ICCJ. Decizia nr. 3127/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3127/2010
Dosar nr. 2782/98/2008
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 249/F din 22 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa a respins cererea formulată de inculpatul D.P., de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de acesta, din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) într-o infracţiune prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul D.P. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 7 august 2007 la 7 septembrie 2007.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia şi în baza art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 14 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 941,14 RON cu dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile către această unitate.
A obligat inculpatul către partea civilă D.G.I. la plata sumei de 10.000 RON daune morale şi a respins cererea formulată de aceeaşi parte civilă, de obligare a inculpatului la daune materiale, ca fiind nedovedită.
A luat act că părţile vătămate L.A.F. şi S.G. nu s-au constituit părţi civile.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 16/17 iulie 2007, în jurul orelor 23,00 a avut loc o altercaţie între numita G.P. şi membrii familiei D., care s-a concretizat în faptul că în momentul în care aceasta se întorcea din oraş îndreptându-se spre domiciliul său situat pe str. S., dintr-un taxi au coborât S.N., D.G. şi D.C. cu care a avut un schimb de cuvinte, pe alocuri injurioase.
Simţindu-se ameninţată de aceştia a scos din geantă un spray lacrimogen pe care l-a folosit împotriva celor trei, după care aceştia s-au retras în taxiuri şi s-au îndreptat spre strada în care locuiau.
Pentru aplanarea conflictului părţile au sunat la poliţie, iar primul apel recepţionat a fost al lui G.P.
Întrucât între părţi exista un conflict mai vechi, la locul incidentului s-a deplasat un echipaj de poliţie, un echipaj de jandarmi şi două echipaje de poliţie comunitară.
După ce au observat că în cartier era linişte, echipajul de jandarmi s-a deplasat în oraş, zona rămânând să fie supravegheată de poliţia comunitară, în timp ce agenţii de poliţie B.L.S. şi I.N.G., aflaţi în autospecială s-au deplasat spre locul unde se afla numita G.P., situată tot pe str. G.M.
În timp ce agentul de poliţie I.N.G. discuta cu numita G.P. pentru a-i consemna plângerea, colegul său, agentul de poliţie B.L. care se afla la volanul autospecialei, a observat că din direcţia Cosâmbeşti a trecut pe lângă el autovehiculul F.T. de culoare albă, la volanul cărei se afla inculpatul D.P. Pe scaunul din dreapta şoferului, agentul de poliţie l-a recunoscut pe H.C., concubinul lui G.P., iar între ei mai era o persoană pe care o cunoştea ca fiind poreclit „G.M.";, care ulterior a fost identificat ca fiind martorul P.G.
Imediat după ce utilitara marca F. a trecut pe lângă echipajul de poliţie, aceştia au auzit un zgomot de tablă lovită. Verificând direcţia din care a venit zgomotul, unul din agenţii de poliţie a observat F. care era staţionat pe str. G.M. în dreptul intersecţiei cu str. R.V.
Din autoutilitara F., de pe scaunul din dreapta şoferului a coborât H.C. care a rămas în dreptul portierei deschise, iar uşa din mijloc a autoutilitarei s-a deschis fiind observate trei persoane înarmate cu diferite obiecte: bâtă, ţeava metalică, rangă.
În intersecţie se aflau cei din familia D. care au început să arunce cu pietre în autoutilitară fapt ce i-a determinat pe ocupanţi acesteia să urce la loc, maşina îndreptându-se în direcţia podului/DN 21.
Cei doi agenţi de poliţie au solicitat martorei G.P. să întrerupă consemnarea plângerii şi s-au îndreptat cu autovehiculul din dotare spre intersecţia dintre str. G.M. şi str. A.R.V.
Până să ajungă la acel loc, autovehiculul F. în care se afla inculpatul cu celelalte persoane se îndrepta către DN 21 înspre pod, iar în dreptul intersecţiei atât persoane aflate acolo cât şi poliţişti comunitari le-au făcut semn să oprească F. Echipajul de poliţie s-a îndreptat şi el către DN 21, însă nu a ajuns acolo, deoarece a observat că autoutilitara, după efectuarea manevrei de întoarcere venea din faţă spre localitatea Cosâmbeşti.
Agentul de poliţie care se afla la volanul autospecialei poliţiei - cu însemnele specifice precum şi semnalele acustice şi luminoase în funcţiune - a efectuat semnal de oprire precum şi o încercare de blocare a drumului prin direcţionarea maşinii către axul şoselei, fără să forţeze blocarea pentru a nu risca un impact cu celălalt autovehicul. Inculpatul D.P., ce a fost din nou recunoscut ca aflându-se la volan, la rândul său a efectuat o manevră dreapta spre marginea drumului reuşind să treacă pe lângă maşina poliţiei, iar în momentul în care a ajuns în dreptul intersecţiei cu str. A.R.V. a efectuat manevră stânga înspre grupul de persoane, i-a lovit pe cei trei aşa cum am arătat mai sus, după care a continuat deplasarea până când nu a mai fost observat de către cei de faţă.
Cei trei răniţi au fost transportaţi la spital, iar în zonă au sporit forţele de ordine.
Organele de poliţie, sprijiniţi de unii cetăţeni au încercat să depisteze autoutilitara F.T., deplasându-se la locul unde ar fi putut fi ajuns.
Abia în ziua de 18 iulie 2007, această autoutilitară auto a fost depistată în Cartierul Bora, pe str. G.M. în dreptul imobilului la familia S.I. şi E.
