ICCJ. Decizia nr. 3266/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3266/2010

Dosar nr. 103/57/2010

Şedinţa publică din 22 septembrie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. 1. Prin ordonanţa din 24 noiembrie 2009 dată de procuror în Dosarul nr. 120/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia s-a dispus:

a). Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.M. pentru infracţiunile prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte) şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii învinuitului G.M. în cuantum de 1000 RON. A fost obligat învinuitul la cheltuieli judiciare în sumă de 1000 RON;

b). Neînceperea urmăririi penale faţă de G.M. pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (faptă din 21 iunie 2009);

c). Disjungerea şi declinarea cauzei privind pe N.D., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., N.D., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., Ş.V. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) C. pen. şi L.E. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia din 29 septembrie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de G.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13² din Legea 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. proc. pen. şi art. 17 lit. a) din Legea 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. proc. pen.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În anul 2006 sau 2007, numitul P.A.R. - asociat şi administrator la SC A.E. SRL Cisnădie - s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraş Cisnădie unde s-a întâlnit cu învinuitul G.M. - organ de cercetare al poliţiei judiciare în cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale cu atribuţii în cercetarea infracţiunilor de furt, căruia i-a sesizat verbal că îl bănuieşte pe martorul N.D. de furtul unei plăci video de o staţie de lucru computerizată situată în incinta internetului cafe din oraşul C., str. M.

Cei doi s-au deplasat la domiciliul persoanei suspecte din str. L., oraş C., ocazie cu care l-au găsit împreună cu mama sa, N.D. Martorul N.D. a recunoscut că placa video sustrasă este în posesia sa, iar acesta i-a predat-o în prezenţa învinuitului G.M., fără a se întocmi vreun document în acest sens. În acest context, martorul P.A.R., i-a explicat învinuitului că nu mai are pretenţii materiale, că nu doreşte ";să-i facă rău"; autorului faptei de furt şi că nu vrea să dea declaraţii sau să depună plângere. De altfel, nici ulterior nu a sesizat în scris organele judiciare despre comiterea infracţiunii.

Martorul P.A.R. a menţionat că nu îşi mai aduce aminte dacă învinuitul a mai fost însoţit şi de un alt poliţist. De asemenea, acesta mai declară că învinuitul nu i-a solicitat vreo sumă de bani pentru că I-a ajutat să-şi recupereze bunul şi nici mama lui N.D. nu i-a dat vreo sumă de bani pentru a-l ierta pe fiul său.

În declaraţia sa, martorul S.I. confirmă aspectele menţionate de martorul P.A.R. sub aspectul sesizării verbale a furtului, a deplasării la locuinţa autorului faptei N.D. împreună cu învinuitul, a recunoaşterii faptei în prezenţa mamei sale, N.D., a sa, a învinuitului şi a numitului P.A.R., a recuperării şi predării către ultima persoană a două-trei componente de computer (probabil şi o placă reţea, martorul precizează că nu are cunoştinţe în domeniu).

Martorul S.I. nu îşi aminteşte data exactă a efectuării activităţilor şi nici să se fi întocmit vreun act cu ocazia desfăşurării acestora, dar menţionează că învinuitul l-a invitat pe numitul P.A.R. la poliţie pentru a sesiza în scris fapta, însă acesta a refuzat. Martorul mai declară că nu au fost răsplătiţi de numitul P.A.R., pentru că l-au ajutat să-şi recupereze bunurile şi nici de familia lui N.D. pentru a nu-l cerceta.

Martorul S.I. menţionează că este posibil ca învinuitul să fi consemnat un denunţ oral în acest caz, dar nu a văzut personal un astfel de document, iar de atunci nu a avut spre cercetare şi soluţionare această faptă.

Din declaraţia martorului M.M.G. rezultă faptul că, în perioada 2006 - 2007, a fost încadrat la Poliţia oraşului Cisnădie - Compartimentul ordine publică şi de câte ori lucra în biroul învinuitului, care avea mai multe mese, îşi aminteşte că învinuitul (fără să poată preciza data exactă) a purtat o discuţie (telefonică sau directă) cu numitul P.A.R., în cursul căreia învinuitul încerca să-l convingă pe cel din urmă să se deplaseze la poliţie pentru a depune o plângere sau să dea o declaraţie, însă nu poate preciza obiectul acesteia, şi dacă, în aceste condiţii, sus-numitul a depus plângere sau declaraţie şi nici dacă învinuitul a întocmit un document care să cuprindă cele constatate.

Fiind ascultată numita N.D., în calitate de martor, aceasta declară că este mama numitului N.D. şi învinuitul nu l-a cercetat pe fiul său în legătură cu un furt dintr-un internet-cafe din oraşul C. De asemenea, aceasta susţine că învinuitul nu a venit la domiciliul său pentru recuperarea bunurilor furate şi nici nu a dat vreo sumă de bani patronului acestui internet pentru retragerea plângerii faţă de fiul său. Martora a declarat că nu îl cunoaşte pe numitul P.A.R.

Dispoziţiile art. 2 din Ordinul comun nr. 10/124/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.A.I., modificat prin Ordinul comun nr. 286/C/1165/2006 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii de cercetare penală prevăd faptul că ";după ce au fost sesizate într-unul din modurile arătate în art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., organele de poliţie vor încunoştinţa de îndată, în scris parchetele care le supraveghează activitatea, despre infracţiunile de care au luat cunoştinţă";.

Procedura privind activitatea poliţiştilor cu atribuţii pentru organizarea şi desfăşurarea sarcinilor specifice de descoperire şi cercetare a infracţiunilor de furt PRO-PS/ICX 10, intrată în vigoare la nivelul Poliţiei Române la data de 06 martie 2009, are printre referinţele normative care stau la baza procedurii următoarele acte normative şi documente: C. proc. pen., Instrucţiunile M.l. nr. S/420 din 01 aprilie 2003 privind efectuarea cercetării la faţa locului de către unităţile de poliţie, Legea 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare şi fişa postului personalului desemnat cu atribuţii respective.

