ICCJ. Decizia nr. 3596/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3596/2010
Dosar nr. 8200/1/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova - secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi a menţinut arestarea preventivă a inculpatului M.G., apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.G., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi punerea în libertate a sa, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul inculpatului prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, conform art. *3856 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 401/P/2008 din data de 30 decembrie 2009, în baza art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că la data de 10 octombrie 2009 cu un levier a lovit-o pe victima M.I.Ş. în cap, în mod repetat, cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia.
S-a reţinut în actul de trimitere în judecată că în ziua de 10 octombrie 2009 inculpatul M.G. a plecat de la domiciliul său, respectiv din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, la volanul autoturismului proprietatea sa, deplasându-se pe raza localităţii Topana, judeţul Olt, la domiciliul părinţilor săi, iar în jurul orelor 22,00 însoţit de doi prieteni s-a deplasat la discoteca E. din localitatea Sâmbureşti, unde s-a aşezat la o masă împreună cu aceştia şi au consumat băuturi alcoolice.
La un moment dat inculpatul a mers pe ringul de dans şi întrucât se afla în stare de ebrietate, a intrat în conflict cu mai mulţi tineri, care i-au atras atenţia asupra comportamentului său.
S-a mai reţinut că la discotecă în acea seară se găsea şi victima M.I.Ş. care era însoţit de mai mulţi prieteni, şi care nu se găsea pe ringul de dans la momentul în care inculpatul a intrat în conflict cu unii tineri din discotecă.
În jurul orelor 2,00 victima şi prietenii săi au plecat spre domiciliu, moment în care lângă aceasta a oprit autoturismul inculpatului, care a coborât având în mână un levier, cu care a lovit victima în mod repetat în cap şi faţă, aceasta prăbuşindu-se pe asfaltul şoselei. Datorită leziunilor grave victima a intrat în stare de comă fiind transportat la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, unde în pofida tratamentului medical aplicat, a decedat la data de 17 octombrie 2009.
În raport de concluziile actului de constatare medico-legală de autopsie a cadavrului victimei, potrivit cărora moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, complicat în evoluţie, cu bronhopneumonie, s-a apreciat de organele de urmărire penală că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin Sentinţa penală nr. 79 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Olt s-a admis cererea privind schimbarea încadrării juridice formulată de inculpatul M.G., prin apărătorul ales.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de „omor calificat"; prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte"; prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul M.G. fiul lui G. şi I., născut în comuna Spineni, judeţul Olt, cu domiciliul în Piteşti, judeţul Argeş, căsătorit, cetăţean român, recidivist, în prezent arestat preventiv în PMS Craiova, la 8 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la zi.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în faţa instanţei şi apoi în faţa instanţei de apel a fost verificată şi menţinerea măsurii arestării preventive succesorie, constatându-se de fiecare dată că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat şi prin încheierea din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
Arestarea preventivă a recurentului inculpat a reţinut ca temei în drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică";.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că recurentul inculpat a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.
în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere şi la luarea măsurii arestării preventive împotriva apelantului-inculpat.
Luarea şi menţinerea măsurii arestului preventiv se face ţinându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracţiunii de omor prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În raport de gravitatea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat (Hotărârea Kusyk c Polonia), Înalta Curte constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, aşa încât se impune menţinerea acestei hotărâri (Hesse c Austria).
În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în câteva cauze împotriva Franţei (Cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii"; de natură să justifice o detenţie preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public care ar impune detenţia preventivă (Hotărârea din data de 23 august 2008. Vrencev contra Serbiei. Hotărârea din 29 ianuarie 2008. Saadi contra Regatul Unit. Hotărârea din 04 aprilie 2000 Witold contra Poloniei. Hotărârea din 08 iunie 2004. Hilda Hafsteinsdottir contra Islandei).
Apărarea ordinii publice, este pertinent şi suficient dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Menţinerea stării de arest a inculpatului poate fi justificată dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public, care în pofida prezumţiei de nevinovăţie, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea.
În cauza dedusă judecăţii, având în vedere gravitatea faptei săvârşite, împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă, Înalta Curte apreciază că recurentul inculpat prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, creând un sentiment de neîncredere în actul de justiţie.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viaţă, integritate corporală, sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
În acest context, neluarea sau nemenţinerea unor măsuri preventive faţă de anumite persoane, în condiţiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie, consecinţă incompatibilă cu principiile unei societăţi democratice.
În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea şi desigur menţinerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (StogmuUer împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei. Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letcllier împotriva Franţei. Hotărârea din 26 iunie 1991 şi Hendriks împotriva Olandei, Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007).
Înalta Curte constată că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca „acuzatul"; să tulbure ordinea publică.
Potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunii, modalitatea şi circumstanţele în care a fost săvârşită, reacţia publică declanşată datorită presupuselor fapte săvârşite de inculpat, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată prin punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând un pericol concret, actual şi real pentru ordinea publică.
Astfel, conform art. *38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Încheierii din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Încheierii din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4121/104/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1086/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 110/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
