ICCJ. Decizia nr. 2703/2010. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2703/2010
Dosar nr. 7680/121/2008
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 570 din 18 decembrie 2009, Tribunalul Galaţi, în baza a condamnat-o pe inculpata Ţ.O. (fiica lui M. şi a N.), la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei Ţ.O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatei Ţ.O., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 08 noiembrie 2008 la zi.
De asemenea, prima instanţă, în baza disp. art. 117 C. pen., a interzis inculpatei Ţ.O. rămânerea pe teritoriul României după executarea pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.
Conform disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea în vederea distrugerii a celor 228 de comprimate care conţin ca substanţă activă MDMA, rămase după efectuarea analizelor chimice de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.l. cu nr. 34734 şi predate conform procesului-verbal din 21 noiembrie 2008 organului de cercetare penală.
A obligat-o pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Totodată, Tribunalul Galaţi, prin încheierea din data de 01 februarie 2010, s-a sesizat din oficiu şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii sus-menţionate în sensul reţinerii în favoarea acesteia a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a), c) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cum de altfel rezulta şi din motivarea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 170/D/P/2008 din 28 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ţ.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reţinându-se că inculpata, de cetăţenie moldovenească, locuia de perioadă mai mare de timp, fără forme legale, în municipiul Galaţi, întrucât lucra ca dansatoare la night - clubul A. şi călătorea în mod frecvent în Republica Moldova pentru a-şi revedea familia.
S-a mai reţinut că, la data de 07 noiembrie 2008 inculpata a părăsit România prin P.T.F. Oancea, deplasându-se în localitatea laloveni din Republica Moldova şi, în aceeaşi zi, inculpata Ţ.O. s-a deplasat în municipiul Chişinău, s-a îmbarcat în autocarul ce efectua transport regulat de persoane pe ruta Chişinău - Bucureşti, mijlocul de transport fiind deservit de martorii D.I. şi A.G., cărora aceasta Ie-a comunicat că va coborî în localitatea Oancea, judeţul Galaţi, unde era aşteptată. Cu aceeaşi ocazie, inculpata Ie-a predat celor doi martori o geantă de culoare neagră, ce a fost depozitată în cala de bagaje a autocarului.
La intrarea pe teritoriul României, la controlul efectuat, prin sondaj, lucrătorii poliţiei de frontieră, în geanta de voiaj a inculpatei a fost găsită o haină de blană de culoare albă, ce conţinea într-un buzunar, ambalate într-o hârtie, un număr de 248 de comprimate de culoare roz ce aveau imprimate pe una dintre feţe logo-ul € (euro).
Urmare constatării tehnico-ştiinţifice chimice la care au fost supuse comprimatele, s-a stabilit că acestea au în conţinut substanţă activă methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanţă ce face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000.
În faza de cercetare judecătorească, la termenul din 16 ianuarie 2009, prima instanţă a reţinut că inculpata, prin apărător ales, a invocat excepţia nelegalei sesizări, solicitând restituirea cauzei la procuror, excepţie respinsă prin încheierea motivată din 20 ianuarie 2009.
S-a mai relevat că, în faza de urmărire penală, inculpata a adoptat o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă mai sus şi arătând că în cursul lunii noiembrie 2008 a fost contactată în night-clubul în care lucra de o persoană necunoscută, care i-a comunicat că trebuie să meargă în Republica Moldova de unde trebuia să aducă „ceva". Cu ocazia deplasării în Republica Moldova inculpata a fost contactată de un cetăţean moldovean, care i-a spus că urma să transporte în România un număr de 250 de comprimate „evra", pe care trebuia să le predea persoanei ce o contactase anterior în night-clubul A.
Totodată, s-a mai reţinut de prima instanţă că inculpata a precizat că respectivul cetăţean moldovean a ameninţat-o că dacă refuză să efectueze transportul, nu va mai putea reveni în Republica Moldova şi că îl va ajuta pe soţul acesteia să obţină custodia copilului minor, (aceasta fiind separată în fapt de soţul său). Aceasta a mai declarat că în Republica Moldova a consumat o jumătate de comprimat „evra", care i-a indus o stare euforică specifică consumului de droguri (fila 50-55 d.u.p.).
