ICCJ. Decizia nr. 3580/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3580/2010
Dosar nr. 8101/1/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 262/F din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 21039/3/2009 a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul M.N.D.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.N.D. sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpat sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzut de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul M.N.D. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.
În baza art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.
În baza art. 291 teza II C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea şi arestarea preventivă din 11 martie 2009 la zi.
În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 41.127,06 RON către partea civilă B.R.D. SA, respectiv la plata sumei de 151.510,75 RON către partea civilă B.I.L. cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile B.R.D. SA şi B.I.L. având ca obiect recuperarea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. a respins ca fiind fără obiect cererea de înfiinţarea a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului formulată de părţile civile.
În baza art. 348 C. proc. pen. a desfiinţat cele 2 formulare de ";Retragere numerar/Cash Withdrowal"; emise de B.R.D. SA pe numele M.V. datate 28 noiembrie 2006 şi formularul ";Declaraţia privind identitatea beneficiarului real"; completat pe numele M.V. şi datat 28 noiembrie 2006.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel, inculpatul M.N.D., apel care formează obiectul Dosarului nr. 21039/3/2009 (1142/2010) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 1 octombrie 2010, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul M.N.D., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol ";când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive";.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpatul le-a săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. nr. 21039/3/2009 (1142/2010).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4489/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3582/2010. Penal → |
|---|
