ICCJ. Decizia nr. 3399/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3399/2010
Dosar nr. 1107/105/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 100 din 26 martie 2010, Tribunalul Prahova, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatul G.A., cetăţean român, studii 10 clase şi şcoală profesională, mecanic auto la SC T. SRL, din com. A.R., jud. Prahova, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul G.A. a fost condamnat pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, faptă din 29 martie 2008, la pedeapsa de:
- 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare, conform dispoziţiilor art. 862 C. pen., de 6 (şase) ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasarea care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 861 alin. (3) C. pen., pe durata suspendării pedepsei sub supraveghere, inculpatul urmând să respecte următoarele obligaţii:
- să nu-şi schimbe domiciliul sau reşedinţa avută şi să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile stabilite de instanţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., referitor la posibilitatea revocării suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite de instanţă prin prezenta sentinţă.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe durata executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către părţile civile, după cum urmează:
- 20.000 RON, daune materiale şi 20.000 RON, daune morale către partea civilă M.M.;
- 1.282,11 RON, despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: în fapt, inculpatul G.A., la data de 29 martie 2008, a consumat băuturi alcoolice la Barul O. (L.) din C.M., amplasat în zona Pieţei Aurora Vest, împreună cu colegul său de serviciu, S.D. şi victima M.M.D.
În jurul orelor 14:00, soţia inculpatului, respectiv martora G.M.M., s-a deplasat la barul respectiv pentru a-l lua pe soţul său cu intenţia de a se deplasa la domiciliu.
Inculpatul G.A. împreună cu soţia sa au părăsit barul fiind urmaţi de către victima M.M.D., care adresa celor doi cuvinte şi expresii jignitoare.
Întrucât M.M.D. a continuat să aducă injurii şi expresii jignitoare celor doi, inculpatul s-a întors către acesta şi l-a împins cu mâna în piept, moment în care victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de suprafaţa trotuarului.
Momentul în care inculpatul G.A. l-a împins pe M.M.D. a fost văzut atât de către soţia sa, martora G.M.M., cât şi de martorul B.N.
La data de 23 aprilie 2008, martorul B.N. a indicat locul unde la data de 29 martie 2008, orele 14:20 - 14:30, inculpatul G.A., aflat în stare de ebrietate, lovindu-se cu capul de suprafaţa de beton a aleii pietonale situată în zona barului unde aceştia au consumat băuturi alcoolice.
Victima M.M.D. a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde i-au fost efectuate primele investigaţii, după care, în aceeaşi zi, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon - mun.Bucureşti.
Victima, cu toate îngrijirile medicale acordate, a decedat la data de 2 aprilie 2008, orele 13:30, în Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon.
Situaţia de fapt sus-menţionată a reieşit din probele efectuate în cursul urmăririi penale şi readministrate în faţa instanţei.
În cursul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.
În acest sens, s-a arătat că acţiunea prin care inculpatul a împins victima nu a fost cu intenţia de a o lovi, ci a fost săvârşită din culpă, fapt care ar atrage în privinţa sa aplicarea dispoziţiilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
După cum prevăd dispoziţiile art. 180 C. pen., la care se raportează de altfel infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se arată că constituie infracţiune „lovirea sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice";.
Instanţa de fond a reţinut faptul că inculpatul nu a acţionat în scopul de a provoca moartea victimei. Cu toate acestea, acţiunea sa de împingere reprezintă prin ea însăşi un act de violenţă, aşa cum este prevăzut de dispoziţiile art. 180 C. pen., intenţia acestuia fiind de îndepărtare a victimei M.M.D.
În acelaşi sens s-a pronunţat de altfel în decizii de speţă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când a menţinut încadrarea din prezenta cauză, în cazuri similare.
În raport de aceste considerente, instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului G.A., din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 183 C. pen., tribunalul a dispus condamnarea inculpatului G.A., pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, faptă din 29 martie 2008, la pedeapsa închisorii.
