ICCJ. Decizia nr. 2741/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2741/2010
Dosar nr. 6096/1/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Încheierea din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului T.M.C.
Prin aceeaşi încheiere au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, precum şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpat.
S-a reţinut în esenţă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, fiind îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere şi la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului.
În raport de gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este judecat, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, modul de operare reţinut în actul de sesizare, participarea inculpatului (în actul de sesizare reţinându-se că acesta are preocupări pe linia accesării neautorizate a sistemelor informatice, obţinerea datelor şi confecţionarea unor carduri contrafăcute, cu scopul de a realiza atât personal, cât şi prin intermediari atraşi în activitatea infracţională, retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri amplasate în România şi alte state), Curtea de Apel a constatat că inculpatul prezintă un pericol concret şi actual atât pentru ordinea publică din România, cât şi pentru ordinea de drept din celelalte state ale Uniunii Europene şi nu numai, mai ales că în ultima perioadă de timp există o creştere a numărului infracţiunilor de genul celor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.
În ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reţinut în esenţă că în analiza unei astfel de cereri nu se poate ignora gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este judecat şi pericolul concret pe care-l prezintă acesta pentru ordinea publică.
Curtea a apreciat că în această fază a procesului penal lăsarea inculpatului în libertate ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică; prin punerea inculpatului în libertate, chiar sub control judiciar, s-ar crea impresia zădărnicirii activităţilor autorităţilor judiciare, de neputinţă a organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept, în condiţiile numărului în creştere al infracţiunilor de genul celor pentru care este judecat inculpatul, de încurajare a celor care comit astfel de infracţiuni.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri şi nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea stării privative de libertate.
Examinând încheierea recurată prin prisma susţinerilor inculpatului şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul T.M.C. este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 24 şi 27 din Legea nr. 365/2002 şi de art. 42 din Legea nr. 161/2003, constând în aceea că la începutul lunii august 2009 a contrafăcut 54 de carduri bancare, pe care intenţiona să le folosească în scopul efectuării unor extrageri neautorizate de numerar de la bancomate amplasate pe teritoriul Ungariei, iar la 26 mai 2009 a folosit carduri contrafăcute cu scopul de a efectua asemenea extrageri de la un bancomat aparţinând B.T., situat în municipiul Piatra Neamţ.
Împotriva inculpatului s-a dispus luarea măsurii arestării preventive începând cu 6 august 2009, fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 31/P din 9 februarie 2010 a Tribunalului Neamţ inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
Înalta Curte constată că temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului subzistă şi la acest moment, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat este susţinută în prezent de existenţa unei hotărâri de condamnare în primă instanţă.
Pe de altă parte, faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt unele grave, activitatea infracţională imputată inculpatului desfăşurându-se în mai multe ţări ale Uniunii Europene şi reprezentând o nouă specializare a infractorilor din România. Nici datele ce caracterizează persoana inculpatului nu-i sunt favorabile acestuia, în condiţiile în care acesta a mai fost în conflict cu legea penală, fiind recidivist postexecutoriu.
Toate aceste circumstanţe au condus în mod întemeiat instanţa de apel pe rolul căreia cauza se află, la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a afecta buna desfăşurare a procesului penal şi a spori neîncrederea opiniei publice în actul de justiţie.
În ce priveşte liberarea sub control judiciar, aceasta este o vocaţie pentru inculpat, iar nu o obligaţie pentru instanţa de judecată, iar simpla îndeplinire formală a condiţiilor de admisibilitate pentru o asemenea cerere nu conduce automat la concluzia că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, constatarea admisibilităţii unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie urmată de o analiză a temeiniciei sale, situaţie în care oportunitatea cercetării în stare de libertate a inculpatului nu poate fi disociată de împrejurările concrete ale cauzei, în special gravitatea infracţiunilor imputate inculpatului, ca şi împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală.
În consecinţă, în mod legal şi temeinic instanţa de apel a apreciat că solicitarea inculpatului de a fi liberat provizoriu sub control judiciar nu este fondată şi a respins în mod corespunzător cererea sa.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva Încheierii din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 310/2010. Penal → |
|---|
