ICCJ. Decizia nr. 4556/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4556/2010
Dosar nr. 677/39/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. 1. La data de 16 februarie 2010, orele 10:00, petentul P.D.C. s-a prezentat în audienţă la comisar şef H.D. - şef I.J.P.F. Botoşani, sesizând comiterea de fapte penale de către agentul de politie I.C., respectiv purtare abuzivă, lipsire de libertate, ameninţare, fapte comise la data de 11 februarie 2010, prilej cu care a depus şi o plângere penală în conţinutul căreia a prezentat situaţia de fapt astfel cum a perceput-o, plângere ce a fost înregistrată sub nr. P/359166 din aceeaşi dată - (f. 19, 12 Dosar nr. 134/P/2010).
Ulterior, la data 25 februarie 2010, data poştei de pe plic, acelaşi petent a înaintat o plângere similară Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, plângere ce a fost înregistrată pe rolul acestei instituţii sub nr. 89/P/2010 din 02 martie 2010.
2. Prin ordonanţa nr. 84/P/2010 din 03 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, în baza art. 45 rap. la art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus conexarea Dosarului nr. 89/P/2010 la Dosarul nr. nr. 84/P/2010, privind pe I.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) şi art. 250 alin. (2) şi (3) C. pen., iar prin rezoluţia din 25 mai 2010, dată în Dosarul nr. 84/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe comisarul B.C., adjunctul şefului sectorului Poliţiei de Frontieră Stînca şi a agentului I.C., ambii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi purtare abuzivă, prev. de art. 189, art. 193 şi art. 250 C. pen., având în vedere prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003, precum şi ale Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
S-a reţinut că, la data de 10 februarie 2010, comisarul B.C., adjunctul şefului Sectorului Politiei de Frontieră Stînca, a dispus şi a condus efectuarea controlului autobuzului, aparţinând SC M.T. SRL Botoşani, care efectua curse regulate de călători pe ruta Botoşani-Rîşcani şi retur, operaţiune la care au participat mai mulţi agenţi, printre care şi agentul I.C., persoană împotriva căreia P.D.C., administratorul firmei de transport, a formulat plângere, reclamând că l-ar fi ameninţat cu pistolul, pe care i l-a pus apoi în ceafă, iar apoi l-a condus la sediul sectorului, pentru a se proceda la identificarea sa şi sancţionarea contravenţională.
Motivat de faptul că efectuarea controlului a fost dispusă de către comisarul B.C., care a condus totodată operaţiunea şi având în vedere calitatea acestuia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
3. Prin rezoluţia nr. 134/P/2010 din 25 iunie 2010, procurorul a dispus, în temeiul art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.C. - comisar şi I.C. - agent, ambii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, sub aspectul infracţiunilor de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen., ameninţare, prev. de art. 193 C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, la data de 10 februarie 2010, comisarul B.C. a dispus şi a condus controlul autobuzului, aparţinând SC M.T. SRL Botoşani, care efectua curse regulate de călători pe ruta Botoşani - Rîşcani şi retur.
Controlul a fost efectuat conform procedurii de Post control auto, controlul autovehiculelor, al persoanelor şi al bagajelor, iar la operaţiuni au participat agenţii: O.D., C.P., C.N., Z.I., A.M., U.l., A.C., P.D. şi I.C.
În autocar se aflau 13 pasageri, precum şi conducătorul auto P.V., toţi fiind supuşi controlului, în vederea identificării de mărfuri accizabile, sustrase controlului vamal. Întrucât au fost identificate în bagaje şi asupra pasagerilor pachete cu ţigări, sustrase controlului vamal, s-a dispus conducerea persoanelor, dar şi a mijlocului de transport, în curtea Sectorului Poliţiei de Frontieră Stînca. Urmare a unor manevre greşite efectuate de către conducătorul auto P.V., autobuzul a derapat, intrând într-un şanţ, astfel încât nu a mai ajuns în curtea Sectorului Politiei de Frontieră Stînca.
Potrivit „Formularului - captură ţigări pe căile de comunicaţie" din 10 februarie 2010, încheiat cu prilejul controlului, persoanele controlate aveau ascunse în bagajele personale şi pe corp un număr de 2.507 pachete ţigări cu timbru Republica Moldova şi duty free, fără documente de provenienţă, în valoare de 7630,1 lei. Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu 12 avertismente, conform art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 şi două amenzi, în valoare de 2.000 lei, iar potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.
