ICCJ. Decizia nr. 3289/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALA

Decizie nr.3289/2010

Dosar nr. 42591/108/2007

Şedinţa publică din 23 septembrie 2010

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 397 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Arad, în baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A. la 8 ani închisoare.

S-a făcut aplic, art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi.

S-a constatat că partea civilă U.I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă U.I. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorelor U.G.T., şi U.M.N., şi inculpatul D.A. a fost obligat să plătească acestuia următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: suma de 5.000 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare; suma de 5.000 lei daune morale; suma de câte 10.000 lei pentru fiecare minoră cu titlu de daune morale.

Inculpatul a fost obligat să plătească prestaţii periodice lunare pe seama minorelor U.G.T. şi U.M.N. în cuantum de câte 61 lei pentru fiecare minoră, începând cu data de 26 august 2004 şi până la majoratul acestora.

Restul pretenţiilor părţii civile U.l. au fost respinse.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile U.l. suma de 200 lei cheltuieli judiciare, iar către stat suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 24 octombrie 2007, petentii U.I. şi U.I. au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiilor procurorului şi judecarea inculpatului D.A. pentru infracţiunea de omor, considerând că din actele dosarului rezultă intenţia acestuia, în mod greşit reţinând procurorul legitima apărare.

Prin rezoluţia procurorului din 19 iulie 2007 dată în Dosarul nr. 412/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. reţinându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 44¹ alin. (2) C. pen.

Prin ordonanţa prim procurorului din 12 noiembrie 2007 dată în Dosarul nr. 5/11/2/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a respins plângerea petenţilor U.I. şi I. împotriva rezoluţiei din 19 iulie 2007.

Tribunalul Arad prin încheierea din 14 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4259/108/2007, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea petenţilor împotriva rezoluţiei din 19 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în Dosarul nr. 412/P/2004, pe care a desfiinţat-o, şi a reţinut cauza pentru judecarea inculpatului D.A. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ alin. (9) C. proc. pen., actul de sesizare al instanţei îl constituie plângerea petenţilor U.I. şi I.U., acţiunea penală fiind pusă în mişcare împotriva inculpatului D.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei susţinând că, aflându-se în legitimă apărare, a aplicat victimei o lovitură cu cuţitul în zona inimii fără a urmări moartea acestuia, ci doar pentru a se apăra de atacul exercitat asupra sa.

În faţa instanţei, inculpatul nu a dorit să dea declaraţie, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. privind dreptul la tăcere.

Procedând la judecarea cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 313-360 C. proc. pen., din probele administrate în cauză, atât cele din faza de urmărire penală cât şi cele administrate nemijlocit în faţa primei instanţe, respectiv: proces verbal de cercetare la faţa locului, raport de autopsie medico-legală, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, raport de constatare medico-legală, planşe fotografice, declaraţiile martorilor B.E., C.J.S., C.I., M.G., P.C., l.A., R.A., C.M., B.L. coroborate cu declaraţiile inculpatului D.A. tribunalul a reţinut următoarele:

În după amiaza zilei de 25 august 2004, în staţia P. aparţinând SC L. SA, amplasată pe DN 79, pe drumul Arad - Oradea, la km 33 în apropierea localităţii Şimand, judeţul Arad, au sosit mai multe camioane tip T. aparţinând SC C. SRL şi SC P. SRL din Ploieşti. în acest loc şoferii au servit masa, după care o parte s-au culcat, iar alţii au început să consume băuturi alcoolice la restaurantul situat în parcarea respectivă. La o masă stătea victima U.N. împreună cu martorii l.A., P.C., M.G. şi C.I., care sărbătoreau naşterea copilului lui l.A., iar la altă masă stătea inculpatul D.A. împreună cu alte 2-3 persoane. La un moment dat, între inculpat şi martorii l.A. şi C.I. s-a iscat o ceartă privind restituirea unei mese luate de martor de la inculpat într-o deplasare anterioară în străinătate, şi unele defecţiuni la camion în perioada concediului de odihnă. în timpul acestor discuţii, inculpatul a aplicat o lovitură cu pumnul martorului l.A., care a ripostat în aceeaşi modalitate, iar apoi a fost lovită victima de către inculpat cu pumnul. Martorii P.C. şi C.J.S. au intervenit şi au aplanat conflictul.