S-a mai relevat că în faza de cercetare judecătorească, iniţial, la termenul de judecată din 06 martie 2009, inculpata Ţ.O. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen., precizând că la acel moment procesual nu doreşte să dea declaraţie, însă după administrarea probatoriilor, la termenul de judecată din 19 noiembrie 2009, inculpata a revenit asupra poziţiei iniţiale şi, fiind audiată, inculpata a declarat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală şi nu se consideră un traficant de droguri, ci doar o „săgeată", în această situaţie infracţională în care se reţine că ar fi participat „considerând, totodată, că pur şi simplu s-a profitat de naivitatea sa însă, în acelaşi timp, cunoaşte că acest lucru nu o absolvă de ceea ce s-a întâmplat". A mai arătat că o persoană pe care a cunoscut-o în România i-a solicitat să transporte nişte pastile despre care i-a spus că au acelaşi efect ca nişte pastile ecstasy, dar se numesc evra şi pe care trebuia să le remită unor cetăţeni români din Galaţi (2 persoane).
A mai declarat că respectivul cetăţean român i-a indicat numele unor persoane din Republica Moldova, de la care trebuia să ia respectivele pastile şi urma să fie ulterior contactată de o persoană din Galaţi şi să se întâlnească cu acesta pentru a-i preda pastilele.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpata a fost în Galaţi, pentru prima dată, în luna septembrie 2008, întrucât se afla într-o situaţie dificilă, având în întreţinere un copil mic în vârstă de 3 ani şi jumătate, fiind despărţită în fapt de soţul său, (care după ce a fost arestată, a introdus acţiune de divorţ).
Prima instanţă a mai reţinut că inculpata a arătat că a fost pur şi simplu un transportator şi că în schimbul transportului pe care urma să-l efectueze, urma să primească suma de 200 euro, sumă importantă pentru ea, însă nici nu a ştiut că acele pastile reprezintă drog de mare risc, declarând, totodată, că nu este consumatoare de droguri, dar a încercat de 2 sau 3 ori să consume pastilele de genul celor pe care Ie-a transportat şi că în România urma să se angajeze la un club de noapte, unde „era în perioada probă" (f. 262 d. u.p.).
Prima instanţă a respins, ca nefondate, atât solicitarea inculpatei prin apărător ales, de achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 51 C. pen., (arătând că nu cunoscut că cele 248 pastile reprezintă droguri de mare risc), cât şi solicitarea formulată, în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81-82 C. pen. şi punerea în libertate a inculpatei, conform art. 350 alin. (4) C. proc. pen. (susţinând că anterior a mai consumat astfel pastile, că nu s-a dovedit că face parte dintr-o reţea de trafic de droguri sau că îşi câştiga existenţa din astfel de fapte, astfel încât drogurile respective reprezentau o provizie pentru consumul propriu).
Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 51 alin. (1) C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută legea penală, când făptuitorul în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal faptei, or în speţă, inculpata Ţ.O. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv introducerea în ţară de droguri de mare risc, considerând că, pentru existenţa infracţiunii se cere ca persoana care introduce în ţară aceste produse să cunoască faptul că sunt droguri - neavând relevanţă dacă sunt droguri de risc sau de mare risc, iar din perspectiva laturii subiective a acestei infracţiuni, forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte este intenţia directă sau indirectă.
În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a mai reţinut, din declaraţiile date de aceasta, atât în cursul urmăririi penale, cât şi faza de cercetare judecătorească, că inculpata cunoştea că pastilele respective sunt droguri, substanţe a căror deţinere este interzisă de lege şi a apreciat că inculpata nu putea invoca în apărare eroarea de drept, întrucât i s-a adus la cunoştinţă că sunt pastile ecstasy, dar se numesc „evra", a consumat ocazional astfel de pastile şi a recunoscut că îi provocaseră o stare euforică, a acceptat să le transporte contra unei sume de bani şi a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând relevanţă dacă aceasta făcea distincţie sau nu între drogurile de risc sau drogurile de mare risc.
Tribunalul Galaţi, în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei - în sensul reţinerii infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/200 - a apreciat-o ca neîntemeiată, constatând că pentru a se reţine în cauză săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu era necesar ca inculpata să facă partea dintr-o reţea de traficanţi de droguri, reţinându-se că inculpata, în declaraţiile sale, a arătat că nu era consumatoare de droguri, (şi nici nu s-a dovedit prin vreo probă existentă la dosar această împrejurare), dar că se afla într-o situaţie financiară precară (acesta fiind şi motivul pentru care a venit să muncească în România) şi a acceptat să transporte pastilele respective, urmând ca în schimbul acestui serviciu, să primească suma de 200 de euro.