În jurul orei 12,00, în timp ce agentul I.C. îi prezenta conducătorului auto P.V. cuprinsul procesului verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, lângă autobuz s-a prezentat persoana vătămată P.D.C., care l-a întrebat pe agentul de poliţie „ce se întâmplă". A menţionat procurorul că din declaraţia martorului P.V. rezultă că agentul de poliţie şi-a declinat identitatea, după care i-a cerut lui P.D.C., în mai multe rânduri, să spună cine este, că făptuitorul I.C., fiind audiat, a declarat că, după ce s-a prezentat, menţionându-şi numele şi funcţia, i-a solicitat lui P.D.C. să se legitimeze, iar din declaraţia celui din urmă reiese că a precizat doar că este reprezentantul firmei de transport.
În raportul întocmit de către agentul de poliţie H.M.F., se descrie acelaşi fapt şi anume că agentul I.C. a procedat la legitimarea unei persoane, care a refuzat însă să se conformeze, spunând doar că este reprezentantul firmei de transport. în continuare, în raport, se arată că, pentru acest motiv, în cele din urmă, I.C. a scos pistolul din toc, indicându-i acelei persoane să se deplaseze, însoţit de agentul H.M.F., în incinta sectorului, în vederea identificării sale.
Făptuitorul I.C. a declarat că, în urma refuzului acelei persoane de a se legitima, a scos pistolul din toc, dar fără a-l arma şi, în poziţia „asigurat", l-a îndreptat în plan vertical, solicitându-i acesteia să se deplaseze, însoţit de agentul H.M.F., în sediul sectorului, pentru a se proceda la identificarea sa. I.C. a menţionat un aspect esenţial, care a fost determinant în luarea deciziei sale de a scoate pistolul din toc şi anume că „acea persoană se afla la circa 4 m. distanţă, avea mâinile în buzunare şi o privire bănuitoare".
S-a mai remarcat că şi martorul P.V. precizează că P.D.C. avea mâinile în buzunare, iar însăşi persoana vătămată declară că, atunci când i s-a cerut să se legitimeze, avea mâinile în buzunare şi a continuat să le ţină în buzunare, chiar şi după ce agentul de poliţie a scos pistolul din toc.
Declaraţia martorului P.V., cu privire la faptul că agentul de politie „l-a prins pe numitul P.D.C. de o mână, pe care i-a răsucit-o la spate, apoi a scos pistolul din dotare, pe care i l-a pus după cap, conducându-l în interiorul unităţii" a fost înlăturată, întrucât nu s-a coroborat cu declaraţiile făptuitorului I.C. şi ale persoanei vătămate, referitoare la acest aspect. P.D.C. nu a declarat că agentul de politie i-a răsucit mâna la spate, iar declaraţia sa cu privire la acest aspect a fost apreciată ca fiind sinceră, fiind luată în considerare la lămurirea situaţiei de fapt, mai ales că, acesta a precizat, aşa cum s-a menţionat anterior, că a ţinut tot timpul mâinile în buzunare din momentul în care i s-a cerut să se legitime şi chiar după ce agentul de poliţie a scos pistolul din toc. Totodată, persoana vătămată a arătat că agentul de poliţie I.C. a rămas lângă autobuz.
P.D.C. a mai reclamat faptul că a fost sechestrat în sediul sectorului aproximativ 30 de minute, fără ca nimeni să vină să-l legitimeze. În declaraţia pe care a dat-o la procuror în data de 03 martie 2010, a precizat însă că a stat în incinta sectorului aproximativ 20 de minute, până când a venit un agent de poliţie, care i-a solicitat „datele de identitate".
Persoana vătămată arată că i-a spus poliţistului codul numeric personal, pe care acesta l-a notat pe o hârtie, iar imediat după aceea, a plecat singur din sediul sectorului şi s-a deplasat spre autobuz. A reţinut procurorul că această declaraţie se coroborează cu declaraţia agentului principal C.P., care a arătat că motivat de faptul că P.D.C. nu avea asupra sa niciun document care să-i ateste identitatea, i-a solicitat datele personale, în vederea identificării sale.