Persoanele de mai sus au continuat să consume băuturi alcoolice şi, în jurul orelor 24, inculpatul s-a deplasat spre autovehiculul său şi s-a întâlnit cu martorul l.A. şi victima U.N. După un schimb de replici între inculpat şi martorul susmenţionat, acesta din urmă a luat din maşină un levier (rangă metalică) îndreptându-se spre inculpat, cu intenţia de a-l lovi. între aceştia a intervenit martorul C.M., care l-a dezarmat pe martorul l. Victima U.N. a luat ranga din mâna martorului şi a aplicat inculpatului o lovitură peste mâna dreaptă, cu care acesta a încercat să se apere. Inculpatul s-a deplasat la maşina sa, de unde a luat un cuţit şi s-a îndreptat spre victima U.N., căruia i-a aplicat o lovitură în zona inimii. Martorul M. s-a îndreptat spre cei doi şi a luat de pe jos ranga metalică, pe care a aruncat-o în iarbă. Victima a fost transportată la spital şi pe drum a decedat.

Din raportul de autopsie medico-legală din 26 august 2004 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad rezultă că moartea numitului U.N. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutiv unei plăgi înţepate tăiate transfixiante a cordului. S-a concluzionat că leziunea traumatică a putut fi produsă prin lovire directă, puternică,cu un corp înţepător - tăios (cuţit).

Prin raportul de constatare medico-legală din 27 august 2004 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad s-a stabilit că inculpatul D.A. a prezentat leziuni traumatice după cum urmează: cervical 2 escoratii dispuse transversal; piramida nazală uşor tumefiată.echimoză pe faţa antebraţului stâng şi echimoză pe fata antebraţului drept şi necesită 1-2 zile îngrijiri medicale, cu precizarea că ultima leziune traumatică descrisa poate pleda pentru leziune de autoapărare. Inculpatul a mai prezentat următoarele leziuni:echimoză pe faţa antebraţului drept; echimoză pe faţa interioară a gambei dreapta şi o escoriaţie pe faţa anterioară a gambei dreapta şi acestea sunt anterioare incidentului.

Susţinerile petentului - parte civilă U.I. privind provocarea leziunilor constatate pe corpul inculpatului de către acesta, pentru a justifica legitima apărare au fost înlăturate de prima instanţă, având în vedere concluziile înscrisului medical susmenţionat şi depoziţiile martorilor R.A. şi C.M.

Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. În sensul articolului susmenţionat, prin atac imediat se înţelege un atac iminent, adică pe punctul de a se dezlănţui sau un atac în curs de desfăşurare. Iminenţa sau actualitatea atacului implică o durată de timp aproape imperceptibilă între atac şi apariţia pericolului grav care ameninţă persoana sau interesele ei, încât acţiunea în apărare se impune. Când intervalul de timp între începerea atacului şi ivirea pericolului este mai îndelungat, sunt alte posibiiităti de înlăturare a pericolului. în speţă, inculpatul după ce a fost lovit de către victimă cu levierul peste mână, a luat din maşină cuţitul şi a aplicat lovitura mortală. Din starea de fapt reţinută, rezultă că atacul nu a fost imediat şi pe de altă parte atacul din parte victimei nu a fost de natură a crea un pericol grav pentru inculpat, aşadar, condiţiile cerute de lege pentru existenţa legitimei apărări nu sunt realizate, sens în care apărările inculpatului au fost respinse.

Tribunalul a reţinut însă incidenţa în cauză a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Aceasta pentru că, starea de tulburare caracteristică circumstanţei atenuante a provocării constă în reacţia psihică produsă făptuitorului de actul provocator al victimei şi care determină comiterea infracţiunii. Existenţa sa se verifică în raport cu momentul săvârşirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază ţinându-se seama de persoana făptuitorului şi de circumstanţele în care s-au produs faptele. Din moment ce agresiunea săvârşită de inculpatul D.A., constând în lovirea victimei U.N. cu un cuţit într-o zonă vitală, a avut loc după ce acesta îl lovire cu ranga metalică şi cunoscând caracterul violent al acesteia (victimei), producând în psihicul său, datorită unui pericol potenţial, o stare de temere şi puternică tulburare, aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. fiind pe deplin justificată.

