în cazul părţii vătămate M.N.).
Introduse la plată, biletele au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil, situaţie de care inculpatul avea cu certitudine cunoştinţă.
În ce priveşte „contractul de vânzare-cumpărare" înregistrat cu partea vătămată L.C., prin care inculpatul s-a înţeles cu aceasta să-i procure un autoturism V. la preţul de 8.500 euro, sumă pe care partea vătămată i-a achitat-o integral, se impun următoarele precizări.
Faptul invocat de inculpat şi anume că în perioada respectivă s-a deplasat în Germania, nu complineşte demersurile pe care trebuia să le facă pe baza înţelegerii cu partea pentru a-i cumpăra maşina al cărui preţ îl plătise inculpatului.
Inculpatul se putea deplasa în orice scop în Germania, faptul că el nu a comunicat cu partea vătămată pe această temă, nu a înregistrat în registrul de vânzări factura, nu a făcut nicio menţiune în registrul de casă al societăţii cu privire la suma de 8.500 euro încasată de la L.C. şi a adus la cunoştinţă părţii vătămate dificultăţile financiare abia în iulie 2004, după ce aceasta i-a solicitat în scris restituirea sumei, sunt evident aspecte care dovedesc intenţia inculpatului la încheierea respectivului contract de vânzare-cumpărare.
Elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi respectiv o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective.
Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale, astfel cum solicită inculpatul.
Probatoriul dosarului dovedeşte fără dubiu intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile vătămate cu prilejul încheierii contractelor, el cunoscând situaţia juridică şi financiară a societăţii şi urmărind obţinerea unui folos material injust.
Referindu-se în acest context la martora P.M., ascultată în faza apelului la solicitarea inculpatului, instanţa de apel a menţionat susţinerea acesteia, în sensul că în contractul încheiat între SC M.L. SRL cu părţile vătămate N.S., L.C., SC M. şi M. documentele de bonitate fiscală ale acestora nu au ajuns la ea, astfel cum era legal, fiind singurul ofiţer de credite al SC M.L. SRL din acea perioadă.
Din declaraţia acestei martore rezultă că în situaţiile date, inculpatul se ocupase şi de dosarele de bonitate fiscală ale clienţilor, de avizare şi de stabilire a avansului.
La finalul declaraţiei, martora P.M. menţionează că, în perioada cât a lucrat ca ofiţer de credite ia SC M.L. SRL, s-au încheiat aprox. 150 contracte de leasing, dar, în afara celor trei contracte care formează obiectul prezentului dosar - cu referire la contractele încheiate cu părţile civile N., L., SC M. şi SC M. „nu îşi aminteşte să fi întocmit alte contracte de leasing fără documentaţie".
Şi acest martor confirmă faptul că inculpatul a avut o conduită specială în cazul acestor părţi vătămate.
În ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, constând în aceea că, la data de 25 martie 2004 a garantat cu imobilul aparţinând SC M.L. SRL, rambursarea unui credit din care au fost achitate datorii personale, inculpatul nu o contestă, fapta fiind pe deplin probată cu înscrisurile de la dosarul cauzei respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2003 şi factura fiscală de la filele 415-417 dosar u.p. contractul de credit (filele 398-400 u.p.), extrasele de cont (filele 135-140 dosar u.p., înscrisurile emise de SC C. SRL, SC A.P. SRL şi SC R.
În contextul argumentelor expuse, instanţa de control judiciar a apreciat că sunt nefondate criticile inculpatului.
Referitor la tratamentul sancţionator aplicat inculpatului, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a respectat criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a ţinut cont de cauzele ce agravează răspunderea penală cât şi de cele care o atenuează.
În acest sens, s-a apreciat că, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., instanţa de fond i-a aplicat inculpatului pedepse orientate sub limitele minimului special prevăzute de textele de incriminare.
Întrucât inculpatul a mai achitat în apel o parte din prejudiciul cauzat părţii civile L.C., s-a constatat că se justifică o reapreciere a cuantumului pedepsei principale, ce urmează a fi redusă la 5 ani.
S-a mai reţinut că limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare pentru cea mai gravă dintre infracţiunile imputate inculpatului -încadrarea juridică fiind impusă de valoarea prejudiciului cauzat - dar şi celelalte criterii de individualizare, nu justifică o pedeapsă de 2 sau 3 ani închisoare care să permită aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 83 C. pen. sau art. 861 C. pen.
Ca urmare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul inculpatului, doar sub aspectul reindividualizării pedepsei, care a fost redusă la 5 ani închisoare, constatându-se achitat parţial prejudiciul cauzat părţii civile L.C.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin motivele de recurs, astfel cum au fost formulate în scris şi susţinute oral de apărătorul ales, a invocat în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 9 şi 14 C. proc. pen., susţinând în esenţă că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului, precum şi asupra unor cereri esenţiale formulate în apel, hotărârile pronunţate nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia, pedeapsa aplicată inculpatului fiind greşit individualizată, impunându-se aplicarea disp.art. 81 - 867 C. pen., faţă de circumstanţele personale ale inculpatului şi împrejurarea că a achitat o mare parte din prejudiciul cauzat părţilor civile.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, prioritar pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor legale menţionate, hotărârile sunt supuse casării, între altele, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
În prezenta cauză, condiţiile impuse de acest motiv de casare sunt îndeplinite.
Astfel, prin apărările formulate în apel, inculpatul a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la aspectele care, în opinia sa, relevau lipsa bunei credinţe a părţii vătămate N.S. şi caracterul simulat al contractelor de leasing încheiate de SC M.L. SRL cu N.S., cu SC M. SA şi cu SC M. SRL, invocând, între altele, înscrisul aflat la fila 163 a dosarului de fond.
Instanţa de control judiciar a înlăturat global apărările inculpatului, fără a analiza acest înscris, nu a argumentat de ce nu pot fi reţinute apărările inculpatului, cu privire la aspectul achiziţionării chitanţierului ulterior datei încheierii contractulului de leasing cu partea vătămată N.S. şi emiterii chitanţei conţinută în acel chitanţier, care sunt probele care contrazic susţinerile inculpatului.
Aspectele invocate de către inculpat erau esenţiale în aflarea adevărului, conform art. 3 C. proc. pen. (în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului"), de natură să asigure realizarea scopului procesului penal şi să influenţeze soluţia procesului.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia prioritar pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel laşi.
În urma rejudecării apelului vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate în recurs, instanţa de apel urmând a le analiza şi a răspunde prin hotărârea pe care o va pronunţa.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel laşi.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2605/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2634/2010. Penal → |
|---|