În cauză a fost audiat făptuitorul B.C., care a declarat că nu a fost de faţă când agentul I.C. ar fi scos pistolul din toc şi i-a solicitat persoanei vătămate P.D.C. să se deplaseze spre sediul sectorului, în vederea identificării sale, iar din verificări a rezultat că, într-adevăr, acesta nu a fost prezent lângă autobuz în acele momente, astfel încât, faţă de el, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele prev. la art. 250, 193 şi 189 C. pen. nu au fost săvârşite de acesta.
Şi faţă de făptuitorul I.C. procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, însă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, din contextul cauzei, a rezultat că faptele săvârşite de către acesta nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 250, 193 şi 189 C. pen., sub aspectul laturii obiective şi subiective.
Astfel, potrivit procedurilor de lucru privind post control auto, agentul de poliţie I.C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, avea obligaţia legală de a proceda la legitimarea persoanelor prezente în acel moment, cu ocazia efectuării controlului.
Infracţiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 C. pen. constă în „întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, ori lovirea sau alte violenţe, exercitate asupra acesteia de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu".
În contextul dat, elementul material al faptei nu este realizat, întrucât nu se poate reţine că agentul de poliţie a folosit expresii jignitoare faţă de vreo persoană sau că a avut o purtare abuzivă, în condiţiile în care, persoana vătămată a refuzat să se legitimeze.
Latura subiectivă a infracţiunii, prev. de art. 250 C. pen. este reprezentată numai de intenţie. Ori, făptuitorul nu a întreprins o acţiune menită să producă un rezultat socialmente periculos, să creeze o stare de pericol pentru buna şi normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu sau să aducă o atingere reputaţiei persoanei vătămate, în condiţiile în care pistolul nu era armat, aflându-se în poziţia „asigurat".
Făptuitorul I.C. a formulat o solicitare, pe care era obligat să o facă în cadrul atribuţiilor de serviciu, dar P.D.C. a refuzat să se conformeze şi, motivat de faptul că acesta ţinea mâinile în buzunare, agentul de poliţie a considerat că este oportun să scoată pistolul din toc, care însă se afla în poziţia „asigurat", nefiind armat. Nu au existat dovezi certe care să demonstreze faptul că agentul de poliţie a îndreptat pistolul spre capul persoanei vătămate.
S-a constatat că fapta de ameninţare, prev. de art. 193 C. pen. este absorbită în conţinutul infracţiunii prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. A apreciat procurorul că se impune această precizare, întrucât nu este ţinut de încadrarea juridică pe care o dau persoanele vătămate faptelor reclamate. Persoana vătămată nu poate invoca propria sa conduită şi anume, refuzul de a se legitima, ca o situaţie pentru cercetarea penală a unui funcţionar public care nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. la art. 189 C. pen., s-a constatat că, în ceea ce priveşte elementul material, nu este îndeplinită o cerinţă esenţială, şi anume ca, privarea de libertate să aibă loc în mod ilegal. Din verificări rezultă că persoana vătămată P.D.C. a fost condusă la sediul sectorului, în vederea identificării sale, după care, a fost lăsată să plece. Elementul subiectiv al acestei infracţiuni îmbracă numai forma intenţiei, ori agentul de poliţie, când a dispus conducerea persoanei vătămate în incinta sectorului, a avut în vedere tocmai acest scop, respectiv identificarea iar nu s-o lipsească de libertate.
4. Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul P.D.C., susţinând că este nelegală, în principal, pentru faptul că, în cauză nu s-au administrat toate probele pentru stabilirea faptei şi a vinovăţiei făptuitorului I.C., iar prin rezoluţia nr. 279/l1/2/2010 din 28 iulie 2010, procurorul ierarhic superior a respins-o ca neîntemeiată.
B. În baza art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere în faţa judecătorului, solicitând, în principal, desfiinţarea rezoluţiilor date în cauză de către procuror şi confirmate de procurorul ierarhic superior şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de agentul I.C. pentru faptele de purtare abuzivă prev. de art. 250 C. pen. şi lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen.
În motivare, a susţinut în esenţă că nu s-au administrat toate probele, respectiv că în mod nejustificat nu a fost audiat niciunul din cei 7 martori propuşi de el pentru a se lămuri dacă agentul a folosit legal arma, a făcut o legitimare de persoană ca urmare a unui refuz şi dacă deplasarea sa în clădirea sectorului a fost benevolă sau ca urmare a comportamentului intimatului. A precizat petentul că nu a refuzat nici un moment să se legitimeze, că agentul a folosit ilegal arma letală împotriva sa speriindu-l de moarte şi umilindu-l în mod nejustificat, că raportat la comportamentul său nu s-a justificat scoaterea din toc a armei şi îndreptarea către capul său şi că a fost silit de intimat să meargă în sediu, deşi se putea trece la legitimarea sa, în condiţiile în care actele de identitate se aflau în maşină. în plus, s-a mai arătat că faptele de purtare abuzivă ale agentului au continuat şi prin încheierea ulterioară, nejustificată, a procesului verbal de contravenţie la 3-4 zile de la producerea evenimentelor (14 februarie 2010), dar şi cu ameninţări prin convorbiri telefonice.
Prin sentinţa penală nr. 100 din 01 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.D.C. împotriva rezoluţiei nr. 134/P/2010 din 25 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind obligat petentul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, de principiu, plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior şi apoi, în caz de respingere, instanţei de judecată, nu poate viza decât aspecte de neiegaiitate şi netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea iniţială cu care a sesizat parchetul.
În cauză, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că soluţia de netrimitere în judecată a intimatului B.C. este corectă, în condiţiile în care acesta nu a fost prezent la locul şi momentul derulării evenimentelor reclamate de petent, iar plângerea adresată instanţei nu-l vizează. Pe de altă parte, acelaşi probatoriu nu demonstrează că faptele reclamate de petent în sarcina agentului de poliţie I.C. întrunesc, sub aspectul laturii obiective şi subiective, după caz, elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au efectuat cercetări.
Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, prima instanţă a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror este corectă iar raportat la aceasta, contrar punctului de vedere exprimat de petent, a apreciat că agentul de poliţie şi-a exercitat în mod corect atribuţiile de serviciu, iar prin acţiunea sa nu a urmărit să aducă atingere demnităţii şi onoarei persoanei vătămate sau să-i cauzeze o temere că este expusă unui pericol - în condiţiile în care presupusa faptă de ameninţare care realizează conţinutul infracţiunii prev. de art. 193 C. pen. este absorbită de forma agravantă a infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. - ci a adus la îndeplinire dispoziţiile legale aplicabile, referitoare la legitimarea persoanelor aflate în zona de frontieră, a căror necunoaştere nu o poate invoca nimeni, astfel că faptei de purtare abuzivă îi lipseşte unul din elementele constitutive, şi anume latura subiectivă, sub forma intenţiei.
Pe de altă parte, singura declaraţie incriminatoare cu privire la acest aspect aparţine numitului P.V., şoferul sancţionat contravenţional, care, datorită relaţiei sale cu petentul, a fost luată sub beneficiu de inventar, cu atât mai mult cu cât nici nu se coroborează cu notele de raport întocmite de agenţii care au luat la cunoştinţă direct sau indirect de presupusul incident.
În ceea ce priveşte restrângerea posibilităţii de mişcare a petentului, aceasta a avut un caracter legal, cel în cauză fiind condus în sediul administrativ al S.P.F. Stânca în vederea identificării sale, astfel că şi faptei de lipsire de libertate în mod ilegal îi lipseşte unul din elementele constitutive, şi anume elementul material al laturii obiective.
Pe de altă parte, declanşarea unor plângeri penale împotriva agentului de poliţie pentru măsurile dispuse în virtutea atribuţiilor pe care le are nu poate determinarea trimiterea sa în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte săvârşirea unor infracţiuni.
Ori, în speţă nu s-a efectuat nicio probă în acest sens de către petent, eventual chiar prin depunerea în faţa instanţei de judecată al unor înscrisuri doveditoare care să demonstreze că procesul verbal de contravenţie a fost anulat pentru criticile formulate (întocmit după 2, 3 zile şi în mod nejustificat) şi că acei martori oculari - care nu au fost indicaţi, deşi în partea finală a filei 5 din dosar se face referire la o listă neanexată plângerii - probabil pasageri sancţionaţi, au contestat măsurile dispuse şi au obţinut soluţii favorabile, fiind astfel obiectivi în aprecierea situaţiei şi nu subiectivi, astfel cum au fost apreciaţi de către petent colegii intimatului.
În fine, reexaminând actele premergătoare întocmite de parchet, prima instanţă a reţinut că infracţiunile reclamate de petent nu îndeplinesc elementele constitutive ale acestora, nedovedindu-se latura subiectivă sau obiectivă, după caz, din partea făptuitorului.
