ICCJ. Decizia nr. 3885/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3885/2010
Dosar nr. 8761/1/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele.
1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea de şedinţă publică de la 21 septembrie 2010 pronunţată în dosar nr. 3466/3/2009 a amânat din motive de ordin procedural judecata apelurilor în cauză la data de 16 noiembrie 2010, interval de timp în care a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor apelanţi M.O.V. şi P.E. în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. pen.
Dispunând astfel instanţa de apel a constatat că inculpaţii M.O.V. şi P.E. au fost arestaţi preventiv cu începere de la data de 9 decembrie 2008 cu respectarea procedurii legale prevăzută de art. 1491 C. proc. pen. – măsura preventivă prelungită menţinută ulterior succesiv se constată până la momentul actual al judecăţii în apel – pentru cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO [„inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică"] fiind învinuiţi de săvârşirea unor infracţiuni grave de trafic de influenţă, fals material, uz de fals prevăzute de art. 257, art. 288 şi art. 291 C. pen. referitor la care după trimiterea acestora în judecată prin rechizitoriul nr. 2970/P/2008 din 30 ianuarie 2009 au fost condamnaţi la judecata în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 376 din 21 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală la pedepse rezultante de 10 ani închisoare primul inculpat care este şi recidivist post-condamnatoriu potrivit art. 37 lit. a) C. pen. şi respectiv 8 ani închisoare, cel de-al doilea inculpat.
2. Recursurile declarate împotriva încheierii amintite de inculpaţii M.O.V. şi P.E. cu solicitarea de a li se revoca arestarea preventivă în cauză prin aplicarea dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. sunt nefondate urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.
Conform art. 160b C. proc. pen. „(1) în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive; (2) dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului; (3) când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată , menţinerea arestării preventive".
În speţă temeiurile ce au compus arestarea preventivă iniţială a inculpaţilor M.O.V. şi P.E. au fost confirmate ulterior prin condamnarea acestora la judecata în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257, art. 288 şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. – şi respectiv art. 37 lit. a) C. pen. în primul caz, la pedepse rezultante de 10 ani închisoare şi respectiv 8 ani închisoare, cu executare într-un loc de deţinere potrivit art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi art. 57 C. pen.
În plus condamnarea în primă instanţă chiar nedefinitivă a inculpaţilor justifică menţinerea arestării preventive a inculpaţilor şi la momentul procesual actual al judecăţii în apel pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent" în acest sens fiind jurisprudenţa CEDO relevantă în cauzele Weimhoff c.Germania; Bc Austria şi Labita c. Italia].
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat M.O.V. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentul inculpat P.E. la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.O.V. şi P.E. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3466/3/2009.
Obligă recurentul inculpat M.O.V. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat P.E. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2566/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 392/2010. Penal → |
|---|