Având în vedere situaţia financiară precară în care se afla inculpata - aceasta acceptând să transporte pastilele pentru a primi suma de 200 euro, prima instanţă a considerat că nu se poate aprecia că aceasta a achiziţionat un număr de 248 de pastile ce conţine MDMA - această cantitate neputând fi apreciată ca rezonabilă, strict pentru asigurarea consumului propriu.
S-a constatat de către instanţa de fond că vinovăţia inculpatei a fost dovedită cu probele administrate în cauză, ce s-au coroborat între ele: proces-verbal de constatarea infracţiunii (fii. 2-4 d.u.p.); raport de constatare tehnico-ştiinţific (fii. 16-19 d.u.p.), procese-verbale (fii. 42, 59 d.u.p.), declaraţiile inculpatei (fii. 50-55 d.u.p., f. 262 dosar fond) şi declaraţiile martorilor A.G., D.I., l.V.R., F.N.B. (fii. 21-28, 30-39 d.u.p. fii. 256 dosar fond).
Tribunalul Galaţi, a constatat că, în drept, fapta inculpatei Ţ.O. de a introduce în România din Republica Moldova, la data de 08 noiembrie 2009, un număr de 248 comprimate ce conţineau substanţă activă 3,4-MDMA, substanţă care face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatei, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, din fişa de cazier judiciar a acesteia a rezultat lipsa antecedentor penale (fişă cazier - fii.75 dosar primă instanţă)
Prima instanţă a aplicat inculpatei o pedeapsă de 7 ani închisoare, având în vedere acest aspect, precum şi faptul că aceasta a avut o atitudine sinceră pe întreg parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, reţinându-i în favoare şi circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi dându-le eficienţă conform art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
În privinţa pedepsei accesorii ce a fost aplicată inculpatei Ţ.O. în temeiul art. 71 C. pen., prima instanţă a reţinut că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatei conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. şi, în raport de aceleaşi considerente, i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
De asemenea, în baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului Ţ.O. şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 08 noiembrie 2008 la zi.
Tribunalul galaţi, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, urmarea produsă, a apreciat ca rămânerea inculpatei pe teritoriu României ar prezenta un pericol social - astfel încât, în baza art. 117 C. pen. a interzis rămânerea pe teritoriul României a inculpatei Ţ.O., după executarea pedepsei aplicate.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, a declarat apel inculpata Ţ.O., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, precum şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Apelanta inculpată a susţinut că nu era dansatoare într-un club aşa cum a afirmat până in prezent, ci era o persoană respectabilă, care lucra la o societate comercială şi făcea parte dintr-un partid politic, iar la săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, a împins-o nevoia de bani.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, analizând hotărârea apelată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, susţinerilor apelantei, precum şi cu privire la toate aspectele de drept şi de fapt, conform dispoziţiilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen., a constatat apelul declarat ca nefondat, respingându-l ca atare, prin Decizia penală nr. 75/ A din 11 mai 2010 şi a menţinut, ca fiind legală şi temeinică, sentinţa penală nr. 570 din 18 decembrie 2009 pronunţată, în primă instanţă, de Tribunalul Galaţi.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar a menţinut măsura arestării preventive a acesteia şi i-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 noiembrie 2008 la zi, obligând-o totodată, pe apelanta inculpată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că Tribunalul Galaţi a reţinut corect şi fundamentat situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 8 noiembrie 2009, inculpata Ţ.O. a introdus în România din Republica Moldova, un număr de 248 comprimate ce conţineau substanţă activă 3,4 - MDMA, substanţă care face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, stabilind justificat că fapta reţinută în sarcina inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar vinovăţia acesteia a rezultat din coroborarea materialului probator administrat (procesul verbal de constatare a infracţiunii, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor A.G., D.I., l.V.R., F.N.B., inclusiv din declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei).
Totodată, instanţa de apel a constatat că, prima instanţă a acordat suficientă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatei şi, având în vedere că aceasta nu a prezentat noi împrejurări care să conducă la o nouă reducere a cuantumului pedepsei aplicate şi la o suspendare a executării acesteia, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind legea aplicabilă pentru infracţiunea săvârşită, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, precum şi persoana inculpatei, care este la primul impact cu legea penală, fiind tânără, cu un copil minor, reţinând că nu se justifică admiterea apelului pentru motivul invocat.
