ICCJ. Decizia nr. 2927/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 2927/2010
Dosar nr. 1452/2/2010
Şedinţa publică din 25 august 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând datele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
A recunoscut hotărârea de condamnare nr. 25 Hv 82/08 w - 53 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul de Land Eisenstadt - republica Austria, rămasă definitivă, privind pe condamnaţii M.I. (fiul lui F. şi C.) şi R.A. (fiul lui P. şi C.), în prezent deţinuţi în Penitenciarul din Hirtenberg - Republica Austria.
A dispus transferarea condamnaţilor într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepselor de câte 4 ani închisoare, aplicate condamnaţilor prin hotărârea mai sus menţionată.
A dedus perioada deja executată de la 11 iulie 2008 la zi pentru fiecare condamnat.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de câte 320 lei pentru fiecare condamnat, s-a avansat din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat recunoaşterea sentinţei penale nr. 25 Hv 82/08 w 53 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul de Land Eisenstadt - Republica Austria privind pe condamnaţii M.I. şi R.A. deţinuţi la Penitenciarul din Hirtensburg - Republica Austria şi transferarea lor într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepselor.
Se reţine că prin sentinţa penală nr. 25. Hv 82/08 w - 53 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul de Land Eisenstadt - Republica Austria numiţii M.I. şi R.A. au fost condamnaţi la pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat prevăzute de art. 127 alin. (4), art. 129 alin. (1), art. 130 şi art. 15 C. pen. Austriac.
În fapt, s-a reţinut că la data de 11 iulie 2008, numitul M.I. a sustras din incinta unui restaurant în care a pătruns prin efracţie, suma de 1000 euro, la aceeaşi dată pătrunzând prin efracţie într-un alt restaurant şi într-un autoturism, fără a reuşi însă să sustragă bunuri sau valori.
De asemenea, s-a reţinut că M.I. a comis mai multe infracţiuni de furt împreună cu R.A., după cum urmează: în data de 4 iulie 2008 au sustras mai multe bunuri şi valori, după ce au pătruns prin efracţie în incinta Ştrandului G., a clubului de navigaţie P.N. şi a Şcolii de Surfing P.S., iar la data de 9 iulie 2008 au sustras mai multe bunuri din incinta unui restaurant şi a Ştrandului G., în care au pătruns tot prin efracţie.
Susnumiţii a fost arestaţi preventiv de la data de 11 iulie 2008 până la data de 28 ianuarie 2009, după care au început executarea pedepsei închisorii, al cărei termen se împlineşte la 11 iulie 2012.
Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 129 cu referire la art. 142, art. 143 şi art. 149 din Legea nr. 302/2004 pentru admiterea sesizării, instanţa de fond a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Deşi persoanele condamnate cu revenit asupra acordului iniţial de transferare, instanţa de fond a dispus transferarea persoanelor condamnate întrucât faţă de acestea s-a dispus măsura de interdicţie de şedere pe teritoriul statului de condamnare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs persoanele condamnate M.I. şi R.A. arătând că sunt de acord cu recunoaşterea sentinţei austriece însă nu sunt de acord cu predarea către România dorind să continue executarea pedepselor în Austria.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept, Înalta Curte opinează că recursurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind pronunţată în strictă concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată.
Astfel, în cauză sunt întrunite cerinţele prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 modif. şi anume, persoanele solicitate sunt cetăţeni români, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă, la data solicitării condamnaţii având de executat mai mult de 6 luni închisoare, durata pedepselor împlinindu-se în anul 2012 iar faptele reţinute în sarcina lor au corespondent în legislaţia română.
Faptul că iniţial persoanele condamnate şi-au exprimat acordul de a fi transferate iar ulterior au revenit asupra acestui acord, nu poate determina respingerea cererii formulată de autorităţile austriece.
Chiar dacă în acest moment persoanele condamnate nu sunt de acord cu transferarea lor, în mod corect instanţa de fond as dispus recunoaşterea sentinţei de condamnare şi transferarea persoanelor condamnate în vederea continuării executării pedepselor într-un penitenciar din România, cât timp faţă de acestea autorităţile austriece au dispus interdicţie de reşedinţă pe termen nelimitat pe teritoriul Austriei.
De altfel, retractarea consimţământului de către persoana condamnată nu poate produce consecinţe juridice.
Înalta Curte reţine că cerinţele art. 129 din Legea nr. 302/2004 modif., referitor la condiţiile transferării trebuie îndeplinite cumulativ la momentul solicitării transferului.
Faptul că iniţial persoanele condamnate au fost de acord cu transferul, a făcut posibilă declanşarea procedurii de transfer, împrejurare în raport de care Înalta Curte apreciază că revenirea asupra acordului iniţial al persoanelor transferabile nu prezintă relevanţă juridică nefiind în măsură să determine respingerea cererii formulate de statul solicitant.
De altfel, retractarea consimţământului nu figurează printre cazurile de refuz opţional al transferării reglementat expres de disp. art. 140 din lege.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de persoanele condamnate M.I. şi R.A. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentele persoane condamnate la plata sumelor de câte 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2935/2010. Penal → |
|---|
