ICCJ. Decizia nr. 3389/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3389/2010
Dosar nr. 4182/2/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 170 din 8 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată plângerea formulată de petentul C.F. împotriva rezoluţiei nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi împotriva rezoluţiei nr. 621/II-2/2010 din 12 aprilie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul N.E.T. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză nu există faptele reclamate.
În fapt, s-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 563/P/1999 din 11 ianuarie 2000 întocmit în dosarul cu acelaşi număr al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a dispus în temeiul art. 262 C. proc. pen. trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Pentru ca procurorul N.E.T. să dispună trimiterea în judecată a inculpatului, a avut în vedere probatoriul administrat din care rezultă, fără echivoc, împrejurarea că în ziua de 19 noiembrie 1999, pe fondul consumului de alcool, inculpatul C.F., în urma unor discuţii contradictorii avute cu C.I.I., i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuţit, în zona toracelui, cauzându-i decesul, inculpatul recunoscând comiterea faptei astfel cum a fost reţinută de procuror.
Ulterior, inculpatul a fost condamnat la 21 ani pentru această faptă, prin Sentinţa penală nr. 55 din 21 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în Dosarul nr. 450/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4031 din 19 octombrie 2000 a Curţii de Casaţie şi Justiţie, în executarea căreia inculpatul se află şi în prezent.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, atât procurorul de caz, cât şi procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti, acesta din urmă cu ocazia verificării plângerii potrivit art. 278 C. proc. pen., au concluzionat că, în cauză, nu rezultă date sau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către procurorul care a efectuat urmărirea penală în Dosarul nr. 563/P/1999, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice era obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, sau în situaţia în care organul de urmărire penală ori instanţa de judecată au îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului, situaţie care nu se regăseşte în cauză, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracţiunea de omor calificat.
Verificând rezoluţiile atacate în baza materialului probator din dosarul cauzei, conform art. 2781 C. proc. pen., prima instanţă a apreciat că acestea sunt legale, în cauză fiind făcută o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care, oral cât şi în scris, a reiterat nemulţumirile anterioare faţă de activitatea magistratului procuror care nu a administrat probele necesare, printre care şi o expertiză psihiatrică la momentul trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi pentru care în opinia sa, trebuia să răspundă penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de critica formulată, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru cele ce urmează că, recursul este nefondat.
Astfel, răspunderea penală devine incidentă doar când se constată săvârşirea unei infracţiuni, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere că magistratul a dispus trimiterea în judecată în baza probelor cauzei şi dispoziţiilor legale, soluţia sa fiind confirmată de instanţe, printr-o hotărâre definitivă în executarea căreia acesta se află în prezent.
Nemulţumirea petentului - constând în neefectuarea unei expertize psihiatrice în cursul urmăririi penale este nejustificată în raport de dispoziţiile art. 117 C. proc. pen., de starea psihică a inculpatului care nu avea îndoieli - la acel moment - precum şi de starea de fapt rezultată din probele şi încadrarea juridică reţinută.
Desigur, în contextul unui proces penal care s-a desfăşurat în timp şi în mai multe faze procesuale, petentul, în calitate de inculpat, avea posibilitatea să solicite, printre probele în apărarea şi efectuarea unei expertize psihiatrice, probă ce trebuia justificată în raport de acte medicale preexistente sau de starea de sănătate psihică la acel moment.
În aceste condiţii, nemulţumirea petentului nu poate constitui, în sensul legii penale, o infracţiune, sens în care, există evident un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., aşa cum corect, a reţinut procurorul de caz şi prima instanţă, care a menţinut ca legală şi temeinică soluţia de neînceperea urmăririi penale, dispusă de acesta.
Drept urmare, critica este nefondată pentru totalitatea considerentelor expuse şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent se va respinge, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare statului, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.F. împotriva Sentinţei penale nr. 170 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4293/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3391/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
