ICCJ. Decizia nr. 3129/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3129/2010
Dosar nr. 6072/43/2007
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 103 din 7 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş s-a dispus condamnarea inculpatului N.V.E. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., conform art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 29 iulie 2004 - 20 iunie 2005.
S-a luat act că împotriva inculpatului a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara până la soluţionarea definitivă a cauzei.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 30 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. asupra autoturismului marca O.A.C.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a autoturismului sus menţionat sau a contravalorii acestuia, de 3500 euro, în echivalent lei la data plăţii efective.
A fost respinsă cererea M.P. privind obligarea inculpatului la plata celorlalte sume de bani şi foloase menţionate în rechizitoriu ca fiind primite de la denunţător.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului intitulat contract de vânzare-cumpărare pentru un vehiculul folosit, încheiat la data de 27 noiembrie 2003 între numiţii B.C.L. şi N.T.E., depus în copie la filele 115 şi 324 din vol. II al dosarului de urmărire penală şi la fila 253 din dosarul instanţei.
A fost obligat inculpatul la 2.850 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul N.V.E. deţinea calitatea de funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice - Mureş, îndeplinind funcţia de referent, cu atribuţii de control asupra activităţii desfăşurate de contribuabili şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
În perioada octombrie - noiembrie 2003, inculpatul a pretins şi primit de la martorul C.S.R. un autoturism O.A.B. folosit, de culoare roşie.
Autoturismul a fost înmatriculat pe numele lui N.T.E., fiul inculpatului, fiind folosit de acesta şi de inculpat.
S-a reţinut de către instanţă că autoturismul în discuţie fusese cumpărat de denunţător de la martorul G.L. pentru preţul de 3.500 euro.
La momentul încheierii tranzacţiei a fost achitată suma de 1.700 euro, urmând în termen de 2 săptămâni să fie plătită şi diferenţa de preţ.
După vânzare, autoturismul a fost preluat de N.T.E. - fiul inculpatului, care s-a deplasat în acest scop la benzinăria M. din Tg.Mureş, unde era aşteptat de denunţător şi martorul G.L.
A rezultat că actul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat la momentul predării autoturismului, iar bunul a fost trecut direct pe numele fiului inculpatului, actul întocmindu-se între acesta şi martorul G.L.
Diferenţa de preţ nu a putut fi achitată de denunţător la scadenţă, motiv pentru care a fost plătită suplimentar o penalitate de 300 euro către martorul G.L.
Pe baza declaraţiilor martorului denunţător şi ale martorului G.L. referitoare la împrejurările de fapt în care avusese loc încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2003, prima instanţă a constatat că respectivul act era unul simulat atât în ceea ce priveşte adevăraţii cocontractanţi, cât şi a preţului achitat.
Conform menţiunilor din contract, vânzarea - cumpărare operase între B.C.L. - ultimul proprietar înregistrat al autoturismului şi N.T.E., pentru preţul de 3.500 euro.
În realitate însă autoturismul aparţinuse martorului G.L. care nu îl înmatriculase pe numele său, iar vânzarea-cumpărare se făcuse între acesta şi denunţătorul C.S., preţul vânzării fiind achitat în întregime de denunţător. S-a mai reţinut de către instanţă că nici cumpărătorul din acte - fiul inculpatului şi nici inculpatul ca atare nu au putut justifica provenienţa sumei de 3.500 euro.
Iniţial, inculpatul a declarat că suma menţionată în act provenea din economiile fiului său şi o mică contribuţie a sa şi a părinţilor săi, după care a susţinut că N.T.E. cumpărase autoturismul din bani personali.
Susţinerile formulate în apărare au fost înlăturate de instanţă, avându-se în vedere celelalte probe administrate în cauză, cu referire specială la declaraţiile denunţătorului şi ale martorului G.L.
Conform declaraţiilor martorului G.L., denunţătorul îi spuse anterior încheierii tranzacţiei că doreşte să cumpărare autoturismul pentru rezolvarea unor probleme.
De asemenea, s-a reţinut că după primirea autoturismului, inculpatul a primit prin fiul său şi un plin de benzină de la denunţător.
În acest sens, denunţătorul C.S. i-a indicat prin telefon lui N.T.E. să meargă la benzinăria M.B.O. din Tg. Mureş şi să vorbească cu angajatul firmei pentru alimentarea maşinii, ceea ce s-a şi petrecut în fapt.
