ICCJ. Decizia nr. 3274/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3274/2010
Dosar nr. 3490/2/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Petentul persoana vătămată V.P. a formulat plângere împotriva numitei F.C., avocat, solicitând tragerea sa la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (3), art. 288, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În fapt, în motivarea sesizării, persoana vătămată a arătat că a încheiat cu sus-numita două contracte de asistenţă juridică în cursul anului 2007, fiind indus în eroare prin ";modul în care avocatul a încasat"; suma de 22.260 RON şi 2000 euro pentru care a emis facturi şi chitanţe fiscale false.
2. Prin rezoluţia din 03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 290 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că, la data de 07 noiembrie 2007, între Cabinetul Individual de Avocatură F.C. şi V.P. s-a încheiat contractul de asistenţă juridică prin care una din părţi s-a obligat să acorde asistenţă juridică celeilalte părţi cu privire la anularea unui titlu de proprietate, onorariul convenit conform art. 2 din contract fiind de 400 RON, iar alte cheltuieli în cuantum de 200 RON.
Ulterior, la data de 13 martie 2007, între aceleaşi părţi a intervenit un alt contract de asistenţă juridică (sub acelaşi nr.) prin care avocatul se obliga să acorde asistenţă juridică la Judecătoria Giurgiu pentru termenul de judecată din 22, respectiv 27 noiembrie, stipulându-se un onorariu de 2000 euro, cu clauză de restituire în condiţiile în care clientul nu va câştiga procesul până la 10 ianuarie, sens în care s-au emis facturile pentru suma de 400 RON.
A mai rezultat că ulterior au mai fost achitate de V.P. diferite sume pentru care au fost emise chitanţe şi facturi fiscale, iar între părţi a intervenit şi un împrumut bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat şi nedatat.
3. Plângerea formulată de către petent împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 325/11/2/2010 din data de 18 martie 2010 a procurorului general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
4. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, petentul V.P. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. în plângerea adresată instanţei, petentul a arătat că procurorul ce a instrumentat cauza sa nu a analizat aspectele invocate, nu a procedat la audierea sa, iar rezoluţia dispusă în cauză s-a fundamentat numai pe depoziţiile date de către F.C., fără ca petentul să aibă posibilitatea de a produce probe pentru legala soluţionare a cauzei.
Petentul a pretins că emiterea facturilor şi a chitanţelor întocmite de către intimata avocată F.C. reprezintă modul în care aceasta l-a înşelat, în împrejurarea în care în documente sunt menţionate sume de bani mai mici decât cele încasate în realitate de avocată. Astfel, petentul apreciază în cuprinsul plângerii că suma de 2000 euro pe care ar fi plătit-o avocatei, în temeiul unui contract cu clauză de restituire în cazul în care procesul nu ar fi fost câştigat acel proces, nu i-a mai fost restituită.
Petentul şi-a manifestat nemulţumirea faţă de maniera în care s-au efectuat actele premergătoare în cauză, în condiţiile în care nu a fost citat în mod legal şi nu a avut posibilitatea de a propune probe.
Prin Sentinţa penală nr. 169 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P. împotriva rezoluţiei din 03 februarie 2010, adoptată în Dosarul nr. 2633/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 290 C. pen., fiind obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că actele premergătoare efectuate în cauză în vederea începerii urmăririi penale au evidenţiat că între părţi au existat raporturi contractuale a căror eventuală nerespectare culpabilă poate atrage o altă formă de răspundere juridică şi nu pe cea penală. Astfel, a reieşit că avocatul F.C. a acordat asistenţă juridică numitei V.E. - soţia persoanei vătămate, în cauzele ce au format obiectul al Dosarului nr. 918/236/2008 şi respectiv nr. 8836/236/2008 ale Judecătoriei Giurgiu şi numitului V.P. în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6132/236/2008 al aceleiaşi instanţe, acţiune în pretenţii în contradictoriu cu pârâţii P.M. şi N.
De altfel, intimata avocată a recunoscut cu ocazia audierii primirea sumelor de bani, astfel cum arată documentele aflate la dosarul cauzei, iar prima instanţa a reţinut că niciunul din actele premergătoare nu conduc la concluzia că predarea de către petentul persoană vătămată a diverselor sume de bani ar fi fost rezultatul unor acţiuni de inducere în eroare efectuate de către făptuitoare, astfel încât nu s-a conturat elementul esenţial pentru stabilirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune.
În consecinţă, s-a apreciat că în mod legal procurorul a constatat incidenţa art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen.
În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni pentru care petentul a înţeles să solicite tragerea la răspunderea penală a numitei F.C., respectiv cele prevăzute şi pedepsite de art. 288, art. 289 şi art. 290 C. pen., prima instanţa a apreciat că în cauză sunt incidenţe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele nu există în materialitatea lor.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul V.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi solicitând casarea sentinţei recurate, desfiinţarea rezoluţiei şi obligarea intimatei să îşi respecte angajamentul luat, respectiv să-i restituie banii în situaţia în care nu i-a rezolvat dosarul.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimată nu constituie infracţiunile reclamate prin plângerea penală, întrucât faptele nu există în materialitatea lor sau nu sunt prevăzute de legea penală. Astfel, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu săvârşirea de către intimată a infracţiunilor prev. de art. 288, art. 289 şi art. 290 C. pen., iar în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, s-a apreciat în mod corect că prin încheierea contractului de asistenţă juridică din 7 noiembrie 2007 şi, respectiv, 13 martie 2007, potrivit cu care intimata avocat se obliga să acorde asistenţă juridică în mai multe cauze, urmat de încasarea sumelor stipulate pentru care au fost emise chitanţe şi facturi fiscale, nu sunt întrunite cerinţele răspunderii penale ci eventual cele ale răspunderii disciplinare în condiţiile neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor asumate. Totodată, din actele premergătoare a rezultat că între părţi a intervenit şi un împrumut bănesc, dovedit printr-un înscris sub semnătură privată încheiat şi nedatat, astfel că, şi sub acest aspect, fapta de înşelăciune reclamată nu este prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte solicitarea de restituire a sumelor de bani primite de către intimată, instanţa nu poate soluţiona această cerere în prezentul cadru procesual, petentul urmând a se adresa baroului de avocaţi din care face parte intimata sau să uziteze de calea unei acţiuni civile în pretenţii.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.P. împotriva Sentinţei penale nr. 169 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 931/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 933/2010. Penal → |
|---|
