ICCJ. Decizia nr. 2913/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2913/2010
Dosar nr. 6883/1/2010
Şedinţa publică din 20 august 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală - în Dosarul nr. 7300/2/2010 s-a dispus, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate A.C.L. (cetăţean român, fiul lui M. şi N.) pe o perioadă de 5 zile, de la data de 20 august 2010 la 21 august 2010, pe baza semnalării transmisă de Biroul Naţional Interpol.
S-a fixat termen pentru prezentarea mandatului european de arestare pe data de 23 august 2010.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin adresa din data de 19.8.2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa solicitând arestarea persoanei solicitate A.C.L., conform dispoziţiilor art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.
În sesizarea parchetului se arată că împotriva persoanei solicitate, a fost emis un mandat de arestare la data de 20 iulie 2010, de către procurorul Tribunalului Zwollw - Solystad din Regatul Olandei, iar după depistare şi identificare, procurorul a dispus reţinerea acesteia de la 19 august 2010 la 20 august 2010, solicitându-se, totodată, Biroului Naţional Interpol să facă demersuri pentru prezentarea mandatului european de arestare în termen de 48 de ore, însoţit de traducerea acestuia în limba română.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că, la data de 15 septembrie 1998, persoana solicitată A.C.L., împreună cu alte persoane, a introdus cantitatea de 14,95 kg heroină în Olanda.
Se reţine că, potrivit art. 883 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în caz de urgenţă, măsura reţinerii poate fi luată pe baza semnalării transmise prin Interpol, care nu echivalează cu mandatul european de arestare, caz în care Biroul Naţional Interpol solicită mandatul de la Biroul Interpol corespondent şi transmiterea către parchetul competent în cel mult 48 de ore de la reţinerea persoanei solicitate, iar în art. 90 alin. (2) se prevede că, dacă persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 88/3, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea, de către procuror, a mandatului european de arestare însoţit de traducerea în limba română.
Totodată s-a apreciat că se impune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de arestare.
Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs persoana solicitată A.C.L. criticând hotărârea sub aspectul luării măsurii arestării provizorii, apreciind că poate fi cercetată în stare de libertate.
În susţinerea recursului s-a invocat faptul că sentinţa pronunţată de autorităţile judiciare străine în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare a rămas definitivă la 12 ianuarie 2001 şi, în această perioadă, persoana solicitată, nu a mai săvârşit fapte penale nici pe teritoriul României şi nici pe teritoriul altui stat.
Au fost invocate circumstanţe personale, persoana solicitată având un copil de 10 luni iar soţia sa nu are nici un venit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. şi art. 941 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 constată că acesta este fondat dar pentru alte considerente decât cele invocate de recurentul persoană solicitată.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată A.C.L. a fost condamnată prin sentinţa nr. 23/003767-99 din 12 ianuarie 2001 pronunţată de Tribunalul Amsterdam la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
După rămânerea definitivă a hotărârii - 12 ianuarie 2001 (f. 10 dosar), autorităţile judiciare olandeze au emis mandatul european de arestare din 20 iulie 2010, aspect comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol.
Autorităţile judiciare române au procedat la reţinerea persoanei solicitate sesizând, totodată, instanţa pentru arestarea provizorie a acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, dacă persoana solicitată a fost reţinută conform art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (INTERPOL) arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează termen de 5 zile pentru predarea, de către procuror, a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Alin. (3) şi următoarele ale aceluiaşi text stabilesc procedura de urmat după primirea mandatului european de arestare.
Dispoziţiile enunţate anterior, pe de o parte, nu obligă instanţa la luarea unei măsuri preventive, iar pe de altă parte, aceasta are posibilitatea să aleagă între arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
Legea impune însă - atunci când nu este prezentat de procuror, mandatul european de arestare - să se amâne cauza cu fixarea unui termen de 5 zile.
În cauza dedusă judecăţii, dispoziţiile cuprinse în legea specială se impun a fi completate cu dispoziţiile C. proc. pen. în materia prescripţiei executării pedepsei.
Astfel, potrivit art. 125 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 126 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea.
Cum în speţă termenul de prescripţie al executării pedepsei, aplicate persoanei solicitate, s-a împlinit pe 12 ianuarie 2009, Înalta Curte apreciază că nu se impune arestarea persoanei solicitate, fiind suficientă luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145 C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul recursul declarat de persoana solicitată A.C.L., va casa încheierea recurată şi, în rejudecare, va dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată va respecta dispoziţiile prev. de art. 145 alin. (7) lit. a) - d) C. proc. pen.
Se va dispune anularea mandatului de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Bucureşti la data de 19 august 2010 şi punerea deîndată în libertate a persoanei solicitate dacă nu se află sub puterea unui alt mandat de arestare.
Instanţa de fond, după primirea mandatului european de arestare, va proceda la verificarea existenţei unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei urmând a se pronunţa pe fondul cererii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta persoană solicitată A.C.L. împotriva încheierii din 19 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7300/2/2010 (2219/2010).
Casează în parte încheierea atacată numai cu privire la dispoziţia arestării persoanei solicitate A.C.L., măsură pe care o înlătură.
În baza art. 90 alin. (1)1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., faţă de persoana solicitată A.C.L.
În temeiul art. 145 alin. (1)1 lit. a) – d) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată va respecta următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este solicitată;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
- să nu îşi schimbe locuinţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări, conform art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.
Anulează mandatul de arestare nr. 23 (EAW-provizoriu) din 19 august 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 7300/2/2010 (2219/2010) şi dispune punerea, de îndată, în libertate, a persoanei solicitate A.C.L., fiul lui M. şi al N., dacă nu se află sub puterea unui alt mandat de arestare.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2927/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
