ICCJ. Decizia nr. 3337/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3337/2010
Dosar nr. 4262/85/2008
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 19 din 3 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, s-a dispus:
În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 99 şi urm. C. pen., condamnarea inculpatului G.G.L., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată şi modificată, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 99 şi urm. C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 300 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de cuţit.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 1101 alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, cu impunerea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 lit. a) - d) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. (3) C. proc. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. cu referire şi la art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente G.G. şi G.L., către partea civilă C.O.N. la plata sumei de 355,5 RON, cu titlu de daune materiale şi 7.000 RON daune morale, stabilite pe baza unei culpe de 70% reţinută în sarcina inculpatului.
Au fost respinse în rest pretenţiile părţii civile.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente G.G. şi G.L., la plata sumei de 849 RON către Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente G.G. şi G.L., la 800 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 RON, cu titlu de onorariu avocat oficiu.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu aceleaşi părţi responsabile civilmente, la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă C.O.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constat - pe baza probatoriului administrat - că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor menţionate în rechizitoriu, comise în următoarele împrejurări de fapt:
La data de 11 iulie 2008, între inculpatul minor G.G.L. şi numiţii B.l. şi B.V. - prieteni ai părţii vătămate C.O.N., a avut loc un conflict în care părţile s-au agresat reciproc şi şi-au adresat injurii şi ameninţări.
În respectiva împrejurare, martorul B.I. a fost sancţionat în baza Legii nr. 61/1991, pentru fapta de a fi adresat inculpatului cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, conform procesului-verbal de contravenţie din 25 iulie 2008, încheiat de Poliţia Municipiului Sibiu.
Ulterior acestui incident, la data de 13 iulie 2008, fraţii B. şi martorii D.V. şi P.M., soţia lui B.I., partea vătămată C.O.N. şi prietena sa, P.M. au petrecut împreună, în afara oraşului Sibiu.
La întoarcerea spre casă, B.I. a fost anunţat telefonic de un lucrător de poliţie că un autoturism al său, parcat spre vânzare în Târgul O. din Municipiul Sibiu, fusese parţial distrus de către autori necunoscuţi.
În urma discuţiilor purtate între cei aflaţi în compania păgubitului, s-a ajuns la concluzia că cel mai probabil inculpatul era autor al faptei, având în vedere conflictul derulat anterior între acesta şi fraţii B.
Cunoscând că inculpatul îşi petrecea serile în Parcul T. din oraşul Sibiu, partea vătămată şi martorii P.M. şi D.V. - acesta din urmă ameninţat şi el de către inculpat - s-au hotărât să plece în căutarea inculpatului şi să poarte o discuţie cu el.
Deplasarea spre Parcul T. s-a făcut cu autoturismul condus de B.l.
La faţa locului, unde au ajuns în jurul orelor 21,00, din maşină au coborât martorii P.M. şi D.V. şi partea vătămată C.O.N., B.I. aşteptându-i în afara parcului.
Martorii P.M. şi D.V. l-au văzut pe inculpat şi, după o scurtă discuţie care a degenerat, s-au îmbrâncit şi încăierat, inculpatul reuşind să scape şi să fugă de cei doi.
Inculpatul a fost însă urmărit de martori, iar, în momentul în care a fost prins, a ajuns şi partea vătămată care a intervenit între cei trei, cu intenţia de a-i despărţi.
În acest context, inculpatul a scos un cuţit pe care îl avea asupra sa şi a aplicat părţii vătămate o lovitură puternică în zona abdominală.
În imediata apropiere se afla şi martorul C.V., persoană străină de evenimente, iar la o oarecare distanţă, martorul S.I.R., ambii percepând, în mod nemijlocit, conflictul.
După consumarea agresiunii, partea vătămată a fost ajutată de martorii P.M. şi D.V. să se deplaseze până la ieşirea din parc şi transportată cu maşina condusă de B.l. la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, unde a rămas internată în perioada 13 iulie 2008 - 21 iulie 2008.
Prin raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză s-a stabilit că partea vătămată prezenta o plagă penetrantă epigastrică, produsă cu un corp tăietor-înţepător, care a necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale, leziunile constatate punând în primejdie viaţa victimei.
Cu ocazia audierii sale, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei în modalitatea reţinută prin rechizitoriu, arătând că nu a intenţionat lovirea părţii vătămate, ci doar a urmărit să se apere împotriva actelor de agresiune săvârşite asupra sa de grupul de persoane din care făcea parte şi victima.