Şi această învinuire a fost respinsă de către inculpat care a solicitat să se constate lipsa de credibilitate a denunţătorului, în timp ce fiul inculpatului s-a apărat în sensul că nu îl cunoştea pe cel cu care vorbise la telefon pentru alimentarea maşinii.
Deşi nu s-a putut stabili cu exactitate data la care a avut loc alimentarea autoturismului şi cantitatea de benzină primită, instanţa a considerat că aceasta se situează în perioada următoare predării maşinii până cel mai târziu în luna ianuarie 2004, când denunţătorul cunoştea despre faptul declanşării cercetărilor de către D.N.A.
În ceea ce priveşte celelalte acuzaţii aduse inculpatului în legătură cu situaţia aceluiaşi denunţător, prima instanţă a constatat că actele de mită menţionate în rechizitoriu nu erau susţinute probator.
S-a reţinut în acest sens că declaraţiile denunţătorului C.S.R. referitoare la remiterea către inculpat a cantităţii de 80 litri benzină şi alţi carburanţi pentru autoturismul marca O. în perioada în care se efectuau controale la SC I. SRL şi o sticlă de whisky în cutia căruia s-ar fi aflat şi suma 8.000.000 lei nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză.
În legătură cu bunurile primite de inculpat - autoturismul şi plinul de benzină, s-a reţinut că acestea au fost date de denunţătorul C.S.R. pentru a fi favorizat cu ocazia controalele pe care inculpatul le efectua în acea perioadă la SC C.L. SRL şi la SC A. SRL Sovata.
A rezultat că la data de 18 noiembrie 2008, inculpatul N.V.E. împreună cu coacuzatul M., cercetat într-un dosar separat, au efectuat un control la SC C.L. SRL având ca scop verificarea legalităţii şi realităţii tranzacţiei privind livrarea unui utilaj T.A.F. intervenită între firma administrată de denunţător şi SC. K.B. SRL, control efectuat la cererea D.G.F.P. Harghita în vederea rambursării de TVA
Controlul efectuat a scos în evidenţă faptul că unitatea verificată avea înregistrată în evidenţa contabilă factura din 18 iulie 2003, factură cuprinsă în decontul TVA aferent lunii iulie 2003.
S-a reţinut de către instanţă că deşi la momentul efectuării controlului denunţătorul cesionase părţile sociale pe care le deţinea la SC C.L. SRL în favoarea unui cetăţean ungur, respectiva societate fusese reprezentată de denunţător, la cererea administratorului legal.
Potrivit declaraţiilor denunţătorului făcute cu ocazia confruntării cu inculpatul, era posibil ca factura înregistrată în evidenţele contabile să fi fost falsificată, societatea neavând întocmit decontul TVA şi că decontul fusese emis de inculpat şi celălalt inspector din echipa de control.
S-a mai reţinut de către instanţă că pe cererea de decontare a TVA era înscrisă ştampila administraţiei A.F.P. Tg.Mureş, cu nr. de înregistrare din 25 august 2003.
Din procesul verbal întocmit de către D.G.F.P. rezulta că iniţial fusese operat un decont la data de 17 noiembrie 2003; ulterior, la data de 19 noiembrie 2003, a fost prelucrat un alt decont, prin care a fost invalidat decont iniţial.
Deşi denunţătorul a menţionat că autoturismul ar fi fost pretins de inculpat după efectuarea respectivului control, instanţa a constatat că respectivul bun fusese pretins anterior controlului şi în vederea efectuării lui în condiţii favorabile denunţătorului.
Exercitarea frauduloasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpatul N.V.E. a fost reţinută de instanţă şi în raporturile cu SC A. SRL Sovata, reprezentată de martorul P.L.M.
S-a reţinut de către instanţă că, la cererea aceluiaşi denunţător, în vara anului 2003, martorul L.Z. i-a predat lui P.L.M. un număr de 6 facturi fiscale ce constatau efectuarea unor tranzacţii fictive, în scopul ca SC A. SRL Sovata să solicitate rambursarea ilegală TVA, în sumă de aproximativ un miliard lei vechi.
Respectiva sumă de bani urma să fie împărţită între C.S.R. şi inspectorii de finanţe desemnaţi să efectueze controlul pentru rambursarea TVA.
Conform actelor dosarului, la data de 28 august 2003, SC A.C. SRL Sovata a formulat cerere de rambursare TVA, solicitare în baza căreia a fost dispusă efectuarea unei verificări de specialitate, inculpatul şi martora OG fiind desemnaţi ca membri ai echipei de control.