Cele trei persoane au fost expertizate medico-legal, şi conform raportului de expertiză medico-legal din 19 iulie 2007, D.G.I. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, raportul de expertiză medico-legal nr. X/2007, L.A.F. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile de îngrijiri medicale, raportul de expertiză medico-legal nr. X/2007, S.G. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută este dovedită cu următoarele mijloace de probatorii: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de verificare tehnică auto, raportul agentului de poliţie, rapoartele de activitate ale poliţiştilor comunitari, rapoartele de expertiză tehnică, declaraţiile părţilor civile, actele medico-legale, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, planşele fotografice.
II. Prin Decizia penală nr. 256/A/07 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul D.P. împotriva Sentinţei penale nr. 249/F din 22 mai 2009 a Tribunalului Ialomiţa.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) - 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul D.P. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71, 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei au fost corect reţinute de instanţa de fond, hotărârea aplicată fiind criticabilă doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, considerat ca fiind mult prea mare în raport cu datele cauzei: luând în considerare nu numai gravitatea faptei comise dar şi datele personale ale inculpatului - căsătorit, cu doi copii minori în întreţinere, avea un loc de muncă, un comportament adecvat în societate, bolnav de diabet zaharat insulino-dependent - instanţa de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul critică decizia ca netemeinică sub aspectul reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, solicitând înlăturarea acestora şi menţinerea pedepsei aplicate de prima instanţă. În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În recursul său, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în 3 infracţiuni de vătămare din culpă prev. de art. 184 alin. (1) C. pen. şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen. (partea vătămată D.G.) şi art. 10 lit. b) C. pen. (în cazul celorlalte două părţi vătămate).
În dezvoltare, inculpatul susţine că situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare este consecinţa unei erori grave de fapt, că, în realitate, el a fost cel atacat cu pietre de membrii familiei D., fiind nevoit să se îndepărteze, D.G. agăţându-se de maşina sa şi încercând să-l tragă afară, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut pe trotuar. Instanţele au reţinut în mod greşit că intrarea cu o autoutilitară într-un grup de persoane, ca modalitate de săvârşire a faptei, evidenţiază intenţia de a ucide, fără a se lua în considerare că grupul respectiv a sărit pe maşina inculpatului cu pietre şi topoare şi nu inculpatul i-a agresat pe aceştia.
În consecinţă, susţine inculpatul, tentativă de omor deosebit de grav ci infracţiune de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al C. pen., poziţia subiectivă a inculpatului fiind aceea de a scăpa de agresiunile exercitate asupra sa şi nu de aceea de a suprima viaţa vreunei persoane, făcând incidente în cauză dispoziţiile legale privind constrângerea, ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri declarate în cauză sunt nefondate pe considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la recursul Parchetului.
Din considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat în mod plural toate criticile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de gradul de pericol social al faptei comise, de consecinţele reale în care a acţionat acesta, de rezultatele produse precum şi de elementele care circumstanţiază persoana inculpatului - are familie organizată, doi copii minori în întreţinere, desfăşoară o activitate licită, fiind angajat în muncă, are un comportament adecvat în societate, aşa cum rezultă din procesul-verbal de evaluare. Este adevărat că inculpatul este recidivist, dar aşa cum corect a observat şi instanţa de apel, condamnările anterioare au fost atrase de săvârşirea unor infracţiuni asupra patrimoniului şi nu îndreptate contra vieţii persoanei, astfel încât nu se poate vorbi de o „specializare” a inculpatului în acest gen de infracţiune.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, este just individualizată, respectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul sico-moral al inculpatului astfel că nu se impune majorarea acesteia.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului.
Înalta Curte apreciază, de asemenea, că este nefondat, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare invocate de acesta.
Apărările invocate în recurs de către inculpat au fost susţinute şi în faţa instanţelor anterioare, fiind înlăturate motivat, pe baza analizei judiciare a materialului probator administrat în cauză.
Situaţia de fapt reţinută atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel pe baza propunerii a probelor administrate nu conţine nicio eroare de fapt, aşa cum susţine, fără temei, inculpatul în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Reţinerea de către cele două instituţii a împrejurării că inculpatul, aflat la volanul autoutilitarei marca F.T. şi deplasându-se pe str. G.M. în direcţia DN 21 spre Cosâmbeşti, a ignorat semnalul regulamentar de oprire efectuat de agentul de poliţie şi a virat stânga către grupul de persoane în care se aflau părţile vătămate D.G.I., S.G. şi L.A.F. pe care le-a accidentat, are la bază declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor C.M., D.D., T.C., declaraţiile agenţilor de poliţie B.L.S., I.N.G., A.A., mijloacele de probă analizate pe larg de prima instanţă.
Cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen. în 3 infracţiuni prevăzute de art. 184 alin. (1) C. pen. a fost formulată atât în faţa primei instanţe cât şi a instanţei de apel, fiind respinsă în mod corect ca nefondată.
Intrând cu maşina în grupul de persoane este neîndoielnic că inculpatul, dacă nu a urmărit în mod direct, a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii rezultatului periculos, fiind exclusă culpa, ca formă de vinovăţie.
Pentru considerentele mai sus expuse Înalta Curte va respinge atât recursul parchetului, cât şi pe cel al inculpatului în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurentul intimat inculpat D.P. împotriva Deciziei penale nr. 256 /A din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul intimat inculpat D.P. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3108/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1506/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
