ICCJ. Decizia nr. 3563/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3563/2010
Dosar nr. 8060/1/2010
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de petentul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 226 din 10 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în Dosarul nr. 894/40/2010, s-a luat în discuţie cererea formulată de petent privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 116 şi art. 2781 C. proc. pen., invocată.
Constatându-se că excepţia privind neconstituţionalitatea disp. art. 116 C. proc. pen. nu are legătura cu cauza dedusă judecăţii, iar cea vizând disp. art. 2781 din acelaşi cod este una confuză şi imprecisă, fără a îndeplini condiţiile cerute de lege pentru sesizarea Curţii, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de petentul C.I.
Împotriva încheierii sus-menţionate, petiţionarul a declarat în termen legal recurs, solicitând, în scris, admiterea acestuia şi recunoaşterea dreptului său de a sesiza Curtea Constituţională, reiterând motivele invocate anterior la Curtea de Apel Suceava, respectiv faptul că îi este încălcat dreptul la apărare prin prisma faptului că procurorul are dreptul de a dispune după cum doreşte, putând respinge cererile sale de probe, apărări sau înscrisuri pe care ar dori să le depună în susţinerea cauzei sale. În această situaţie, consideră că ar trebui să se înlocuiască opţiunea procurorului de „a dispune"; cu obligaţia de a lua orice măsură solicitată de petent.
Cu privire la disp. art. 2781 C. proc. pen. a arătat că încalcă prevederile art. 15 alin. (1) şi art. 16 din Constituţia României şi dreptul de a produce probe faţă de actele produse de dl. procuror.
A mai arătat ca instanţa s-a substituit Curţii Constituţionale în momentul în care s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea articolelor de lege anterior invocate.
Recursul este nefondat.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe, stipulate expres de respectivul text de lege, şi anume:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.
Pe cale de consecinţă, din interpretarea textului, rezultă că, instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul mai sus arătat.
Verificând încheierea atacată pe baza considerentelor anterior prezentate, se constată că în mod corect Curtea de Apel Suceava a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 116 C. proc. pen., în faza procesuală în care se află cauza, în acest moment, nu are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii.
Excepţia de neconstituţionalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
De asemenea, în ceea ce priveşte critica prevederilor art. 2781 C. proc. pen., Curtea constată că, în mod justificat prima instanţă a reţinut că este o critică confuză şi imprecisă, câtă vreme nu precizează care din alineatele textului legal menţionat contravin prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 16 din Constituţia României şi nici motivul pentru care acestea ar fi neconstituţionale, astfel încât nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I. împotriva încheierii din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 625/39/2010.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I. împotriva încheierii din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 625/39/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 371/2010. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 866/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
