ICCJ. Decizia nr. 2736/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2736/2010
Dosar nr. 10484/2/2009
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 89 din 31 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secţia a V-a penală, astfel cum a fost modificată pin Decizia Curţii de Apel din Roma, secţia a lll-a penală, din 17 octombrie 2007, şi a dispus transferarea persoanei condamnate R.F. (fiul lui M. şi S.) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 3 luni închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii permanente a ocupării şi exercitării funcţiilor publice.
Totodată, a fost dedusă perioada executată, începând cu 2 septembrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin adresa, M.J.L.C. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de M.J. din Republica Italiană, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate R.F. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate sus-numitului de o instanţă de judecată din statul solicitant.
În consecinţă, la 9 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei recunoaşterea sentinţei penale nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secţia a V-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia Curţii de Apel din Roma, secţia a lll-a penală, din 17 octombrie 2007, şi transferarea condamnatului R.F. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Prin sentinţa penală nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secţia a V-a penală numitul R.F. a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa unei amenzi de 2.500 euro precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii permanente a ocupării şi exercitării funcţiilor publice, fiind dispusă, totodată, expulzarea persoanei condamnate de pe teritoriul statului italian la terminarea executării pedepsei, iar prin Decizia Curţii de Apel din Roma, secţia a lll-a penală, din 17 octombrie 2007, devenită irevocabilă la 07 mai 2008 (prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia ll-a penală), au fost reduse, la 8 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa privativă de libertate, şi la 2.000 euro pedeapsa cu amenda, fiind menţinute celelalte dispoziţii.
S-a constatat, astfel, îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, şi de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, hotărârea de condamnare fiind definitivă şi irevocabilă.
În fapt, s-a reţinut că, la 1 septembrie 2006, R.F. împreună cu numiţii V.H., D.G., M.S. şi alte trei persoane rămase neidentificate, prin spargerea geamului autovehiculului în care se aflau numiţii G.G. şi M.R., au sustras o brăţară din piele, o verighetă din aur, un ceas de mână şi un portofel conţinând 220 euro, 2 dolar SUA şi un CEC, două telefoane mobile - aparţinând părţii vătămate G.G. - şi o poşetă conţinând diferite documente, un portofel cu 25 euro, un telefon mobil, un ceas de mână, un inel şi un lănţişor din aur - bunuri aparţinând părţii vătămate M.R.
Sus-numiţii l-au lovit pe numitul G.G. - parte vătămtă - provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 zile de îngrijiri medicale.
În aceleaşi împrejurări, R.F., împreună cu celelalte persoane, au săvârşit acte de violenţă sexuală de grup asupra părţii vătămate M.R., constând în aceea că unul din coinculpati a dezbrăcat-o de fustă şi slip, a târât-o afară din autovehicul şi i- a penetrat vaginul cu degetele de la mână, în timp ce alţi trei coinculpati l-au ţinut pe numitul G.G. pentru a nu veni în ajutorul părţii vătămate; în acest timp, ceilalţi doi coinculpati au asistat la săvârşirea faptei, susţinând infracţiunea, activităţi specifice complicităţii morale.
În urma acestor acţiuni, partea vătămată M.R. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5 zile de îngrijiri medicale.
S-a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei încriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi deart. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, faptele care au atras condamnarea numitului R.F. având corespondent în legislaţia penală română.
Astfel, faptele reţinute în sarcina numitului R.F. de autorităţile italiene realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., şi viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen., şi că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, în sensul că numitul R.F. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform adreselor din 6 iulie 2009, a M.I.R.A. - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, şi din 06 iulie 2009 emisă de M.I.R.A. - Direcţia Generală de Paşapoarte.
Deşi potrivit procesului-verbal de consemnare a declaraţiei din 26 iunie 2009 şi adresei din 8 septembrie 2009 trimisă Ambasadei României în Italia, persoana condamnată nu este de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, avându-se în vedere că prin sentinţa penală nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secţia a V-a penală, s-a aplicat măsura expulzării după executarea pedepsei, în cauză sunt incidente dispoziţiiie art. 3, paragr. 1, lit. a) din Acordul dintre România şi Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea conducerii la frontieră, semnat la Roma la 13 septembrie 2003 şi ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, şi dispoziţiile art. 3, paragr. 1 şi 2 din Protocolul Adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin OG nr. 92/1999.
În raport cu cele ce precedă, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 145 şi art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în raport cu care cererea Parchetului a fost admisă.
Împotriva sus-arătatei sentinţe au declarat recurs:
1) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, susţinând că sentinţa este nelegală sub următoarele aspecte:
- omisiunea pronunţării asupra executării pedepsei amenzii penale aplicate de instanţa italiană -2000 euro;
- deducerea perioadei executate (în stare de arest preventiv) cu începere de la 2 septembrie 2009 (în loc de 2 septembrie 2006).
2) Condamnatul - persoană transferabilă R.F., care a solicitat continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Italia.
Recursurile sunt fondate în sensul celor ce se arată în continuare.
1. Prima instanţă a omis să se pronunţe asupra amenzii în cuantum de 2000 euro - aplicată de instanţele italiene, amendă în privinţa căreia, în raport cu prevederile art. 115 - 117 şi art. 145 din Legea nr. 302/2004, trebuia să dispună să fie recunoscută şi executată ; această omisiune reprezintă, în mod vădit, o eroare de judecată care nu poate fi remediată decât prin casarea sentinţei atacate, în recursul Parchetului.
2. Cât priveşte durata dedusă ca executată în stare de arest preventiv - din pedeapsa privativă de libertate, Înalta Curte, constată, întemeindu-se pe actele din dosar, că, în realitate, executarea pedepsei a început la 2 septembrie 2006 (Ordinul nr. 1945/2008 R.O.E. din 15 mai 2008 al autorităţilor judiciare italiene - filele 20-22 din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti) iar nu la 2 septembrie 2009, cum vădit greşit a reţinut prima instanţă; şi sub acest aspect, luat în considerare din oficiu şi în recursul condamnatului persoană transferabilă R.F., sentinţa atacată urmează a fi casată cu deducerea corectă s perioadei executate (cu începere de la 2 septembrie 2006).
3. Cererea formulată de condamnatul persoană transferabilă R.F., de a se dispune continuarea executării pedepsei într-un loc de deţinere din Italia, nu pote fi primită deoarece, abstracţie făcându-se de împrejurarea că a fost formulată pentru prima oară, în această cale de atac, se constată că nu este compatibilă cu prevederile art. 117, cu referire la art. 122 alin. (1), din Legea nr. 302/2004.
Faţă de cele arătate mai sus, sub pct. 1 şi 2, urmează a se admite recursurile, a se casa în parte sentinţa şi, în rejudecare, a se recunoaşte şi pedeapsa amenzii de 2.000 euro şi a se dispune ca persoana transferabilă să execute şi această pedeapsă şi, totodată, a se deduce perioada executată de la 2 septembrie 2006 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana transferabilă R.F. împotriva sentinţei penale nr. 89 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, recunoaşte şi pedeapsa amenzii de 2000 euro, aplicată prin sentinţa penală nr. 6975 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, modificată prin Decizia Curţii de Apel din Roma din 17 octombrie 2007 şi dispune ca persoana transferabilă să execute şi această pedeapsă.
Deduce perioada executată de la 2 septembrie 2006 la zi.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2733/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2740/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
