ICCJ. Decizia nr. 2935/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2935/2010
Dosar nr. 532/45/2010
Şedinţa publică din 25 august 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16/MEA din 9 august 2010 Curtea de Apel Iaşi a admis sesizarea formulată de Procuratura Verden, Germania, dl. procuror H.T. pentru executarea mandatului european de arestare nr. 122 AR 22725/10 din 29 iunie 2010, emis în baza mandatului de arestare pentru cercetare în dosarul cu referinţa nr. 4 Gs 2 Js 29576/00 (1338/00) din 25 octombrie 2000 a Judecătoriei Verden, privind persoana solicitată V.G., cetăţean român.
A dispus predarea persoanei solicitate V.G., fiul lui N. şi S., aflată în stare de reţinere, către autoritatea judiciară germană emitentă - Procuratura Verden - în vederea urmăririi penale pentru faptele descrise în mandatul european de arestare cu referinţa nr. 4 Gs 2 Js 29576/00 (1338/00) din 25 octombrie 2000, cu respectarea principiului specialităţii şi sub condiţia prevăzută de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
A dispus arestarea persoanei solicitate V.G., în vederea predării, pe o durat; 30 de zile, de la 09 august 2010 la 07 septembrie 2010, inclusiv.
A dispus emiterea mandatului de arestare conform cu dispoziţiile art. 151 alin. (3) C. proc. pen. şi executarea acestuia conform cu disp. art. 152 alin. (1) C. proc. pen.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută la 09 august 2010 ora 12:10.
Cheltuielile judiciare efectuate în cauză, în cuantum de 100 lei, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată de Procuratura Verden, Germania s-a solicitat arestarea şi predarea urmăritului internaţional V.G. în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acestuia la data de 25 octombrie 2000.
Se reţine că persoana solicitată este cercetată este cercetată de autorităţile judiciare germane fiind suspectată de a fi săvârşit infracţiunea de „furt calificat" prevăzută de art. art. 242, art. 243 alin. (1) prop. nr. 2 nr. 1 şi 3, art. 244 alin. (1), 22, 23, 25 alin. (2), 53 C. pen. german reţinându-se, în fapt, următoarele:
1. În data de 25/26 august 2000 în Eickeloh au spart şi furat maşina M. în scopul de a putea comite furturi cu ea.
2. În data de 05 septembrie 2000 au comis o spargere la magazinul E.M. din Bohmte şi au furat printre altele, ţigări.
3. În aceiaşi noapte au comis o spargere în Eickeloh în magazinul H. şt au furat printre altele cartele telefonice.
4. În noaptea spre 06 septembrie 2000 au comis o spargere în Lauenbruck la benzinăria Bankowski şi au furat ţigări.
5. În noaptea spre 07 septembrie 2000 în Ahlden au încercat să spargă magazinul R., însă la încercarea de a manipula sistemul de alarmă, l-au declanşat şi au fugit.
6. În data de 08 septembrie 2000 în Lindwedel au spart Benzinăria M. şi au furat bani şi ţigări.
7. În noaptea spre 11 septembrie 2000 au comis o sparge la magazinul E.M.D. şi au furat printre altele ţigări şi bani în numerar.
8. În noaptea lui 12 septembrie 2000 au spart în Ronneberg maşina O.K. şi au furat-o, cu scopul de a o folosi la alte furturi.
9. În noaptea lui 14 septembrie 2000 au spart în Ronnebeig maşina O.K. şi au furat-o cu scopul de a comite alte furturi cu ea.
10. În noaptea lui 14 septembrie 2000 au spart 8 căsuţe de grădină într-o colonie de grădini din Ronneberg şi au furat printre altele unelte, scule, îmbrăcăminte şi obiecte de uz casnic din şase căsuţe, în două negăsind nimic de luat, la a noua căsuţă nu au reuşit să spargă uşa.
Ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare în conformitate cu disp. art. 94 coroborat cu disp. art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanţa de fond a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile germane.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată solicitând casarea sentinţei recurate şi constatarea nulităţii mandatului european de arestare întrucât a fost emis în vederea cercetării, ori Legea nr. 302/2004 prevede că mandatul european se emite în vederea urmăririi penale sau a judecăţii.
Susţine de asemenea persoana solicitată că autorităţile germane nu au furnizat motive pertinente şi suficiente pentru a justifica necesitatea arestării sale şi nici nu au prezentat probe care să facă dovada vinovăţiei sale.
De asemenea, susţine persoana solicitată că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale motiv pentru care se impune refuzul punerii în executare a mandatului european de arestare.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte opinează că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect dispunând punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane faţă de împrejurarea că sunt întrunite în cauză condiţiile prev. de Legea nr. 302/2004 modificată.
Potrivit disp. art. 77 din legea nr. 302/2004 modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privativă de libertate.
Ca atare, mandatul european de arestare reprezintă o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, legea stabilind expres cazurile în care poate fi refuzată punerea în executare a mandatului european de arestare.
Înalta Curte opinează că mandatul european de arestare emis de autorităţile germane îndeplineşte toate condiţiile de fond şi formă prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată şi nici nu există motive de refuz al executării mandatului din cele expres prev. de art. 88 din aceeaşi lege.
Ca atare, în mod corect instanţa de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare persoanei solicitate în vederea predării, împrejurările invocate de persoana solicitată cu pricire la motivul predării şi prescripţia răspunderii penale nefiind în măsură să determine adoptarea unei alte soluţii.
Faptul că autorităţile judiciare ale statului solicitant au menţionat ca motiv al predării cercetarea persoanei solicitate deşi legea prevede că predarea se solicită în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse, nu poate reprezenta un motiv de refuz al punerii în executare a mandatului european de arestare cât timp cercetarea penală face parte din urmărirea penală, ca fază a procesului penal.
Nici motivul referitor la prescripţia răspunderii penale nu este justificat în cauză având în vedere limitele maxime de pedeapsă prev. de C. pen. german.
Aspectele referitoare la nevinovăţia invocată de recurenta persoană solicitată nu pot constituit un motiv de refuz al punerii în executare a mandatului european de arestare cât timp, cu ocazia soluţionării cererii, statul solicitant verifică doar îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă a mandatului european de arestare emis de autoritatea străină sau eventualele motive de refuz, neputând să se pronunţe cu privire la vinovăţia persoanei solicitate, activitate ce revine exclusiv statului solicitant.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul persoanei solicitate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.G. împotriva sentinţei penale nr. 16/MEA din 9 august 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta persoana solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2927/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2943/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
