ICCJ. Decizia nr. 2729/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2729/2010
Dosar nr. 1294/108/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 88 din 18 martie 2010 a Tribunalului Arad, în baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplic, art. 74 lit. a), c) C. pen. prin raportare la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata C.P. la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplic.art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (3) C. pen. nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi după executarea pedepsei principale.
A fost obligată inculpata la tratament medical conform concluziilor din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 18 februarie 2010 întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Arad.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A fost menţinută în continuare starea de arest preventiv a inculpatei şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate acesteia perioada reţinerii şi arestării din 08 februarie 2010 până la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat, în vederea distrugerii, toporul folosit de către inculpată la săvârşirea faptei, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad.
A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1600 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
La 3 martie 2010 a fost înregistrată la această prima instanţă cauza penală privind pe inculpata C.P. trimisă în judecată prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru săvârşirea infraqiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. faţă de victima C.R.C., fiică, în vârstă de 13 ani.
În fapt, în sarcina inculpatei s-a reţinut că în data de 06 februarie 2010 în jurul prânzului, la domiciliul inculpatei se aflau doar partea vătămată, C.R.C. - minoră în vârstă de 13 ani şi mama acesteia, C.P., tatăl părţii vătămate şi soţul inculpatei fiind în pădure, unde aduna nuiele pentru a confecţiona mături.
Partea vătămată se afla în camera sa, cea de-a doua încăpere a locuinţei, în picioare şi stătea cu spatele spre uşa primei camere, pieptănându-se. La un moment dat, a auzit deschizându-se uşa dintre cele două camere şi a realizat că inculpata a deschis uşa şi a intrat din prima cameră în cea în care se afla partea vătămată. Fără a-i spune fiicei sale, din senin, inculpata i-a aplicat acesteia o lovitură cu o secure în zona capului. In momentul în care partea vătămată a văzut că sângerează s-a speriat şi a fugit din cameră pe lângă mama ei, care a încercat să o prindă de mână, însă nu a reuşit să o şi oprească pe partea vătămată care a fugit la fratele său cel mare; acesta a chemat salvarea ce a transportat minora la spital.
După ce a lovit-o cu securea pe fiica sa şi aceasta a fugit, inculpata a rămas singură la domiciliu şi având un puternic sentiment de frică, şi-a aplicat o lovitură cu acelaşi topor, în zona frunţii. Imediat după aceea inculpata s-a aruncat în fântâna din curte, cu gândul de a-şi pune capăt zilelor, îngrozită de ceea ce tocmai făcuse fiicei sale. Inculpata a reuşit să iasă singură din fântână şi s-a reîntors în casă, aşezându-se în pat cu hainele ude, fiind găsită de soţul ei în această stare.
Anterior datei de 06 februarie 2010 partea vătămată C.R.C. a avut mai multe discuţii aprinse cu părinţii săi, fiind apostrofată în legătură cu o presupusă sarcină, în şcoala unde partea vătămată învaţă zvonindu-se că aceasta ar fi însărcinată. In principal inculpata era cea care- i reproşa fiicei ei presupusa sarcină.
Potrivit raportului de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din data de 08 februarie 2010, privind-o pe partea vătămată C.R.C., aceasta prezenta la nivelul regiunii parieto -occipitale, median, pe fond tumefiat şi echimotic palid albastru - violaceu de 5/4 cm, o soluţie de continuitate de formă liniară, orientată în axul lung al corpului, acoperită de crustă hematică de culoare roşu - negricioasă, suturată pe tifon cu 4 fire de sutură, cu dimensiuni (pe cât se poate aprecia) de 4,5/0,2 cm. Plaga contuză occipitală prin agresiune s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur. Ea poate data din 06 februarie 2010 şi necesită 12-14 (douăsprezece - paisprezece) zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. Conform criteriologiei medico - legale, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
De asemenea, din raportul de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din data de 09 februarie 2010, privind-o pe inculpata C.P., aceasta prezenta la nivel fronto-parietal median o soluţie de continuitate alungită, orientată în axul lung al corpului, ce are margini neregulate, fără punţi tisulare între buzele ei (astfel încât tăblia osoasă se vizualizează), dehiscentă (cu dehiscenţa maximă situată central, de 4 cm), acoperită de secreţie sero sangvinolentă abundentă cu lungime de 15 cm. Aceasta este înconjurată de plăgi contuze şi excoriatii de forme neregulate, acoperite de cruste hematice roşu - negricioase, cu dimensiuni cuprinse între 2/0). cm şi 0,5/0,1 cm. Leziunile traumatice prezentate s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure. Ele pot data din 06 februarie 2010 şi necesită 16-18 (şaisprezece optsprezece) zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii. Conform criteriologiei medico legale viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
Inculpata a fost cercetată şi trimisă în judecată în stare de arest preventiv, faţă de aceasta fiind luată, de procuror, măsura reţinerii la 8 februarie 2010 şi de Tribunalul Arad, măsura arestării preventive, la 9 februarie 2010.