Având în vedere că victima, prin injuriile aduse inculpatului şi soţiei acestuia, a provocat o stare de tulburare psihică, inculpatul reacţionând, aşa cum s-a arătat, şi cum în mod corect au reţinut şi organele de urmărire penală, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., reţinând la încadrarea juridică a faptei scuza provocării, aplicând o pedeapsă într-un cuantum diminuat, conform dispoziţiilor legale în materie.
În raport de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea infracţiunii, de modalitatea de săvârşire a acesteia, instanţa a considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie şi, în baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare format din durata pedepsei aplicate, la care se va adăuga un interval de timp stabilit de instanţă, de 3 ani.
În latură civilă, în baza art. 998 C. civ. raportat la art. 14 C. proc. pen., a admis în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă M.M. şi, în raport de actele depuse în dovedirea laturii civile şi, respectiv, de reţinerea scuzei provocării în favoarea inculpatului, a diminuat daunele materiale şi morale solicitate în mod corespunzător şi a fost obligat inculpatul la 20.000 RON, daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastase, şi 20.000 RON, daune morale, reprezentând suferinţa psihică produsă ca urmare a decesului soţului său, M.M.D., considerând că acest cuantum este de natură să compenseze în mod corespunzător suferinţa acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă M.M. şi inculpatul G.A.
Apelanta-parte civilă a solicitat majorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul G.A. şi condamnarea acestuia la o pedeapsă fără a se reţine la încadrarea juridică a faptei scuza provocării.
Apelantul-inculpat G.A. a criticat hotărârea pronunţată de Tribunalul Prahova, atât în latură penală, cât şi în latură civilă.
În latură penală, în esenţă s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este greşită, întrucât s-a respins în mod neîntemeiat cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii, deoarece, în opinia sa, fapta pe care a comis-o este aceea de ucidere din culpă şi nicidecum de loviri cauzatoare de moarte.
Din punctul său de vedere, pentru a se reţine în sarcina sa comiterea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., actul material trebuia făcut cu intenţie, însă din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că nu a acţionat cu intenţie.
În opinia apărării, acţiunea inculpatului a fost de împingere, iar martorul B.N. a declarat că „bărbatul mai înalt l-a împins pe celălalt, acesta căzând din picioare pe spate, lovindu-se cu capul de aleea de beton";. Şi inculpatul, în declaraţia sa, recunoaşte că a lovit-o involuntar pe victimă, astfel, în opinia sa, este foarte importantă examinarea laturii subiective.
Victima era într-o stare avansată de ebrietate, iar acţiunea involuntară a inculpatului, cât şi starea de ebrietate a victimei au dus la dezechilibrarea acesteia.
În final, a solicitat a se observa că inculpatul nu a urmărit şi nu a dorit producerea vreunui act de violenţă împotriva victimei, acţiunea sa fiind una involuntară, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Prahova şi pe fond în latură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 183 C. pen. în art. 178 C. pen.
În situaţia în care se va respinge această solicitare a inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice a cauzei, a solicitat menţinerea hotărârii pronunţată de Tribunalul Prahova, în latură penală.
În ce priveşte latura civilă, apelantul-inculpat a susţinut că partea civilă M.M., în faţa organelor de urmărire penală a învederat că se constituie parte civilă, dar că va preciza cuantumul despăgubirilor solicitate în faţa instanţei, iar la instanţa de fond, la dosar există această cerere, prin care numita M.M. precizează că înţelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 40.000 RON, daune materiale.
Însă, la dosar fond există un înscris depus de partea civilă în care precizează detaliat cheltuielile efectuate, iar însumarea acestora duce la 23.000 RON, nicidecum la 40.000 RON, cum a solicitat partea civilă.
Astfel, solicită admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii pronunţată de Tribunalul Prahova, în latură civilă, şi obligarea inculpatului la despăgubiri civile, în măsura în care acestea au fost dovedite.
Prin Decizia penală nr. 58 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul G.A. şi de partea civilă M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 26 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova.
