ICCJ. Decizia nr. 1104/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1104/2010
Dosar nr. 2396/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol, spre soluţionare apelurile declarate, printre alţii şi de inculpaţii C.G.R. (fiul lui M. şi al M.) şi M.F.C. (fiul lui C. şi al T.), împotriva sentinţei penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, în Dosarul nr. 4120.01/3/2009, la termenul din 4 martie 2010, a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3002 combinat cu art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpați mai sus-menționați, inculpatul C.G.R. fiind trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracţiuni prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi prev. de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele în concurs real, iar inculpatul M.F. fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor G.G., V.M., E.O., C.G.R. şi M.F., reţinând că, în mod legal şi temeinic atât prima instanţă cât şi instanţa de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă şi în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluţii.
Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori, a acordat nou termen pentru soluționarea cauzei în apel, la 25 martie 2010.
De asemenea, aceeași instanță a mai constatat, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care ambii inculpaţii au fost cercetați, deduși judecății şi condamnaţi în primă instanţă că, pe de o parte, infracţiunile respective sunt pedepsite de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, ţinând seama şi de modalitatea concretă în care se presupune că aceștia și-au desfăşurat activitatea infracţională, instanța de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a celor 2 inculpaţi prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi a conchis, pe de altă parte, că în speță, au fost îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., menţinând măsura arestării preventive pentru fiecare inculpat în parte.
Împotriva încheierii mai sus – menţionate, în termen legal, au formulat recurs numai inculpaţii C.G.R. şi M.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, pentru motivele detaliate în practicaua prezentei decizii, astfel cum au fost susţinute de apărătorii acestora.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, recurenţii inculpaţi, prin apărători, au solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea lor de îndată în libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri faţă de aceştia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţii C.G.R. şi M.F. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că alături de alţii, inculpaţii C.G.R. şi M.F. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., emis la data de 16 octombrie 2009, sub nr. 102/D/P/2009, primul pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art 75 lit. a) C. pen., ambele în concurs real şi al doilea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut, că în fapt, în cursul lunii iunie a anului 2009, acţionând în cadrul unei reţele de narcotraficanţi coordonată de inculpatul G.G. zis G.F., inculpatul M.F. a participat în mod direct împreună cu inculpatul C.G.R. zis B. şi cu numitul T. la acţiunea de preluare a unei cantităţi de cca. 1 kg heroină de la inculpatul V.M., cu ocazia intrării sale în ţară şi a transportării sale până la Bucureşti.
În sarcina inculpatului C.G.R. s-a reţinut că în aceeaşi perioadă infracţională l-a racolat pe inculpatul V.M. căruia i-a propus să meargă în Turcia, la Istambul de unde urma să preia de la un alt membru al reţelei 1 kg de heroină pe care să o transporte cu autocarul la Bucureşti. S-a mai reţinut că inculpatul l-a ajutat pe coinculpatul V.M. să obţină paşaportul turistic, însoţindu-l la autorităţile corespunzătoare şi plătindu-i acestuia taxele aferente şi, tot în acelaşi scop al deplasării în Turcia, i-a predat inculpatului V.M. un telefon mobil şi o cartelă sim noi, pentru a putea ţine legătura pe durata transportului drogurilor, precum şi suma de bani necesară pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de respectiva deplasare. Totodată s-a mai relevat că inculpatul a ţinut permanent legătura cu liderul reţelei, dar şi cu inculpatul V.M. pe durata deplasării acestuia şi i-a facilitat întâlnirea cu persoana de contact din Turcia precum şi preluarea cantităţii de 1 kg de heroină.
Prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, printre altele, i-a condamnat pe inculpaţii C.G.R. şi M.F., pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, la câte o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare şi, respectiv 12 ani închisoare, celui din urmă revocându-i şi beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1366 din 10 noiembrie 2006, a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 22 din 8 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedeapsă pe care a cumulat-o celei aplicată în prezenta cauza şi a stabilit ca inculpatul M.F. (care nu se află la primul conflict cu legea penală) să execute, în final, o pedeapsă de 16 ani închisoare.
De asemenea, se mai reţine că prima instanţă, corect şi justificat a constatat că, pe de o parte, faptele pentru care inculpaţii au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii sunt grave şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că inculpaţii apelanţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi, în speţă, fiind îndeplinite cumulativ dispoziţiile art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, corect, a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării celor doi inculpaţi în libertate, s-a relevat urmare a modalităţii în care aceştia au acţionat, în cadrul unei reţele de narcotraficanţi, într-o perioadă relativ restrânsă de timp şi după un plan atent şi minuţios pregătit, traficând o cantitate însemnată de drog de mare risc (1 kg de heroină) aducând astfel atingere unor valori importante ocrotite de legea penală: viaţa şi sănătatea cetăţenilor expuşi tentaţiei de a folosi sau trafica droguri.
Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.G.R. şi M.F.
Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, de împrejurările şi modalitatea în care au acţionat aceştia, numărul mare de persoane implicate, amploarea activităţii desfăşurate atât pe teritoriul României dar şi în afara graniţelor statului şi perioada infracţională de aproximativ o lună de zile.
S-a mai reţinut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpaţilor şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât lăsarea acestora în libertate creează un impact negativ la nivelul societăţii civile şi insecuritate socială.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de aproximativ 6 luni (inculpatul M.F. fiind reţinut şi apoi arestat preventiv din 31 august 2009) şi respectiv de 9 luni (inculpatul C.R.G. fiind reţinut şi apoi arestat preventiv din 27 iunie 2009) nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere natura și complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpaţii nu au acționat singuri, ci împreună cu alți inculpați, în cadrul unei reţele de narcotraficanţi atât pe teritoriul ţării, cât şi în afara graniţelor statului român.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestora în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluţionării apelurilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracţiunile pentru care au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii sunt, prin ele însele, fapte gravă ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viaţa şi sănătatea persoanei.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când, printre altele, a menţinut, justificat, măsura arestării preventive şi a inculpaţilor C.G.R. şi M.F., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceştia au săvârşit faptele deduse judecăţii, fapte care, prin modalitatea prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpaţilor exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpaţii C.G.R. şi M.F., este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinute susţinerile apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat C.R.G. şi al apărătorului ales al recurentului inculpat M.F. că această măsură nu se mai impune a fi menţinută, urmând a fi revocată.
De asemenea, persistenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de către Înalta Curte în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., considerând că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a ambilor inculpaţi.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpaţii în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G.R. şi M.F. împotriva încheierii din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4120.01/3/2009 (nr. 368/2010).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.G.R., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G.R. şi M.F. împotriva încheierii din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4120.01/3/2009 (nr. 368/2010).
Obligă recurentul inculpat C.G.R. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurentul inculpat M.F. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3314/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3337/2010. Penal → |
|---|
