ICCJ. Decizia nr. 3270/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3270/2010
Dosar nr. 384/39/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Petentul P.C. a adresat mai multe petiţii, solicitând tragerea la răspundere penală a intimaţilor A.A.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi, respectiv, O.L.A., inspector principal în cadrul I.P.J. Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 246, 264, 289 şi 291 C. pen.
În motivarea plângerilor s-a arătat, în esenţă, că intimaţii au săvârşit aceste infracţiuni cu ocazia instrumentării şi soluţionării Dosarului nr. 2052/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, care a fost apoi reînregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub numărul 445/P/2008.
2. Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 15 martie 2010 în Dosarul nr. 57/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii A.A.C. şi O.L.A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen. C. pen.
3. Plângerea formulată de către petent împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 125/II/2/2010 din 19 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu motivarea că soluţia atacată este legală şi temeinică.
4. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, petentul P.C. a formulat plângere, în termenul legal prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., criticând rezoluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea plângerii, s-a arătat, în esenţă, că procurorii nu au efectuat cercetări cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost sesizaţi, nu au manifestat un rol activ pentru aflarea adevărului prin aceea că nu au procedat la administrarea probei cu expertiza dactiloscopică ce se impunea a fi administrată, solicitând admiterea plângerii şi reţinerea cauzei spre judecare, în aplicarea art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. Totodată, una din criticile petentului referitoare la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale vizează faptul că ";nu au elucidat mobilul sustragerii prin fraudă a dosarului de urmărire penală nr. 2052/P/2007 de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, de către procuror A.A. odată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani unde l-a înregistrat sub nr. 445/P/2008 şi fără a avea competenţa materială a dispus neînceperea urmăririi penale …";.
Prin Sentinţa penală nr. 49 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.C., acesta fiind obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că transferul dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, superior ierarhic, nu este de natură a duce la nulitatea actelor sau răspunderea penală a celor învestiţi a-l soluţiona. Acest lucru rezultă din faptul că organizarea parchetelor este supusă principiului privind subordonarea ierarhică, atât în ceea ce priveşte raporturile între organele poliţiei judiciare, procurori şi procurorii cu funcţii de conducere, cât şi raporturile între parchetele de bază şi cele ierarhic superioare. Astfel, potrivit art. 209 alin. (41) C. proc. pen., procurorii din parchetele ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, restul condiţiilor impuse de acest text legal pentru transferul dosarului la un parchet ierarhic superior devenind inaplicabile ca efect al Deciziei nr. 1058/2007 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea lor.
În ceea ce priveşte celelalte critici privitoare la modul cum a fost instrumentat şi soluţionat Dosarul nr. 2052/P/2007 - neelucidarea mobilului sustragerii, distrugerea urmelor infracţiunii, contrafacerea susbscrierii procesului-verbal etc., ce au dus la contaminarea radioactivă şi vătămarea intereselor sale legitime - prima instanţă a reţinut că acestea sunt speculaţii fără o susţinere probatorie, fără existenţa unor indicii care să ridice o suspiciune rezonabilă care să impună efectuarea de noi cercetări şi care ar fi susceptibile de cercetare sub aspectul infracţiunii de denunţ calomnios prevăzută de art. 259 C. pen., în privinţa petentului.
În ceea ce priveşte critica privind neefectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen., prima instanţă a reţinut că încadrarea juridică dată de organele de urmărire penală activităţii infracţionale reclamate de petent a fost cea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. În consecinţă, din moment ce nu s-a constatat existenţa falsificării vreunui înscris, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.,, aceasta având ca situaţie premisă existenţa unui înscris fals.
Prima instanţă a mai reţinut că restul criticilor formulate de petent în ceea ce priveşte cele două rezoluţii supuse controlului judiciar, vizează aspecte ce au fost soluţionate prin rezoluţiile din 30 martie 2010 şi 17 mai 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava; rezoluţiile din 19 februarie 2008 şi 11 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, asupra cărora instanţele de judecată s-au pronunţat în mod definitiv prin Sent. pen. nr. 1967/2008 a Judecătoriei Botoşani, confirmată prin Dec. pen. nr. 1179 R/2008 a Tribunalului Botoşani. În aceste condiţii, cele stabilite în mod definitiv prin aceste hotărâri nu mai pot fi reanalizate, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi susţinând că sentinţa penală recurată este rezultatul unei judecaţi sumare.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimaţi nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală.
Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimata A.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 445/P/2008 în care, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., a confirmat propunerea organelor de poliţie de neîncepere a urmării penale faţă de grefierul V.D.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 242 alin. (1) şi 246 C. pen.
Totodată, nici actele întocmite de intimatul O.L.A., inspector principal în cadrul I.P.J. Botoşani, cu ocazia efectuării actelor premergătoare în Dosarul nr. 2052/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, reînregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub numărul 445/P/2008, nu prezintă indiciile încălcării vreunei atribuţii de serviciu, neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, favorizarea infractorului sau abuz în serviciu, iar soluţia propusă, de neîncepere a urmăririi penale, reprezintă rezultatul analizei actelor aflate la dosarul cauzei, fiind confirmată de procurorul ce supraveghea urmărirea penală, intimata A.A.
Referitor la condiţiile angajării răspunderii penale a magistraţilor, trebuie menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 278 - 2781 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluţiile de netrimitere în judecată, existând totodată şi posibilitatea declanşării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanţei competente să judece în fond şi ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Aşadar, legiuitorul a înţeles să stabilească strict cadrul şi condiţiile în care se poate interveni în modul de soluţionare a unei cauze penală, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiţie la intervenţia subiectivă a uneia din părţile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluţii/ordonanţe a procurorului realizându-se numai de instanţele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale. Concret, în speţă, soluţia dispusă de magistratul procuror intimat a fost supusă controlului judecătoresc, fiind menţinută prin Sentinţa penală nr. 1967 din 4 septembrie 2008 a Judecătoriei Botoşani, confirmată prin Decizia penală nr. 1179 R din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Botoşani.
Totodată, trebuie menţionat că în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii-procurori se supun numai legii, dispunând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii. Practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 926/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