În cuprinsul Procedurii se prevede că sesizarea săvârşirii unei infracţiuni de furt prin modurile prevăzute de art. 221 alin. (1) C. proc. pen., va fi raportată de îndată comandatului, adjunctului său ori poliţistului ce asigură continuitatea la comanda unităţii de poliţie.

La data de 30 septembrie 2009, prin Ordinul M.A.I. nr. S/235/30 septembrie 2009, au fost abrogate Instrucţiunile M.l. nr. S/420 din 01 aprilie 2003 privind efectuarea cercetării la faţa locului de către unităţile de poliţie.

La data de 01 septembrie 2009, a intrat în vigoare Ordinul comun nr. 182 din 14 august 2008 al M.A.I. şi 1754/C/05 august 2009 al procurorului general al României privind procedura cercetării la faţa locului, care nu diferă prea mult de dispoziţiile cuprinse în Instrucţiunile menţionate mai sus. Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordinul comun amintit prevăd obligativitatea poliţistului care întocmeşte procesul-verbal de consemnare a sesizării să îl înainteze de îndată şefului unităţii.

Din adresa nr. 6051l/CD din 14 septembrie 2009 reiese că în Registrele de lucrări penale cu autori cunoscuţi/necunoscuţi aflate la Poliţia Oraşului Cisnădie nu sunt înregistrate plângeri aparţinând numitului P.A.R. în perioada 2006 - 2007, prin care se reclama furtul unor componente de calculator din incinta internetului cafe din strada M., oraş C.

Din adresa nr. 62900/MRU din 02 noiembrie 2009, emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul Resurse Umane rezultă că, în perioada 01 ianuarie 2006 - 30 iunie 2007, în cadrul Compartimentului investigaţii criminale din Poliţia Oraşului Cisnădie şi-au desfăşurat activitatea învinuitul împreună cu martorul S.I.

Din extrasul din fişa postului cu atribuţiile de serviciu ale învinuitului pentru perioada 2006 - 2007, anexă la adresa nr. 62493/MRU din 16 septembrie 2009 pus la dispoziţie de către I.P.J. Sibiu - Serviciul Management Resurse Umane, rezultă următoarele:

- învinuitul are gradul de subcomisar de poliţie şi a fost încadrat la Poliţia Oraşului Cisnădie - Compartimentul investigaţii criminale;

- din definirea sumară a atribuţiilor postului reiese că ";desfăşoară activităţi de combatere a faptelor penale de natură juridică, soluţionează lucrări penale şi cauze cu A.N. şi A.C., sprijină şi coordonează activitatea lucrătorului care desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului";.

La capitolul ";descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului"; se menţionează: ";participă la C.F.L. în cazul infracţiunilor de natură juridică pe raza de competenţă";, ";desfăşoară activităţi de combatere a faptelor penale pe linie juridică";, ";execută activităţi de descoperire a autorilor infracţiunilor comise pe raza de competenţă";.

În primăvara anului 2007, după sărbătorile pascale, partea vătămată Z.M.P. a fost anunţat telefonic de vecinul său D.P.P. despre faptul că cineva ar fi pătruns în locuinţa sa din oraşul Cisnădie. Partea vătămată a luat legătura telefonie cu fiul său Z.C.C., acesta comunicându-i că din interiorul locuinţei lipseşte unitatea centrală de la computer.

Partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Cisnădie, unde după ce a discutat cu ofiţerul de serviciu, a fost îndrumat de acesta către învinuitul G.M. - organ de cercetare a poliţiei judiciare în cadrul Compartimentului investigaţii criminale cu atribuţii în cercetarea infracţiunilor de furt, căruia i-a sesizat verbal cele întâmplate.

Cei doi, împreună cu tehnicianul-criminalist agent şef Ş.V. din cadrul aceleiaşi unităţi de poliţie s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate unde au efectuat cercetarea locului faptei (inclusiv activităţi pentru ridicarea unor urme papilare ale autorului faptei). La momentul sosirii poliţiei, se aflau fiul părţii vătămate şi vecinul D.P.P., pe ultimul învinuitul întrebându-l ce cunoaşte în legătură cu fapta comisă.

De asemenea, învinuitul i-a solicitat fiului părţii vătămate să precizeze prietenii cu care a venit în ultimul timp în locuinţă şi după ce a fost amintit numitul N.D., învinuitul a menţionat că îl are în atenţie, deoarece a comis şi alte fapte antisociale. La insistenţele învinuitului, partea vătămată s-a deplasat cu acesta la domiciliul numitului N.D. Aici învinuitul s-a întâlnit cu acesta şi mama sa, N.D. Cu acordul acesteia, numitul N.D. i-a însoţit pe cei doi la sediul Poliţiei Oraşului Cisnădie.

Pe drum, partea vătămată a aflat de la învinuit că sus-numitul a mai furat componente de calculator dintr-un internet-cafe, el a soluţionat cazul, iar mama acestuia i-a dat patronului suma de 3.000 euro pentru a-şi retrage plângerea.

La sediul poliţiei, tehnicianul criminalist Ş.V. a constatat că urmele papilare ridicate de la faţa locului sunt ale numitului N.D.

Partea vătămată a întocmit sesizarea şi i-a predat-o învinuitului, fără să primească număr de înregistrare, iar tehnicianul criminalist i-a luat amprentele, deoarece i-a spus că trebuie să le excludă de cele ale autorului faptei.

A doua zi, partea vătămată a dat o declaraţie cu valoarea prejudiciului cauzat în faţa învinuitului, căruia i-a predat-o la final. În acest moment, învinuitul G.M. i-a explicat că cei care nu au furat din locuinţa sa fac parte din anumite clanuri, că poliţia nu îi poate acorda protecţie şi că ar trebui să îşi retragă plângerea, fapt cu care partea vătămată nu a fost de acord.

A treia zi, partea vătămată s-a prezentat la poliţie cu actele de provenienţă ale unităţii centrale sustrasă de la computer pentru a le depune la dosar, însă învinuitul nu i Ie-a primit.

La câteva zile după furt, partea vătămată şi fiul său au fost opriţi pe strada L. de către numita N.D. Aceasta a rugat partea vătămată să-l ierte pe fiul său.

Numitul Z.M.P. apreciază valoarea bunului furat la suma de 1.000 RON şi se constituie parte vătămată în procesul penal, rezervându-şi dreptul de a se constitui în viitor parte civilă.

Martorul D.S.I. susţine că a observat lucrători de poliţie care au efectuat cercetarea la faţa locului, dar nu poate indica identitatea acestora.

Martorul M.A.M. declară că a auzit de furtul din locuinţă de la partea vătămată şi fiul său, iar martorul F.M. susţine că a auzit de la vecini despre această infracţiune.

Martorul S.I., colegul învinuitului, declară că nu îşi aminteşte să fi participat la cercetarea la faţa locului faptei în cazul furtului din locuinţa părţii vătămate, în cursul anului 2007, susţinând că numai acesta şi învinuitul avea atribuţii în acest sens.

Martorul D.P.P., vecinul părţii vătămate, susţine că nu l-a înştiinţat telefonic pe acesta despre posibilitatea ca cineva să-i fi intrat în locuinţă şi nici nu a fost investigat de învinuit cu ocazia cercetării la faţa locului. Cu toate acestea, susţine că a auzit de la vecinii din curte faptul că din locuinţa părţii vătămate a fost furat un computer.

Martora N.D. declară că nu cunoaşte partea vătămată, nu s-a întâlnit cu aceasta nu îşi aminteşte să fi venit în anul 2007 la domiciliul său împreună cu învinuitul pentru ca cel din urmă să-l cerceteze pe fiul său N.D. pentru un presupus furt din locuinţă.

Din adresa nr. 62900/MRU din 02 noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu Serviciul Resurse Umane rezultă că, în perioada 01 ianuarie 2006 - 03 iunie 2007, în cadrul Compartimentului criminalistic - a funcţionat şi ag. şef de poliţie Ş.V.

Fiind audiat Ş.V., acesta menţionează că nu cunoaşte partea vătămată, nu doreşte să fie confruntat cu aceasta şi nu a participat la o cercetare criminalistică la locuinţa părţii vătămate. Acesta face referire la atribuţiile sale în cazul cercetării la faţa locului şi ulterior acestei activităţi, specificând faptul că de la începutul anului 2007 foloseşte acelaşi aparat digital cu card de memorie pentru fotografiile judiciare.

În timpul ascultării sus-numitului, acesta a precizat faptul că persoanele suspecte de comiterea diferitelor infracţiuni pe raza de competenţă a Poliţiei Oraş Cisnădie sunt fotografiate personal, la dispoziţia poliţistului de caz şi transmise ulterior la I.P.J. Sibiu - Serviciul de Criminalistică pentru a fi implementate în aplicaţia informatică ";I.";. De asemenea, în staţia de lucru computerizată amplasată în biroul său din cadrul poliţiei a introdus toate fotografiile suspecţilor începând cu anul 2007, iar dacă l-a fotografiat pe numitul N.D. din oraşul Cisnădie, atunci fotografia celui în cauză se regăseşte în situaţia sa de lucru.

Din adresa nr. 66007/C din 29 octombrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul de Criminalistică rezultă că N.D. a fost amprentat şi fotografiat de agent şef de poliţie Ş.V. la data de 27 aprilie 2007 într-un alt caz de furt (însă în imediata apropiere a datei cercetării furtului în dauna părţii vătămate, respectiv 13 aprilie 2007).

Fiind audiat învinuitul, acesta declară că nu îşi aminteşte să fi participat în anul 2007 la cercetarea furtului din locuinţa părţii vătămate ori să fi fost sesizat acesta cu privire la infracţiunea de furt din locuinţă şi nu doreşte să fie confruntat cu partea vătămată.

Atât partea vătămată, cât şi martorul Z.C.C. declară că agentul şef de poliţie Ş.V. a tratat locul faptei pentru a ridica urme papilare, iar cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 11 septembrie 2009 s-au observat urme de praf negru pe fereastra din termopan şi a ridicat amprentele părţii vătămate pentru excludere.

Din registrul de evidenţă a deplasărilor la faţa locului, aflat în gestiunea agentului şef de poliţie Ş.V., nu a fost identificată vreo menţiune cu privire la cercetarea efectuată împreună cu învinuitul, la data de 13 aprilie 2007, la locuinţa părţii vătămate.

Din verificările efectuate în evidenţele dosarelor penale existente la Poliţia Oraşului Cisnădie pe anul 2007, nu au fost identificate sesizări care să aibă ca obiect furtul din locuinţa părţii vătămate.

Un alt aspect al sesizării părţii vătămate se referă la întocmirea abuzivă a procesului-verbal de contravenţie din 21 iunie 2009 de către agent şef L.E. din cadrul Poliţiei Oraş Cisnădie.

Din verificările efectuate la sediul unităţii de poliţie şi din declaraţia sus-numitului rezultă că partea vătămată a sesizat la număr unic de urgenţă ";112"; faptul că vecinii i-au distrus bunurile aflate în proprietatea sa. Poliţistul s-a deplasat la faţa locului (însoţit de învinuit şi o persoană suspectă pe care o conduceau la sediul poliţiei) şi după verificările efectuate, când a constatat că de fapt sunt distruse trei flori, a decis să sancţioneze partea vătămată pentru că a apelat în mod neîntemeiat la număr unic de urgenţă ";112";, fără însă să fie instigat de învinuit.

Procedând la verificarea site-ului oficial al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă ";112"; (www. 112.ro) s-a constatat că pe link-ul x se specifică ce este o situaţie de urgenţă, iar în exemplele menţionate nu se identifică situaţia părţii vătămate ca fiind o situaţie de urgenţă.

