ICCJ. Decizia nr. 2743/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2743/2010

Dosar nr. 6094/1/2010

Şedinţa publică din 21 iulie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 19 februarie 2010, Tribunalul Suceava, secţia penală, a condamnat, alături de alţi inculpaţi, pe inculpaţii L.L. şi P.O. la pedepse rezultante de 15 ani închisoare şi, respectiv, de 18 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru ultimul inculpat cu reţinerea art. 37 lit. b) din C. pen.

Prin sentinţă a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepse durata măsurilor preventive privative de libertate.

Împotriva sentinţei, Ministerul Public şi inculpaţii au declarat apel cauza fiind înregistrată spre soluţionare pe rolul Curţii de Apel Suceava.

Prin încheierea din data de 7 iulie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, termenul de judecare pe fond a apelurilor fiind stabilit la data de 9 august 2010.

Împotriva încheierii de menţinere a stării de arest, ambii inculpaţi au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.

Recursurile inculpaţilor L.L. şi P.O. vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b din C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest a inculpaţilor deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 din C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, respectiv, de 18 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpaţi, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

În raport de faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, dar mai ales a împrejurărilor concrete, corect instanţa de apel a apreciat că se impune continuarea privării de libertate (argumente prezentate la încheierea recurată, argumente care se referă inclusiv la aspecte invocate de apărare: durata arestării, timpul scurs de la data faptelor presupus a fi fost săvârşite, vârsta tânără a inculpaţilor, poziţia procesuală a acestora, lipsa antecedentelor penale pentru unii dintre ei, probatoriul administrat până la acest moment procesual etc). Argumentele prezentate sunt însuşite şi de Înalta Curte, care apreciază că nu se impune reluarea acestora.

Motivele invocate de apărare în recurs - în sensul că alţi inculpaţi sunt liberi, că cei 2 inculpaţi sunt tineri şi că nu ar exista probe în acuzare - în condiţiile condamnării lor de către instanţa de fond pe baza probelor administrate până în prezent, nu sunt suficiente pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori că s-ar fi schimbat - măsura procesuală preventivă, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, neafectând prezumţia de nevinovăţie şi posibilitatea combaterii probelor în acuzare ori propunerii unor probe în apărare.

Într-o cauză penală cu mai mulţi inculpaţi, fiecare răspunde penal pentru propriile fapte presupus a fi fost săvârşite şi are o situaţie juridică personală, împrejurări care pot fi de natură să atragă deosebiri inclusiv sub aspectul luării şi menţinerii măsurilor preventive.

De asemenea, cei 2 inculpaţi au exercitat calea de atac a apelului, aceştia urmând să-şi facă toate apărările pe fondul cauzei, inclusiv cu privire la pretinsa nevinovăţie afirmată cu ocazia soluţionării prezentelor recursuri.

Un argument în defavoarea inculpatului P.O. - care a apreciat că poate fi judecat şi în stare de libertate - este relevat de menţiunile din cazierul judiciar al acestuia.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.L. şi P.O. împotriva Încheierii din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6052/86/2009.

Obligă recurentul inculpat L.L. la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat P.O. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2743/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs