ICCJ. Decizia nr. 3314/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3314/2010
Dosar nr. 7645/1/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010), învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.C.O.T. şi, printre alţii, de inculpaţii C.T. şi T.A.D. împotriva Sentinţei penale nr. 411 din 19 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a ambilor inculpaţi.
S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, întrucât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a reţinut că pericolul pentru ordinea publică este dat de modalitatea şi împrejurările de săvârşire a faptelor presupus comise, de natura şi gradul ridicat de pericol social concret al acestora, forma continuată a infracţiunii de trafic de droguri, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor. Un argument în plus pentru menţinerea arestării preventive a inculpaţilor s-a reţinut că este condamnarea lor de către prima instanţă la pedepse nedefinitive privative de libertate.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii C.T. şi T.A.D., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri, pentru săvârşirea cărora au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepse de câte 1 an închisoare, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte.
Faptele inculpaţilor se încadrează în categoria infracţiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul de insecuritate şi de necesitate a combaterii unui fenomen ce tinde să ia amploare.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, precum şi de numărul mare al inculpaţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii C.T. şi T.A.D. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010), să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.T. şi T.A.D. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 49914.01/3/2009 (1914/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1104/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
