ICCJ. Decizia nr. 3161/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3161/2010
Dosar nr. 135/43/2010
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 02 februarie 2010 petentul A.I. a formulat şi depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş o plângere penală împotriva procurorului V.M., pe care o acuză de comiterea infracţiunii de represiune nedreaptă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 41 şi urm. C. pen., constând în aceea că magistratul, cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 241/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, având ca obiect comiterea de către învinuitul A.I. a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii reţinute. Totodată, acelaşi procuror a participat la şedinţele de judecată punând concluzii de condamnare a inculpatului. Pentru aceste motive, a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 268 C. pen. este comisă în formă continuată.
În motivarea acuzei la adresa procurorului de caz V.M., petentul prezintă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu şi susţine că din analiza acesteia procurorul trebuia să constate lipsa vinovăţiei sale. În sprijinul acestei constatări, în plângerea penală se prezintă textele mai multor norme legale, despre care se susţine că procurorul nu a ţinut cont.
Prin Sentinţa penală nr. 6 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Luduş s-a dispus achitarea inculpatului A.I., aplicându-se acestuia o sancţiune cu caracter administrativ, respectiv o amendă în sumă de 1.000 RON, ce reprezintă maximul legal. Totodată, inculpatul a fost obligat sub aspectul laturii civile şi la achitarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe s-a promovat calea de atac a apelului, inculpatul solicitând casarea hotărârii atacate, achitarea pe temeiul lipsei totale de vinovăţie şi, astfel, respingerea laturii civile a cauzei şi anularea dispoziţiei cu privire la cheltuielile de judecată în sarcina sa.
Petiţionarul A.I. susţine că procurorul l-a trimis în judecată ştiind în mod cert că nu este vinovat, însă nu cunoaşte mobilul pentru care ar fi acţionat în acest mod nelegal.
Prin rezoluţia nr. 11/P/2010 din 08 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de V.M. pentru fapta prevăzută de art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În esenţă, procurorul şi-a motivat soluţia prin faptul că V.M., pe baza probelor administrate, a avut convingerea vinovăţiei petentului în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., motiv pentru care a pus în mişcare acţiunea penală, a dispus trimiterea în judecată a acestuia şi apoi a susţinut acuzarea în instanţa de judecată.
Faptul că la fond s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., fiind sancţionat cu amendă cu caracter administrativ, nu reprezintă prin ea însăşi dovada săvârşirii infracţiunii reclamate de petent, cu atât mai mult cu cât acesta a comis o faptă cu vinovăţie, dar care nu prezintă, în concepţia judecătorului, pericolul social al unei infracţiuni.
Plângerea lui A.I. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă prin rezoluţia nr. 57/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
În continuare, petentul a formulat plângere la instanţă, iar prin Sentinţa penală nr. 17 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea acesteia ca nefondată.
Instanţa a statuat că intimata V.M. a acţionat în deplină legalitate, dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a petentului, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 303/2004 şi art. 63 din Legea nr. 304/2004 şi după interpretarea probelor administrate în cauză şi apreciate conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
În acest fel exercitarea atribuţiunilor de serviciu a procurorului s-a făcut în concordanţă cu normele procedurale care guvernează activitatea sa profesională.
Nemulţumit de soluţia instanţei, petentul a făcut recurs pe care, în termen legal, l-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Reiterând motivele din plângerile adresate ierarhic parchetului şi apoi instanţei de judecată, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror pentru trimiterea în judecată a intimatei.
Recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu oferă niciun fel de indiciu cu privire la săvârşirea faptei imputate magistratului procuror.
Acesta a acţionat într-un cadru de deplină legalitate, cu bună-credinţă, administrând probe în cauza penală pe care a instrumentat-o şi, considerând că sunt suficiente pentru demonstrarea vinovăţiei petentului, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea sa în judecată, iar apoi a pus concluzii în instanţă şi a exercitat calea de atac a apelului.
Toate aceste activităţi sunt în deplină concordanţă cu atribuţiunile sale profesionale şi în deplin acord cu dispoziţiile legale care le guvernează.
Soluţia de achitare dispusă de instanţă cu aplicarea art. 181 C. pen., ulterioară faptei imputate, nu are nicio relevanţă în aprecierea conduitei magistratului. De altfel, instanţa a constatat o vinovăţie din partea petentului, dar a stabilit că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, oricum, soluţia este supusă căilor de atac.
Cât priveşte concluziile puse de procuror în instanţă şi apoi de atacare cu apel a hotărârii, s-a apreciat de instanţă că sunt atribuţiuni legale prevăzute de art. 6 lit. e) şi f) din Legea nr. 304/2004 şi s-au exercitat conform art. 361 alin. (1), art. 362 lit. a) şi art. 316 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală atacată este legală şi temeinică, astfel că recursul petentului va fi respins, iar acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 17 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 742/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 743/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
