ICCJ. Decizia nr. 3582/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3582/2010
Dosar nr. 4714/30/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 86/A din 7 iunie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca tardiv apelul declarat de inculpata G.N.E. împotriva Sentinţei penale nr. 141/PI din 17 martie 2010 a Tribunalului Timiş întrucât, deşi inculpata a fost prezentă la dezbaterile judiciare din data de 17 martie 2010, ea a formulat apel abia la data de 8 aprilie 2010, depăşind astfel termenul de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen.
În termen legal, de astădată, inculpata a exercitat calea ordinară de atac a recursului fără a putea aduce nici o critică hotărârii din apel.
Examinând calea de atac în limita dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluţia instanţei de prim-control judiciar fiind legală şi temeinică.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 141/P.I din 17 martie 2010 a Tribunalului Timiş inculpata a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 73 lit. b) C. pen. după ce în prealabil - în temeiul art. 334 C. proc. pen. - a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul reţinerii circumstanţei legale atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Deşi inculpata G.N.E. a fost prezentă la dezbaterile judiciare ce s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 17 martie 2010, a formulat cerere de apel în data de 8 aprilie 2010.
Art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen. este de strictă interpretare, în sensul că ";pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul - de declarare a apelului (s.n.) - curge de la pronunţare";.
Neaflându-ne în condiţiile repunerii în termen (art. 364 C. proc. pen.) sau a apelului peste termen (art. 365 C. proc. pen.) corect instanţa de apel a constatat că a fost depăşit termenul legal de 10 zile prevăzut de lege.
Soluţia atacată fiind legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.N.E. împotriva Deciziei penale nr. 86/A din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3580/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4531/2010. Penal → |
---|