ICCJ. Decizia nr. 2747/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2747/2010
Dosar nr. 6161/1/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 07 iulie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) din C. proc. pen., cerere formulată de N.S.L.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a reţinut următoarele:
Prin cererea depusă la termenul din 07 iulie 2010, inculpatul recurent N.S.L. a invocat, prin apărător, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., susţinând că ar contraveni art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 20 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, deoarece - prin lacuna procesuală constând în imposibilitatea de atacare cu recurs a încheierii de admitere în principiu, prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. - inculpatul nu poate beneficia de toate garanţiile procesuale, ca în situaţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul recurent N.S.L., curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată. Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Aşadar, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale dintr-o lege în vigoare, în cazul dedus spre soluţionare, se impun a fi îndeplinite mai multe condiţii cumulativ, una dintre acestea fiind ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
S-a apreciat de curtea de apel că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul cerut de textul de lege amintit, autorul tinzând să creeze în mod artificial legături ale excepţiei invocate cu cauza, prin încercarea de a ";completa"; textul de lege invocat. De altfel, referitor la critica despre inexistenţa unei căi de atac împotriva încheierii pe care judecătorul o pronunţă în baza textului legal criticat, curtea de apel a constatat că o asemenea nemulţumire nu poate fi examinată, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă ";fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului";.
În sensul inadmisibilităţii unor asemenea excepţii, reţine curtea de apel, este şi practica recentă în materie a Curţii Constituţionale - Decizia nr. 1465 din 10 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 818/27.11.2009 (referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (4) C. proc. pen., invocată sub aspectul imposibilităţii de a contesta hotărârea de declinare a competenţei).
Ipoteza contrară, în opinia curţii de apel, ar da posibilitatea oricărui justiţiabil să invoce în orice cauză excepţii de neconstituţionalitate a oricăror dispoziţii legale, care nu sunt aplicabile în respectivul litigiu, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului la adoptarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri a curţii de apel, N.S.L. a declarat prezentul recurs.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prealabil examinării prezentului recurs, Înalta Curte constată următoarele:
1 - prin Încheierea din 07 iunie 2010, Tribunalul Timiş, secţia penală, având pe rol o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a făcut aplicarea art. 2781 alin. (8) lit. c) din C. proc. pen.;
2 - această încheiere nu este supusă recursului separat, ci este supusă căii de atac odată cu fondul (odată cu sentinţa ce se va pronunţa) în condiţiile, după caz, ale art. 361 alin. (2) - (3) sau ale art. 3851 alin. (2) - (3) C. proc. pen. În consecinţă, nu este întemeiată opinia intimatului N.S.L. în sensul că respectiva încheiere nu ar fi supusă niciunui control judiciar;
3 - Împotriva încheierii din 07 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, intimatul a formulat recurs la Curtea de Apel Timişoara, în condiţiile în care legea nu prevede recurarea separată a respectivei încheieri;
4 - excepţia a fost ridicată în faţa Curţii de Apel Timişoara, în recursul contra încheierii din 07 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă de către Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea din 7 iunie 2010;
5 - prezentul recurs este formulat împotriva încheierii din 07 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
Revenind la examinarea pe fond a prezentului recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
În vederea asigurării supremaţiei Legii fundamentale asupra tuturor actelor normative, Constituţia României a prevăzut un mecanism juridic prin care părţile unui proces au posibilitatea supunerii examinării la Curtea Constituţională a unor dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei.
Sesizarea celei mai înalte autorităţi de contencios constituţional, de altfel unica cu această competenţă, se face însă numai în condiţiile prevăzute de art. 146 din Constituţie şi, respectiv, art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi completată.
Astfel, pe de o parte, regimul juridic al ";excepţiei de neconstituţionalitate"; este diferit de regimul excepţiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competenţa instanţelor de drept comun (instanţe de fond şi instanţe de control judiciar) - în acest sens, Dec. nr. 864/2007, nr. 20/2005, nr. 788/2006.
Pe de altă parte, este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicţii între textul legii şi textul Constituţiei, în lipsa acesteia demersul sesizării Curţii Constituţionale putând căpăta aspect formal.
Această ultimă condiţie se degajă chiar din textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 care menţionează că sesizarea se face printr-o încheiere care cuprinde:
- punctele de vedere ale părţilor, însoţite de dovezile depuse de părţi;
- opinia instanţei asupra excepţiei.
În mod constat, Curtea Constituţională a menţionat că nu i se poate solicita adoptarea unei noi soluţii legislative (Dec. nr. 99/2007) şi că instanţa de judecată are un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii (Dec. nr. 1043/2007).
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 1043/2007, (M.Of. nr. 813/28.11.2007), care face trimitere şi la Decizia nr. 607/2005, Curtea Constituţională menţionează, în legătură cu efectul juridic al deciziilor prin care s-a constatat că anumite dispoziţii sunt constituţionale, că ";.. prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 (N.I3. actualul art. 23 alin. (6)) sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale";.
Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel Timişoara, constată că cererea de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci aspecte de tehnică legislativă, precum şi aspecte de interpretare şi aplicare a unui text C. proc. pen., solicitându-se acestei autorităţi de contencios administrativ o intervenţie de natură legislativă asupra textului legii.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul intimatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.S.L. împotriva Încheierii din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 8184.2/30/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei ele 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 415/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