Din cele menţionate mai sus şi actele existente la dosar, s-a considerat că în sarcina poliţistului nominalizat nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni, partea vătămată având dreptul legal să conteste procesul-verbal întocmit de acesta.

Având în vedere persoana învinuitului, modul şi împrejurările comiterii faptelor, scopul urmărit, procurorul a apreciat că faptele în conţinutul lor concret nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni şi că aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru a conduce la atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei.

Având în vedere faptul că numitul N.D. nu a fost cercetat pentru comiterea celor două infracţiuni de furt, s-a disjuns şi declinat cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

De asemenea s-a disjuns şi declinat cauza privind pe N.D. în vederea efectuării cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) din C. pen., deoarece aceasta a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştia privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebată cu ocazia audierii în calitate de martor.

Totodată, având în vedere atribuţiile de serviciu ale agentului de poliţie Ş.V., faptele acestuia de neluare a măsurilor legale ca urmare a cercetării la faţa locului la locuinţa persoanei vătămate Z.M.P. şi de favorizare a numitului N.D., s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei privind pe Ş.V. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 13² din Legea 78/2000 rap. la art. 247 C. pen. şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

În baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.M. pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în legătură cu sancţionarea contravenţională a persoanei vătămate Z.M.P., deoarece nu a rezultat că învinuitul G.M. are vreo contribuţie la sancţionarea contravenţională a persoanei vătămate, aceasta fiind de fapt sancţionată contravenţional de către agentul şef de poliţie L.E., dispunându-se şi disjungerea şi declinarea cauzei privind pe L.E. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru efectuarea cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

2. Împotriva ordonanţei procurorului a formulat plângere petentul, în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângerea fiind soluţionată de procurorul şef serviciu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, care prin ordonanţa din 05 ianuarie 2010 dispusă în Dosarul nr. 437/II/2/2009, a respins plângerea formulată de petentul G.M.

3. Petentul G.M. a criticat soluţia adoptată de procuror la instanţa de judecată, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative în sumă de 1000 RON este nelegală, opinând că în cauză s-ar fi impus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.

Petentul a criticat sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei soluţia de disjungere şi declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, arătând că în mod corect procurorul trebuia să soluţioneze cauza şi cu privire la faptele pentru care a emis o soluţie de disjungere şi declinare a competenţei.

Prin Sentinţa penală nr. 27 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a admis în parte plângerea formulată de petentul G.M. împotriva ordonanţei procurorului din 24 noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 120/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia. S-a desfiinţat ordonanţa atacată cu privire la temeiul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului G.M. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., reţinându-se ca temei al scoaterii de sub urmărire penală art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi s-a redus cuantumul amenzii la 500 RON şi cheltuielile judiciare la 500 RON, menţinându-se celelalte dispoziţii din ordonanţa atacată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petent şi a regulilor de bază ale unui proces penal, respectiv principiul oficialităţii şi al legalităţii procesului penal, s-a constatat că procurorul a reţinut că învinuitul G.M., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în grad de subcomisar la Poliţia Oraşului Cisnădie, cu intenţie, în scopul protejării făptuitorului N.D. - autor al unei fapte de furt în dauna părţilor vătămate Z.M. şi P.V., cu încălcarea atribuţiilor sale legale de serviciu, nu a dispus efectuarea măsurilor legale de înregistrare sub număr penal a sesizărilor primite în calitatea sa de ofiţer de poliţie cu privire la faptele penale de furt în dauna părţilor vătămate.

Faţă de această stare de fapt, văzând întreg ansamblul probator administrat în cauză, declaraţii de martori, procese-verbale întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară anume desemnaţi în cauză, s-a apreciat că soluţia adoptată de procuror în cauză este legală şi temeinică, motiv pentru care plângerea petentului G.M. sub acest aspect a fost respinsă.

În ceea ce priveşte critica adusă de petent prin plângerea împotriva ordonanţei 120/P/2009 prin care s-a dispus o soluţie de disjungere şi declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, aceasta nu a putut fi primită întrucât, potrivit art. 278¹ C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere doar soluţiile de netrimitere în judecată, în ceea ce priveşte declinarea competenţei de soluţionare a cauzei şi disjungerea acesteia nu echivalează cu o soluţionare a cauzei, iar competenţa de soluţionare a cauzei după materie, teritoriu şi calitatea persoanelor aparţin fără echivoc Judecătoriei Sibiu, motiv pentru care sub acest aspect plângerea a fost apreciată ca inadmisibilă şi a fost respinsă.

Verificând rezoluţia atacată, instanţa a admis în parte plângerea şi a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, din următoarele considerente:

Fapta învinuitului G.M., care în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având gradul de subcomisar la Poliţia Oraşului Cisnădie, nu a încunoştinţat de îndată în scris parchetul care supraveghează activitatea despre infracţiunile de furt săvârşite în dauna părţilor vătămate P.V. şi Z.M., despre care a luat cunoştinţă, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 13² alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Prin neînregistrarea celor două infracţiuni de furt în dauna părţilor vătămate P.V. şi Z.M. învinuitul a obţinut pentru N.D., persoana suspectă de săvârşirea faptelor, un avantaj care nu poate fi evaluat în bani în acest stadiu procesual, dar care l-a protejat pe suspect de cercetarea şi urmărirea penală.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta învinuitului care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înregistra sesizările persoanelor vătămate, a cauzat o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate Z. şi statului, care este titular al acţiunii penale.

În legătură cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond a reţinut că nu este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune prevăzută în secţiunea a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de furt de care este acuzat N.D. neîncadrându-se în secţiunile menţionate mai sus, iar învinuitul nu se poate favoriza pe el însuşi.

Având în vedere considerentele de mai sus şi dispoziţiile Deciziei nr. 44 din 13 octombrie 2008 Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit cărora, în cazul unei instrumentări complete, instanţa, în cazul plângerii formulate în baza art. 278¹ C. proc. pen. de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, poate dispune schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin ordonanţă, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a admis plângerea petentului, a desfiinţat în parte ordonanţa procurorului privind temeiul scoaterii de sub urmărire penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., reţinând ca temei al scoaterii de sub urmărire penală art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, a redus cuantumul amenzii cu caracter administrativ aplicate învinuitului G.M. la 500 RON şi cheltuielile judiciare la 500 RON, menţinând celelalte dispoziţii din ordonanţa atacată.

B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi petiţionarul G.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond întrucât aceasta a redus cuantumul amenzii administrative fără vreun argument de fapt sau vreun temei legal care să justifice această soluţie care, pe de altă parte, nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de art. 278¹ alin. (8) C. proc. pen. Totodată, parchetul a criticat reducerea cheltuielilor judiciare în condiţiile sus-menţionate.

Recurentul-petiţionar G.M. a criticat hotărârea primei instanţe instanţei, arătând în esenţă că D.N.A. nu era competentă să efectueze urmărirea penală în cauză, întrucât dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi 264 C. pen. nu erau incidente. D.N.A. a plecat de la prezumţia obţinerii unui avantaj patrimonial pentru făptuitorul N.D., prezumţie care este însă răsturnată de soluţia dispusă faţă de acesta de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu (NUP), sesizat prin disjungerea dispusă prin ordonanţa criticată.

Însăşi această disjungere, ca şi cea dispusă faţă de agentul de poliţie S.V. - care ar fi participat la cercetarea la faţa locului în cazul furtului comis de la locuinţa părţii vătămate Z.M.P. - este criticată de către recurent, întrucât prin jocul acestor disjungeri s-a ajuns la stabilirea unor situaţii de fapt contradictorii, respectiv a fost favorizată o persoana care nu a comis o faptă penală sau s-a asigurat acesteia un avantaj patrimonial sau nepatrimonial dobândit prin săvârşirea unei fapte de care, aşa cum s-a dovedit ulterior, nu s-a făcut vinovată persoana favorizată.

Recurentul-petiţionar a mai criticat modul de efectuare a urmăririi penale, prin refuzul nejustificat al procurorului de a administra probe în apărare, precum şi prin reţinerea unei situaţii de fapt care nu este susţinută decât de declaraţia părţii vătămate Z.M.P., aflat într-o evidentă relaţie de duşmănie cu petiţionarul.

Examinând recursurile declarate în cauză sub toate aspectele, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Organul de urmărire penală - Direcţia Naţională Anticorupţie - nu era competent să efectueze urmărirea penală în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 13² din Legea 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) din C. pen, pentru care învinuitul G.M. a fost cercetat. Aceasta întrucât, pe de o parte, din însăşi plângerea numitului Z.M.P. - făcută la circa 2 ani de la data săvârşirii presupusului furt de la locuinţa sa, însă la doar 4 zile după ce fusese sancţionat contravenţional de către un lucrător de poliţie care fusese însoţit de învinuit -, nu rezultă nici un element al vreunei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, chiar reclamantul susţinând că ";nu ştiu dacă este corupţie";, dar ";nu mai am încredere în poliţişti";.

Practic, ceea ce se reclamă este neînregistrarea de către învinuit a unei plângeri penale referitoare la săvârşirea unui furt din locuinţa părţii vătămate, cel bănuit fiind cercetat într-o primă fază, dar apoi cercetările au fost tergiversate sub diverse motivaţii, însă nici un moment, nici măcar în declaraţiile ulterioare, nu se face referire la vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial pe care l-ar fi obţinut învinuitul pentru sine sau pentru altul. Or, în aceste condiţii, fapta putea constitui, la o primă evaluare, favorizarea infractorului sau abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 şi 264 C. pen., de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, determinat de gradul de subcomisar de poliţie judiciară deţinut de învinuit încă din anul 2005.

Mai mult, înainte de a începe urmărirea penală în cauză, procurorul ar fi putut să observe că nu este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât acţiunea de favorizare trebuia să privească persoane care au comis o infracţiune prevăzută în secţiunea a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000; or, infracţiunea de furt de care era acuzat N.D. - furt - nu era prevăzută în nici una din secţiunile menţionate mai sus.

Pe de altă parte, nici infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu era conturată în cauză, în plângere şi declaraţiile ulterioare neexistând nici un indiciu că învinuitul ar fi obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. De altfel, în conţinutul ordonanţei atacate, procurorul nu face nici o referire la acest element constitutiv al infracţiunii, rezumându-se să preia parte din conţinutul referatului întocmit de lucrătorul D.G.A. care a fost delegat să efectueze activităţi de urmărire penală. A susţine că prin neînregistrarea celor două infracţiuni de furt în dauna părţilor vătămate P.V. şi Z.M. învinuitul a obţinut pentru N.D., persoana suspectă de săvârşirea faptelor, un avantaj care nu poate fi evaluat în bani în acest stadiu procesual, dar care l-a protejat pe suspect de cercetarea şi urmărirea penală - aşa cum încearcă judecătorul fondului a suplini lipsa oricărei motivări a procurorului sub acest aspect -, este contrar practicii unităţilor de parchet din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care instrumentează plângerile împotriva poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor reclamaţi că prin exercitarea atribuţiilor lor de serviciu favorizează interesele judiciare ale părţilor cu interes contrar celui avut de petenţi - atunci când nu există indicii de corupţie -, precum şi jurisprudenţei instanţelor naţionale.

