ICCJ. Decizia nr. 3545/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3545/2010
Dosar nr. 394/57/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 46/2010 din 27 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul I.D. împotriva Rezoluţiei adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 15 februarie 2010 în Dosarul penal nr. 1159/P/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 240 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, adoptată în dosarul nr. 1159/P/2009, în temeiul art. 228 al. 4 raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public P.D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), apreciindu-se că în sarcina notarului public nu se poate reţine încălcarea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, acesta făcând o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 cu privire la procedura de identificare a părţilor şi apoi autentificarea actelor.
Pentru a adopta această soluţie, procurorul a avut în vedere următoarele aspecte de fapt:
În ziua de 3 august 2006, la sediul Biroului Notarului Public P.D.C. s-a prezentat numitul I.D. însoţit de o persoană care şi-a declinat identitatea în sensul că se numeşte Ţ.A., în scopul de a încheia şi a autentifica un contract de împrumut cu garanţie imobiliară pentru suma de 26.000 euro, garanţia constând într-un apartament proprietatea debitorului Ţ.A. situat în Sibiu şi înscris în CF X Şelimbăr, top A.
După obţinerea de către Biroul Notarului Public a extrasului funciar solicitat de la O.C.P.I. Sibiu, părţile I.D. şi Ţ.A. au fost legitimate, sens în care acestea au prezentat cărţile de identitate. Notarul public a verificat personal cele două cărţi de identitate, cu privire la valabilitatea lor şi la asemănarea dintre fotografia de pe actul de identitate şi persoanele aflate în faţa sa.
În acest context a avut reprezentarea că Ţ.A. este posesor al CI. seria PH nr. Y, eliberată de Poliţia Sinaia la data de 19 septembrie 1998, domiciliul fiind în Sinaia, str. C.B. Actul de identitate nu prezenta niciun semn care să creeze suspiciuni cu privire la autenticitatea sau originalitatea lui. După perfectarea şi semnarea actelor, în ziua de 25 august 2006, aceleaşi părţi s-au prezentat la notarul public şi au solicitat încheierea şi autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul ce a constituit garanţia reală a împrumutului.
La un interval de câteva săptămâni, notarul public P.D.C. a fost solicitat de către organele de poliţie să identifice o persoană suspectă de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune pe raza judeţelor Timiş şi Sibiu, sens în care a fost recunoscut Ţ.A. în persoana reală a inculpatului T.D.A.
Potrivit Sentinţei penale nr. 88 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, inculpatul T.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă concurentă de 11 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebite, fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi uz de fals.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, prin desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ţ.A. şi I.D. din 25 august 2006 asupra apartamentului situat în Sibiu, A.T., nr. 6, înscris în CF X Şelimbăr, nr. top A, cu Încheierea de autentificare din 25 august 2006, notar public P.D.C., str. D., RO - Sibiu;
- contractul împrumut garantat cu ipotecă încheiat între I.D. şi Ţ.A. cu Încheierea de autentificare din 3 august 2006 încheiat în faţa notarului public P.D.C.;
- certificatul fiscal din 24 august 2006 emis de Consiliul Local Sibiu - Direcţia Fiscală Locală Sibiu pentru Ţ.A.;
- Încheierea nr. 17656 emisă de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu în Dosar nr. 17656 din 7 august 2006, precum şi actele subsecvente;
- cartea de identitate falsă emisă sub numele Ţ.A., seria PH nr. Y, CNP Z.
Prin autoritate de lucru judecat s-a constatat că I.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În consecinţă, procurorul a stabilit că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, iar sub aspectul laturii subiective, că lipseşte orice formă de vinovăţie.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul I.D., care a fost adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Apreciind că plângerea se dovedeşte a fi neîntemeiată, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., prin Rezoluţia din 15 martie 2010 emisă în Dosarul nr. 193/II/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar.
Nemulţumit de soluţia procurorului, petiţionarul a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la instanţa de fond care, prin Sentinţa penală nr. 46/2010 din 27 mai 2010, a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că în cauză nu există minime suspiciuni cu privire la îndeplinirea culpabilă de către notar a prerogativelor conferite de lege cu ocazia încheierii actelor notariale supuse discuţiei.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a declarat recurs petiţionarul I.D., solicitând casarea acesteia şi, pe fond, admiterea plângerii formulate împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Concluziile apărătorului recurentului-petiţionar, ale apărătorului intimatei şi ale reprezentantului parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b1).
Intervenţia oricărui caz dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen., rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Ori, în cauză, corect s-a constatat, după cum a reţinut şi prima instanţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la intimata P.D.C. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) întrucât lipseşte latura obiectivă a acestei infracţiuni, iar sub aspectul laturii subiective lipseşte elementul definitoriu, respectiv culpa simplă a făptuitoarei, culpa cu previziune neputând fi pusă în discuţie în speţa de faţă.
În prezenta cauză, în mod corect s-a reţinut că atât contractul de vânzare-cumpărare, cât şi certificatul fiscal prezentat făptuitoarei reprezintă elemente de verificare a situaţiei proprietăţii şi a sarcinii bunului, iar nu a identificării datelor personale ale proprietarului, astfel că, deşi notarul public, la o examinare mai atentă, ar fi fost în măsură să devină suspicios cu privire la identitatea vânzătorului, natura actelor supuse verificării nu stabilea în sarcina acestuia obligaţia de a cerceta elementele de identificare a persoanei, ci doar situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimată este corectă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele efectuate de notarul public au fost întocmite prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarului.
În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte constată că, pe de o parte, în mod corect s-a dispus de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimată pentru infracţiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte, în mod legal şi motivat, prima instanţă a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul I.D. împotriva Rezoluţiei din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, adoptată în Dosarul nr. 1159/P/2009 şi a Rezoluţiei din 15 martie 2010, emisă în Dosarul nr. 193/II/2/2010 de procurorul general al aceleiaşi instituţii.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele, criticile formulate de recurentul-petiţionar fiind nefondate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionar va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.D. împotriva Sentinţei penale nr. 46/2010 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1302/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3555/2010. Penal → |
|---|
