ICCJ. Decizia nr. 3779/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3779/2010
Dosar nr. 8494/1/2010
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori si de familie, pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de petenta N.C. împotriva sentinţei penale nr. 546 din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 21107/3/2010, a dispus cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (10) C. proc. pen., invocată de petenta sus-menţionată.
Constatâdu-se că excepţia invocată nu are legătura cu cauza dedusă judecăţii şi că în cauza pendinte, prin excepţia invocată petenta urmăreşte modificarea textului de lege prev. de art. 2781 alin. (7) şi (10) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta petentă N.C.
Împotriva încheierii sus-menţionate, petiţionara a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea acestuia în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea încheierii atacate şi, rejudecând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (10) C. proc. pen., invocată.
În acest sens, a susţinut că încheierea atacată este nelegală şi netemeinică, apreciiind că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv articolul vizat este în vigoare, are legătură cu cauza, iar dispoziţiile invocate nu au fost declarate necostituţionale.
Faţă de aceste aspecte a susţinut că, Curtea de apel trebuia să se pronunţe numai cu privire la condiţiile de admisibilitate şi nu să judece excepţia pe fond.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe, stipulate expres de respectivul text de lege, şi anume:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.
Pe cale de consecinţă, din interpretarea textului, rezultă ca , instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul mai sus arătat.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de petiţionara N.C. împotriva încheierii din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 22107/3/2010 (1938/2010) şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara N.C. împotriva încheierii din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 22107/3/2010 (1938/2010).
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (7) şi alin. (10) C. proc. pen.
Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 373/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 378/2010. Penal → |
|---|