Inculpata a recunoscut fapta, a arătat că o regretă şi că a comis-o din cauza tulburării provocate de discuţia avută cu directorul şcolii la care învaţă fiica ei cu privire la o presupusă sarcină a acesteia.
Din probele administrate în cele două faze ale procesului penal, şi anume: în faza de unnărire penală - acte medicale (filele 31-76, 83,114-116 dosar urmărire penală), declaraţiile părţii vătămate (filele 99, 100, 117-119 dosar urmărire penală), declaraţiile martorilor C.A., C.A.A., B.I.C. (filele 14-19 dosar urmărire penală), declaraţiile inculpatei (filele 89, 90 dosar urmărire penală); în faza cercetării judecătoreşti - declaraţia părţii vătămate C.R.G. (fila 32), declaraţia inculpatei (fila 33), declaraţiile martorilor C.A.A. şi C.A. (filele 34, 35).
În fapt, s-a reţinut că la 6 februarie 2010, în jurul prânzului, în timp ce se afla la domiciliul ei din Bârzava, sat Monoroştia, judeţul Arad, inculpata a aplicat fiicei sale, în vârstă de 13 ani, C.R.C., o lovitură în cap, cu un topor aflat în gospodărie (corp delict), provocându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Conform criteriologiei medico-legale viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie.
Fapta inculpatei a survenit pe fondul discuţiilor care au avut loc în familie în legătură cu o presupusă sarcină a părţii vătămate, despre care se discuta în localitate şi la şcoala unde învaţă aceasta.
După ce a săvârşit fapta, inculpata s-a lovit cu acelaşi topor în cap şi s-a aruncat în fântână reuşind să iasă singură.
Faţă de faptul că inculpata s-a auto-agresat şi a invocat afecţiuni psihice aceasta a fost investigată de Serviciul judeţean de medicină legală Arad cu privire la leziunile traumatice prezente la nivel fronto-parietal şi sub aspect psihiatric.
Astfel, prin rapoartele medico-legale întocmite s-a stabilit că leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri cu sau de corpuri dure, pentru vindecare fiind necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale fără ca viaţa să îi fi fost pusă în primejdie, iar sub aspect psihiatric, că inculpata prezintă diagnosticul de retard mental uşor cu tulburări de comportament fiind orientată temporo-spaţial, allo şi autopsihic, prin raportare la fapta comisă şi în momentul comiterii acesteia având capacitatea psihică de a înţelege semnificaţia faptelor ei, discernământul fiind păstrat. De asemenea, prin raportul medicol-legal psihiatric s-a concluzionat că afecţiunea psihică de care suferă inculpata necesită dispensarizare activă constând în examen de specialitate periodic şi tratament ce poate fi realizat prin reţeaua sanitară a M.S. şi prin reţeaua sanitară a Direcţiei Generale a Penitenciarelor.
Fapta inculpatei, săvârşită în modalitatea şi în condiţiile mai sus descrise întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
În ce priveşte vinovăţia, s-a reţinut că inculpata a acţionat cu intenţie directă, urmărind suprimarea vieţii fiicei sale.
Astfel, inculpata a vizat capul părţii vătămate, a acţionat prin surprindere, venind din spatele acesteia şi a folosit un topor apt să îi asigure aplicarea unei lovituri intense. De asemenea, pentru reţinerea acestei forme a vinovăţiei nu trebuie ignorat faptul că inculpata a acţionat violent pe fondul unui puternic sentiment de supărare provocată de ceea ce a aflat de la directorul şcolii şi diriginta clasei în legătură cu o presupusă sarcină a fiicei sale, precum şi faptul că pe fondul unor stări emoţionale asemănătoare, când era supărată fie de componamentul copiilor, al soţului sau altor persoane, avea ieşiri violente şi faptul că imediat după comiterea faptei a încercat să se sinucidă.
Astfel, inculpata a fost condamnată pentru lovire la amendă penală (filele 24-25 dosar), iar de mai multe ori, conform propriei declaraţii şi a soţului, C.A., a spart lucruri din casă cu securea, odată încercând să dea foc imobilului în care locuia cu familia.