În drept, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată şi modificată, ambele cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., constatându-se îndeplinit conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi port fără drept de cuţit.
Pe baza probelor administrate şi a împrejurărilor concrete în care s-au petrecut faptele, instanţa a stabilit că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite în stare de provocare, inculpatul acţionând sub impulsul temerii în care se afla, el fiind anterior urmărit şi agresat de martorii P.M. şi D.V., cărora li s-a alăturat ulterior şi partea vătămată, în a doua etapă a conflictului.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a ţinut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi, în special, de buna conduită a inculpatului înainte de comiterea faptelor şi celelalte împrejurări ale cauzei, astfel cum acestea au fost evidenţiate în cadrul situaţiei de fapt.
Ca urmare, reţinând aplicabilitatea în caz a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite sub minimul special prevăzut de lege, determinat prin raportare şi la prevederile art. 21 C. pen. şi art. 109 C. pen.
Făcând aplicarea regulilor prevăzute pentru existenţa concursului de infracţiuni, instanţa a dispus ca pedeapsa rezultantă să se execute fără privare de libertate, în condiţiile art. 1101 C. pen., apreciindu-se că reeducarea inculpatului poate avea loc în acest mod.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului, faţă de gradul de culpă reţinut în sarcina inculpatului, în proporţie de 70%, au fost reduse corespunzător despăgubirile acordate Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi părţii vătămate C.O.N.
Cu referire la pretenţiile părţii vătămate, s-a apreciat că acestea au fost dovedite în parte, pentru suma de 355,5 RON, reprezentând 70% din salariul diminuat pe durata celor 30 zile cât a durat incapacitatea de muncă a victimei.
Referitor la daunele morale, s-a apreciat că partea vătămată era îndreptăţită la o compensaţie de 7.000 RON, redusă cu 30%, având în vedere că şi victima contribuise în această măsură la săvârşirea faptei ilicite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă C.O.N.
Apelul parchetului a vizat greşita individualizare a pedepsei, prin reţinerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării, nepronunţarea asupra măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în vederea recuperării pagubelor cazate prin infracţiune şi neacordarea dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului datorat de inculpat şi părţile responsabile civilmente Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, constituit parte civilă în cauză şi cu aceste sume de bani.
Prin apelul declarat de partea civilă, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, corelativ înlăturării circumstanţei provocării, ce ar fi fost greşit reţinută de prima instanţă în condiţiile în care nu a exercitat acte de violenţă împotriva inculpatului, precum şi admiterea în totalitate a pretenţiilor formulate, inclusiv pentru diminuarea venitului în perioada concediului medical şi pierderea unui contract de muncă cu angajatorul din Germania.
Prin Decizia nr. 11/A/2010 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi desfiinţată, în parte, sentinţa primei instanţe, iar în rejudecare:
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului G.G.L. şi părţilor responsabile civilmente G.G. şi G.L. până la concurenţa valorii despăgubirilor materiale şi daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente G.G. şi G.L., către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului principal şi calculate până la data executării efective a obligaţiei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra încadrării juridice şi a vinovăţiei inculpatului au fost corect reţinute de prima instanţă, din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză rezultând că inculpatul săvârşise agresiunea asupra părţii vătămate în stare de provocare, fiind îndeplinite condiţiile cerute pentru existenţa circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reţinut în acest sens că, deşi partea civilă nu exercitase acte de violenţă sau ameninţare asupra inculpatului, aceasta se alăturase grupului de persoane care pornise în urmărirea inculpatului, subsecvent unui prim conflict, în care inculpatul fusese lovit de martorii D.V. şi P.M.
S-a arătat că în aceste condiţii era rezonabil ca inculpatul să interpreteze ca o ameninţare grupul care se apropia de el şi să creadă că toţi urmăritorii intenţionau să-l agreseze din nou.
Ca urmare, s-a considerat că inculpatul nu putea să anticipeze intenţia reală a părţii civile, dimpotrivă fiind îndreptăţit să creadă că şi aceasta urmărea să îl lovească.
Raportat la starea de fapt expusă s-a apreciat că inculpatul săvârşise agresiunea într-o puternică stare de tulburare şi emoţie, determinată de pericolul la care s-a considerat expus din partea grupului din care făcea parte şi partea civilă.