Controlul nu a fost finalizat ca urmare a imposibilităţii de verificare a actelor contabile, iar la data de 4 septembrie2003, SC A.C. SRL Sovata a renunţat la cererea de rambursarea TVA.
În urma renunţării la rambursarea TVA, în luna octombrie 2003, D.G.F.P. a dispus efectuarea unui control fiscal la SC A.C. SRL Sovata, cu termen de finalizare la 20 noiembrie 2003.
Controlul a fost încheiat abia în iulie 2004, procesul verbal de control fiind întocmit de inculpatul N. şi inspectorii M.A. şi O.M.
La acea dată, C.S.R. formulase deja denunţul împotriva inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a controlului, martorul P.L.M. - administratorul SC A.C. SRL, a declarat că inspectorii fiscali nu s-au deplasat la sediul firmei din Sovata şi nici el nu se prezentase la D.G.F.P - Mureş, martorul L.Z. asigurându-l că totul era rezolvat întrucât inculpatul primise o maşină.
S-a mai reţinut de către instanţă că, în cursul lunii ianuarie 2004, martorul P.L.M. purtase o discuţie cu inculpatul, împrejurare în care, spunându-i inculpatului că nu mai deţine actele contabile ale societăţii, a fost sfătuit de acesta să meargă la poliţie şi să pretindă că actele i-au fost furate.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul întârziase efectuarea controlului şi că numai după ce a fost întocmită o notă în acest sens de martorul Inclănzan Alexandru, s-a prezentat la sediul D.G.F.P. martorul P.L.M. şi a fost demarat efectiv controlul.
La momentul efectuării controlului propriu zis, relaţiile dintre inculpat şi denunţătorul C.S.R. erau deja deteriorate, martorul dorind să-şi recupereze autoturismul.
Pe baza situaţiei de fapt expuse, prima instanţă a constatat că activitatea desfăşurată de inculpatul N.V.E. care, în calitate de funcţionar public, cu atribuţii de control şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, a pretins şi primit de la denunţătorul C.S.R. un autoturism şi un plin de benzină în scopul de a soluţiona favorabil cererea de rambursare ilegală TVA către SC C.L. SRL şi de a întârzia efectuarea unui control fiscal la SC A.C. SRL Sovata realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de gradul de pericol social concret al faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, funcţia îndeplinită şi conduita avută înainte şi după formularea acuzaţiilor.
Complementar rezolvării acţiunii penale, instanţa a dispus şi confiscarea de la inculpat a autoturismului primit cu titlu de mită sau contravaloarea în lei a sumei de 3500 euro plătită de denunţător pentru procurarea bunului, conform art. 19 din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, s-a dispus şi desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehiculul folosit, încheiat la data de 27 noiembrie 2003, între numiţii B.C.L. şi N.T.E.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul N.V.E.
Prin Decizia penală nr. 24/ A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelului inculpatului numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 3 ani închisoare, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate în cauză.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că principala critică invocată în apel viza neregularitatea actului de sesizare a instanţei, ca urmare a neindicării clare în rechizitoriu a actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului.
Pe acest temei, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăriri penale sau trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
De asemenea, s-a reţinut că apărarea inculpatului solicitase deopotrivă achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracţiuni si, în subsidiar, reducerea şi înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei, în condiţiile art. 81 C. pen.
Răspunzând criticilor formulate, instanţa de apel a constatat că rechizitoriul emis în cauză respecta toate condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 263 C. proc. pen., actul procurorului fiind suficient şi lămuritor sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpatului, iar hotărârea primei instanţe menţiona în clar pentru care anume faptele se reţinuse vinovăţia inculpatului.
Ca urmare, s-a apreciat că nu există temeiuri care să impună restituirea cauzei la procuror ori retrimiterea cauzei spre rejudecare în fond.
De asemenea, s-a constatat că şi elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpatului au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.
S-a reţinut în acest sens că inculpatul era angajat al D.G.F.P. Mureş şi că în calitate sa de referent în cadrul instituţiei publice avea printre atribuţiile de serviciu şi cele de control asupra activităţii contribuabililor, inclusiv competenţa de constatare si sancţionare a contravenţiilor.
Ca atare, s-a constatat că acuzaţiile aduse inculpatului aveau legătură cu controalele efectuate în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, la SC C.L. SRL Târgu Mureş, SC A.C. SRL Sovata şi SC I. SRL Târgu Mureş.