A obligat apelanţii la cheltuieli judiciare, astfel: 100 RON, apelantul-inculpat şi 50 RON, partea civilă M.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că din actele dosarului rezultă că cea care a iniţiat conflictul a fost partea vătămată, astfel încât în mod corect a fost reţinută circumstanţa prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi s-au redus despăgubirile materiale şi morale în raport de existenţa culpei victimei în producerea incidentului, motiv pentru care a respins apelul părţii civile M.M.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului G.A., instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu se poate reţine în sarcina acestuia infracţiunea de ucidere din culpă, probele dosarului demonstrând că inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, însă a acţionat cu intenţie şi a împins-o, deşi era în stare de ebrietate, iar rezultatul s-a produs din culpă, astfel încât fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, art. 3859 pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul arată că fapta comisă este aceea de ucidere din culpă, şi nu cea de loviri cauzatoare de moarte, întrucât acesta nu a acţionat cu intenţie, acţiunea sa a fost circumscrisă elementului material al împingerii, practic a lovit victima involuntar.
Cu privire la latura civilă, despăgubirile materiale şi morale urmează a fi diminuate în raport de vinovăţia părţii vătămate.
De asemenea, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul inculpatului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 al. 3 C. proc. pen., îl consideră nefondat, pentru următoarele consideraţii:
În mod corect cele două instanţe, dând relevanţă probelor administrate, au considerat că fapta inculpatului G.A., care la 29 martie 2008, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, în loc public, ca urmare a unor cuvinte şi expresii jignitoare adresate de către victima M.D., aflată în stare de ebrietate, a împins-o pe aceasta cu mâna, în piept, fapt ce a făcut ca M.D. să-şi piardă echilibru, căzând şi lovindu-se cu capul de suprafaţa de beton a aleii pietonale, fapt ce a dus la decesul acestuia, la 2 aprilie 2008 în Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, întruneşte atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
Ambele instanţe, cu argumente pertinente rezultate din probatoriul administrat, au respins solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice dată faptei, din art. 183 C. pen. în art. 178 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind că nu se impune reiterarea acestora, fiind însă necesară completarea lor, după cum urmează:
Esenţială pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.) ori în cea de ucidere din culpă (art. 178 alin. (1) C. pen.) este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.
Dacă în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte făptuitorul acţionează cu intenţie (loveşte), iar rezultatul (decesul părţii vătămate) se produce din culpă, prin depăşirea intenţiei, în cazul uciderii din culpă, făptuitorul acţionează din culpă atât în ceea ce priveşte lovirea victimei, cât şi în ceea ce priveşte rezultatul letal produs.
Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din modul în care acesta loveşte, comportamentul inculpatului etc.
Astfel, din depoziţiile inculpatului coroborate cu cele ale martorilor B.N., B.P. rezultă că inculpatul a împins-o pe victimă cu mâna în piept, aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de asfalt, acţiunea intenţionată violentă a inculpatului („s-a întors către victimă, i-a pus mâna în piept şi l-a împins spre spate” - declară martorul B.N., „soţul meu s-a întors către M.D. şi l-a împins pe acesta cu mâna”), prin care a urmărit cauzarea unei suferinţe neînsemnate, al cărei rezultat - moartea victimei - a depăşit intenţia sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., şi nu a infracţiunii de ucidere din culpă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, privind stabilirea în mod greşit a cuantumului daunelor morale şi materiale acordate părţii civile, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea au fost apreciate în mod corect atât de instanţa de fond, cât şi cea de prim control judiciar, fiind reduse la jumătate, motiv pentru care această critică apare ca nefondată.
Referitor la solicitarea inculpatului de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), prin reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte o apreciază nefondată. Astfel, în raport de fapta săvârşită, de circumstanţele comiterii, de rezultatul produs, măsurile de supraveghere prevăzute de dispoziţiile art. 863 alin. (1) C. proc. pen., la care inculpatul urmează a se supune, sunt de natură să asigure atingerea scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen., neimpunându-se schimbarea modalităţii de executare, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Faţă de cele reţinute, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 425 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3398/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4556/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
