ICCJ. Decizia nr. 2760/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2760/2010
Dosar nr. 6016/1/2010
Şedinţa publică din 23 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, cerere formulată de inculpatul C.M.P.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:
Pe data de 4 iunie 2010, prin serviciul poştal, recurentul-inculpat C.M.P. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 63/314/2005, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, referitoare la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, faptă comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de persoana care are atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară.
La termenul de judecată menţionat, recurentul-inculpat a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia recursul se judecă în termen de 3 zile.
În motivarea excepţiei, inculpatul a susţinut că sunt încălcate atât disp. art. 23 alin. (3) din Constituţia României, privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) din Constituţia României, referitor la garantarea dreptului la apărare, cât şi disp. art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, privind dreptul la o judecată echitabilă, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, deoarece într-un termen de doar 3 zile nu poate fi pregătită apărarea.
Curtea de apel a apreciat că excepţia de neconstitutionalitate este inadmisibilă deoarece:
- mai întâi, se impune observaţia că art. 23 alin. (3) din Constituţia României se referă la durata măsurii de prevenţie a reţinerii, şi nu la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, care este consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României;
- potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstitutionalitate trebuie să aibă legătură cu fondul, or dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a căror neconstitutionalitate a fost invocată în acest recurs, se referă la obligativitatea instanţei superioare de a judeca într-un termen de 3 zile recursul declarat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care excepţia de neconstitutionalitate a fost respinsă, ca inadmisibilă. Această problemă de natură procedurală este exterioară fondului recursului, astfel că cerinţa formală de admisibilitate nu este îndeplinită;
- această nouă excepţie de neconstitutionalitate, ridicată de recurentul-inculpat, este efectul imediat al respingerii, ca neîntemeiată, a cererii sale de acordare a unui nou termen de judecată, pe fondul unei conduite procesuale abuzive, prin exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor sale procesuale, în scopul împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea de corupţie pentru care a fost trimis în judecată încă clin data de 18 august 2005.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- inculpatul C.M.P. a fost trimis în judecată, pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin rechizitoriul nr. 55/P/2004 din data de 18 august 2005, conform rechizitoriului faptele presupus a fi fost săvârşite datând din perioada 04 septembrie 2001 - 21 august 2002;
- prin încheierea din 03 iunie 2010, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cerere formulată de apelantul-inculpat C.M.P.;
- împotriva încheierii din 03 iunie 2010, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul C.M.P. a declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti;
- în faţa Curţii de Apel Bucureşti, după respingerea cererii de amânare a judecării recursului, inculpatul a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992;
- cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală;
- împotriva acestei ultime încheieri, din 11 iunie 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, inculpatul C.M.P. a declarat prezentul recurs;
- prezentul recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08 iulie 2010;
- la primul termen de judecată la I.C.C.J., din 14 iulie 2010, inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător;
- la noul termen de judecată, din 21 iulie 2010, apărătorul ales a solicitat amânarea judecării cauzei cu motivaţia pregătim apărării. Dosarul a fost pus la dispoziţia apărătorului şi lăsat la a II-a strigare. La reluarea dosarului, întrucât instanţa a apreciat că noua excepţie de neconstituţionalitate invocată la acest termen (referitoare tot la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992), este - practic - aceeaşi cu obiectul recursului, apărătorul a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată;
- după respingerea cererii de recuzare, la acest nou termen, din 23 iulie 2010, dezbaterile au cele consemnate în partea introductivă a deciziei.
În raport de cele menţionate, Înalta Curte - în acord cu instanţa Curţii de Apel Bucureşti - apreciază modul de exercitare a drepturilor procesuale, dacă nu abuziv astfel cum s-a menţionat în încheierea recurată, discutabil din perspectiva repetatelor demersuri procedurale, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului penal.
Revenind asupra examinării prezentului recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, vizează respectarea dreptului oricărei persoane la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. în raport cu obiectul specific, limitat şi, mai ales, a discutării exclusiv a unor chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit numai calea de atac a recursului şi termene scurte pentru exercitarea dreptului de recurs, precum şi pentru soluţionarea acestuia.
Or, inculpatul este nemulţumit de toate aceste dispoziţii ale legii, solicitând trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru ca această autoritate de contencios să modifice, practic, textul legii.
În vederea asigurării supremaţiei Legii fundamentale asupra tuturor actelor normative, Constituţia României a prevăzut un mecanism juridic prin care părţile unui proces au posibilitatea supunerii examinării la Curtea Constituţională a unor dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei.
Sesizarea celei mai înalte autorităţi de contencios constituţional, de altfel unica cu această competenţă, se face însă numai în condiţiile prevăzute de art. 146 din Constituţie şi, respectiv, art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi completată.
Astfel, pe de o parte, regimul juridic al „excepţiei de neconstituţionalitate" este diferit de regimul excepţiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competenţa instanţelor de drept comun (instanţe de fond şi instanţe de control judiciar) - în acest sens, Decizia nr. 864/2007, nr. 20/2005, nr. 788/2006.
Pe de altă parte, este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicţii între textul legii şi textul Constituţiei, în lipsa acesteia demersul sesizării Curţii Constituţionale putând căpăta aspect formal. Această ultimă condiţie se degajă chiar din textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 care menţionează că sesizarea se face printr-o încheiere care cuprinde:
- punctele de vedere ale părţilor, însoţite de dovezile depuse de părţi;
- opinia instanţei asupra excepţiei.
În mod constat, Curtea Constituţională a menţionat că nu i se poate solicita adoptarea unei noi soluţii legislative (Decizia nr. 99/2007) şi că instanţa de judecată are un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii (Decizia nr. 1043/2007).
De altfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 1043/2007 (M.Of. nr. 813 din 28 noiembrie 2007), care face trimitere şi la Decizia nr. 607/2005, Curtea Constituţională menţionează, în legătură cu efectul juridic al deciziilor prin care s-a constatat că anumite dispoziţii sunt constituţionale, că „prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale".
Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel Bucureşti, constată că cererea de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci aspecte de tehnică legislativă, precum şi aspecte de aplicare a unui text legal, solicitându-se acestei autorităţi de contencios administrativ o intervenţie de natură legislativă asupra textului legii.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.P. împotriva încheierii din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5096/2/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2740/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2905/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