Conform rechizitoriului, actele materiale specifice infracţiunii de luare de mită ar fi constat în primirea de la denunţătorul C.R.S. a unui autoturism marca O.A.B., înmatriculat pe numele fiului său, N.T.E., în valoare de 3.800 euro, 8 milioane lei, carburanţi, în valoare de 5 milioane lei şi o sticlă de whisky.
Respectivele bunuri au fost date şi primite tocmai pentru ca inculpatul să îi favorizeze pe patronii societăţilor menţionate cu ocazia controalelor efectuate, în calitatea sa de inspector fiscal.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a constatat că prima instanţă stabilise corespunzător starea de fapt, rezultând că inculpatul a pretins şi primit de la denunţătorul C.S.R. un autoturism marca O., achiziţionat de la martorul G.L. cu suma de 3.500 euro, plus o penalitate de 300 euro, pentru neplata la scadenţă a diferenţei de preţ.
Pentru ascunderea provenienţei ilicite a bunului pretins cu titlu de mită, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între ultimul proprietar înregistrat al autoturismului şi fiul inculpatului, acesta din urmă prezentându-se la benzinăria M. din Târgu Mureş pentru preluarea maşinii.
Deşi inculpatul a negat că ar fi pretins şi primit autoturismul de la denunţător în scopul de a favoriza societăţile comerciale controlate, instanţa de apel a constatat că inculpatul nu justificase temeinic deţinerea licită a bunului.
S-a reţinut în acest sens că din declaraţiile martorilor C.S.R. şi G.L. rezulta că achiziţionarea autoturismului se făcuse de denunţător cu scopul de a-şi rezolva anumite probleme.
În acest context, reţinând şi declaraţiile contradictorii ale inculpatului cu privire la provenienţa sumei de bani necesară achiziţionării autoturismului, cât şi cu privire la modalitatea în care fiul său, cumpărător declarat al maşinii, dobândise posesia bunului, instanţa de apel a constatat pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului, din declaraţiile denunţătorului şi ale martorilor G.L. (f. 187), L.Z. (f. 223), C.A. (f. 266) şi P.L.M. rezultând că maşina fusese remisă inculpatului şi nu fiului acestuia şi că scopul remiterii consta în favorizarea anumitor societăţi comerciale de către inculpat, cu ocazia controalelor pe care le-a desfăşurat.
Totodată, instanţa de apel a constatat că inadvertenţele existente între declaraţiile martorilor din cursul urmăririi penale şi cele formulate în cadrul cercetării judecătoreşti nu erau esenţiale şi nu influenţau în substanţă declaraţiile, menţinându-se concluzia că autoturismul fusese pretins şi predat inculpatului în scopul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
Ca urmare, a fost înlăturată solicitarea inculpatului privind achitarea de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită comisă prin faptul pretinderii şi primirii autoturismului marca O. şi a plinului de benzină de la denunţătorul C.S.R.
În schimb, instanţa de apel a constatat pedeapsa aplicată de prima instanţă era disproporţionată în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului şi întinderea activităţii infracţionale raportat la situaţia celorlalţi coinculpaţi faţă de cauza a fost disjunsă.
Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancţionator mai blând a fost menţionată lipsa antecedentelor penale şi numărul actelor materiale pentru care a fost reţinută în concret vinovăţia inculpatului.
Pe baza acestor elemente s-a apreciat că stabilirea unei pedepse în cuantumul minimului special prevăzut de lege este de natură a asigura reeducarea inculpatului, cu păstrarea modalităţii executare a pedepsei, prin privare de libertate.
Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis apelul inculpatului şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul N.V.E.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., parchetul a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel a fost greşit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de vart. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a arătat în acest sens că infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina impunea aplicarea unei pedepse mai aspre având în vedere circumstanţele de săvârşire a faptei, cu referire specială la calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control a inculpatului.
S-a susţinut că lipsa antecedentelor penale nu constituie un criteriu unic de apreciere a periculozităţii sociale şi că respectiva împrejurare trebuia evaluată în contextul tuturor datelor cauzei, o pondere cel puţin egală având şi împrejurarea că iniţiativa infracţională aparţinuse inculpatului şi că acesta nu recunoscuse săvârşirea faptelor, pe tot parcursul judecării cauzei.
Pentru aceste motive, s-a solicitat aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravităţii infracţiunii şi periculozităţii sociale a inculpatului.
Prin recursul declarat de inculpatul N.V.E., Decizia instanţei de apel a fost criticată pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, pct. 10, pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.