În plus, prin această atribuire nelegală de competenţă, dublată de o serie de disjungeri, inclusiv în cazul de indivizibilitate în care se afla agentul de poliţie S.V. - care ar fi participat împreună cu învinuitul la cercetarea la faţa locului în cazul furtului comis de la locuinţa părţii vătămate Z.M.P. - s-a ajuns la stabilirea unor situaţii de fapt contradictorii de către organele de urmărire penală învestite în acest mod. Astfel, avantajul care nu poate fi evaluat în bani în acest stadiu procesual, dar care constă în protejarea suspectului N.D. de cercetarea şi urmărirea penală, despre care se susţine de către judecătorul fondului, în suplinirea motivaţiei procurorului, că ar fi fost obţinut de învinuit pentru N.D., nu există, întrucât prin Rezoluţia nr. 1862/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, reţinându-se că nu pot fi reţinuse în sarcina sa infracţiunile prev. de art. 208 - 209 C. pen. sau 221 C. pen.

În concluzie, cum în cauză urmărirea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent, văzând şi dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de petiţionarul G.M. şi de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia - fiind o chestiune de legalitate -, va casa sentinţa penală recurată şi va desfiinţa ordonanţa nr. 120/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, trimiţând cauza pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere calitatea de ofiţer de poliţie judiciară (cu gradul de subcomisar) a recurentului - petiţionar.

Cu ocazia efectuării urmăririi penale, la stabilirea situaţiei de fapt se vor avea în vedere şi obligaţiile concrete care reveneau recurentului - petiţionar, ce efectuase cercetarea la faţa locului, în vederea înregistrării în registrul de lucrări penale, dacă există o procedură de supunere spre aprobare de către şeful unităţii a procesului-verbal de consemnare a sesizării, precum şi incidenţa actelor normative (ordine, regulamente M.A.I.) în vigoare la data săvârşirii presupuselor fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Totodată, se vor administra şi probele solicitate în apărare de recurent, în sensul audierii numitului P.A.R. cu privire la refuzul acestuia de a formula o sesizare scrisă, a agentului de poliţie S.V. despre împrejurarea întocmirii de către recurent a procesului-verbal de consemnare a denunţului oral şi sesizare din oficiu şi depunerea acestuia în mapa comandantului, precum şi audierea şefului Poliţiei oraşului Cisnădie din anul 2007 referitor la împrejurarea dacă a fost încunoştinţat în vreun mod despre săvârşirea faptelor reclamate şi felul în care a dispus cu privire la continuarea cercetărilor. Se vor administra orice alte probe necesare stabilirii adevărului.

În baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate de voturi:

Admite recursurile declarate de P.I.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi petiţionarul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Casează sentinţa recurată, desfiinţează ordonanţa nr. 120/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a P.I.C.C.J. Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi trimite cauza pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2010.

Cu opinia separată a doamnei magistrat judecător R.C. în sensul admiterii recursului declarat de P.I.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, casarea în parte a acesteia numai în ceea ce priveşte dispoziţia de reducerea cuantumului amenzii administrative de 500 RON aplicată învinuitului G.M. şi cheltuieli judiciare de 500 RON - dispoziţie pe care o înlătură -, cu menţinerea celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, precum şi respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionarul G.M.

Considerentele adoptării acestei soluţii sunt următoarele:

Rezultă din probele administrate că prin Sentinţa penală nr. 27 din 18 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a dispus, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea în parte a plângerii formulate de petiţionarul G.M. împotriva ordonanţei procurorului din 24 noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 120/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Alba Iulia.

A desfiinţat ordonanţa atacată privind temeiul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului G.M. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut, ca temei al scoaterii de sub urmărire penală pentru această infracţiune, dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru infracţiunea prev. de art. 13² alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) s-a dispus reducerea cuantumului amenzii administrative de la 1000 la 500 RON şi a cheltuielilor judiciare de la 1000 RON la 500 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din ordonanţa atacată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rezoluţia din 29 septembrie 2009, procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul G.M. - organ de cercetare al poliţiei judiciare în cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale - pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen. şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen.

A. Procurorul a reţinut, urmare probelor administrate, că în cursul anului 2006 sau 2007, persoana vătămată P.A.R. - asociat şi administrator la SC A.E. SRL Cisnădie - s-a prezentat la sediul Poliţiei oraşului Cisnădie unde s-a întâlnit cu învinuitul G.M., ofiţer de poliţie judiciară cu atribuţii în cercetarea infracţiunilor de furt, căruia i-a sesizat verbal faptul că îl bănuieşte pe numitul N.D. despre sustragerea unei plăci video de la o staţie de lucru computerizată situată în incinta internetului cafe din oraşul Cisnădie, str. M.

Învinuitul G.M. şi persoana vătămată P.A.R. s-au deplasat la domiciliul persoanei suspecte N.D. care a recunoscut sustragerea plăcii video, aceasta fiind predată numitului P.A.R. în prezenţa învinuitului G.M., fără a se întocmi vreun act în acest sens. În aceste condiţii persoana vătămată P.A. i-a spus învinuitului G.M. că nu mai are pretenţii de la autorul furtului, că nu vrea să dea declaraţii şi nici să depună plângere.

Martorul S.I. confirmă împrejurările susţinute de persoana vătămată P.A.R. sub aspectul sesizării verbale a infracţiunii de furt, la deplasarea învinuitului la domiciliul autorului faptei precum şi recunoaşterea - în prezenţa mamei sale - a sustragerii bunului dar şi recuperarea acestuia.

De asemenea, martorul arată că nu îşi aminteşte întocmirea vreunui act dar că învinuitul G.M. I-a invitat pe martorul P.A. la poliţie pentru a sesiza în scris fapta, însă acesta a refuzat. Arată că nici el şi nici învinuitul G.M. nu au fost răsplătiţi de P.A. pentru că l-au ajutat să-şi recupereze bunurile dar nici de familia autorului faptei pentru ca acesta să nu fie cercetat.

Martora N.D. a arătat că învinuitul G.M. nu I-a cercetat pe fiul său în legătură cu sustragerea de bunuri şi că nu a dat bani patronului internetului pentru retragerea plângerii.

