ICCJ. Decizia nr. 3138/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3138/2010
Dosar nr. 1153/323/2009
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 12 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1153/323/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva rezoluţiei procurorului din 31 iulie 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, rezoluţie conformată prin Rezoluţia cu nr. 307/II/2/28 august 2009 a procurorului ierarhic superior, rezoluţii ce au fost menţinute.
A fost obligat petentul, prin reprezentantul său teritorial Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 121 de la 4 noiembrie 2009 a Judecătoriei Târnăveni s-a dispus declinarea competenţei acestei instanţe, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, în contradictoriu cu intimatul P.l.V.D., cauza fiind astfel înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 decembrie 2009.
S-a reţinut că prin plângerea iniţial formulată, petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. a solicitat infirmarea rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş din 28 august 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, învederând că, în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitului P.l.V.D., pentru fapta reclamată, conform disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a arătat că, prin rezoluţia emisă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat ca neîntemeiată plângerea acestei instituţii, temeiul neînceperii urmăririi penale constituindu-l art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.
În adoptarea soluţiei date s-a avut în vedere că sumele calculate au fost reţinute în dosar scriptic, neexistând în numerar, întrucât societatea a înregistrat pierderi, precum şi solicitarea de amânare a plăţii sumelor datorate, conform Ordonanţei nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. Prin urmare, s-a reţinut, în mod greşit, că lipseşte intenţia administratorului în săvârşirea infracţiunii reclamate.
A fost criticată şi această soluţie, învederându-se instanţei învestite că, aşa cum s-a arătat şi în plângerea administrativă, în fapt, în urma sesizării penale din 30 aprilie 2009, formulată de Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, prin care s-a semnalat faptul că SC I.T. SRL din Târnăveni a reţinut şi nu a virat pe destinaţiile legale, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, obligaţii fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite şi contribuţii speciale datorate bugetului general consolidat al statului, organul judiciar a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P.I.V.D., având calitate de administrator şi unic societar al societăţii.
Pornind de la latura obiectivă a infracţiunii, elementul material s-ar prezenta sub forma unei inacţiuni (nedepunerea sumelor), precedată însă de o acţiune (reţinerea sumelor) aşadar, elementul material presupune cumulativ o acţiune cu o inacţiune.
Analiza laturii subiective a cauzei a relevat împrejurarea că forma de vinovăţie în cazul infracţiunii de stopaj la sursă este intenţia, directă sau indirectă, după cum făptuitorul a urmărit neplata sumelor respective la bugetul statului sau doar a acceptat acest rezultat.
S-a susţinut că nu se poate vorbi de lipsa vinovăţiei în condiţiile în care făptuitorul cel puţin a acceptat producerea acestui rezultat, atâta timp cât, în cursul anilor, a stăruit la comiterea faptei în discuţie, conduita sa omisivă rezultând, fie prin ignorarea faptei în discuţie, conduita sa omisivă rezultând, fie prin ignorarea obligaţiei legale, nefăcând tot ce trebuie pentru cunoaşterea caracterului ilicit al actului comis care să ducă la respectarea legii, fie prin neglijenţă, în condiţiile în care avea datoria de a proceda cu toată atenţia şi diligenţă pentru a prevedea rezultatul socialmente periculos al faptelor sale în calitatea pe care o avea în societate şi, totodată, avea posibilitatea să-l prevadă.
În calitatea pe care o avea la societate, avea obligaţia generală de a cunoaşte şi respecta îndatoririle ce derivă din normele juridice speciale în materie, în speţă Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., precum şi celelalte acte normative speciale sancţionatorii în materie, pentru că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, a contabilităţii, această obligaţie intra direct în sfera atribuţiilor sale.
Mai mult, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice Târnăveni din 10 septembrie 2009 anexată prezentei, SC I.T. SRL a depus cerere pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, în acest sens emiţându-se Decizia de acordare nr. 10617 din 21 august 2009, însă în data de 25 august 2009 s-a constatat nerespectarea dispoziţiilor pct. 4 alin. (1) din ordonanţă potrivit cărora, „Pe perioada amânării la plată contribuabilii sunt obligaţi să îşi achite, conform legii, obligaţiile fiscale cu termen de plată, începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată.";
Prin urmare, faţă de acela arătate s-a apreciat că intimatul este în deplină cunoştinţă de cauză şi, persistând în încălcarea legii, nu se poate susţine o eventuală lipsă de intenţie, în exercitarea acţiunilor/inacţiunilor sale.
