ICCJ. Decizia nr. 3386/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3386/2010
Dosar nr. 2304/54/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 2 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de A.C., domiciliat în com. B., jud. Dolj, împotriva Rezoluţiei din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi a Rezoluţiei din 21 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimata C.E.
Rezoluţia din 17 iunie 2009 a fost desfiinţată, cauza fiind trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La 21 aprilie 2008, persoana vătămată A.C. a formulat plângere penală împotriva avocatului C.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, arătând că făptuitoarea, deşi a solicitat şi a încasat onorariul cerut în sumă de 4.000 RON, nu a încheiat contract de asistenţă juridică în Dosarul civil nr. 13295/54/2006 al Judecătoriei Craiova.
Totodată, a arătat că avocatul i-a cerut semnarea în alb a unui contract de asistenţă juridică, solicitare acceptată, iar în baza acestei semnături i se pretinde plata unui onorariu de succes în valoare de 800.000 euro înscris în contract, în condiţii pe care persoana vătămată le denunţă ca fiind ilegale şi împotriva acordului său.
Prin Rezoluţia din 17 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea C.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., art. 290 C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005.
S-a susţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat faptul că avocatul C.E. l-ar fi indus în eroare pe A.C. cu prilejul încheierii contractelor de asistenţă juridică din 4 aprilie 2006 şi din 16 decembrie 2006, iar între declaraţiile persoanei vătămate - pe de o parte - dar şi între declaraţiile acesteia şi ale martorului A.L., fiul acesteia - pe de altă parte - există numeroase contradicţii, care pun sub semnul întrebării veridicitatea afirmaţiilor făcute de către cei doi. De altfel, nu a rezultat faptul că avocatul C.E. a completat contractele de asistenţă juridică menţionate după ce acestea au fost semnate „în alb"; de către petent, menţionându-se că, din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 mai 2008, a rezultat că atât semnătura existentă la rubrica „client"; în cuprinsul contractului din 4 aprilie 2006, cât şi cea existentă în cuprinsul contractului din 16 decembrie 2006, au fost efectuate de petiţionar.
Din actele premergătoare a rezultat şi că, pentru sumele încasate, intimata C.E. a eliberat chitanţele din 4 aprilie 2007 şi din 27 februarie 2007.
Împotriva acestei rezoluţii, a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petentul A.C., iar prin Rezoluţia din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza dispoziţiilor art. 275 şi urm. C. proc. pen., s-a dispus admiterea în parte a plângerii. În sensul modificării temeiului juridic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., prin reţinerea cazului prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu menţinerea celorlalte dispoziţii din Rezoluţia din 17 iunie 2009.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că sunt întemeiate criticile aduse de petent soluţiei adoptate de procuror, în ceea ce priveşte disproporţia dintre valoarea onorariului de succes şi cota de 1/10 din valoarea drepturilor litigioase ce i-ar fi revenit beneficiarului contractului de asistenţă juridică, aspect ce ar putea pune în discuţie caracterul moral al contractului ori existenţei dolului cu privire la care numai instanţa de judecată civilă are competenţa de a se pronunţa.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată s-a adresat instanţei cu plângere, în care a susţinut că soluţia procurorului este nelegală şi netemeinică, fiind rezultatul unei aprecieri eronate a dovezilor administrate în cauză, fără a ţine seama de faptul că inadvertenţele constatate s-au datorat vârstei sale înaintate şi stării de sănătate precare, dar şi presiunilor psihice la care a fost supus, fiind în situaţia de a-şi pierde toate bunurile, inclusiv casa în care locuieşte.
A solicitat astfel admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor date de procurorul de caz şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi începerea urmăririi penale faţă de intimata C.E. pentru faptele reclamate în plângerea penală formulată, deoarece s-a dovedit că aceasta din urmă a încercat să scoată la licitaţie toate bunurile sale pentru a recupera suma exorbitantă de 800.000 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de succes şi care a fost inserată în mod fraudulos în contractul din 16 decembrie 2006.
Instanţa de fond a constatat că procurorul nu s-a pronunţat cu privire la toate infracţiunile sesizate, omiţând să dea o soluţie cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. şi că cercetările efectuate sunt incomplete.
S-a apreciat necesar să se stabilească autorul scrierii şi subscrierii din cele două dosare de asistenţă juridică, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză nelămurind acest lucru, atâta timp cât s-a cerut să examineze doar probele de scris luate persoanei vătămate, iar nu şi făptuitoarei, şi dacă aceasta din urmă a făcut menţiunile în litigiu în aceeaşi împrejurare şi cu acelaşi instrument scriptural.
S-a arătat că pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au întocmit cele două contracte este necesară ridicarea de probe de scris atât de la avocatul reclamat - ţinându-se seama de dizabilitatea pe care o are acesta (lipsa unui braţ) - cât şi de la fiul acestuia, avocat în cadrul aceluiaşi cabinet.
În acest sens, este necesară reaudierea avocatului C.E., acesta urmând să indice persoana care a completat cu scriere de mână rubricile netipărite ale celor două contracte, precum şi persoanele care au aplicat semnăturile pe aceste contracte, precum şi verificarea momentului în care apărătorul a depus pentru fiecare contract delegaţia de asistenţă juridică la dosarul cauzei, ridicându-se copii de pe delegaţie şi de pe încheierea de şedinţă.