Tot astfel, s-a considerat că şi pedepsele stabilite de prima instanţă au fost corect individualizate în cuantum şi ca modalitate de executare, neexistând motive care să justifice aplicarea unui regim sancţionator mai sever, având în vedere faptul că inculpatul era minor, deţinea un loc de muncă şi beneficia de sprijinul şi ajutorul familiei cu care locuia.
De asemenea, au fost înlăturate şi criticile părţii civile privind neacordarea în totalitate a daunelor solicitate prin cererea introductivă de instanţă.
S-a arătat în acest sens că partea civilă nu justificase despăgubirea de 850 RON solicitată cu titlu de diferenţă dintre venitul încasat pe perioada concediului medical şi venitul realizat anterior incidentului, din actele depuse la dosarul cauzei rezultând că suma stabilită de prima instanţă reprezenta diferenţa de venit, diminuată cu 30%, corespunzător gradului propriu de culpă.
Totodată, s-a constatat că partea civilă nu probase nici faptul că deţinuse posibilitatea reală de a obţine un loc de muncă în străinătate şi că, din cauza agresiunii suferite, refuzase executarea contractului.
În schimb, instanţa de apel a constatat că prima instanţă stabilise greşit întinderea prejudiciului cauzat Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, instituţia medicală fiind deopotrivă îndreptăţită, conform legii civile, şi la obţinerea dobânzilor legale şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, reprezentat de contravaloarea cheltuielilor ocazionate de îngrijirea părţii vătămate.
Având în vedere soluţia pronunţată în latura civilă a cauzei şi disp. art. 163 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că în mod greşit prima instanţă nu menţinuse sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului şi părţilor responsabile civilmente.
Ca urmare, numai în limitele arătate, a fost admis apelul parchetului şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.
Şi împotriva acestei decizii şi, în esenţă, pentru aceleaşi motive, în termen legal, a declarat recurs partea civilă C.O.N.
În motivarea scrisă a recursului au fost reiterate criticile referitoare la greşita individualizare a pedepsei şi a rezolvării date în latura civilă a procesului.
S-a arătat că pedeapsa stabilită de instanţele anterioare este prea blândă raportat la gravitatea faptei şi periculozitatea socială a inculpatului, demonstrată şi de conduita necorespunzătoare avută în proces şi concluziile referatului de evaluare care menţionează firea violentă a inculpatului şi riscul crescut de recidivă pe care acesta îl prezintă.
Majorarea pedepsei a fost solicitată şi pentru greşita reţinere a circumstanţei provocării, susţinându-se că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile cerute de art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă, hotărârile pronunţate în cauză au fost criticate sub aspectul daunelor morale şi a despăgubirii stabilite pentru perioada concediului medical.
Referitor la daunele morale, s-a solicitat majorarea acestora, cu motivarea că suferinţele încercate de pe urma săvârşirii infracţiunii şi consecinţele produse asupra sănătăţii părţii civile şi a situaţiei sale personale, prin pierderea unui contract de muncă în străinătate şi diminuarea veniturilor generale, prin imposibilitatea de a presta aceeaşi activitate pentru care deţinea calificarea necesară.
Examinând cauza, în raport de criticile invocate care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din situaţia de fapt corect reţinută de instanţele anterioare, pe baza unei analize atente şi coroborate a probelor administrate, rezultă în mod neîndoielnic că intimatul inculpat minor G.G.L. a săvârşit fapta de tentativă de omor asupra recurentei părţi civile sub influenţa unei puternice tulburări şi emoţie, în înţelesul art. 73 lit. b) C. pen.
Concluzia exprimată este susţinută de împrejurările în care s-au petrecut faptele şi de modul cum a acţionat inculpatul.
Se reţine în acest sens că reacţia inculpatului a fost determinată de comportarea violentă a grupului de persoane din care făcea parte şi recurenta parte civilă - manifestată în prima etapă a conflictului dintre părţi - şi care pornise în urmărirea inculpatului, după ce acesta reuşise să-şi asigure scăparea prin fugă.
Lovirea părţii civile a avut loc în momentul când inculpatul a fost ajuns de cei doi urmăritori ai săi, martorii D.V. şi P.M., cărora li se alăturase între timp şi partea civilă, inculpatul interpretând justificat, în circumstanţele cazului, că şi această persoană era un potenţial agresor al său.