Fapta inculpatului D.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În limitele legale ale pedepselor, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul D.A. la 8 ani închisoare în baza art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise care rezultă din limitele de pedeapsă pentru infracţiunea dedusă judecăţii, precum şi persoana inculpatului. Astfel, acesta, în vârstă de 37 ani la data comiterii infracţiunii, cu un nivel mediu de instruire şcolară, ca absolvent de şcoală profesională, căsătorit, cu doi copii minori, încadrat în muncă în calitate de conducător auto, a avut o bună conduită înainte de comiterea infracţiunii, fapt ce rezultă din lipsa antecedentelor penale. împrejurarea că acesta nu a recunoscut comiterea faptei nu îi poate fi imputată având în vedere dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) C. pen.

Aşadar, ţinând seama de datele care caracterizează atât fapta penală cât şi persoana inculpatului instanţa de fond a apreciat că pedeapsa de 8 ani închisoare este de natură să asigure îndeplinirea scopurilor punitiv şi educativ ale pedepsei închisorii.

Ca o consecinţă a condamnării, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În legătură cu pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută de art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. referitoare la art. 3 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu se aplică automat, ci doar dacă instanţa constată că, în raport de gravitatea infracţiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporţionalităţii.în speţă, inculpatul a comis o infracţiune de omor calificat şi gravitatea faptei relevă că nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă, se impune în mod rezonabil concluzia că nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare, s-a considerat că este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi.

Prin înscrisul de la fila 50 dosar petenta U.I. a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal şi este de acord cu pretenţiile formulate de socrul său, petentul U.I., instanţa luând act de această manifestare de voinţă.

În procesul penal petentul U.I. s-a constituit parte civilă în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorelor U.G.T. şi U.M.N., fiice ale victimei U.N. cu următoarele sume: - 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare şi parastase; 50.000 lei cu titlu de daune morale reprezentând durerea pricinuită prin pierderea fiului şi respectiv tatălui şi plata unei prestaţii periodice lunare în favoarea celor două minore începând cu data decesului tatălui şi până la majorat în sumă de 338 lei reprezentând 33% din venitul lunar realizat de tatăl lor.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi aflate la filele 39-42, 53-56, 193194 coroborate cu declaraţia martorei B.E. instanţa de fond a reţinut că victima U.N. a fost înmormântată în localitatea de domiciliu după ritualul ortodox, care a impus respectarea tradiţiilor creştine specifice zonei (priveghi, pomană, parastase, etc.) şi totalitatea cheltuielilor ocazionate cu acestea au fost suportate de către partea civilă U.I. şi s-au ridicat la suma de 10000 lei pretinsă cu acest titlu. Ca atare, tribunalul reţinând vinovăţia inculpatului pentru fapta cauzatoare de prejudiciu, l-a obligat pe acesta, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. să plătească părţii civile suma de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile corespunzător stării de provocare reţinute.

În legătură cu daunele morale pretinse instanţa de fond a reţinut că instituţia acestora constituie şi o reprobare morală a faptei ilicite, pe care cel care a săvârşit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancţiunii penale cât şi pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părţii civile şi a vieţii sufleteşti.

Instanţa de fond a apreciat că partea civilă a suferit ca urmare a acţiunii infracţionale exercitate de inculpat, fiind lezat puternic sentimentul de afecţiune existent între partea civilă şi victimă, fiul său, pe de o parte şi dintre cele două minore şi victima U.N., tatăl lor, şi se justifică acordarea de daune morale, al căror cuantum a fost stabilit la 5.000 lei către partea civilă U.I. şi la câte 10.000 lei pentru fiecare minoră, sume pe care a dispus să le plătească inculpatul.