În aceste condiţii, cu toate că prin aplicarea loviturii viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie fapta inculpatei constituie infracţiune a de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raponat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi nu infracţiune a de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., iar forma de vinovăţie este cea a intenţiei directe, tentativa la omor neputând fi comisă prin intenţie indirectă.
În ce priveşte pedeapsa ce a fost aplicată inculpatei, pentru dozarea şi individualizarea acesteia prima instanţă a ţinut cont de circumstanţele reale ale faptei şi de persoana inculpatei, care în prezent este reabilitată faţă de pedeapsa amenzii penale (aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 13 decembrie 2002 a Judecătoriei Lipova definitivă prin nerecurare) şi diagnosticată cu afecţiuni psihice ce necesită tratament prin dispensarizare activă.
Astfel, având în vedere textul din lege sus menţionat, privind încadrarea juridică a faptei, dispoziţiile legale cuprinse în art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind scopul pedepsei şi criteriile de individualizare a acesteia, precum şi cele cuprinse în art. 74 lit. a) şi c) C. pen., ce permit ca la stabilirea pedepsei să fie valorificate favorabil împrejurări privind conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei şi atitudine a acestuia după săvârşirea infracţiunii rezultând din componarea sinceră în cursul procesului, cu consecinţa reducerii pedepsei în condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata C.P. la 3 (trei ani) închisoare pentru tentativă la omor calificat.
În ce priveşte dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., incidenţa şi efectele acestora s-a reţinut prin raportare la limitele de pedeapsă aşa cum sunt reduse conform art. 21 alin. (2) C. pen., tentativa fiind o infracţiune de sine-stătătoare.
În ce priveşte modalitate a de executare a pedepsei de 3 ani închisoare, prima instanţă a considerat că în cauză nu se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 81, 82 C. pen. deoarece inculpata nu beneficiază de resursele psihice necesare pentru a se îndrepta prin autoreeducare.
Astfel, suspendarea condiţionată a executării pedepsei implică reîntoarcerea inculpatei în mediul familial unde, în ultimii doi ani s-a confruntat cu situaţii care au adus-o în stare de iritare ce a culminat cu ieşiri violente, într-o primă fază faţă de bunurile din jurul ei, după care faţă de fiica ei. Ori, în acest context şi faţă de constatările şi concluziile comisiei de expertiză medico-legală privind examinarea personalităţii inculpatei, ce pot fi valorificate pentru verificarea aptitudinii inculpatei de a-şi autocenzura comportamentul (în aşa fel încât în viitor să nu mai intre în conflict cu legea penală), din care rezultă că are o personalitate iritabilă, cu tentă la instabilitate, impulsivitate, toleranţă scăzută la frustrare este evident că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libenate a inculpatei şi integrarea ei într-un program de reeducare specific mediului penitenciar, ce urmează să fie însoţit de tratament medical conform concluziilor expertizei medico-legale psihiatrică din 18 februarie 2010 întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Arad.
În aplicarea dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 lit. b) C. proc. pen., toporul folosit de inculpată pentru vătămarea victimei, aflat în gospodărie fiind deci al acesteia, a fost confiscat.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., în considerarea împrejurărilor sus arătate privind executarea pedepsei în regim privativ de libertate măsura arestării preventive a inculpatei a fost menţinută, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 08 februarie 2010 până la zi.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1600 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi, pentru inculpata C.P., apărătorul din oficiu.
În motivarea apelului procurorului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, pronunţarea unei noi hotărâri, arătând că:
a) prima instanţă nu a acordat despăgubiri pălţii vătămate minore, deşi procurorul a susţinut interesele civile ale acesteia, potrivit art. 18 alin. (2) C proc. pen., solicitând obligarea inculpatei la 5.000 lei daune morale;
b) instanţa de fond în mod greşit nu a aplicat interzicerea drepturilor părinteşti ca pedeapsă accesorie;
c) prima instanţă a greşit când a exceptat dreptul de a alege de la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. ca pedeapsă accesorie;
d) s-a aplicat o pedeapsă nejustificat de blândă, ca efect al reţinerii eronate a circumstanţelor atenuante, faţă de perseverenţa infracţională a inculpatei;
e) în mod greşit nu s-a aplicat pedeapsa complementară, chiar în contextul reţinerii circumstanţelor atenuante înlăturarea ei fiind o facultate, datele ce caracterizează persoana inculpatei şi interesul superior al minorei justificând o atare măsură (filele 51-57 dosar primă instanţă).
