ICCJ. Decizia nr. 2900/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2900/2010
Dosar nr. 6805/1/2010
Şedinţa publică din 18 august 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 161/30/2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor O.C.D. (fiul lui E. şi al D.L.) şi N.O.L. (fiul lui O.D. şi C.) în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., urmând ca temeinicia şi legalitatea acesteia să fie verificată anterior împlinirii duratei legale de 60 de zile.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi în prezent, precum şi pericolul social concret pentru ordinea publică.
S-a mai reţinut că pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată este mai mare de 4 ani, iar împotriva acesteia s-a pronunţat o hotărâre de condamnare prin sentinţa penală nr. 202 din 20 aprilie 2010.
Totodată, instanţa a constatat că s-au menţinut indicii că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura faptelor imputate inculpaţilor.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs solicitând judecarea în stare de libertate întrucât nu ar prejudicia buna desfăşurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât sunt aretaţi de 9 luni.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificării dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor, corelate cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă şi în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracţiunii, având un sens mai larg şi presupune o rezonanţă deosebită a faptei.
Totuşi nu se poate face abstracţie, în cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârşite, după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor infracţiuni grave - cum sunt cele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, chiar dacă detenţia preventivă s-a prelungit în timp.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa penală nr. 202/PI din 20 aprilie 2010, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constatat că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
Totodată, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în limitele legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că recursul declarat de inculpaţi, este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurilor declarate de inculpaţii O.C.D. şi N.O.L. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 161/30/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2896/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2902/2010. Penal → |
|---|