Reţine procurorul că, potrivit art. 2 din Ordinul comun nr. 10/124/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.A.I., modificat prin Ordinul comun nr. 286/C/1165/2006 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii de cercetare penală ";după ce au fost sesizate într-unul din modurile arătate în art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organele de poliţie vor încunoştiinţa de îndată, în scris parchetele care le supraveghează activitatea, despre infracţiunile de care au luat cunoştinţă";.

Potrivit procedurii privind activitatea poliţiştilor cu atribuţii pentru organizarea şi desfăşurarea sarcinilor specifice de descoperire şi cercetare a infracţiunilor de furt - astfel cum este reglementată prin normele C. proc. pen., prin Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare şi fişei postului personalului desemnat cu atribuţiile respective dar şi Instrucţiunile M.A.I. nr. S/420 din 1 aprilie 2003 - săvârşirii unei infracţiuni de furt trebuie raportată, de îndată, condamnatului, adjunctului său ori poliţistului care asigură continuitatea la comanda unităţii de poliţie.

În ceea ce priveşte cercetarea la faţa locului, potrivit Ordinului nr. 182 din 14 august 2008 al M.A.I. şi 1754/C/5 august 2009 al Procurorului General al României, poliţistul este obligat să întocmească proces-verbal de consemnare pe care trebuie să-l înainteze, de îndată, şefului unităţii.

Din adresa din 14 septembrie 2009 reiese că în registrele de lucrări penale cu autori cunoscuţi/necunoscuţi aflate la Poliţia oraşului Cisnădie, nu sunt înregistrate plângeri aparţinând numitului P.A.R. în perioada 2006 - 2007, prin care să reclame furtul unor componente de calculator din incinta SC A.E. SRL Cisnădie.

De asemenea, din adresa din 2 noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul Resurse Umane -rezultă că, în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2007, în cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Cisnădie şi-au desfăşurat activitatea învinuitul G.M. şi martorul S.I.

Din fişa postului rezultă că învinuitul G.M. avea gradul de subcomisar de poliţie, fiind încadrat la Poliţia oraşului Cisnădie - Compartimentul Investigaţii Criminale; acesta desfăşura activităţi de combatere a faptelor penale, soluţionarea lucrărilor penale şi cauze cu A.N. şi A.C., sprijinea şi coordona activitatea lucrătorului care desfăşura activitatea în cadrul compartimentului; participă la CFL în cazul infracţiunilor săvârşite pe raza sa de competenţă; execută activităţi de descoperire a autorilor infracţiunilor comise pe raza de competenţă.

B. Cu privire la cea de-a doua faptă se reţine că în primăvara anului 2007, după Sărbătorile Pascale, partea vătămată Z.M.P. a fost anunţat telefonic de martorul D.P.P. că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa din oraşul Cisnădie, fiindu-i sustrasă unitatea centrală de calculator.

Partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliţiei oraşului Cisnădie, unde ofiţerul de serviciu l-a îndrumat către învinuitul G.M. căruia i-a sesizat verbal cele întâmplate.

Cei doi, împreună cu tehnicianul criminalist Ş.V. din cadrul aceleiaşi unităţi de poliţie s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate unde au efectuat cercetarea la faţa locului, inclusiv activităţi pentru ridicarea urmelor papilare. La faţa locului se afla fiul părţii vătămate dar şi martorul D.P.P.

În aceleaşi împrejurări învinuitul i-a cerut fiului părţii vătămate să indice persoanele care au venit în ultimul timp în locuinţă, fiind amintit şi N.D. cu privire la care învinuitul a afirmat că îl are în atenţie deoarece a comis şi alte fapte antisociale.

La întoarcere, partea vătămată a aflat de la învinuit că N.D. a mai sustras şi alte componente de calculator dintr-un internet cafe, soluţionând dosarul, în condiţiile în care mama acestuia i-a dat patronului suma de 3000 euro pentru a-şi retrage plângerea.

La sediul poliţiei, tehnicianul criminalist Ş.V. a constatat că urmele papilare ridicate de la faţa locului sunt ale numitului N.D.

Partea vătămată a întocmit sesizarea şi i-a predat-o învinuitului, fără să primească număr de înregistrare iar tehnicianul criminalist i-a luat amprentele, deoarece i-a spus că trebuie să le excludă de cele al autorului faptei.

În zilele următoare, partea vătămată a dat o declaraţie relativ la prejudiciul cauzat, prezentând totodată şi actele de provenienţă ale unităţii centrale sustrasă de la calculator.

Deşi martorul Ş.V. a arătat că nu a participat la cercetarea la faţa locului prin adresa din 2 noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul Resurse Umane - rezultă că în perioada 1 ianuarie 2006 - 3 iunie 2007, acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Compartimentului criminalistic exercitând funcţia de agent şef de poliţie.

De asemenea din adresa din 29 octombrie 2009 dată de I.P.J. Sibiu rezultă că numitul N.D. a fost amprentat şi fotografiat de agentul şef de poliţie Ş.V. la data de 27 aprilie 2007 într-un alt caz de furt.

Din registrul de evidenţă a deplasărilor la faţa locului, aflat în gestiunea agentului şef de poliţie Ş.V., nu a fost identificată vreo menţiune cu privire la cercetarea efectuată împreună cu învinuitul G.M. la data de 13 aprilie 2007, la locuinţa părţii vătămate.

De asemenea, din verificarea dosarelor înregistrate la Poliţia oraşului Cisnădie în anul 2007 nu au fost identificate sesizări care să aibă ca obiect furtul din locuinţa părţii vătămate Z.M.

Faţă de actele premergătoare efectuate în cauză procurorul reţine că faptele învinuitului G.M. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen. (2 fapte) şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte).

Raportat însă la persoana învinuitului, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, scopul urmărit, procurorul a apreciat că faptele acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni astfel că, în temeiul disp. art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 RON.

A obligat, totodată, învinuitul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1000 RON.

