ICCJ. Decizia nr. 2740/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2740/2010
Dosar nr. 6097/1/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii l.L.A. şi B.G.C., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului l.L.A. (fiul lui D. şi E.).
Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul l.L.A.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 10/F/CC din 6 mai 2010, Curtea de Apel Piteşti a admis propunerea formulată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului l.L.A. pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la 6 mai 2010 şi până la 3 iunie 2010.
Prin rechizitoriul nr. 65/P/2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (art. 257 C. pen., rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă (art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., în legătură directă cu art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În actul de sesizare se reţine că inculpatul l.L.A., în calitate de avocat a pretins suma de 14.000 lei de la denunţătorii C.C.l. şi C.V., primind efectiv suma de 3.400 euro de la aceştia, prevalându-se de o influenţă reală pe care ar avea-o asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Comercial Argeş, dându-le de înţeles denunţătorilor că numai prin remiterea acestei sume de bani judecătorului însărcinat cu soluţionarea litigiului ar putea obţine o soluţie favorabilă. Se mai reţine că, pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, anterior menţionată, inculpatul a întocmit în fals chitanţa din 20 aprilie 2010 în care a menţionat în fals că a încasat suma de 8.000 lei de la SC P.C.S. SRL, cu titlu de onorariu de avocat.
Curtea a apreciat că se impune, în continuare privarea de libertate a inculpatului, deoarece la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 rap. la art. 641 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Totodată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea în libertate a inculpatului putând aduce o atingere gravă relaţiilor şi valorilor sociale care formează ordinea publică şi, prin urmare, există probe certe în sensul prejudicierii ordinii publice, prin punerea în libertate a acestuia.
Calitatea sa de avocat potenţează pericolul social, determinând o stare de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii, fiind afectată imaginea nu numai a corpului avocaţilor, dar şi a corpului magistraţilor.
Cu privire la cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpate, s-a apreciat că întrunirea condiţiilor de admisibilitate conferă inculpatului vocaţia la liberare provizorie, însă art. 1608a C. proc. pen. impune şi o analiză a temeiniciei liberării; examinarea presupune aprecierea oportunităţii punerii în libertate a inculpatului la momentul de faţă şi consecinţele ce ar decurge din aceasta. Având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea concretă în care se bănuieşte că au fost săvârşite faptele imputate, Curtea a concluzionat că, în acest moment, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului l.L.A. nu este oportună.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar astfel cum a fost susţinută pe larg la dezbateri şi consemnată în partea introductivă a deciziei de faţă.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus- evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de fond - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală şi temenică.
În raport cu art. 5 din C.E.D.O. şi cu art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpaţilor, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, precum şi, în cazul inculpatului, ţinându-se seama de ocupaţia avută de acesta la data săvârşirii faptelor - avocat.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimental de insecuritate în rândul societăţii generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele reprezintă un potenţial pericol cu privire la buna administrare a actului le justiţie, la care era participant în calitate de avocat inculpatul, opinia publică putând ajunge la concluzia că folosirea mijloacelor necinstite, respectiv traficul de influenţă săvârşit de un avocat, este suficient pentru obţinerea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, cu alte cuvinte, că autorităţile judiciare pot fi influenţate prin "cumpărare".
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul l.L.A. împotriva încheierii din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 739/46/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2736/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2760/2010. Penal. Excepţie de... → |
|---|
