ICCJ. Decizia nr. 3307/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3307/2010
Dosar nr. 8083/62/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa nr. 15/S din 13 ianuarie 2010 a Tribunalului Braşov a fost respinsă cererea condamnatului P.V. privind revizuirea Sentinţei penale nr. 93/2002 a Tribunalului Braşov.
A fost obligat condamnatul la 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost depăşit termenul rezonabil de judecare a cauzei sale; că la judecarea recursului nu s-au avut în vedere o serie de acte depuse în apărare; că s-a împlinit la momentul pronunţării hotărârii din recurs termenul de prescripţie a răspunderii penale şi că e greşită calificarea drept contestaţie în anulare a cererii de contestaţie la executare formulată, prin care a solicitat constatarea prescripţiei răspunderii penale. Petentul a mai arătat că în raport cu timpul scurs de la ";aşa-zisa săvârşire a infracţiunii de luare de mită de 100 RON"; - 16 ani - şi de circumstanţele - vârsta de 57 ani, fără antecedente penale, cu o conduită bună - pedeapsa aplicată reprezintă în acest moment o reacţie exagerată şi ineficientă.
Instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 93/S din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Braşov definitivă prin Decizia penală nr. 744/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie inculpatul P.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare cu aplic. art. 861 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În privinţa motivelor de revizuire invocate de petent, prima instanţă a reţinut că acestea nu se încadrează printre cele expres şi limitativ prev. de art. 394 alin. (1) C. pen.
De altfel, împrejurările invocate de petent reprezintă apărări pe care petentul şi Ie-a făcut pe parcursul procesului penal, care au fost înlăturate de instanţa de fond şi de cele de control judiciar.
În privinţa prescripţiei răspunderii penale, deşi aceasta nu se regăseşte printre cazurile de revizuire prevăzute de lege, instanţa de fond a reţinut că această susţinere a petentului nu este întemeiată, în condiţiile în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă la 6 februarie 2004, iar termenul de prescripţie, de 15 ani s-ar fi împlinit la 22 octombrie 2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul, susţinând că în mod greşit i s-ar fi respins cererea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, precum şi contestaţia la executare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4/P/Ap/2006.
Prin Decizia penală nr. 20/Ap din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul condamnatului.
S-a reţinut că revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii. Această cale de atac este una prin care se urmăreşte înlăturarea unor erori de fapt.
Or, din cuprinsul cererii de revizuire şi a referatului întocmit de procuror nu rezultă că aspectele de fapt invocate de revizuent s-ar circumscrie vreunuia dintre cazurile menţionate în art. 394 C. proc. pen., nefiind indicat vreun aspect de fapt care să conducă instanţa la concluzia că sentinţa de condamnare a acestuia conţine vreo eroare de judecată cu privire la faptele ce au fost deduse judecăţii şi asupra cărora s-a pronunţat o soluţie definitivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul, care fără a indica vreun caz de casare, a solicitat prin motivele scrise de recurs să se constate că în mod greşit i s-ar fi respins cererea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel, prescripţia răspunderii penale nu se regăseşte între motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive, ea poate fi eventual analizată în cadrul unei alte căi extraordinare de atac, ca şi caz de încetare a procesului penal asupra căruia instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat, deşi existau probe la dosar în acest sens (art. 386 lit. c) C. proc. pen.).
Or, din actele şi lucrările dosarului, rezultă pe de o parte că voinţa petentului a fost în sensul formulării unei cereri de revizuire, iar pe de altă parte că anterior a formulat şi o contestaţie în anulare, care a fost însă respinsă prin Decizia nr. 3664/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, recursul declarat de revizuent este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat P.V. împotriva Deciziei penale nr. 20/Ap din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1084/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1092/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
