ICCJ. Decizia nr. 2750/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2750/2010
Dosar nr. 6050/1/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În şedinţa publică din 07 iulie 2010, inculpatul T.S., prin apărătorii aleşi, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 26, art. 27, art. 28 rap. la art. 20 din Constituţia României, revizuită precum şi în raport de dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Convenţia europeană centru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În susţinerea orală a excepţiei precum şi în notele depuse la dosarul cauzei, autorul acesteia a susţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pe fondul cererii s-a susţinut de autorul excepţiei că prin dispoziţiile art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, se dă dreptul procurorului D.N.A. să efectueze activităţi privind supravegherea sistemelor informatice, privind conturile bancare ale persoanei care este bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, fără a cere autorizare din partea instanţei şi fără a i se da dreptul persoanei vizate să aibă dreptul la un recurs. În opinia autorului, prin aceasta se aduce o vătămare gravă dreptului la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil aşa cum este consfinţit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la art. 64 din C. proc. pen. În realitate, s-au interceptat convorbirile telefonice şi au fost supravegheate mijloacele de comunicare ale inculpatului, în baza Ordonanţei nr. 12 din 26 mai 2009, dată la care acesta avea doar calitatea de făptuitor, urmărirea penală fiind începută în cauză la data de 06 noiembrie 2009. Acesta este un alt aspect care susţine critica de neconstituţionalitate, în sensul că s-au administrat probe în susţinerea acuzaţiilor fără a fi începută urmărirea penală, deci în afara cadrului procesual reglementat de dispoziţiile art. 91 şi urm. C. proc. pen.
Analizând cererea formulată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că excepţia ridicată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
De către inculpat a fost criticată această dispoziţie, reluând în recurs solicitarea primară, şi anume aceea că se impune admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate mai sus-dezvoltată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs într-un astfel de cadru procesual, reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate de către una dintre părţi, de către procuror sau din oficiu în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Din economia dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că, prealabil sesizării Curţii Constituţionale, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate are obligaţia de a verifica dacă excepţia este admisibilă în raport de prevederile alin. (1) şi (2) anterior enunţate, precum şi faţă de condiţia expres prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi text de lege, referitoare la constatarea neconstituţionalităţii prevederilor criticate printr-o decizie anterioară a Curţii.
În considerarea acestei obligaţii, de către instanţa de recurs se apreciază că, Curtea de Apel a constatat cu deplin temei că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul T.S. nu are legătură cu cauza, întrucât acesta invocă neconstituţionalitatea unui text de lege, respectiv, a art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, modificată şi completată, prin care se reglementează măsurile ce pot fi dispuse de procurorii D.N.A. în situaţia în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, text care nu are aplicabilitate concretă în speţă.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental ale inculpatului T.S. dispusă de procuror în cauză, prin ordonanţa nr. 82/P/2009 din 25 mai 2009, cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore, confirmată şi prelungită de instanţă pe o perioadă de 28 de zile prin încheierea din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 911 - 912 alin. (2) C. proc. pen. şi nu pe dispoziţiile art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum s-a invocat de autorul excepţiei.
Practic aspectele invocate de autorul excepţiei vizează modalitatea efectivă în care au fost efectuate interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului T.S., aspecte care însă urmează a fi verificate de către instanţa de judecată cu ocazia administrării probatoriilor.
Pentru aceste considerente, este de apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul T.S. este inadmisibilă şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost corect respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în consecinţă prezentul recurs fiind respins ca nefondat pe criteriile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva Încheierii din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1585/2/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 427/2010. Penal. Reconstituire dosar judiciar/... | ICCJ. Decizia nr. 431/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