În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. a fost reiterată critica referitoare la nulitatea actului de sesizare a instanţei, arătându-se că atât rechizitoriul şi actele de învinuire emise în cauză nu individualizau în mod clar fiecare act material în parte, cu referire la modalitatea şi timpul de comitere a faptelor şi scopul pretinderii/acceptării pretinselor foloaselor materiale ilicite, precum şi a mijloacelor de probă avute în vedere la fundamentarea acuzaţiilor.
În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat să se constate că instanţa de apel nu se pronunţase asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate expres de către inculpat.
În legătură cu acest aspect, s-a arătat că cererea de schimbarea a încadrării juridice viza înlăturarea formei continuate de infracţiune şi reţinerea distinctă a infracţiunii de luare de mită pentru fiecare act material în parte din cele menţionate în rechizitoriu şi pronunţarea separată pentru fiecare infracţiune concurentă prin dispozitivul hotărârii pronunţate în cauză, inclusiv achitarea inculpatului pentru actele materiale în raport de care s-a constatat că nu existau probe de vinovăţie.
S-a mai arătat că solicitarea de schimbare a încadrării juridice fusese formulată şi în sensul reţinerii infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 257 C. pen. pentru acuzaţia privind remiterea autoturismului marca O. către denunţătorul C.S.R.
Solicitarea formulată în apel nu a fost în niciun fel examinată de instanţă, deşi prin încheierea din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, se menţiona că cererea inculpatului va fi dezbătută şi analizată cu ocazia rezolvării pe fond a apelului.
S-a susţinut de către inculpat că respectiva omisiune a instanţei constituia o încălcare a dreptului la apărare, solicitarea de schimbare a încadrării juridice reprezentând o cerere esenţială şi de natură a influenţa soluţia procesului, prin efectele mai favorabile produse asupra situaţiei juridice a inculpatului, în ipoteza în care ar fi fost primită încadrarea juridică propusă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a invocat insuficienţa probelor în acuzare şi grava eroare săvârşită de instanţe în evaluarea probatoriului şi stabilirea stării de fapt.
În dezvoltarea criticii formulate au fost arătate pe larg argumentele pentru care în opinia apărării soluţia de condamnare nu îşi găsea fundament în probele administrate, invocându-se în esenţă preferinţa exagerată ce fusese acordată declaraţiilor formulate de denunţător în detrimentul celorlalte probe din proces.
A fost subliniată lipsa de onestitate şi credibilitate a denunţătorului şi faptul că martorii care au susţinut relatările sale se aflau în relaţii de rudenie sau de afaceri cu denunţătorul din cauză.
De asemenea, s-a arătat că raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală şi care constituise punctul de plecare în formularea acuzaţiilor, conţinea o serie de erori cu privire la obligaţiile prevăzute în sarcina inspectorilor fiscali în cadrul controalelor efectuate pentru rambursarea TVA, iar respectivele erori de constatare şi interpretare a prevederilor legale nu fuseseră sesizate şi înlăturate de instanţe, ignorându-se dispoziţiile HG nr. 886/1999 şi OG nr. 62/2002.
De asemenea, s-a arătat că din declaraţiile date de colegii de serviciu ai inculpatului rezulta că activitatea desfăşurată de firmele la care denunţătorul avea interese se derulase cu respectarea legii, situaţie în care nu exista nici un motiv plauzibil pentru mituirea inculpatului, ceea ce de altfel a recunoscut implicit şi denunţătorul cu ocazia audierii sale la instanţa de apel.
În sprijinul afirmaţiilor privind lipsa de obiectivitate a martorului denunţător, inculpatul a menţionat că, potrivit declaraţiilor formulate de denunţător şi în celelalte dosare deschise pe numele colegilor săi, valoarea însumată a pretinselor foloase materiale solicitate de inspectorii fiscali depăşea cu mult valoarea sumei ce putea fi obţinută din rambursarea TVA - 2,7 miliarde lei faţă de 2,4 miliarde lei rambursare TVA.
A fost subliniat şi faptul că declaraţiile formulate de denunţător nu ar fi fost examinate în ansamblu si în corelaţie cu relatările succesiv efectuate, declaraţiile denunţătorului din 7 aprilie 2004 şi 28 iulie 2004 fiind deosebit de importante în stabilirea faptelor cauzei, rezultând explicit că autoturismul nu fusese pretins de inculpat şi că acesta urma să fie achitat de inculpat, denunţătorul discutând cu proprietarul maşinii condiţiile vânzării şi modalitatea de plată a preţului.
