ICCJ. Decizia nr. 2613/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2613/2010
Dosar nr.5676/1/2010
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre alte măsuri, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.N.D. (fiul lui I. şi A.).
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, astfel încât măsura arestării preventive a inculpatului apare ca fiind legală şi temeinică, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că în data de 28 noiembrie 2006 s-a prezentat la sediul B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Constanţa de unde a ridicat, în numerar, în două tranşe sumele de 10.000 lei şi 180.000 lei, utilizând o carte de identitate falsificată prin înlocuirea fotografiei titularului (atât al contului, cât şi al cărţii de identitate) M.V.
Prin sentinţa penală nr. 262/ F din 1 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul M.N.D. pentru faptele reţinute în sarcina sa, aplicându-i o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel şi inculpatul, fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză temeiurile de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 12 martie 2009, l-au constituit lit. a) şi lit. f) ale art. 148 C. proc. pen., întrucât inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală şi una din infracţiunile săvârşite este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de recurenţi, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpatului (este recidivist şi nu desfăşoară o activitate utilă).
Nu în ultimul rând, se constată că există probe de natură să contureze presupunerea rezonabilă participării recurentului inculpat la săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat şi condamnat în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpaţi, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul M.N.D.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2954/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