Împrejurarea că partea civilă nu a exercitat direct acte de agresiune sau ameninţare la adresa inculpatului este lipsită de relevanţă în analiza efectuată, câtă vreme în psihicul inculpatului a fost produsă starea de emoţie şi puternică tulburare specifică provocării, ca urmare a pericolului la care s-a considerat expus din partea grupului de persoane din care făcea parte şi recurenta parte civilă.
Prin urmare, critica părţii civile referitoare la greşita reţinere a circumstanţei provocării în favoarea inculpatului este neîntemeiată.
Reţinerea acestei circumstanţe produce consecinţe directe în planul stabilirii pedepsei şi rezolvarea acţiunii civile.
Referitor la suportarea prejudiciului în cazul culpei comune, criteriul principal pentru împărţirea prejudiciului între inculpat şi victimă îl constituie contribuţia cauzală la producerea pagubei, inculpatul urmând a răspunde corespunzător culpei sale.
În speţă, în raport cu probele cauzei, în sarcina inculpatului a fost stabilită o culpă în proporţie de 70% la săvârşirea faptei, situaţie în care despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale şi morale părţii civile au fost corespunzător diminuate prin hotărârea primei instanţe.
În ceea ce priveşte modul de stabilire al despăgubirilor cuvenite părţii civile, Înalta Curte constată că acesta s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 998 şi urm. C. civ. şi ale art. 1169 C. civ.
Dispoziţiile legale enunţate consacră regula reparării integrale a prejudiciului cauzat prin infracţiune, atât sub aspectul pierderii efectiv suferite, cât şi a beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit, sub condiţia dovedirii certe a existenţei prejudiciului ce se solicită a fi recuperat.
Or, în cauză, recurenta parte civilă nu a dovedit că diferenţa dintre salariul încasat şi venitul obţinut pe perioada concediului medical era superioară despăgubirii la care a fost obligat inculpatul prin hotărârea primei instanţe.
Din copia carnetului de muncă, depusă la dosar fond, rezultă că în perioada de 30 zile cât a durat incapacitatea de muncă, conform raportului de constatare medico-legală din 15 iulie 2008 întocmit de S.M.L. Sibiu, veniturile părţii civile au fost diminuate de la 1.652 RON la 1.144 RON, rezultând o diferenţă de 508 RON, la care s-a adăugat procentul de 30%, corespunzător propriei culpe a părţii civile la producerea pagubei.
În ceea ce priveşte concediile medicale ulterioare celor 30 zile, nu s-a făcut dovada că afecţiunile pentru care s-a constatat incapacitatea temporară de muncă a părţii civile erau în legătură cu fapta ilicită, neexistând nicio menţiune pe tipizatele actelor medicale cu privire la diagnosticul părţii civile şi nici nu au fost depuse alte acte medicale completatoare.
De asemenea, se constată că în componenta despăgubirilor acordate nu putea fi inclusă nici paguba decurgând din pierderea pretinsului contract de muncă în străinătate, fiind corectă concluzia instanţelor cu privire la caracterul incert al prejudiciului reclamat de partea civilă.
Tot astfel, se constată că şi daunele morale au fost corect stabilite în cauză.
Şi în aprecierea Înaltei Curţi despăgubirea de 7.000 RON, redusă corespunzător pe temeiul culpei concurente, este de natură a asigura o acoperire justă şi integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat părţii civile, prin raportare la traumele fizice şi psihice suferite prin agresiune şi consecinţele produse asupra sănătăţii, cât şi la propria contribuţie avută în săvârşirea faptei.
Examinând în continuare criticile părţii civile, Înalta Curte constată că, în operaţiunea de stabilire a pedepsei, prima instanţă, cât şi instanţa de apel au acordat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Deşi infracţiunile săvârşite de inculpat se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile penale încălcate, pericolul social generic, reflectat şi în limitele de pedeapsă, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.
În aceste coordonate, nu se poate face abstracţie de condiţiile concrete în care inculpatul a acţionat, conform celor reţinute în prezentarea situaţiei de fapt, de vârsta şi situaţia personală a inculpatului, integrat în familie şi societate, precum şi de conduita bună avută înainte de comiterea faptelor.
Pe baza acestor elemente, se poate concluziona că inculpatul prezintă garanţii reale de reeducare, măsurile de supraveghere stabilite pe durata termenului de încercare a executării pedepsei instituind un control suficient şi adecvat pentru corijarea şi formarea unui comportament corect din partea inculpatului.
În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge recursul părţii civile, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.O.N. împotriva Deciziei penale nr. 11/A din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul G.G.L.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.G.L., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1104/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
