ICCJ. Decizia nr. 1100/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1100/2010
Dosar nr. 1893/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi de inculpatul M.I.G. (fiul lui I. şi al O.) împotriva sentinţei penale nr. 121 din data de 11 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2333/90/2008 de Tribunalul Vâlcea, la termenul din 18 februarie 2010, din oficiu, a luat în examinare, legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii arestării preventive a apelantului inculpat şi a fixat la data de 11 martie 2010 următorul termen de judecată pentru soluţionare apelurilor declarate în cauză.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.I.G., apreciind că deşi inculpatul a fost arestat preventiv de peste un an de zile, faţă de gravitatea deosebită a faptei ce se impută inculpatului, s-au menţinut temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că lăsarea în libertatea a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol concret ce s-a apreciat şi prin prisma faptului că organele judiciare ale statului nu reacţionează suficient de ferm împotriva acelor persoane care prin activităţile lor infracţionale atentează grav la valorile fundamentale ale persoanei, cum sunt cele vizând libertatea şi demnitatea umană, cu atât mai mult cu cât activitatea ilicită a inculpatului, în speţă, s-a îndreptat împotriva unei minore.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în speţă, prin sentinţa penală nr. 121 din 11 noiembrie 2009 Tribunalul Vâlcea, printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului M.I.G., în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 5 mai 2008 la zi.
Verificând legalitatea şi temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, ele subzistând şi în continuare.
S-a mai apreciat că, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 4 ani închisoare (chiar dacă hotărârea nu este definitivă), se impune, în continuare, privarea acestuia de libertate.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs recurentul inculpat M.I.G., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpatul M.I.G. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vâlcea, emis sub nr. 9/D/P/2007 din 24 iulie 2008, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, reţinându-i-se în sarcină că, la sfârşitul lunii ianuarie 2006, împreună cu numitul Ş.G., prin înşelăciune, au recrutat-o pe partea vătămată minoră V.A.C., apoi au transportat-o în localitatea Bologna - Italia, unde, lipsind-o de libertate şi prin constrângere fizică şi psihică, au determinat-o să se prostitueze în folosul exclusiv al inculpatului.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat, justificat, că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii este gravă, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina acestuia, iar din analiza probelor administrate a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală specială, pentru care pedeapsa prevăzută este mai mare de 4 ani închisoare (inculpatul fiind condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 4 ani închisoare).
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar corect a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare faptului că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor probe, prin atitudinea acestuia de negare constantă a săvârşirii faptelor pentru care a fost cercetat şi condamnat, precum şi prin modalitatea concretă în care acesta acţionat asupra unei persoane minore, (profitând de faptul că aceasta avea o pregătire şcolară precară, că se afla în stare evidentă de vulnerabilitate, atât din punct de vedere material, dar şi fizic), racolând-o, transportând-o în Italia, lipsind-o de libertate şi apoi obligând-o, prin constrângere fizică şi psihică, să practice prostituţia în Bologna, iar banii astfel obţinuţi i-a folosit exclusiv în interes personal.
Prin urmare, în speţă, justificat şi în urma unei analize efective s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.G.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de gravitatea deosebită a acesteia, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se, în mod justificat, că pericolul concret pentru ordine publică este relevat în speţă, şi de modalitatea în care a acţionat inculpatul, care a recrutat-o, a sechestrat-o şi a obligat-o pe parte vătămată minoră V.A.C. să practice prostituţia, însuşindu-şi în interes personal sumele de bani astfel obţinute.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracţiunea pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii este, prin ea însăşi, faptă deosebit de gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea de mişcare şi dreptul la viaţă sexuală a persoanei.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta gravă dedusă judecăţii, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală internă, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, iar consecinţa zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului ales al recurentului inculpat că această măsură se impune a fi revocată.
De asemenea, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum s-a susţinut de apărătorul ales, dar şi de datele referitoare la fapte, întrucât nu de puţine ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiţia şi cei care concură la înfăptuirea ei nu acţionează îndeajuns de ferm împotriva infracţionalităţii, iar rezonanţa socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.G. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2339/90/2008.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.G. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2339/90/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3311/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 3314/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