Din înscrisul aflat la fila 36 dosar şi declaraţia martorei B.E. rezultă că minorele U.G.T., şi U.M.N., se află în întreţinerea părţii civile U.I., bunicul patern. Pe seama celor două minore s-au stabilit pensii de urmaş conform Deciziei nr. 266971 din 21 septembrie 2007 a Casei Judeţene de Pensii Prahova, în cuantum de 77 lei pentru U.G.T. şi în cuantum de 76 lei pentru U.M.N. În cazul infracţiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare către copiii minori ai victimei, până la majoratul acestora, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorelor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor. Aşa fiind, instanţa de fond, având în vedere cuantumul pensiilor de urmaş şi venitul mediu pe economie (840 lei) l-a obligat pe inculpat să plătească prestaţii periodice lunare pe seama minorelor U.G.T. şi U.M.N. în cuantum de 61 lei pentru fiecare minoră începând cu data de 26 august 2004 şi până la majoratul acestora. La stabilirea acestei sume, prima instanţă a luat în calcul venitul mediu pe economie întrucât victima beneficia, la data decesului, pe lângă salariul lunar şi de sume diferite în euro pentru fiecare deplasare în străinătate.

Celelalte pretenţii ale părţii civile fiind neîntemeiate, au fost respinse.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile U.I. suma de 200 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat conform chitanţei din 10 decembrie 2007, precum şi statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul D.A. şi partea civilă U.I., în termenul prevăzut de lege, apeluri înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 28 iulie 2009, sub nr. 42591/108/2007 ca urmare a trimiterii cauzei pentru soluţionarea pe fond a apelurilor de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1984 din 27 mai 2009.

În motivarea apelului partea civiiă a arătat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului este prea mică, la fel şi cuantumul daunelor morale care nu acoperă suferinţa fizică şi psihică prin care acesta a trecut ca urmare a pierderii băiatului, având şi cele două fiice ale acestuia în întreţinere.

Inculpatul prin apărător a susţinut motivele de apel cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei.

În apel, în faza cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri şi opt martori pentru inculpat, fiind audiaţi şase martori, întrucât ceilalţi sunt plecaţi din ţară astfel încât audierea nu a fost posibilă, motiv pentru care au fost aplicate prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 76/ A din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost admis apelul părţii civile U.I., desfiinţată în parte sentinţa şi în rejudecare, a fost majorat cuantumul daunelor morale la carea fost obligat inculpatul la suma de 10.000 lei pentru partea civilă U.I. şi la 20.000 lei pentru fiecare minoră.

S-au menţinut celelalte prevederi ale sentinţei.

A fost respins ca nefondat apelul inculpatului D.A., care a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, din care reiese vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Critica adusă hotărârii apelate cu privire la nulitatea absolută a sentinţei, deoarece prima instanţă nu a pus în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este nefondată.

Dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. arată limitativ cazurile în care instanţa de apel desfiinţează cu trimitere spre rejudecare hotărârea primei instanţe, respectiv: b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2), cu excepţia cazului de necompetentă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. "dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori".

În cauză, faptul că prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, solicitată de inculpat prin concluziile scrise depuse la dosar după amânarea pronunţării, nu se regăseşte printre cazurile de desfiinţare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, limitativ prevăzute de dispoziţiile sus menţionate.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice solicitată, Curtea constată că ceea ce deosebeşte infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este atitudinea subiectivă a făptuitorului faţă de rezultatul acţiunilor sale.

Astfel, în timp ce în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţia de a suprima viaţa victimei, în cazul loviturilor cauzatoare de moarte făptuitorul nu intenţionează să omoare victima, rezultatul letal fiind culpos, întrucât acţiunile de agresare a victimei nu au scop, nu urmăresc şi nu este acceptat în plan subiectiv rezultatul letal al acestor acţiuni, ci doar vătămarea victimei.

Această diferenţă de atitudine subiectivă poate fi identificată prin examinarea realităţilor obiective din materialitatea faptelor.

În cazul de faţă rezultă că inculpatul a lovit puternic victima în zone vitale, respectiv zona inimii cu un cuţit, lovitura fiind în mod evident aptă să producă moartea aşa cum rezultă şi din raportul de autopsie medico-legală din 26 august 2004 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad.

Ca atare, inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor şi l-a urmărit, intenţia de a ucide victima fiind demonstrată, neavând importanţă faptul că decesul inculpatului a intervenit ulterior lovirii, respectiv în timp ce era transportat la spital.

