ICCJ. Decizia nr. 3264/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3264/2010
Dosar nr. 924/45/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 35 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A.G., A.E. şi A.C. împotriva Ordonanţei din 10 noiembrie 2009 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a Ordonanţei din 19 ianuarie 2010 dată do procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, ordonanţe pe care le-a menţinut.
A obligat petenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 20 RON fiecare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa Curţii de Apel Iaşi, a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată de petenţii A.G., A.E. şi A.C. împotriva ordonanţei procurorului din 10 noiembrie 2009 şi din 19 ianuarie 2010 aceştia au solicitat desfiinţarea acestora întrucât intimaţii - executori judecătoreşti - nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu, au efectuat abuzuri la punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti care nu erau definitive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. instanţa a verificat legalitatea şi temeinicia ordonanţei contestate prin prisma susţinerilor petenţilor, al actelor şi lucrărilor dosarului.
Prin plângerea adresată procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi petenţii au formulat plângere penală împotriva numiţilor A.C., av. T., T.A., P.N., P.M., C.P., A.V.A.S. Bucureşti, R.B. Iaşi, A.C., A.C., B.G. şi B.E.J. - invocând săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP); asociere în vederea comiterii de infracţiuni, constituirea şi aderarea la un grup infracţional, corupţie, înşelăciune, fals, uz de fals, complicitate, tăinuire, distrugere, violare de domiciliu, tulburare posesie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă, sustragere înscrisuri şi altele;
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, faţă de calitatea unora dintre persoanele reclamate.
În cauză procurorul a audiat petentul A.G. (în calitate de reprezentant şi al SC G. SRL) pentru a preciza obiectul plângerii (cadrul procesual al cercetărilor prealabile), a evaluat susţinerile petentului raportat la înscrisurile depuse şi infracţiunile reclamate.
Prezenta plângere constituie obiectul plângerii de faţă şi vizează ordonanţa procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi din 10 noiembrie 2009 raportându-se la dispoziţiile acesteia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) (intimaţi B.G. şi A.C. şi infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (intimat A.C.).
În faţa Curţii de Apel, petentul A.G. şi-a precizat obiectul plângerii formulate.
Din actele şi lucrările dosarului (respectiv înscrisurile depuse de petent la dosar) s-a constată că acestea au fost just analizate de procuror prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate, reţinându-se temeinic că faptele reclamate nu există, executorii judecătoreşti, respectiv intimaţii B.G., A.C. şi A.C. au acţionat în conformitate cu atribuţiile de serviciu şi aplicării unei hotărâri judecătoreşti.
Faţă de aceste argumente, susţinerile petentului nu au confirmat săvârşirea vreunor acte materiale infracţionale, nefiind întrunite niciunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sau tulburarea posesiei.
Nemulţumirile petentului ce au constituit obiectul plângerii au fost considerate neîntemeiate nefiind însoţite de material probator; considerând că urmează a fi rezolvate în cursul acţiunilor civile promovate de acesta şi nu pot constitui argumente în fapt sau drept de soluţionare în calea unei plângeri penale reglementată prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petiţionarul A.G.
La termenul de astăzi 22 septembrie 2010, acesta, deşi legal citat, nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine recursul, însă a depus la dosarul cauzei înscrisuri în susţinerea recursului şi a solicitat acordarea asistenţei juridice din oficiu.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Cu privire la acordarea asistenţei juridice din oficiu, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 302 alin. (1) art. 171 şi art. 173 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de desemnare a unui apărător din oficiu, pe de-o parte faţă de obiectul cauzei, iar pe de altă parte având în vedere împrejurarea că, nu s-a apreciat că recurentul petiţionar nu-şi poate formula singură apărarea.
Astfel, instanţa de fond, în mod corect în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluţia contestată este legală şi temeinică, intimaţii B.G., A.C. şi A.C. nu au săvârşit vreun act material infracţional, nefiind întrunite niciunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sau tulburarea posesiei.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) (intimaţi B.G. şi A.C. şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), (intimat A.C.) întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a intimaţilor.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimaţilor, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează aceştia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Înalta Curte, a apreciat că nu există indicii ale săvârşirii acestei infracţiuni, întrucât nu se poate vorbi de o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intimatul executor judecătoresc şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
De altfel, criticile recurentului petiţionar reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din aceIaşi cod va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.G. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 885/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 902/2010. Penal → |
|---|
