ICCJ. Decizia nr. 2830/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2830/2010
Dosar nr. 783/35/2010
Şedinţa publică din 4 august 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72/PI din 28 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. BR.30.L.L.131840/2008 emis la 5 iulie 2010 de Curtea de Primă Instanţă din Bruxelles şi s-a dispus predarea persoanei solicitate B.V.G. către autorităţile judiciare belgiene.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sesizarea înregistrată la instanţă la data de 21 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a trimis semnalarea făcută de Interpol în ceea ce priveşte emiterea la data de 5 iulie 2010 a unui mandat european de arestare de către autorităţile belgiene în dosar nr. 2008/0176 – număr de identificare caz : B.R. 30.L.L.131840/2008 de Curtea de Primă Instanţă din Bruxelles, Belgia pentru săvârşirea de către persoana solicitată B.V.G. a infracţiunii de omor, în calitate de complice, prevăzută de art. 66, art. 392, art. 393 şi art.394 din Codul penal belgian cu amendamentul Articolului 13 al Legii din 10 iulie 1996.
La data de 20 iulie 2010, procurorul a procedat la identificarea persoanei solicitate B.V.G. în prezenţa apărătorului din oficiu, av. A.B., aducându-i-se la cunoştinţă faptele reţinute în sarcina sa şi încadrarea juridică a acestora conform procesului verbal de identificare aflat în dosarul nr. 3016/II.5/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a dispus reţinerea acestuia pe o durată de 24 ore prin ordonanţa din 20 iulie 2010, dată în acelaşi dosar, prezentându-l instanţei.
Prin încheierea penală nr. 23/PI din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, cu începere de la 21 iulie 2010.
Curtea, potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a procedat la informarea persoanei solicitate B.V.G. asupra existenţei mandatului european de arestare împotriva sa, în esenţă, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul solicitant, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale, în prezenţa avocatului F.F.
Întrebată fiind asupra consimţământului la predare, în conformitate cu art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată B.V.G., a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare belgiene şi că se prevalează de regula specialităţii.
Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, curtea a constatat următoarele:
Mandatul european de arestare conţine toate informaţiile prev. de art. 8 din Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002 şi respectiv cele cuprinse în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, şi că potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 2 alin. (2) din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene, infracţiunile pentru care mandatul european s-a emis şi pentru care se solicită predarea cetăţeanului român se regăsesc între faptele pentru care există obligaţia de executare, iar în cauză nu este incident nici unul din temeiurile de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 88 din Legea nr. 302/2004.
În aceste condiţii, curtea a constatat că, cererea transmisă de către autorităţile judiciare belgiene pentru executarea mandatului de executare privindu-l pe B.V.G. este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana solicitată B.V.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că îi este încălcat dreptul la libertate deoarece din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că are calitatea de martor, cum de altfel a fost şi audiat în cauză de autorităţile belgiene.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, verificând sentinţa penală recurată, potrivit criticilor formulate dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prima instanţă a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
S-a constatat că mandatul conţine toate informaţiile prevăzute de legea specială, corelativ cu Decizia – Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002, infracţiunile pentru care s-a emis mandatul se regăsesc între faptele pentru care există obligaţia de executare iar în cauză nu este incident nici unul din temeiurile de refuz al executării.
Este adevărat că dispoziţiile privitoare la emiterea şi executarea mandatului european de arestare nu pot avea ca efect modificarea obligaţiei de respectare a drepturilor fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate în art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Conform acestui text „Uniunea va respecta drepturile fundamentale, aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, semnată la Roma la 5 noiembrie 1950 şi cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre, ca principii generale ale legii comunitare.
Rezultă, aşadar, că executarea mandatelor se face sub condiţia că drepturile şi libertăţile fundamentale să fie respectate.
În speţă, persoana solicitată pretinde că îi este încălcat dreptul la libertate, căci este arestat într-o cauză în care figurează ca martor.
Apărarea sa nu poate fi primită, întrucât vizează fondul procesului aflat în derulare în faţa autorităţilor belgiene, aspect ce nu poate face obiectul verificărilor de care este ţinută instanţa de executare a mandatului.
Din mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată este acuzată de complicitate la infracţiunea de omor, infracţiune pentru care există obligaţia de executare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată.
Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu desemnat până la prezentarea apărătorului ales urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.V.G. împotriva sentinţei penale nr. 72/PI din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2869/2010. Penal → |
|---|
