ICCJ. Decizia nr. 2751/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2751/2010
Dosar nr. 6158/1/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 prin care fost aprobată O.U.G. nr. 134/2005, cerere formulată de inculpata M.V.A.
Prin aceeaşi încheiere, a fost admisă cererea formulată de inculpată şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiile de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 134/2005, O.U.G. nr. 43/2002, art. 56 din Legea nr. 161/2003, art. 100 şi art. 224 alin. ultim C. proc. pen., a prevederilor secţiunii V1 a Titlului III, capitolul II din C. proc. pen. şi, în consecinţă, a fost suspendată judecata cauzei până la soluţionarea excepţiilor respective.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a reţinut următoarele cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 134/2005, numai aceste aspecte constituind obiect al prezentului recurs întrucât pentru celelalte excepţii Curtea de Apel Cluj a dispus sesizarea Curţii Constituţionale:
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 54/2006 de aprobare cu modificări a O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, care ar contraveni prevederilor art. 76 alin. (1) şi 115 alin. (5) din Constituţie, curtea de apel a apreciat este inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 29 alin. (6) raportat la art. 11 alin. (1) pct. A lit. a) din Legea nr. 47/1992 pentru următoarele motive:
În esenţă, reţine curtea de apel, apărătorul inculpatei M.V. a invocat neconstituţionalitatea acestei legi prin prisma unor neregularităţi care au vizat momentul adoptării ei în Camera Deputaţilor. S-a arătat astfel că potrivit art. 115 alin. (5), ultima frază din Constituţie, ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzutei la art. 76 alin. (1). La rândul său, art. 76 alin. (1) din Constituţie dispune că legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, organizarea şi funcţionarea Ministerului Public se reglementează prin lege organică. În consecinţă, în temeiul art. 115 alin. (5) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului care modifică legislaţia anterioară cu privire la organizarea şi funcţionarea D.N.A., o structură din cadrul Ministerului Public, trebuia să fie adoptată cu votul majorităţii membrilor ambelor camere ale Parlamentului. În condiţiile în care în Camera Deputaţilor legea a fost adoptată cu votul a 134 de deputaţi, ea contravine, în întregime, prevederilor constituţionale menţionate mai sus. În speţă, din datele publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor rezultă că legea a fost adoptată doar de 134 de deputaţi, aspectele fiind detaliate pe larg în cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate (82 - 95). În acest sens, s-a mai invocat nerespectarea regulamentului intern al Camerei Deputaţilor în procedura de adoptare.
Reţine curtea de apel că, dincolo de împrejurarea că excede atribuţiilor Curţii verificarea unor astfel de aspecte, mai ales că în M. Of. nr. 226/13.03.2006 legea a fost publicată sub semnătura Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului, o astfel de excepţie, prin prisma unei astfel de motivări, nu are legătură cu obiectul cauzei şi ar fi putut face obiectul unui control al Curţii Constituţionale doar a priori, în condiţiile art. art. 11 alin. (1) pct. A lit. a din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri, inculpata M.V.A. a declarat prezentul recurs.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului, prin rechizitoriul din data de 6 aprilie 2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inculpata M.A.V. fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi instigarea la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Dosarul a fost înregistrat spre soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Cluj (Dosar nr. 666/33/2010), potrivit normelor de competenţă după calitatea inculpatei.
Asupra prezentului recurs declarat de inculpata M.V.A.:
În vederea asigurării supremaţiei Legii fundamentale asupra tuturor actelor normative, Constituţia României a prevăzut un mecanism juridic prin care părţile unui proces au posibilitatea supunerii examinării la Curtea Constituţională a unor dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei.
Sesizarea celei mai înalte autorităţi de contencios constituţional, de altfel unica cu această competenţă, se face însă numai în condiţiile prevăzute de art. 146 din Constituţie şi, respectiv, art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi completată.
Astfel, pe de o parte, regimul juridic al ";excepţiei de neconstituţionalitate"; este diferit de regimul excepţiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competenţa instanţelor de drept comun (instanţe de fond şi instanţe de control judiciar) - în acest sens, Dec. nr. 864/2007, nr. 20/2005, nr. 788/2006.
Pe de altă parte, este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicţii între textul legii şi textul Constituţiei, în lipsa acesteia demersul sesizării Curţii Constituţionale putând căpăta aspect formal.
Această ultimă condiţie se degajă chiar din textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 care menţionează că sesizarea se face printr-o încheiere care cuprinde:
- punctele de vedere ale părţilor, însoţite de dovezile depuse de părţi;
- opinia instanţei asupra excepţiei.
În mod constat, Curtea Constituţională a menţionat că nu i se poate solicita adoptarea unei noi soluţii legislative (Dec. nr. 99/2007) şi că instanţa de judecată are un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii (Dec. nr. 1043/2007).
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 1043/2007, (M.Of. nr. 813/28.11.2007), care face trimitere şi la Decizia nr. 607/2005, Curtea Constituţională menţionează, în legătură cu efectul juridic al deciziilor prin care s-a constatat că anumite dispoziţii sunt constituţionale, că ";.. prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 (N.B. actualul art. 23 alin. (6)) sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale";.
Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel Cluj, constată că cererea inculpatei de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci aspecte de tehnică legislativă privind modalitatea de adoptare în corpurile legiuitoare a actelor normative.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatei.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.V.A. împotriva Încheierii din 2 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 666/33/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2010. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 434/2010. Penal → |
|---|