Invocarea de către petent a neadministrării probelor de către procuror nu poate fi avută în vedere, deoarece administrarea lor vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanţiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete, iar în etapa actelor premergătoare nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse acte penale.
În consecinţă, pentru cele ce preced, prima instanţă a constatat că plângerea petentului este nefondată şi a respins-o ca atare, menţinând rezoluta atacată.
C. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul P.D.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în vederea completării cercetărilor cu privire la unicul făptuitor, agentul de poliţie I.C.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în faza actelor premergătoare, a analizat situaţia de fapt reclamată de petent apreciind, în mod corect, că activităţile desfăşurate de intimatul - agent de poliţie I.C. în exercitarea sarcinilor de serviciu, nu constituie infracţiunile prev. de art. 250 alin. (1) şi (2), art. 193 C. pen. şi art. 189 alin. (1) C. pen.
Prin prisma propriului examen, Înalta Curte constată că petentul a formulat plângere în baza art. 2781 C. proc. pen. doar faţă de agentul de poliţie I.C., pentru faptele de purtare abuzivă prev. de art. 250 C. pen. şi lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen., astfel că examinarea rezoluţiei procurorului şi sentinţei de fond nu se va face decât fată de acest intimat.
Sub acest aspect, Curtea constată că atât procurorul cât şi prima instanţă au stabilit corect situaţia de fapt pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, analizând apoi în mod detaliat conţinutul constitutiv al infracţiunii prin prisma laturii obiective şi subiective.
Astfel, în esenţă, la baza acţiunii intimatului I.C., de a solicita persoanei vătămate P.D.C. să se legitimeze, iar în cazul refuzului acesteia de a se conforma, de a o conduce la sediu în împrejurările menţionate, în vederea identificării, stă tocmai atitudinea petentului, care a intervenit în activitatea lucrătorului poliţiei de frontieră - ce depistase persoane ce aveau asupra lor mărfuri accizabile sustrase controlului vamal şi constata respectivele contravenţii - refuzând apoi a se legitima. Această atitudine, dublată de faptul că petentul ţinea mâinile în buzunare şi avea o privire ameninţătoare, precum şi de faptul că de faţă mai erau 14 persoane nemulţumite pentru că fuseseră sancţionate şi li se confiscase marfa, a justificat folosirea de către agentul de poliţie a armei din dotare, pe care doar a scos-o din toc, fără a o arma, neexistând vreo dovadă că intimatul a îndreptat pistolul spre capul persoanei vătămate.
Totodată, conducerea petentului la post şi reţinerea acestuia pe o durată scurtă de timp, necesară efectuării procedurii standard de identificare a persoanelor care nu au acte de identitate asupra lor şi refuză să-şi declare identitatea, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. la art. 189 C. pen., atâta vreme cât privarea de libertate nu a avut loc în mod ilegal, fiind permisă de regulile stabilite în Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi a celor cuprinse în art. 10 alin. (2) lit. k), teza ultimă şi art. 11 alin. (2) lit. c) din Manualul de bune practici de intervenţie, aprobat prin Dispoziţia nr. 643 din 5 decembrie 2005 a inspectorului general al Poliţiei Române, coroborate cu dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră - potrivit cărora poliţiştii din cadrul acestei structuri pot să legitimeze, să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale privind frontiera de stat, să le conducă la sediul poliţiei de frontieră şi să efectueze controlul acestora şi al bagajelor.
Nu în ultimul rând, este important a se observa că petentul, deşi a fost sancţionat contravenţional de către intimatul I.C. pentru atitudinea sa, nu a înţeles să conteste în instanţă sancţiunea contravenţională, deşi este mai mult decât evident că o consideră abuzivă; or, neuzitarea căilor legale de atac nu justifică recurgerea la plângerea penală, ca o soluţie universală pentru situaţiile când celelalte căi au fost respinse sau nu au fost exercitate în termen, mizând pe faptul că organul de urmărire penală are oricum sarcina să administreze probe. Această instituţie procedurală, a plângerii penale, ar trebui folosită de părţi cu bună credinţă, iar nu în scopul de a şicana sau intimida funcţionarii publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că rezoluţia procurorului precum şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.D.C. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 01 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3399/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 488/2010. Penal → |
|---|
