ICCJ. Decizia nr. 902/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 902/2010
Dosar nr. 720.2/103/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Neamţ, inculpatul C.C.M. (fiul lui L. şi al M.) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- introducere în ţară de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe timp de 1 an.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să o execute pe cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii, de la 12 martie 2008 la 13 martie 2008.
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale aplicată inculpaţilor, pe termenul de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpaţii s-au supus următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Supravegherea inculpaţilor a fost exercitată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la ambii inculpaţi cantitatea de 138,3 grame cannabis, aflată la Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. - Direcţia Generală de cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, iar de la inculpatul V.A. şi suma de 120 lei.
S-a constatat că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 500 lei, cheltuieli judiciare.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească a fost condamnat şi inculpatul V.A. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe timp de 1 an pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, toate cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 C. pen., art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul C.C.M. a deţinut droguri de risc în vederea consumului propriu, iar la data de 11 martie 2008 a introdus în ţară cantitatea de 150 grame cannabis, sustrăgându-se de la controlul vamal şi cunoscând faptul că nu are dreptul de introduce astfel de substanţe în ţară.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, înregistrări audio-video, proces-verbal de percheziţie, procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor cu identitate protejată, declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 136 din 18 noiembrie 2009, a respins ca nefondat apelul inculpatului C.C.M., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 14 şi 18 C. proc. pen.
În principal, recurentul inculpat a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că drogurile de risc nu au fost găsite asupra sa, ci asupra inculpatului V.A. împreună cu care călătorea în maşină.
Recurentul inculpat susţine că nu a cunoscut nimic despre existenţa drogurilor, fiind condamnat pe nedrept.
Materialul probator administrat în cauză a fost interpretat denaturat, neluându-se în considerare probele invocate în apărare, acestea fiind înlăturate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanţele nu au ţinut cont de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de scopul urmărit, dar şi de persoana şi personalitatea inculpatului C.C.M., ceea ce ar fi condus la stabilirea unui grad de pericol social redus, cu consecinţa aplicării cel mult al unei sancţiuni administrative, în realitate fapta constituind doar o abatere.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat din următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au stabilit în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.C.M.
Inculpaţii C.C.M. şi V.A., foşti colegi de liceu, ambii consumatori de droguri, au plecat împreună în Olanda, la data de 7 martie 2008.
Suma de bani necesară deplasării a fost împrumutată de V. (iniţiatorul acestei călătorii), iar maşina în care s-a efectuat deplasarea aparţinea societăţii conduse de mama inculpatului C.C.M.
Scopul deplasării a fost procurarea de droguri şi introducerea lor în România. Inculpatul C.C.M. cunoştea faptul că V.A. se ocupa cu vânzarea de droguri întrucât la 15 mai 2007 apelase la acesta pentru cumpărarea de substanţe stupefiante pentru consumul propriu.
Din Olanda, inculpaţii au cumpărat 150 grame de mugur de cannabis, întorcându-se spre România.
În ţară, în municipiul Piatra-Neamţ, motivul deplasării celor doi în Olanda era cunoscut; mărturie stau procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul V.A., de pe telefonul inculpatului C.C.M., cu diferiţi consumatori de droguri care se interesau de data întoarcerii lor în oraş. Prietena inculpatului C.C.M., martora R.M., i-a trimis acestuia un mesaj şi i-a dat un telefon, cerându-i să intre în ţară curat, cunoscând că acesta este consumator de droguri.
Pe traseul de întoarcere în ţară, inculpaţii au rămas fără carburant şi, având nevoie de bani, l-au contactat pe martorul G.A. (consumator şi dealer de droguri, mijlocitorul obţinerii sumei de bani necesare deplasării) care a trimis 100 euro, prin W.U., pe numele lui C.C.M.
Toate acestea demonstrează implicarea deplină a inculpatului C.C.M. în acţiunea de deţinere şi introducere ilegală în ţară de droguri de risc, el însuşi interesat în procurarea substanţelor stupefiante al căror consumator era.
Inculpatul a consimţit să i se alăture lui V.A. în această deplasare, asigurând mijlocul de transport, punând la dispoziţie propriul telefon pentru comunicare şi ţinerea legăturii cu dealerii şi consumatorii din ţară, însoţindu-l la procurarea drogurilor, consumând împreună cannabis într-un caffe-shop, astfel că deplasarea sa în Olanda nu a avut deloc un caracter inocent, astfel cum încearcă acesta să susţină prin motivele de recurs.
La toate aceste dovezi se adaugă declaraţiile inculpatului V.A. care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, arătând modul în care acestea au fost comise.
Pe raza oraşului Bicaz, autoturismul în care se aflau inculpaţii a fost oprit în trafic, iar la controlul efectuat s-au găsit droguri ambalate în pungi. În urma analizelor de laborator, s-a constatat că era o cantitate de 143,8 grame de cannabis sativa conţinând substanţa psihotropă tetrahidrocannabinol, substanţă care este inclusă în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.
În mod întemeiat, evaluând şi interpretând probele în mod logic, instanţele au stabilit vinovăţia inculpatului C.C.M. cu privire la săvârşirea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa, astfel că, în cauză neexistând temeiuri de achitare, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile formulate de inculpat cu privire la condamnarea sa.
În ceea ce priveşte temeiul de casare invocat în motivele de recurs şi întemeiate pe dispoziţiile art. 385 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate şi asupra cererilor inculpatului, înlăturarea unor probe ca fiind nesincere fiind argumentată şi stabilită în urma evaluării întregului material al cauzei.
Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
S-a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi care se constituie în infracţiuni de pericol, cu potenţial de afectare a stării de sănătate a populaţiei prin înlesnirea accesului la consumul de droguri.
Totodată, s-a avut în vedere persoana inculpatului, datele ce îl caracterizează (student, fără antecedente penale), conduita procesuală nesinceră.
Inculpatului i s-au aplicat circumstanţe atenuante, reducându-i-se pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege; coborârea pedepsei sub cuantumul stabilit nu este nici justificată, nici oportună, sub aspectul necesităţii asigurării scopului punitiv-educativ al sancţiunii penale.
Aşa fiind, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului este necesară şi suficientă reeducării sale, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi acest motiv de recurs.
Cât priveşte susţinerea recurentului că fapta sa ar putea constitui cel mult o abatere, Înalta Curte constată că inculpatul a comis două infracţiuni cu real pericol social şi care nu pot fi asimilate faptelor din afara sferei penale.
Este adevărat că pericolul social al celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului este diferit şi acest lucru rezultă şi din tratamentul juridic stabilit de legiuitor pentru fiecare dintre ele, evidenţiat şi de modul de individualizare a pedepselor stabilite de instanţă pentru fiecare faptă, în parte.
În timp ce introducerea de droguri de risc în ţară este o infracţiune cu periculozitate la scară naţională, al cărei potenţial de punere în primejdie a sănătăţii populaţiei este de netăgăduit, deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu constituie o infracţiune care periclitează viaţa, sănătatea persoanei deţinătoare a substanţelor stupefiante, dar raportarea numai la un anume individ nu lipseşte automat fapta de pericol social, valorile sociale reprezentate de persoana acestuia trebuind a fi ocrotite cu acelaşi respect şi responsabilitate socială.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului se va avansa din fondul M.J.L.C.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3264/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3266/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