Având în vedere că prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost acoperit s-a susţinut că se impune acordarea de despăgubiri, constând în apropierea integrală a prejudiciului cauzat, prin aplicarea principiului reparării integrale a pagubei pricinuite, respectiv a dispunerii spre executare a obligaţiei datorate pentru o bază de impunere de 11.918 RON, la care să se adauge şi accesoriile până la achitarea efectivă a debitelor, conform art. 119 şi 120 din O.G. nr. 92/2003.
Avându-se în vedere prevederile alineatului al VII-lea din art. 2781 C. proc. pen. şi păşindu-se la analizarea aspectelor reţinute, atât în rezoluţiile criticate, cât şi în plângerea formulată s-a constatat că plângerea promovată are caracter nefondat, deoarece:
Prin Rezoluţia procurorului din 31 iulie 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P.l.V.D. relativ la fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Procurorul ce a emis această rezoluţie a reţinut următoarele motive:
La data de 21 mai 2009 Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni a sesizat Parchetul local referitor la activitatea SC I.T. SRL Târnăveni ce a reţinut, însă nu a virat pe destinaţiile legale, în termenul de 30 de zile de la scadenţă, obligaţiile fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite pe salarii şi contribuţii de asigurări sociale, sănătate şi şomaj aferente perioadei 25 octombrie 2008 - 25 martie 2009.
Din procesul-verbal de constatare încheiat de executorul fiscal, cât şi din actul de sesizare şi din documentele fiscale (bilanţuri şi balanţe analitice) a reieşit că administrator şi asociat unic al societăţii în cauză este avocatul P.I.V.D.
În funcţie de calitatea persoanei cercetate, dosarul cauzei a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Administratorul societăţii a motivat aspectul cercetat prin aceea că societatea a înregistrat la sfârşitul exerciţiului anului financiar 2008 pierderi mai mari decât obligaţiile fiscale neonorate, iar sumele reţinute scriptic pe statele de plată ale angajaţilor nu au existat în numerar, nefiind lichide, ci doar scriptice. Legea contabilităţii impune modul de întocmire a întregii documentaţii contabile în cadrul căruia trebuie evidenţiate reţinerile salariale, chiar dacă în mod efectiv nu există sumele ce se vehiculează pe statul de plată. Astfel, sumele cu titlu de reţineri salariale, nu au putut fi virate efective la bugetul de stat.
Balanţele analitice în lunile ianuarie - aprilie 2009 au atestat de asemenea că nu existau solduri la finele acestor luni.
Întrucât s-au semnalat, în mod regulat, deficite financiare ale societăţilor comerciale, ce nu îşi puteau onora obligaţiile fiscale datorate, statul a luat o măsură de protecţie şi, totodată, de ajutor a acestor societăţi, fiind promulgată O.U.G. nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca efect al crizei economico-financiare.
Societatea reclamată în cauză, întrunind condiţiile - criteriile prevăzute în această ordonanţă a solicitat să intre sub protecţia acestor dispoziţii.
S-a constatat, aşadar, că la nivel naţional s-au resimţit efectele crizei economico-financiare, fapt ce a determinat luarea unor măsuri în sensul, amânării plăţilor obligaţiilor fiscale neachitate la termen.
Apreciindu-se că lipseşte latura subiectivă şi, totodată că statul chiar a prorogat termenul de plată, extinzând termenul de la 30 de zile la 3 luni, astfel fiind afectat însuşi obiectul juridic al infracţiunii, respectiv al valorilor ocrotite prin textul incriminator.
Reţinându-se aceste aspecte, procurorul a emis rezoluţia anterior amintită, ce a fost supusă controlului procurorului ierarhic superior, dată fiind plângerea formulată de petentă. Prin Rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş cu nr. 307/11/2 din 28 august 2009 a fost menţinută soluţia procurorului iniţial contestată prin plângerea formulată de petentă. În această rezoluţie din august 2009 au fost expuse următoarele considerente:
S-a reţinut că la data de 21 mai 2009 Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni a depus o sesizare din care a rezultat că SC I.T. SRL Târnăveni nu a virat pe destinaţiile legale în termenul de 30 de zile de la scadenţă, obligaţii fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite pe salarii şi contribuţii de asigurări sociale, sănătate şi şomaj, aferente perioadei 25 octombrie 2008 - 25 martie 2009.
Administratorul societăţii, P.I.V.D. a motivat nevirarea sumei de mai sus prin aceea că societatea a înregistrat la sfârşitul exerciţiului anului financiar 2008 pierderi mai mari decât obligaţiile fiscale neonorate, iar sumele reţinute scriptic pe statele de plată ale angajaţilor nu au existat în numerar, nefiind lichide şi doar scriptice.
Evidenţierea reţinerilor salariale s-a făcut conform Legii contabilităţii, chiar dacă sumele vehiculate pe statele de plată nu au existat, astfel neexistând aceste sume efectiv, nu au putut fi virate la bugetul de stat.
Balanţele analitice din lunile ianuarie - aprilie 2009 au atestat de asemenea că nu existau solduri la finele acestor luni.
Întrucât s-au semnalat deficienţele de ordin financiar ale societăţilor comerciale ce nu-şi puteau onora obligaţiile fiscale datorate statului ca o măsură de ajutor a fost elaborată cu titlu vremelnic O.U.G. nr. 92/2009, pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen.
Societatea reclamată întrunind condiţiile şi criteriile prevăzute în această ordonanţă a solicitat în scris să intre sub protecţia acestor dispoziţii.
S-a apreciat că în aceste condiţii lipseşte latura subiectivă a infracţiunii şi prin prorogarea termenului de plată de la 30 de zile la 3 luni a fost afectat însăşi obiectul juridic al infracţiunii.
Drept urmare s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.
Împotriva soluţiei, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a formulat plângere.
În motivarea plângerii s-a arătat că, fapta reclamată intră în categoria infracţiunilor economice care sunt infracţiuni de pericol, legea sancţionând doar punerea în pericol a valorilor sociale protejate, nefiind necesară producerea unui rezultat, care astfel s-a şi materializat.
Sub alt aspect s-a arătat în plângere că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 92/2009, deoarece societatea în cauză nu a solicitat să intre sub protecţia acestor dispoziţii, legea neoperând din oficiu, în această ordine de idei s-a mai arătat în plângere că organul fiscal trebuia să soluţioneze cererea printr-o decizie, fapt ce nu s-a materializat în cauză, după care contribuabilul trebuia să solicite eliberarea certificatului de atestare fiscală. În continuare contribuabilul trebuia să constituie garanţii.
În final s-a mai menţionat că, prejudiciul cauzat bugetului de stat, nu a fost în întregime recuperat şi că organul de urmărire penală trebuia să aibă în vedere acest fapt şi trebuia să acorde despăgubiri.
Plângerea formulată în cauză s-a apreciat a fi neîntemeiată.
După cum s-a arătat temeiul neînceperii urmăririi penale l-a constituit art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii. În cauză nu s-a pus în discuţie gradul de pericol social pe care-l prezintă fapta comisă, împrejurarea că societatea în cauză nu a solicitat să intre sub protecţia dispoziţiilor O.U.G. nr. 92/2009 s-a reţinut a fi nereală, deoarece prin adresa din 28 iulie 2009, SC I.T. SRL Târnăveni a solicitat Administraţiei Finanţelor Publice Târnăveni, amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen conform O.U.G. nr. 92/2009, solicitare care a şi fost înregistrată sub nr. 9250 din 28 iulie 2009.
Celelalte măsuri invocate în plângere s-au constatat a fi subsecvente acestei solicitări.
Având în vedere că sumele calculate au fost reţinute doar scriptic, neexistând în numerar, întrucât societatea a înregistrat pierderi, precum şi solicitarea de amânare a plăţii sumelor datorate conform ordonanţei amintită anterior, aşa cum s-a reţinut în rezoluţie lipseşte intenţia administratorului în săvârşirea infracţiunii reclamate.
Pe baza acestei motivări s-a confirmat rezoluţia iniţial emisă în cauză şi cum petenta a apreciat ca nelegală această soluţie, a promovat plângere la instanţa competentă materiale şi teritorial, să soluţioneze astfel de cauze.
Verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate în cauză s-a constatat că aceasta este la adăpost de orice critică, în contextul în care, respectând disciplina contabilă, intimatul, ca reprezentant legal a unui agent economic, a întocmit toată documentaţia necesară perioadei vizate. Virarea către bugetul statului a sumelor de bani precizate, în plângerile formulate de petentă, nu s-a datorat relei-voinţe a intimatului, ci unor factori obiectiv - criza economico-financiară -, incidenţa, impactul acesteia în plan economic, urmărindu-se a fi redusă, în societatea românească, de actele normative adoptate în această direcţie de Guvernul României (se are aici în vedere O.U.G. nr. 92/2009). Faptic, societatea comercială, administrată de intimat, nu a rulat sumele de bani pentru care trebuiau vărsate la bugetul statului cu titlu de contribuţii, sumele de bani pretinse de petentă, dar cum, de altfel, corect s-a şi reţinut în rezoluţiile criticate, scriptic intimatul era obligat să întocmească evidenţele contabile imperativ prevăzute de lege. Dificultatea economico-financiară în care se afla societatea comercială administrată de intimat, l-a determinat pe intimat să iniţieze toate demersurile necesare, la organele fiscale, pentru a beneficia de facilităţile acordate, de către legiuitorul român, în domeniul vărsămintelor către bugetul de stat.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva Rezoluţiei procurorului din 31 iulie 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, rezoluţie confirmată prin Rezoluţia cu nr. 307/II/2 din 28 august 2009 a procurorului ierarhic superior, rezoluţii ce au fost menţinute.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. intimata a fost obligată să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionara Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti criticând-o, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, în condiţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. în sensul reparării integrale a pagubei materiale cauzată bugetului general consolidat al statului, prin admiterea acţiunii civile a Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi în consecinţă, obligarea intimatului P.l.D.V., în calitate de administrator al SC I.T. SRL, la plata sumei de 11.918 RON, reprezentând impozite şi contribuţii speciale reţinute prin stopaj la sursă şi datorate bugetului general consolidat al statului, la care să se adauge şi accesoriile până la achitare efectivă a debitelor, conform art. 119 şi 120 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., astfel cum a precizat şi în plângerile promovate, atât pe cale administrativă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, cât şi la prima instanţă de judecată.
La termenul de judecată de la 31 mai 2010, în recurs, magistratul asistent a învederat Înaltei Curţi că recurenta petiţionară a depus la dosarul cauzei un memoriu, că intimatul P.l.D.V. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a învederat imposibilitatea de prezentare şi a solicitat acordarea unui nou termen, în vederea angajării unui apărător, că intimatul, în cererea sa a precizat actualul domiciliu, fiind consemnate şi concluziile reprezentantului parchetului.
Înalta Curte, după deliberare, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de intimatul P.l.D.V., pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze apărător, cauza fiind la primul termen, precum şi că în prezenta cauză, calitatea de recurent petent are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi nu cele două instituţii publice separat, astfel cum, din eroare au fost citate pentru acest termen de judecată şi a amânat cauza la 13 septembrie 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu recurenta petentă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, Târgu Mureş la adresa indicată şi se va cita intimatul P.l.D.V. ca în precedent, precum şi la adresa precizată de acesta, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul mai sus menţionat.
În memoriul depus la dosar, aflat în dublu exemplar, recurenta petiţionară a arătat în scris că în urma sesizării penale din 30 aprilie 2009 formulată de Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, prin care s-a semnalat faptul că SC I.T. SRL din Târnăveni a reţinut şi nu a virat pe destinaţiile legale, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, obligaţii fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite şi contribuţii speciale datorate bugetului general consolidat al statului, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş din 31 iulie 2009, din Dosar nr. 136/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P.l.D.V. (avocat în Baroul Mureş), sub aspectul faptei prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Relativ la această soluţie a promovat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin Rezoluţia din 28 august 2009, din Dosarul nr. 307/II/2/2009 a respins plângerea petiţionarei, motivată de aceeaşi lipsă a unui element constitutiv al infracţiunii (latura subiectivă).
Faţă de această soluţie a promovat plângere la prima instanţă, arătând faptul că, pornind de la latura obiectivă a infracţiunii, elementul material s-ar prezenta sub forma unei inacţiuni (nedepunerea sumelor), precedată însă de o acţiune cu o inacţiune. În analiza laturii subiective a relevat împrejurarea că forma de vinovăţie în cazul infracţiunii de stopaj la sursă este intenţia, directă sau indirectă, după cum făptuitorul a urmărit neplata sumelor respective la bugetul statului sau doar a acceptat acest rezultat. A susţinut că nu se poate vorbi de lipsa vinovăţiei în condiţiile în care făptuitorul, cel puţin a acceptat, producerea acestui rezultat, atâta timp cât, în cursul anilor, a stăruit în comiterea faptei în discuţie, conduita sa omisivă rezultând, fie prin ignorarea obligaţiei legale, nefăcând tot ce trebuie pentru cunoaşterea caracterului ilicit al actului comis care să ducă la respectarea legii, fie prin neglijenţă, în condiţiile în care avea datoria de a proceda cu toată atenţia şi diligenţa pentru a prevedea rezultatul socialmente periculos al faptelor sale în calitatea pe care o avea în societate şi, totodată, avea posibilitatea să-l prevadă.
În calitatea pe care o avea la societate, avea obligaţia generală de a cunoaşte şi respecta îndatoririle ce derivă din normele juridice speciale în materie, în speţă Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., precum şi celelalte acte normative speciale sancţionatorii în materie, deoarece, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilităţii, această obligaţie intra direct în sfera atribuţiilor sale.
Mai mult, conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice Târnăveni din 10 septembrie 2009, SC I.T. SRL a depus cerere pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economice-financiare, în acest sens s-a emis o Decizie de acordare a facilităţilor prevăzute de O.U.G. nr. 92/2009 nr. 10617 din 21 august 2009, în data de 25 august 2009 s-a constatat însă, nerespectarea dispoziţiilor pct. 4 alin. (1) din ordonanţă, potrivit cărora, „Pe perioada amânării la plată, contribuabilii sunt obligaţi să îşi achite, conform legii, obligaţiile fiscale cu termene de plată, începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată"; şi ca urmare, în data de 03 septembrie 2009, s-a emis Decizia de comunicare a pierderii valabilităţii amânării la plată nr. 11255.
În consecinţă a apreciat că intimatul este în deplină cunoştinţă de cauză şi, persistând în încălcarea legii, nu se poate susţine o eventuală lipsă de intenţie, în exercitare acţiunilor/inacţiunilor sale.
Având în vedere că prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost acoperit a susţinut că se impune acordarea de despăgubiri, constând în acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, prin aplicarea principiului reparării integrale a pagubei pricinuite, respectiv prin dispunerea spre executare a achitării obligaţiei datorate pentru o bază de impunere de 11.918 RON, la care să se adauge şi accesoriile, până la achitarea efectivă a debitelor, conform art. 119 şi 120 din O.G. nr. 92/2003.
Prin Sentinţa penală nr. 12 din 19 martie 2010, prima instanţă a respins plângerea formulată, motivându-se că aceasta este la adăpost de orice critică, în contextul în care, respectând disciplina contabilă, intimatul, ca reprezentant legal a unui agent economic, a întocmit toată documentaţia necesară perioadei vizate. Nevirarea sumelor datorate către bugetul de stat nu s-ar fi datorat relei-voinţe a intimatului, ci unor factori obiectivi, criza economico-financiară, incidenţa, impactul acesteia în plan economic, urmărindu-se a fi redusă, în societatea românească, de actele normative adoptate în această direcţie de Guvernul Românei (şi aici s-a avut în vedere O.U.G. nr. 92/2009). S-a argumentat că, faptic, societatea comercială administrată de intimat, nu a rulat sumele de bani ce trebuiau vărsate la bugetul statului cu titlu de contribuţii, acestea figurând doar scriptic, întrucât intimatul era obligat să întocmească evidenţele contabile imperativ prevăzute de lege. Dificultatea economico-financiară în care se afla societatea comercială administrată de intimat l-a determinat pe acesta să iniţieze toate demersurile necesare, la organele fiscale, pentru a beneficia de facilităţile acordate de legiuitor, în domeniul vărsămintelor către bugetul de stat.
Recurenta petiţionară a criticat sentinţa atacată, arătând, în primul rând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, privind latura civilă a cauzei.
De asemenea a reiterat că, sub aspectul elementului material al laturii obiective nu există nelămuriri în speţă, având în vedere că organele fiscale au stabilit că administratorul SC I.T. SRL a reţinut şi nu a virat pe destinaţiile legale, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, obligaţiile fiscale cu stopaj la sursă, în sumă de 11.918 RON (la care se adaugă accesorii până la achitarea efectivă). Chestiunea ce trebuie analizată este aceea, dacă fapta a fost săvârşită în câmpul de aplicare al intenţiei directe, ca formă de vinovăţie şi totodată, element esenţial al laturii subiective. În situaţia dată, nu s-a stabilit dacă într-adevăr intimatul, nu a avut posibilitatea achitării contribuţiilor la bugetul de stat, datorită intervenirii unor cauze care să înlăture caracterul penal al faptei, cum ar fi de ex. ivirea unui caz fortuit, ţinând cont că toţi contribuabilii au fost atinşi de criza financiară. Dincolo de aceste aspecte, relevantă este şi analiza elementelor ce ţin de latura subiectivă a infracţiunii, respectiv de modalitatea în care partea a înţeles să îi gestioneze afacerile şi disponibilităţile financiare. Prin această soluţie, practic subscrisa este lipsită de posibilitatea de recuperare a prejudiciului creat prin fapta intimatului, iar pe de altă parte, soluţia este de natură a încuraja activitatea infracţională.
Recurenta petiţionară a învederat că problema nevirării sau nevirării la termen, la bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor reţinute prin stopaj la sursă reprezintă o abatere tipică perioadei din 1990 încoace. Ea constituie sursa unui grav impact asupra echilibrului balanţei venituri/cheltuieli a bugetului de stat, cu importante repercusiuni asupra posibilităţii statului de acoperire a necesităţii de investiţii şi a programelor sociale şi, ca atare, potrivit aprecierii sale, astfel de probleme trebuie analizate cu toată atenţia şi seriozitatea pe care le impun asemenea situaţii.
Din considerentele mai sus expuse, recurenta a apreciat că prima instanţă nu s-a aplecat îndeajuns la problema supusă judecăţii, procedând în mod greşit, atunci când a respins plângerea, sens în care în baza art. 3856 alin. (2) coroborat cu art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 783 din 12 mai 2009) a solicitat instanţei de control admiterea recursului declarat în data de 26 martie 2010, a se dispune casarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, iar prin rejudecare a se dispune admitere acţiunii civile şi acordarea despăgubirilor civile Statului Român, corespunzător prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, aflat în administrarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, în cuantum total de 11.918 RON, la care să se adauge şi accesoriile aferente, calculate până la data plăţii efective, conform art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc.
La termenul de astăzi, au lipsit recurenta petiţionară Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi intimatul P.l.D.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul parchetului, în concluziile orale, în dezbateri asupra recursului declarat de recurenta petiţionară a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta petiţionară Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, arătând că hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică, din actele dosarului nerezultând indicii de săvârşire de către intimat a vreunei infracţiuni.
Examinând recursul declarat de recurenta petiţionară Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate şi menţinute în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul P.I.V.D. relativ la fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionară au fost examinate, în raport cu persoana şi fapta pretinsă ca fiind comisă de către aceasta, procurorul constatând că la data de 21 mai 2009 Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni a sesizat parchetul local referitor la SC I.T. SRL Târnăveni ce a reţinut însă că nu a virat pe destinaţiile legale în termenul de 30 de zile de la scadenţă obligaţii fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite pe salarii şi contribuţii de asigurări sociale, sănătate şi şomaj aferente perioadei 25 octombrie 2008 - 25 martie 2009.
Din procesul-verbal de constatare încheiat de executorul fiscal, cât şi din actul de sesizare şi din documentele fiscale (bilanţuri şi balanţe analitice) a rezultat că administrator şi asociat unic al societăţii în cauză este avocatul P.I.V.D.