Cercetările ce urmează a fi efectuate trebuie să verifice şi susţinerile martorului A.L. cu privire la inexactitatea datelor de identitate ale tatălui său în cuprinsul contractului de asistenţă juridică din 4 aprilie 2006, ca şi susţinerile celor doi că nici aceste menţiuni, nici semnătura, nu-i aparţin lui A.C.
În sfârşit, instanţa a constatat lipsa oricăror verificări din partea organelor de urmărire penală cu privire la înregistrarea în evidenţa cabinetului de avocatură a celor două contracte de asistenţă juridică, precum şi valoarea sumelor de bani încasate cu titlu de onorariu şi înregistrarea lor în evidenţele contabile.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis plângerea persoanei vătămate, a desfiinţat rezoluţia atacată şi a trimis cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi intimata C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea plângerii petentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
S-a susţinut că procurorul s-a pronunţat asupra tuturor faptelor sesizate de petent în plângerea penală, având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. şi care cuprinde inclusiv acţiunea de folosire a înscrisului falsificat în vreunul din modurile arătate în latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în scopul producerii unei consecinţe juridice.
Printr-o a doua critică s-a susţinut că în condiţiile în care cercetările efectuate au stabilit că ambele contracte au fost completate de C.E., nu se mai impune completarea expertizei grafice; pe de altă parte, persoana vătămată şi-a însuşit semnăturile existente pe cele două contracte la rubrica „client” ca aparţinându-i, iar alte indicii care să-i confirme acuzaţiile pe care le aduce avocatului nu există, probatoriul administrat conţinând suficiente elemente pentru lămurirea situaţiei de fapt şi pentru stabilirea adevărului cu privire la faptele sesizate de petent.
Recurenta-intimată, făptuitoarea C.E., a invocat tardivitatea plângerii formulate de petent, motiv de recurs arătat în scris, dar care nu a mai fost susţinut oral.
Pe fond, a arătat că rezoluţia procurorului este legală şi temeinică, ea pronunţându-se asupra tuturor faptelor sesizate de petiţionar.
Raportul de constatate tehnico-ştiinţifică din 29 mai 2008 întocmit de Serviciul de criminalistică din cadrul I.P.J. Dolj a stabilit cui aparţin semnăturile în litigiu, iar părţile nu au contestat aceste constatări. Contractele de asistenţă juridică conţin realitatea, persoana vătămată urmărind prin plângerea sa doar tergiversarea executării lor cu privire la onorariul de succes. Contractele au fost înregistrate în evidenţa cabinetului de avocatură în ordinea încheierii lor, iar recurenta le-a semnat.
În aceste împrejurări, nu există motive pentru admiterea plângerii petentului, astfel că a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi, pe fond, restituirea plângerii formulate de A.C.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Petiţionarul A.C. s-a adresat în termen legal instanţei de judecată, la data de 12 august 2009, cu plângere împotriva Rezoluţiei din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Instanţa de fond a verificat rezoluţia atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza materialului şi a lucrărilor din dosarul cauzei, constatând în mod just că se impune desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de avocatul C.E.
Verificările efectuate de procuror au stabilit, iniţial, inexistenţa faptelor sesizate de către persoana vătămată pentru ca ulterior, în urma admiterii plângerilor acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., soluţiile dispuse să fie infirmate şi să se recunoască existenţa faptelor în materialitatea lor, apreciindu-se însă, că ele nu sunt de natură penală, constatarea existenţei dolului fiind de competenţa instanţei civile.
Admiterea posibilităţii existenţei dolului (vicleniei) ca viciu de consimţământ în raporturile avocat-client, în condiţiile în care acest viciu de consimţământ constituie o eroare provocată, iar nu proprie acestuia din urmă care a fost indus în eroare cu aportul unor mijloace viclene (maşinaţiuni, şiretlicuri, manopere frauduloase etc.) pentru a fi determinat să încheie actele juridice, necesită o cercetare penală completă, care să verifice inexistenţa oricăror elemente, date, împrejurări care să atragă incidenţa dispoziţiilor Codului penal referitoare la infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sub acest aspect, cercetările întreprinse de organele de urmărire penală nu sunt complete şi nu fac dovada deplină a existenţei vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. ca impediment al punerii în mişcare a acţiunii penale.
Efectuarea tuturor probelor necesare în vederea stabilirii adevărului constituie obligaţia organelor de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 şi 4 C. proc. pen., astfel că administrarea probatoriilor dispuse de instanţa de fond se circumscrie interesului şi scopului principiilor procesului penal.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a scrisului, întocmit de Serviciul criminalistic al Poliţiei judeţului Dolj, nu a putut răspunde tuturor obiectivelor stabilite, impunându-se efectuarea în cauză a unei expertize grafoscopice.
Semnalarea contradicţiilor dintre susţinerile celor doi A. - tată şi fiu - nu înseamnă neapărat şi întotdeauna incorectitudine şi inconsecvenţă în conduita procesuală din partea acestora, organele de urmărire penală având obligaţia să valorifice, în interesul unei juste şi complete stabiliri a situaţiei de fapt şi a adevărului, toate elementele care se desprind din conţinutul acestor dovezi, precum şi a celor care s-au dispus şi/ori a altora care se impun în continuare a fi administrate.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate şi urmează să le respingă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-intimată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de intimata C.E. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurenta-intimată la 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3383/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4146/2010. Penal → |
|---|