Curtea a înlăturat şi apărările inculpatului referitoare la săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare, deoarece potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. "este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc."

În cauză, inculpatul după ce a fost lovit de către victimă cu levierul peste mană, a luat din maşină cuţitul şi a aplicat victimei lovitura în inimă.

Astfel, intervenţia inculpatului s-a produs după ce atacul victimei încetase, riposta inculpatului nemaifiind necesară pentru înlăturarea unui atacului, care nu mai era actual sau iminent.

În mod corect însă, raportat la această stare de fapt, prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. privind scuza provocării.

Referitor la probatoriul administrat, Curtea a constatat că interpretarea acestuia s-a efectuat judicios de către prima instanţă. Nu se poate reţine faptul că martorii l.A., P.C., C.M., C.I., R.A., M.G. sunt martori ostili pentru faptul că depoziţia acestora nu se coroborează cu cea a inculpatului.

De altfel, inculpatul, în faţa primei instanţe şi-a rezervat dreptul la tăcere, declaraţia acestuia fiind dată în instanţă la cinci ani de la săvârşirea faptei, astfel încât nu se poate susţine că depoziţiile acelor martori sunt subiective, atâta timp cât parte dintre aceştia au fost audiaţi atât de prima instanţă cât şi de instanţa de apel, depoziţiile sunt coroborate cu celelalte mijloace de probă, iar eventualele elemente noi sau omisiuni fată de declaraţiile iniţiale se justifică datorită intervalului mare de timp, respectiv şase ani de la săvârşirea faptei.

În ceea ce priveşte încheierea din 14 ianuarie 2008, împotriva căreia inculpatul a declarat apel, Curtea constată că prevederile acesteia prin care a fost reţinută cauza spre judecare au fost analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1984 din 27 mai 2009

II. Referitor la apelul părţii civile, acesta este fondat în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate.

Astfel, în cauză s-a făcut dovada că între victima infracţiunii şi părţile vătămate în calitate de fiice şi respectiv tată, existau legături afective suficient de puternice în momentul decesului, care să determine repararea prejudiciului moral.

La stabilirea cuantumului acestora s-au avut în vedere suferinţele psihice cauzate prin moartea victimei, suferinţe care au lezat în mod grav sentimentele de afecţiune faţă de cel mai apropiat om din viaţa părţilor vătămate.

Partea civilă U.I. a solicitat acordarea sumei de 50.000 lei daune morale atât pentru el, în calitate de tată al victimei cât şi pentru cele două fiice minore ale acesteia în vârstă de doi şi respectiv cinci ani la data decesului, Curtea considerând că această sumă se justifică în totalitate chiar dacă a fost reţinută provocarea, deoarece suma justificată a fi acordată în acest caz ar fi fost mult mai mare.

Suma de 10.000 lei pentru partea civilă U.I. şi 20.000 lei pentru fiecare minoră acordată drept daune morale este justificată, aceasta va asigura sprijinul necesar fiicelor minore şi tatălui victimei pentru depăşirea momentelor de suferinţă, atenuând sentimentele de frustrare datorate urmărilor negative ale faptei care a provocat moartea victimei.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale, acesta a fost stabilit în mod corect de către prima instanţă în limita dovedirii.

Curtea a înlăturat şi apărările părţii civile referitoare la majorarea pedepsei aplicate inculpatului pedepsei, deoarece la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

În cauză, în mod corect la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dar şi săvârşirea faptei în stare de provocare.

Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea cuantumului pedepsei de opt ani închisoare şi a modalităţii de executare este justificată, raportat la dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.A., pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

În esenţă,s-au invocat cazurile de casare prev.de art. 385⁹ pct. 10, 12 şi 18 c.pr.pen., susţinându-se că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, asupra neregularităţilor cuprinse în încheierea din 14 ianuarie 2008, dar nici asupra depoziţiilor martorilor C.S. şi B.E., singurii martori imparţiali.

De asemenea,s-a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, reţinându-se că ar fi ucis victima prin aplicarea unei lovituri cu un corp tăietor înţepător în zona inimii, iar nu cu o bară metalică în zona capului.