Apelul inculpatei nu a fost motivat, cu ocazia dezbaterilor apărătorul din oficiu solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C pen.
Prin Decizia penală nr. 67/ A din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, sectia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.P.
A fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
A fost desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza în latură penală în privinţa pedepselor accesorii şi complementare, precum şi în latura civilă:
În baza alt. 71 alin. (2) C pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de alt. 64 alin. (1) lit. a) - c) C pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza alt. 65 raportat la alt. 175 alin. (1) C pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de alt. 64 alin. (10) lit. a) - c) C pen.
În baza alt. 14 alin. (5), art. 17 şi art. 346 alin. (1) C proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către paltea vătămată C.R.C. a sumei de 5.000 lei despăgubiri pentru daune morale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
S-a menţinut starea de arest a inculpatei şi s-a dedus prevenţia la zi.
A fost obligată apelanta inculpată la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând legalitate a şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel a constată că apelul inculpatei este nefondat iar apelul procurorului este fondat în privinţa pedepselor accesorii şi complementare, precum şi în latura civilă.
Curtea şi-a însuşit starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată (primă instanţă).
Starea de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, pătţile necontestând acest aspect. Din declaraţiile date de inculpată, partea vătămată, martori, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşă foto, rapoartele de constatare medico-legală cu examinarea persoanei rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata apelantă C.P. a comis tentativa la infracţiune a de omor calificat reţinută în sarcina sa, faptă săvârşită împotriva victimei C.R.C., fiica ei.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, se observă că prima instanţă în mod just a considerat că fapta inculpatei constituie tentativă la infracţiune a de omor, întrucât, deşi din actul medico-legal reiese că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie (fila 83 dosar urmărire penală), inculpata a folosit un obiect apt să producă moartea (un topor) iar lovitura a vizat o zonă vitală (capul - regiunea parieto-occipitală), prevăzând astfel rezultatul faptei sale şi, chiar dacă este posibil să nu-l fi urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, poziţie subiectivă specifică intenţiei.
Cum victima este fiica inculpatei, în mod corect s-a reţinut circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C pen., fiica fiind rudă apropiată în sensul art. 149 alin. (1) C pen.
Referitor la individualizarea pedepselor, Curtea de Apel remarcă faptul că în mod corect prima instanţă a reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C pen., având în vedere conduita bună a inculpatei înaintea săvârşirii faptei şi atitudine a sinceră a acesteia pe parcursul procesului penal (atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii), ea neîmpiedicând în niciun fel aflarea adevărului în cauză. Existenţa unei condamnări în anul 2003 la pedeapsa amenzii penale pentru infracţiune a prevăzută de an. 180 alin. (2) C pen. nu are relevanţă asupra circumstanţelor atenuante descrise mai sus.
În legătură cu pedeapsa principală pentru infracţiunea de omor, instanţa de apel consideră că aceasta a fost aplicată într-un cuantum situat sub minimul prevăzut de lege (3 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni), ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, propolţional cu gradul de pericol social al faptei şi al făptuitoarei. Pe de o parte, pedeapsa principală nu poate fi majorată, atitudinea psihică a inculpatei faţă de fapta comisă nefiind de natură a justifica o astfel de măsură (după ce a realizat ce a făcut prin lovirea fiicei sale cu toporul în cap, a încercat să curme propria viaţă, aplicându-şi o lovitură cu toporul în frunte şi aruncându-se în fântână, ceea ce demonstrează regretul pentru fapta săvârşită şi conştientizarea consecinţelor acesteia). Pe de altă parte, pedeapsa principală nu poate fi nici redusă, având în vedere valoarea socială lezată (dreptul la viaţă) şi împrejurarea că inculpata a avut discernământul păstrat în rapon de fapta imputată (fila 116 verso dosar urmărire penală).
Curtea de Apel a observat că prima instanţă a aplicat în mod corect pedepsele accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de an. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C pen. pe durata pedepsei închisorii, deoarece, prin săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnată, inculpata devine nedemnă să fie aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Însă, instanţa de apel consideră că se impune şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I şi lit. d) C pen.
Astfel, din moment ce inculpata nu are maturitate a de a respecta dreptul la viaţă al semenilor săi, se impune în mod rezonabil concluzia că ea nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ.
În privinţa drepturilor părinteşti, inculpatei nu i se poate da posibilitatea exercitării acestora, având în vedere natura faptei şi calitatea victimei, interesul minorei fiind cel care prevalează.
De asemenea, cunea de apel observă că în mod nejustificat prima instanţă nu a aplicat pedeapsa complementară. Faţă de cuantumul pedepsei principale aplicate, natura faptei şi calitatea victimei, este necesar a se interzice inculpatei, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principaJe, a exercitării drepturilor prevăzute de an. 64 alin. (1) lit. a), b) şi d) C pen.
În latura civilă, se constată că, deşi procurorul a susţinut interesele civile ale pălţii vătămate conform an. 18 alin. (2) C proc. pen., prima instanţă nu a procedat aşa cum prevede an. 17 alin. (3) C proc. pen. în sensul de a se pronunţa din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită pane civilă. în mod cert inculpata, prin fapta sa, a cauzat un prejudiciu moral pălţii vătămate, cauzându-i suferinţe fizice şi psihice. Curtea a apreciat că solicitarea procurorului de a fi stabilite despăgubiri pentru daunele morale în sumă de 5.000 lei este întemeiată, având în vedere leziunea provocată (traumatism cranio-cerebral acut deschis - plagă contuză occipitală prin agresiune) şi urmările ei fizice (cicatrice) şi psihice (agresiunea venind din partea mamei, cu care locuieşte şi se gospodăreşte).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpata C.P.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare condamnarea inculpatei pentru tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., fără aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
Inculpata a invocat de asemenea cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul executării acestei în condiţiile art. 861 C. pen.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare în care se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Pe baza materialului probator administrat în cauză s-a reţinut în mod corect ca situaţie de fapt că în ziua de 6 februarie 2010 inculpata C.P. a aplicat o lovitură cu toporul în cap fiicei sale minore C.R.P., în vârstă de 13 ani.
Chiar dacă potrivit raportului de expertiză medico-legală viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, fapta inculpatei a fost în mod corect încadrată în drept în infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.,având în vedere regiunea anatomică în care s-a aplicat lovitura, obiectul folosit şi intensitatea loviturii, criterii care demonstrează că inculpata a prevăzut rezultatul letal al acţiunii sale, pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta reflectă atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Fără îndoială că fapta comisă de inculpată prezintă un grad ridicat de pericol social, în condiţiile în care aceasta a prevăzut şi acceptat că prin acţiunea sa viaţa fiicei sale poate fi curmată; în acelaşi timp însă, nu se poate face abstracţie de circumstanţele în care fapta a fost comisă, inculpata suferind de o boală psihică ce necesită dispensarizare activă( a se vedea raportul de expertiză medico legală psihiatrică, fil. 115 d.u.p.), situaţie în care presupusa stare de graviditate a fiicei sale în vârstă de 13 ani a reprezentat o justificare pentru conduita sa violentă.
De asemenea, din actele dosarului rezultă că inculpata a regretat în mod sincer fapta comisă, a realizat la scurt timp consecinţele posibile ale acesteia, încercând să se sinucidă,autoagresându-se cu acelaşi obiect cu care anterior îşi lovise fiica şi aruncându-se apoi în fântâna din curte.
În privinţa antecedentelor penale, este adevărat că inculpata a mai fost în conflict cu legea penală, însă condamnarea anterioară (la pedeapsa amenzii penale) nu întruneşte condiţiile legale pentru a atrage starea de recidivă.
În fine, chiar dacă nu este o infracţiune pentru care ar fi necesară o plângere prealabilă, ţinând seama de circumstanţele cauzei (victima fiind fiica inculpatei), urmează a fi avută în vedere şi poziţia părţii vătămate, care a susţinut că anterior nu a mai fost lovită de către inculpată, cu care a avut o bună relaţie între mamă şi fiică (fil. 32 ds.fond).
Pe de altă parte însă, dacă aceste criterii de individualizare justifică un cuantum mai redus al pedepsei, inclusiv coborârea acesteia sub minimul special, ele nu pot conduce însă şi la o schimbare a modalităţii de executare, aşa cum a solicitat inculpata în recursul său, căci aceasta ar echivala cu un exces de clemenţă şi ar pune sub semnul întrebării atât funcţia de constrângere, cât şi pe cea de reeducare ale pedepsei.
Prin urmare Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată, sens în care toate criticile cuprinse atât în recursul Parchetului, cât şi în recursul inculpatei sunt nefondate, cu consecinţa respingerii ca atare a acestora conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu deducerea prevenţiei la zi şi obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpata C.P. împotriva Deciziei penale nr. 67/ A din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 februarie 2010 la 21 iulie 2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2010. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 2733/2010. Penal → |
|---|