Prin aceeaşi ordonanţă, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) C. proc. pen., art. 10 lit. d), art. 30 C. proc. pen., art. 38 C. pen. şi art. 45 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.M. pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (fapte din 21 iunie 2009) respectiv disjungerea şi declinarea cauzei privind pe N.D. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. i) C. pen., N.D., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., Ş.V. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 17 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) C. pen. şi L.E. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Prin ordonanţa nr. 437/II/2/2009 din 5 ianuarie 2010 dată de procurorul şef serviciu de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia s-a dispus respingerea plângerii petentului G.M. împotriva ordonanţei nr. 120/P din 24 noiembrie 2009 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Împotriva ordonanţei procurorului, în temeiul disp. art. 278¹ C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere la instanţa competentă, respectiv la Curtea de Apel Alba Iulia.

A criticat, pe de o parte, soluţia de scoatere de sub urmărire penală, apreciind că se impune schimbarea temeiului de drept, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 10 lit. a) sau d) în loc de art. 10 lit. b¹) C. proc. pen.

De asemenea, a criticat şi soluţia de disjungere, respectiv declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Instanţa de fond, verificând rezoluţia atacată a admis în parte plângerea, a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, apreciind că fapta învinuitului G.M., care în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având gradul de subcomisar la Poliţia Oraşului Cisnădie, nu a încunoştinţat de îndată, în scris, parchetul care supraveghează activitatea despre infracţiunile de furt săvârşite în dauna părţilor vătămate P.V. şi Z.M., despre care a luat cunoştinţă, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 cuprinde toate formele infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv art. 246, 247 şi 248 C. pen.

În legătură cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 se arată că nu este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune prevăzută în secţiunea a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de furt de care este acuzat N.D. neîncadrându-se în secţiunile menţionate mai sus, iar învinuitul nu se poate favoriza pe el însuşi.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba şi petiţionarul G.M.

Parchetul a criticat hotărârea prin prisma greşitei reduceri a cuantumului amenzii administrative şi a cheltuielilor judiciare aplicate petiţionarului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Se invocă, în motivele scrise şi în susţinerile orale, Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, potrivit cu care judecătorul, în procedura instituită de art. 278¹ C. proc. pen., poate dispune schimbarea temeiului de drept al soluţiei de netrimitere în judecată.

Petiţionarul a solicitat casarea sentinţei şi reţinerea dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

Nici parchetul şi nici petiţionarul nu au invocat încălcarea normelor de competenţă de către organul de urmărire penală.

Sub acest aspect se impune a fi reţinute următoarele:

Procedura de judecată, în faţa instanţei, a plângerilor împotriva ordonanţelor de scoatere de sub urmărire penală dispuse de procuror, este circumscrisă dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.

Fiind dispoziţii de procedură, acestea sunt de strictă interpretare, obiectul controlului judecătoresc limitându-se la faptele pentru care au fost efectuate acte premergătoare sau au fost administrate probe atunci când procurorul a dispus începerea urmăririi penale.

În faza de urmărire penală - în cauză fiind începută urmărirea penală faţă de învinuitul G.M. - procurorul are plenitudine de competenţă, inclusiv sub aspectul încadrării juridice a faptei care determină, alături de alte criterii, competenţa organelor de urmărire penală şi implicit a instanţei dar şi sub aspectul cuantumului amenzii administrative când se constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În cauza dedusă judecăţii, în sarcina învinuitului G.M. au fost reţinute infracţiunile prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte), constând în aceea că, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară - acesta având gradul de subcomisar la Poliţia oraşului Cisnădie - nu a înregistrat sesizările părţilor vătămate P.V. şi Z.M. privind săvârşirea unor infracţiuni de furt.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie sunt de competenţa Departamentului Naţional Anticorupţie, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie sunt comise, printre ale persoane, de ofiţeri de poliţie.

Raportând dispoziţiile legale enunţate anterior la încadrarea juridică atribuită faptelor săvârşite de învinuitul G.M. şi calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, rezultă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Alba, avea competenţă să se pronunţe în cauză.

Pe fondul cauzei, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este criticabilă numai în ceea ce priveşte dispoziţia privind reducerea cuantumului amenzii administrative pentru infracţiunea prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de la 1000 RON la 500 RON, respectiv a cheltuielilor judiciare de la 1000 RON la 500 RON.

Soluţiile ce pot fi date în această procedură sunt prevăzute în dispoziţiile art. 278¹ alin. (8) C. proc. pen. şi acestea sunt următoarele: respingerea plângerii, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; admiterea plângerii, prin sentinţă, desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz; admiterea plângerii, prin încheiere, desfiinţarea rezoluţiei sau a ordonanţei atacate şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţinerea cauzei spre judecare.

Se adaugă, prin prisma dispoziţiilor art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., posibilitatea schimbării temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie, ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu.

Prin urmare, instanţa de judecată învestită cu plângere împotriva ordonanţei procurorului de scoatere de sub urmărire penală nu poate proceda la reducerea cuantumului amenzii administrative dispuse de procuror în temeiul disp. art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. rap. la art. 181 C. pen. şi art. 91 lit. c) C. proc. pen. şi nici a cuantumului cheltuielilor judiciare.

În ceea ce priveşte schimbarea temeiului scoaterii de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, din art. 10 lit. b¹) în art. 10 lit. d), apreciez că este justificată argumentaţia instanţei de fond - în sensul lipsei elementelor constitutive al infracţiunii - şi implicit nejustificate susţinerile învinuitului în sensul că faptele reţinute nu există.

Pentru aceste considerente, apreciez că se impune, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba, casarea în parte a Sentinţei penale nr. 27 din 18 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia numai în ceea ce priveşte dispoziţia privind reducerea cuantumului amenzii administrative, respectiv a cheltuielilor judiciare, menţinându-se celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se impune respingerea recursului declarat de petiţionarul G.M. ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 902/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 913/2010. Penal. Contestaţie la executare... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3266/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs