ICCJ. Decizia nr. 2906/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2906/2010
Dosar nr. 6840/1/2010
Şedinţa publică din 20 august 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 35009/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor T.C. (fiul lui I. şi al D.) şi B.G.C. (fiica lui M. şi al B.).
Pe fondul apelului s-a acordat termen la data de 21 septembrie 2010 pentru ca inculpaţii să-şi angajeze apărători.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii T.C. şi B.G.C. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii complicităţii la tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual, fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
S-a mai reţinut că măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost dispusă cu respectarea art. 1491 C. proc. pen., fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 681 cu referire la art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanţa a avut în vedere declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de percheziţie, documentele autentice ridicate din arhivele notariale, probe din care rezultă că aceştia au comis infracţiuni de înşelăciune, cu ocazia efectuării de tranzacţii imobiliare.
Totodată, instanţa a constatat că sunt îndeplinite în continuare şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru probele reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani şi prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs, învederând că se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar lăsarea lor în stare de libertate nu ar afecta buna desfăşurare a procesului penal.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor, corelat cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte nu se poate face abstracţie în cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârşite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracţiuni grave, comise într-un interval mare de timp, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia preventivă se prelungeşte în timp.
Relevant este şi faptul că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (T.C.), respectiv 5 ani închisoare (B.G.C.), hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este justificată, respectându-se astfel atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu afectează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în limitele legii.
Toate aceste aspecte, justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C. şi B.G.C. împotriva încheierii din 6 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 35009/3/2009 (1970/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2910/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