În fine, s-a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul unei grave erori de fapt, atât prin aprecierea greşită a probelor, cât şi prin ignorarea şi chiar denaturarea unor probe.

Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că faţă de inculpatul D.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, s-a dispus iniţial scoaterea de sub urmărire penală, considerându-se în esenţă că acţiunea acestuia, constând în aplicarea unei lovituri cu un cuţit victimei U.N., în zona toracelui, în urma căreia aceasta a decedat, a fost comisă în legitimă apărare.

Instanţa investită cu soluţionarea plângerii formulate de părţile civile în condiţiile art. 278¹ C. proc. pen. a apreciat, dimpotrivă, că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.iar nu de a se apăra, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind greşit evaluate şi conducând eventual la incidenţa circumstanţelor atenuante legale prev.de art. 73 lit. a) sau, după caz, art. 73 lit. b) C. pen.

În consecinţă, urmare a admiterii plângerii, rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a fost desfiinţată, cauza reţinută pentru judecare, iar ulterior, în urma readministrării probatoriului, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite două dintre condiţiile legitimei apărări în ceea ce priveşte atacul, respectiv caracterul său imediat şi punerea în pericol grav a persoanei celui atacat, însă a apreciat că probatoriul administrat în cauză susţine incidenţa provocării, ca şi circumstanţă atenuantă legală.

Această soluţie a fost criticată de către partea civilă şi inculpat, acesta din urmă solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. şi achitarea cu referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În acest sens, inculpatul a susţinut că nu a fost făcută o judicioasă evaluare a întregului material probator testimonial administrat în cauză, a laturii obiective şi subiective ale infracţiunii, a circumstanţelor în care fapta a fost comisă, criticându-se concluzia la care a ajuns instanţa de fond cu privire la neîntrunirea condiţiilor legitimei apărări, precum şi neanalizarea de către aceasta a eventualei incidenţe a art. 44 alin. (3) C. pen.

Fiind investită cu aceste critici, instanţa de apel s-a mărginit la a expune concluzia la care a ajuns, respectiv neîntrunirea condiţiei caracterului imediat al atacului, cu o trimitere generică la materialul probator administrat în cauză.

Or.instanţa de control judiciar era obligată la o analiză amănunţită a acestui probatoriu, nu doar pentru a respecta dispoziţiile art. 383 C. proc. pen. cu referire la temeiurile de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului inculpatului, ci şi din considerente ce ţin de particularităţile cauzei, în condiţiile în care organul de urmărire penală, respectiv instanţa de fond au ajuns la o concluzie diferită cu privire la incidenţa dispoziţiilor legale privind legitima apărare şi, implicit, la vinovăţia inculpatului, inculpatul nefiind trimis în judecată de către procuror.

O asemenea analiză se impunea cu atât mai mult cu cât dintre persoanele audiate ca martori în faza de urmărire penală, respectiv de judecată(inclusiv în apel), numai unele au participat la toate fazele conflictului şi, mai ales, la partea finală a acestuia, singura care interesa din perspectiva întrunirii sau nu a condiţiilor legitimei apărări, ceea ce înseamnă că depoziţiile acestora aveau o relevanţă diferită în stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului.

De asemenea, având în vedere că majoritatea martorilor au dat mai multe declaraţii în cauză (la urmărire penală,într-un moment foarte apropiat de cel al comiterii faptei, dar şi în primă instanţă şi în apel), instanţa de control judiciar trebuia să analizeze dacă între aceste depoziţii sunt deosebiri de esenţă şi, în caz afirmativ, să motiveze reţinerea unora dintre acestea şi înlăturarea altora.

În fine, depoziţiile martorilor trebuiau coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv actele medico-legale întocmite atât cu privire la victimă, cât şi la inculpat.

Neprocedând astfel, instanţa de apel a adus atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. şi a pronunţat astfel o hotărâre supusă casării în condiţiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

În consecinţă, recursul inculpatului va fi admis, Decizia casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de apel conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c).

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului J. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.A. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul D.A. şi partea civilă U.I. la instanţa de apel, Curtea de Apel Timişoara.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2274/2010. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 4325/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2194/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 843/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2274/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4325/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 4571/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1286/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs