ICCJ. Decizia nr. 2684/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2684/2010
Dosar nr. 5874/1/2010
Şedinţa publică din 8 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 28 iunie 2010 Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. rap.la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.D.G.
În temeiul art. 1608 C. proc. pen. raportat la art. 1606 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea orală formulată de inculpatul D.M. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
În temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., B.A., K.I.A., L.L., M.E.A., F.I.V., D.D.V. şi C.I.M., urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
În temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul S.V.C. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi de inculpaţii K.I.A., R.U.C. şi B.A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara.
În temeiul art. 1451 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului D.D.G. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)1, alin. (1)2 lit. c)), e) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.D.G. ca pe durata obligării de a nu părăsi ţara să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia îşi are domiciliul conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura.
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu se apropie de părţile sau persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, coinculpati, martori şi experţi, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
f) să nu se afle în locuinţa părţilor sau persoanelor vătămate.
A atras atenţia inculpatului D.D.G. asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.D.G. de sub puterea mandatului de arestare nr. 9 din 27 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Arad în dosarul nr. 353/108/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că până la acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă fată de inculpaţii R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., B.A., K.I.A., L.L., M.E.A., F.I.V., D.D.V. şi C.I.M. ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea acesteia. În acest context, instanţa de apel constată că presupunerea rezonabilă privind comiterea faptelor imputate inculpaţilor este susţinută şi de împrejurarea că prima instanţă a pronunţat împotriva inculpaţilor o hotărâre de condamnare pentru infracţiuni caracterizate prin violenţă, respectiv şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen.; iar în cazul inculpaţilor R.U.C. şi F.I.V. şi pentru infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, respectiv favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., ultimul şi pentru instigarea la denunţare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 alin. (2) C. pen.
Reţine instanţa de fond că numărul faptelor inculpaţilor şi natura infracţiunilor conturează un anumit profil psihologic şi un anumit mod de percepere a acestora de către terţe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin violenţă, o anumită perseverenţă infracţională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-şi menţină caracterul de actualitate. Intervalul de timp între faptele descrise în rechizitoriu este un element care conduce la concluzia că trecerea timpului de la ultima faptă nu este o garanţie că asemenea evenimente nu s-ar mai putea repeta şi că în rândul opiniei publice nu mai subzistă starea de temere ce a condus la luarea măsurii arestării preventive. Prin urmare, în cauză pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării inculpaţilor în stare de libertate derivă nu numai din pericolul social generic al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor recurenţi (iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) şi b) C. pen.; de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.; de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i), alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 C. pen. şi de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.); dar şi din aspectele concrete al faptelor şi personalitatea inculpatului (modul de săvârşire a faptelor - de mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, în locuri publice; numărul persoanelor implicate în activitatea infracţională; numărul persoanelor vătămate; consecinţele activităţii lor - crearea unui sentiment de insecuritate pentru persoanele vătămate şi pentru comunităţile în care locuiesc; lipsa garanţiilor că inculpaţii ar abandona comportamentul antisocial - starea de tensiune dintre inculpaţi şi adversarii lor, creată şi prin conduita inculpaţilor, caracterul de durată al activităţii infracţionale şi numărul infracţiunilor, existenţa antecedentelor penale în cazul inculpaţilor R.U.C., M.M.D., K.I.A., L.L.).
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M., instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia în ce priveşte forma scrisă a acestuia, motive pentru care a respins cererea ca inadmisibilă.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.D.G., reţine instanţa de fond că raportat la data de la care s-a dispus privarea sa de libertate la soluţia primei instanţe, durata măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil.
Apreciind însă că pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti şi pentru a asigura protecţia părţilor vătămate se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii F.I.V., R.U.C. şi D.M.
În recursul Parchetului este critica încheierea instanţei de fond sub aspectul greşitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.D.G., măsură dispusă în contradictoriu cu probele dosarului care dovedesc implicarea inculpatului în comiterea infracţiunilor ce i se reţin în sarcină.
În recursurile inculpaţilor F.I.V., R.U.C. şi D.M. este criticată încheierea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând judecarea lor în stare de libertate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că doar recursul Parchetului este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracţiuni de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., două infracţiuni de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., două infracţiuni de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., o infracţiune de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. şi o infracţiune de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.
S-a reţinut că în perioada 2008-2009 inculpatul a aderat la un grup infracţional organizat şi a participat la activitatea infracţională în scopul obţinerii de beneficii materiale prin întrebuinţarea de violenţe şi ameninţări asupra mai multor părţi vătămate din mun. Arad.
În raport de gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului Înalta Curte apreciază că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului D.D.G.
De altfel, instanţa de fond nu a motivat, în raport de disp. art. 139 C. proc. pen., în ce mod s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, invocând doar faptul că durata măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil.
Este adevărat că măsura arestului preventiv a fost menţinută o perioadă relativ mare de timp însă Înalta Curte apreciată că nu a fost depăşit termenul rezonabil.
Caracterul rezonabil al termenului se apreciază nu numai în raport de întinderea în timp a unei măsuri preventive ci şi în raport de complexitatea cauzei, numărul persoanelor implicate în activitatea infracţională ca şi în raport de perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.
Or, în cauza dedusă judecăţii se reţine că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de violenţă, el făcând parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de şantaj, loviri, ameninţări pentru a obţine de la părţile vătămate sume de bani.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciată că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Chiar dacă inculpatul a fost achitat pentru o parte din infracţiuni de către instanţa de fond, această împrejurare nu poate determina lăsarea în libertate a inculpatului, parchetul atacând cu apel sentinţa primei instanţe.
Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii F.I.V., R.U.C. şi D.M., Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
În mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi fac necesară în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Din probele dosarului rezultă că inculpaţii s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu scopul de a obţine diverse sume de bani de la părţi vătămate care erau intimidate prin ameninţări şi loviri pentru a se conforma cerinţelor inculpaţilor.
Se reţine că părţile vătămate au fost intimidate chiar şi în cursul judecăţii, audierea acestora în cursul urmăririi penale fiind realizată în condiţiile art. 861 şi art. 864 C. proc. pen.
Faţă de multitudinea faptelor comise, numărul mare de persoane implicate, modalitatea de comitere a faptelor pe timp de noapte, în locuri publice prin ameninţare şi violenţe, Înalta Curte apreciază că în acest moment procesual nu se justifică lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Această soluţie se impune şi pentru a se asigura o bună desfăşurare a procesului penal pentru a nu exista riscul ca părţile vătămate sau martorii să fie determinaţi să-şi modifice declaraţiile.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admisă recursul Parchetului, va casa parţial încheierea atacată şi rejudecând în fond va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul D.D.G. şi va menţine starea de arest a inculpatului.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor F.I.V., R.U.C. şi D.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4597/108/2009.
Casează, parţial, încheierea atacată şi rejudecând în fond, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul D.D.G.
Menţine starea de arest a inculpatului D.D.G..
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a intimatului inculpat D.D.G. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.I.V., R.U.C. şi D.M. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2680/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2807/2010. Penal → |
|---|
