ICCJ. Decizia nr. 3051/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3051/2010
Dosar nr. 124/42/2010
Şedinţa publică din 07 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 34 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I., prin reprezentantul său legal D.M., împotriva ordonanţei nr. 476/P/2009 din 17 decembrie 2009 şi rezoluţiei nr. 1/II/2/2010 din 20 ianuarie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 476/P/2009 din 17 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 45 combinat cu art. 42 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii S.L. şi L.I., magistraţi în cadrul Tribunalului Prahova, cercetaţi sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248, art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
De asemenea, s-a disjuns cauza faţă de jandarmul de serviciu de la Tribunalul Prahova din data de 12 mai 2009 în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut că faptele sesizate de petentă nu există. La data de 12 mai 2009 se aflau pe rolul Tribunalului Prahova trei cauze civile, respectiv dosarele nr. 1105/105/2009, nr. 381/105/2009 şi nr. 7455/105/2009 în care petenta avea calitatea de reclamantă.
În timp ce reprezentantul acesteia studia dosarul nr. 381/105/2009, grefierul de şedinţă a făcut apelul în dosarul nr. 6688/105/2007 în care părţile erau Curtea de Conturi a României şi Consiliul Local Colceag, în calitate de reclamanţi şi E.M. şi E.N., pârâţi şi fără nicio calitate procesuală petentul D.M. a intervenit şi s-a manifestat gălăgios, deşi avea cunoştinţă că cererea de intervenţie în interes propriu fusese respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 17 februarie 2009.
Intimatul magistrat S.L. i-a solicitat petentului să se comporte civilizat, dar acesta a continuat să tulbure şedinţa şi atunci i-a cerut să părăsească sala de judecată şi, la refuzul acestuia, magistratul i-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 400 RON, indicându-i şi modalitatea de atac.
Întrucât petentul a continuat să se manifeste gălăgios, şedinţa de judecată a fost suspendată şi după reluare D.M. nu s-a mai prezentat în cele trei cauze civile, recuzând completul de judecată prin cererile formulate şi depuse la registratură.
Pentru soluţionarea acestor cereri a fost învestit magistratul L.I. şi, după verificarea şi analizarea lor, prin încheierile de şedinţă din camera de consiliu acestea au fost respinse, fie ca neîntemeiate, fie au fost anulate pentru netimbrare.
Faţă de actele premergătoare efectuate în cauză şi de situaţia de fapt s-a reţinut că faptele sesizate de petent nu există, întrucât intimaţii magistraţi au respectat normele de procedură civilă şi măsurile dispuse de preşedintele completului de judecată au fost legale, iar soluţiile pe care judecătorul L.I. le-a pronunţat cu ocazia soluţionării cererilor de recuzare formulate de petent au natura unor hotărâri judecătoreşti şi nu pot fi incriminate ca fapte penale, petentul având posibilitatea să exercite căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti persoana vătămată are posibilitatea să exercite căile de atac prevăzute de lege.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1/II/2/2010 din 20 ianuarie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu motivarea că magistraţii cercetaţi au acţionat în limitele cadrului legal existent şi în baza autorităţii conferite de exercitarea funcţiei.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale a intimaţilor magistraţi este corectă, întrucât faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor.
Potrivit art. 122 C. proc. civ., preşedintele completului de judecată exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei cuviinţe prin îndepărtarea din sala de şedinţă a persoanelor care tulbură solemnitatea şedinţei şi potrivit alin. (6), la nevoie, dă ordin ca tulburătorul să fie scos din sală.
Este cert că la data de 12 mai 2009 S.A.I. prin reprezentantul său D.M. avea pe rolul Tribunalului Prahova trei cauze civile, dosarele nr. 1105/105/2009, nr. 381/105/2009 şi nr. 7455/105/2009 şi în momentul în care s-a făcut apelul în dosarul nr. 6688/105/2007, fără nicio calitate procesuală, petentul a intervenit, s-a manifestat necuviincios, a tulburat dezbaterile şi deşi preşedintele de complet, magistratul S.L., i-a atras atenţia să se comporte civilizat, acesta a continuat să se manifeste gălăgios, a refuzat să părăsească sala de şedinţă, fiind amendat conform normelor de procedură civilă, intimata indicându-i şi modalitatea de contestare a acestei sancţiuni.
Aşa fiind, curtea a constatat că intimaţii-magistraţi au acţionat în limitele cadrului legal existent şi în baza autorităţii conferite de exercitarea funcţiei, astfel că în mod legal procurorul a constatat că faptele sesizate de petentă nu există, pronunţarea unei hotărâri în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, partea nemulţumită având dreptul să exercite căile de atac prevăzute de lege.
Nemulţumirea petentei cu privire la respingerea cererilor de recuzare prin încheierile pronunţate de magistratul L.I. nu înseamnă că aceasta şi-a îndeplinit abuziv îndatoririle de serviciu, petenta are posibilitatea să exercite calea de atac prevăzută de lege şi să arate toate motivele pentru care consideră că aceste încheieri sunt nelegale şi netemeinice.
A admite teza contrară ar însemna încălcarea principiului prevăzut de art. 123 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta însă care sunt motivele pe care se întemeiază recursul.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Petiţionara S.A.I., prin reprezentantul său legal D.M., a criticat ordonanţa nr. 476/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.L. şi L.I. – judecători în cadrul Tribunalului Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 249, art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.
Petiţionara, prin reprezentantul său, a susţinut că intimatele au favorizat „infractorii" dela Inoteşti, au folosit „forţele armate" pentru a-l îndepărta din sală, „au falsificat" dosarele ce le-au fost repartizate şi în care petiţionara avea calitatea de parte.
Prima instanţă a concluzionat corect că soluţia de neîncepere a urmăririi este temeinică şi legală, dispunând respingerea plângerii formulată, având în vedere că faptele reclamate nu există.
Astfel, magistraţii judecători şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, iar faptul că petiţionara este nemulţumită de măsurile şi soluţiile dispuse nu poate duce la antrenarea răspunderii penale a judecătorilor.
În cauză nu există nici măcar indicii că intimatele ar fi comis infracţiunile reclamate sau vreo altă infracţiune cu prilejul soluţionării cauzelor c e le-au fost repartizate.
Magistratul S.L. – preşedintele completului de judecată – a procedat conform dispoziţiilor art. 122 C. proc. pen., potrivit cărora preşedintele completului exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinei şi bunei cuviinţe, prin îndepărtarea din sala de şedinţă a persoanelor care tulbură solemnitatea şedinţei.
Aplicarea amenzii judiciare este, de asemenea, un atribut al preşedintelui completului de judecată conferit de legiuitor, ce are menirea de a asigura buna desfăşurare a şedinţei de judecată.
În ceea ce o priveşte pe intimata L.I., pronunţarea unor hotărârii judecătoreşti nu poate atrage răspunderea penală, împotriva acestora putând fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionară, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.A.I. prin reprezentant legal D.M. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3047/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3115/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