S-a mai relevat, că toate aceste împrejurări au fost avute în vedere de instanţa de fond, astfel încât instanţa de prim control judiciar a constatat că, justificat, s-au reţinut în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa aplicării disp.art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., însă a considerat că, în speţă, nu se impune aplicarea art. 861 C. pen. sau aplicarea art. 81 C. pen., întrucât ar pune-o pe inculpată în dificultate privind respectarea măsurilor de supraveghere impuse de prevederile art. 863 alin. (1) din acelaşi cod, ori ar îngreuna urmărirea situaţiei sale, în cazul în care ar deveni incidente dispoziţiile art. 83 C. pen., privind revocarea măsurii.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata Ţ.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele menţionate în partea introductivă a prezentei decizii
În esenţă, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei până la limita la care să se poată dispune aplicarea prevederilor art. 861 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, raportat atât la împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, dar şi la circumstanţele personale ale acesteia, urmând a se acorda o mai largă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute deja în favoarea sa.
A conchis solicitând să se constate că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul declarat de inculpata Ţ.O. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, ambele instanţe reţinând, justificat, în favoarea acesteia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi aplicând, pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a menţinut hotărârea primei instanţe, care justificat a aplicat inculpatei o pedeapsă de 7 ani închisoare, considerând că această pedeapsă, este suficientă şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia dar şi ca modalitate de executare (în regim de privare de libertate) fiind aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Astfel în cauza dedusă judecăţii, deşi inculpata a recunoscut parţial, fapta săvârşită, în faza de urmărire penală, ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, şi-a nuanţat poziţia afirmând că a fost împinsă să săvârşească această faptă din cauza lipsurilor materiale şi a situaţiei familiale precare (fiind separată în fapt de soţul său şi având un copil minor în îngrijire) şi că nu a ştiut că respectivele comprimate erau droguri de mare risc, totuşi, aşa cum, corect, au apreciat ambele instanţe, este foarte puţin credibil faptul că inculpata îşi putea permite să achiziţioneze cele 248 comprimate pentru consum propriu, (în condiţiile în care nu avea un serviciu stabil) cu atât mai mult cu cât a declarat că a consumat ocazional acest tip de pastile, care i-au indus o stare euforică.
De altfel, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei, deşi au fost uşor nuanţate, s-au coroborat cu cele ale martorilor audiaţi în cauză, dar şi cu celelalte probe administrate, inculpata tinzând astfel să-şi diminueze răspunderea penală şi încercând să acrediteze ideea că nu era traficant de droguri şi că s-a aflat în eroare cu privire la conţinutul pastilelor pe care Ie-a transportat.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de prima instanţă şi ulterior, însuşită de instanţa de prim control judiciar, relevând, în mod justificat, că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii introducere în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. De altfel, această încadrare juridică dată faptei pentru care a fost cercetată şi dedusă judecăţii inculpata, corect a fost reţinută şi de instanţa de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei în cea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, (formulată de inculpată prin apărător).
Se mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că prima instanţă a reţinut, justificat în favoarea inculpatei a circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi a aplicat judicios dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., stabilind cuantumul pedepsei la 7 ani închisoare, având în vedere lipsa antecedentelor penale ale acesteia, modalitatea în care a acţionat inculpata, dar şi atitudinea sa anterioară săvârşirii faptei precum şi conduita acesteia după comiterea faptei, recunoscând şi regretând fapta comisă.
Prin urmare, instanţa de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpata este la primul conflict cu legea penală şi că aceasta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, în mod justificat a ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatei pe parcursul procesului penal, care a încercat iniţial să minimalizeze răspunderea sa penală şi să acrediteze ideea că nu a ştiut ce transportă, (neavând nicio relevanţă dacă pastilele respective conţineau droguri de risc sau de mare risc), şi susţinând că situaţia familială delicată şi starea materială precară au determinat-o să recurgă la acest gest pentru a-şi procura bani.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, nu se impune reducerea cuantumul pedepsei aplicată de către prima instanţă şi nici schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în cauză acordându-se deja suficientă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatei.
Pe de altă parte, se mai reţine că instanţa de apel, în mod judicios, a constatat că nu pot fi aplicate nici prevederile art. 81 C. pen., dar nici prevederile art. 861 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei şi, corect a stabilit că scopul preventiv educativ al pedepsei, consfinţit în dispoziţiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate, considerând-o, astfel, suficientă şi proporţională, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acesteia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, (fără antecedente penale, cu u copil minor în îngrijire).
De altfel, Înalta Curte constată că ambele instanţe au acordat suficientă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpatei Ţ.O., orientând pedeapsa spre minimul special şi justificat au apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatei ori schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Fată de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ţ.O. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ţ.O. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 noiembrie 2008 la 14 iulie 2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3970/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2729/2010. Penal → |
|---|