În funcţie de calitatea persoanei cercetate, dosarul cauzei a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Administratorul societăţii a motivat aspectul cercetat prin aceea că societatea a înregistrat la sfârşitul exerciţiului anului financiar 2008 pierderi mai mari decât obligaţiile fiscale neonorate, iar sumele reţinute scriptic pe statele de plată ale angajaţilor nu au existat în numerar, nefiind lichide, ci doar scriptice. Legea contabilităţii a impus modul de întocmire a întregii documentaţii contabile în cadrul căreia trebuie evidenţiate reţinerile salariale, chiar dacă în mod efectiv nu există sumele ce se vehiculează pe statul de plată. Astfel sumele cu titlu de reţineri salariale nu au putut fi virate efectiv la bugetul de stat.
Balanţele analitice în lunile ianuarie - aprilie 2009 au atestat de asemenea că nu existau solduri la finele acestor luni.
Întrucât s-au semnalat în mod regulat deficite financiare ale societăţilor comerciale ce nu îşi puteau onora obligaţiile fiscale datorate, statul a luat o măsură de protecţie şi totodată de ajutor a acestor societăţi, fiind promulgată O.U.G. nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca efect al crizei economico-financiare.
Societatea reclamată în cauză, întrunind condiţiile, criteriile prevăzute în această ordonanţă a solicitat să intre sub protecţia acestor dispoziţiile
S-a constatat, aşadar că la nivel naţional s-au resimţit efectele crizei economico-financiare, fapt ce a determinat luarea unor măsuri în sensul amânării plăţilor obligaţiilor fiscale neachitate la termen.
Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine prin actele premergătoare existente în cauză şi anume: procesul-verbal încheiat de către executorul fiscal în vederea recuperării creanţelor către bugetul general consolidat al statului, prin măsuri de executare silită, ale debitorului SC I.T. SRL şi fişele sintetice totale; fotocopiile actelor societăţii SC I.T. SRL, respectiv bilanţul prescurtat la data de 31 decembrie 2007, raportul de gestiune.
Procurorul în prezentul caz a apreciat că lipseşte latura subiectivă şi, totodată statul chiar a prorogat termenul de plată, existând termenul de la 30 de zile, la 3 luni, astfel fiind afectat însuşi obiectul juridic al infracţiunii, respectiv valorile ocrotite prin textul incriminator.
Soluţia dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, care prin Rezoluţia din 28 august 2009 în lucrarea cu nr. 307/II/2/2009, a respins plângerea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi dată în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Înalta Curte consideră că, prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate în cauză, analizând, criticile formulate de petiţionară, în raport cu soluţia dispusă de procuror, motivând, în mod judicios că intimatul a respectat disciplina contabilă, ca reprezentant legal a unui agent economic, a întocmit toată documentaţia necesară perioadei vizate, virarea către bugetul de stat a sumelor de bani menţionate, nedatorându-se relei-voinţe a intimatului, ci a unor factori obiectiv, respectiv criza economico-financiară, intimatul nu a rulat sumele de bani pentru care trebuiau vărsate la bugetul statului cu titlu de contribuţii, sumele de bani pretinse de petiţionară, scriptic intimatul fiind obligat să întocmească evidenţele contabile imperativ prevăzute de lege, iar dificultatea economico-financiară în care se afla societatea comercială administrată de acesta, l-a determinat pe acesta să iniţieze toate demersurile necesare la organele fiscale pentru a beneficia de facilităţile acordate, de către legiuitorul român, în domeniul vărsămintelor către bugetul de stat, aşa încât îşi însuşeşte argumentele primei instanţe.
Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, precum şi a memoriului depus, aflat la dosarul instanţei de recurs, aşa cum s-a arătat, a constatat că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare şi corect menţinute, în urma cărora s-a stabilit, legal şi temeinic, că aspectele invocate de petiţionara Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, nu sunt fondate.
Înalta Curte apreciază că rezoluţiile date de procurori au fost motivate în fapt şi în drept, fiind corect analizate de către prima instanţă, aşa încât criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.
Astfel, Înalta Curte, constată că, pe de o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal şi motivat, prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentă împotriva Rezoluţiei din 31 iulie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 136/P/2009, rezoluţie confirmată prin Rezoluţia nr. 307/II/2 din 28 august 2009 a procurorului ierarhic superior, rezoluţii ce au fost menţinute.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de către recurentul petiţionară, atât cu privire la rezoluţiile dispuse de procurori, cât şi la hotărârea pronunţată nu sunt fondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 726/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 734/2010. Penal → |
|---|