De asemenea, s-a solicitat să se constate că discuţia iniţială dintre inculpat şi denunţător în legătură cu achiziţionarea respectivului autoturism avusese loc după efectuarea controlului la SC C.L. SRL şi fără nicio legătură cu actul verificării propriu zise, în care nu a fost aprobată rambursarea vreunei sume de bani.
Inexistenţa oricărui act de serviciu care să poată fi considerat ca fiind îndeplinit cu scopul de a favoriza vreuna dintre societăţile verificate a fost invocată de inculpat şi în privinţa SC A. SRL Sovata, menţionându-se că, din declaraţiile martorilor propuşi în apărare şi a relaţiilor comunicate de D.G.F.P. Târgu Mureş, rezulta că respectivul control fusese pornit cu întârziere din culpa persoanei verificate.
În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 C. pen.
Alte critici enunţate au vizat nelegala anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fiul inculpatului şi fostul proprietar, sub motivul neînvestirii instanţei cu un asemenea petit şi necitarea în proces a părţilor contractante şi, pe cale de consecinţă, lipsa de justificare a menţinerii sechestrului asigurător, precum şi cuantumul cheltuielilor judiciare, deşi amânarea procesului nu se datorase unor cauze imputabile inculpatului.
Examinând Decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt fondate, pentru existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. şi care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate.
Se reţine în acest sens că instanţa de prim control judiciar a omis să se pronunţe asupra cererii inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că obiectul judecăţii în apel era limitat rezolvării aspectelor ce vizau regularitatea actului de sesizare, greşita condamnare a inculpatului şi reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanţă.
Din actele dosarului instanţei de apel rezultă că la termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin înlăturarea formei continuate de infracţiune şi reţinerea distinctă a două infracţiuni de luare de mită corespunzător celor două acte materiale menţionate în rechizitoriu şi calificarea faptei de primire a autoturismului marca O. de la denunţător ca infracţiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen.
Cererea formulată oral în cursul dezbaterilor nu a fost analizată de îndată de instanţa de control judiciar întrucât nu constituia o chestiune preliminară care să necesite o examinare prealabilă fondului apelului declarat în cauză.
Încheierea de şedinţă de la termenul din 23 ianuarie 2009 consemnează expres dispoziţia instanţei privind pronunţarea asupra cererii inculpatului odată cu rezolvarea pe fond a apelului.
Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunţate în apel nu a fost deloc analizată cererea de schimbare a încadrării juridice, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, fiind evidentă vătămarea cauzată acestuia prin omisiunea instanţei.
Schimbarea de încadrare juridică propusă constituia o cerere esenţială de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, încadrarea juridică prevăzută de art. 256 C. pen., modificând substanţial situaţia juridică a inculpatului, inclusiv sub aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia şi stabilirea vinovăţiei inculpatului.
În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată că pronunţarea asupra cererii inculpatului era cu atât mai necesară în condiţiile în care prima instanţă înlăturase din examinare declaraţiile denunţătorului C.Ş.R. în partea privitoare la predarea autoturismul către inculpat după efectuarea controlului şi în absenţa oricărei înţelegeri anterioare ori a pretinderii bunului în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Deşi prima instanţă a apreciat că declaraţiile denunţătorului nu puteau fi primite în totalitate, reţinând vinovăţia inculpatului în încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen. şi pentru actul material constând în pretinderea şi primirea autoturismului în discuţie, nu a menţionat în considerente motivele pentru care relatările denunţătorului trebuiau privire cu rezerve în partea favorabilă inculpatului, sub aspectul încadrării juridice.
Prin urmare, în prezenţa unei cereri expres formulate în apel, instanţa de control judiciar avea obligaţia de a se pronunţa asupra solicitării inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică, reţinând şi că soluţia instanţei de fond nu fusese deloc motivată sub acest aspect, iar susţinerile invocate în apel nu aveau natura unei apărări formale, fiind justificate cu argumente de fapt şi de lege.
În consecinţă, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recursurile declarate în cauză vor fi admise conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., dispunându-se casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului la aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Vor fi menţinute actele îndeplinite în faţa instanţei de apel până la termenul din 23 ianuarie 2009.
Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de parchet şi inculpatul N.V.E.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de recurentul intimat inculpat N.V.E.
Împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul N.V.E. împotriva sentinţei penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş, secţia penală, la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat N.V.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3102/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3833/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
