ICCJ. Decizia nr. 2910/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2910/2010
Dosar nr. 6841/1/2010
Şedinţa publică din 20 august 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 9 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 50436/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a apelantului-inculpat P.C.A. (fiul lui A. şi al E.) arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 273/UP din 5 decembrie 2009, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 48/09/3/2009.
Pe fondul apelului s-a acordat termen la data de 8 septembrie 2010, la cererea apărătorului ales al inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul P.C.A. a fost arestat preventiv în temeiul art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 1491 C. proc. pen. reţinându-se că există indicii temeinice şi probe care justifică presupunerea rezonabilă că a săvârşit infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanţa a constatat că acestea se menţin şi în prezent şi impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanţa a avut în vedere procesele verbale încheiate de organele de cercetare penală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi care evidenţiază că proba pusă la dispoziţie conţine heroină declaraţiile denunţătorului şi martorului T.A., precum şi declaraţiile date de inculpat care a recunoscut infracţiunea reţinută în sarcina sa.
În egală măsură, instanţa a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele articolului 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat şi a fost condamnat de instanţa de fond este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs învederând că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar lăsarea sa în libertate nu ar prejudicia buna desfăşurare a procesului penal.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
În cauză instanţa de apel a procedat la verificarea impusă de legea procesual penală şi a constatat justificat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, corelat cu natura relaţiilor sociale lezate, constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol pentru ordinea publică.
Pe de altă parte nu se poate face abstracţie, în cadrul analizei asupra detenţiei provizorii, de gravitatea concretă a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor infracţiuni atât de grave, cum este traficul ilicit de droguri de mare risc, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia provizorie se prelungeşte în timp.
Totodată, Înalta Curte constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa finală de 14 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 487/ F din 7 iulie 2010, hotărârea de condamnare, - chiar nedefinitivă, constituind temei pentru a se reţine că menţinerea detenţiei provizorii este justificată, respectându-se astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
Ca atare, în raport de considerentele expuse, încheierea recurată de inculpat este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul formulat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.A. împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 50436/3/2009 (1990/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2913/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
