ICCJ. Decizia nr. 2667/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2667/2010
Dosar nr.5774/1/2010
Şedinţa publică din 6 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 iunie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, verificând conform art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.D. - fiul lui H. şi E. - în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa a dispus menţinerea acestei măsuri după o analiză a temeiurilor ce au stat la baza luării acestei măsuri.
La data de 24 iunie 2010 inculpatul a formulat cerere de recurs împotriva încheierii sus-menţionate cerere înregistrată sub nr. 7021/ R la Dosarul nr. 5517/120/2008.
Cum la data de 7 iunie 2010, încheierea prin care i s-a menţinut măsura arestării i-a fost comunicată inculpatului pe care a menţionat „nu fac recurs", iar cererea de recurs este din data de 24 iunie 2010, termenul de 10 zile stabilit de legiuitor potrivit art. 3853 C. proc. pen. este depăşit, recursul inculpatului va fi respins, ca tardiv, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva încheierii din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5517/120/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2668/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
---|