ICCJ. Decizia nr. 3905/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3905/2010
Dosar nr. 8922/1/2010
Şedinţa publică din 03 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 108/F din 26 octombrie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 739/46/2010, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A.
A dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
A dispus punerea în libertate a inculpatului I.L.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 06 mai 2010, emis de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 641/46/2010, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat să respecte, pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, obligaţiile prev. de art. 1602 alin. (3) lit. a) - e) C. proc. pen., respectiv:
a) - să nu depăşească limita teritorială a localităţii M., judeţul Argeş, decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv Poliţia Mărăcineni, judeţul Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) - să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Tot pe durata liberării provizorii sub control judiciar, s-au impus inculpatului şi obligaţiile prev. de art. 1602 alin. (31) lit. c) şi f) C. proc. pen., şi anume:
- să nu se apropie de denunţătorii C.C.l. şi C.V., membrii familiei acestora, persoana împreună cu care se bănuieşte că a comis faptele, martorii, experţii ori alte persoane stabilite de Curtea de Apel Piteşti sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu exercite profesia de avocat, consilier juridic ori altă activitate care presupune studii juridice.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de inculpat măsura arestării preventive.
O copie a prezentei încheieri se va comunica inculpatului şi instituţiilor prev. de art. 145 alin. (21) C. proc. pen., pentru acestea din urmă, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, conform art. 1608a alin. (4) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2010, inculpatul I.L.A. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că îndeplineşte atât condiţiile formale cât şi cele de fond.
În motivarea liberării sale, inculpatul a arătat că cercetarea judecătorească este în prag de finalizare iar economiile sale cât şi suportul moral şi material îi permit să desfăşoare o viaţă decentă.
De asemenea, licenţa pe care o are în domeniul economic va fi valorificată, fiind o sursă legală pentru obţinerea de noi venituri.
În fine, lipsa antecedentelor penale, poziţia sinceră pe care a avut-o pe tot parcursul procesului penal au fost argumente în plus aduse de inculpat, acesta arătând că punerea sa în libertate este în acord şi cu disp. art. 136 alin. (7) C. proc. pen.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea a reţinut următoarele:
Din perspectiva disp. art. 1608a, examinarea temeiniciei liberării provizorii sub control judiciar presupune o apreciere a oportunităţii punerii în liberate a inculpatului în momentul de faţă şi consecinţele acesteia.
Această cerinţă a fost realizată, în primul rând prin audierea denunţătorilor, dar şi a tuturor martorilor propuşi în acuzare.
Nu în ultimul rând, Curtea a reamintit conduita pozitivă a inculpatului manifestată în cursul procesului penal, până în prezent, lipsa antecedentelor penale precum şi garantarea respectării obligaţiilor ce-i incumbă pe durata liberării provizorii.
Un argument în plus, o constituie sursa legală de obţinere a veniturilor care-i permit să se abţină de la încălcarea oricărei reguli de conduită.
În raport de acestea, natura, gravitatea şi modalitatea în care se bănuieşte că au fost săvârşite faptele imputate nu mai au greutatea anterioară şi nu mai constituie argumente în favoarea detenţiei.
De altfel, inculpatul, formulând cererea, a fost de acord că prin instituţia liberării provizorii nu se critică legalitatea şi temeinicia măsurii.
În continuarea acestei idei, Curtea, în acord cu disp. art. 136 alin. (7) C. proc. pen. a reamintit că scopul măsurii preventive va fi atins prin liberarea provizorie.
Este adevărat că examinarea temeiniciei liberării provizorii sub control judiciar s-a făcut şi printr-o analiză a motivelor ce au justificat luarea măsurii arestării preventive şi că, recent, la termenul de judecată din 05 octombrie 20120, Curtea a reţinut detenţia.
Tot atât de real s-a considerat şi faptul că o revocare a detenţiei şi o punere în libertate a inculpatului fără restricţii, nu ar fi fost în interesul desfăşurării normale a procesului penal.
Instituirea în sarcina inculpatului a unor obligaţii reprezintă o garanţie în plus a atingerii dezideratului impus prin dispoziţiile legale mai sus amintite.
Concluzionând, în opinia Curţii liberarea provizorie sub control judiciar a fost considerată oportună.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, solicitând în esenţă, admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate şi în rejudecare: în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.L.A.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti sub toate aspectele, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate de voturi apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani";.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date"; nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului I.L.A. de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Rezultă din probele administrate că, prin Rechizitoriul nr. 65/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. în legătură directă cu art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În actul de sesizare se reţine că inculpatul I.L.A., în calitate de avocat a pretins suma de 14.000 RON de la denunţătorii C.C.l. şi C.V., primind efectiv suma de 3.400 euro de la aceştia, prevalându-se de o influenţă reală pe care ar aveau-o asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Comercial Argeş, dându-le de înţeles denunţătorilor că numai prin remiterea acestei sume de bani judecătorului însărcinat cu soluţionarea litigiului, ar putea obţine o soluţie favorabilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată.
Se mai reţine că, pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, anterior menţionată, inculpatul a întocmit în fals chitanţa din 20 aprilie 2010 în care a menţionat în fals că a încasat suma de 8.000 RON de la SC P.C.S. SRL, cu titlu de onorariu de avocat, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. în legătură directă cu art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată.
Starea de arest a inculpatului I.L.A. a fost prelungită şi menţinută de instanţa de fond, succesiv, ultima încheiere fiind pronunţată de Curtea de Apel Piteşti la data de 05 octombrie 2010, acordându-se termen de judecată la data de 16 noiembrie 2010.
Prin acea încheiere, aceeaşi instanţă a reţinut că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 rap. la art. 641 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, că împrejurările în care se bănuieşte că au fost săvârşite traficul de influenţă şi de falsul în înscrisuri sub semnătură privată, natura şi gravitatea faptelor imputate, constituie argumente suficiente în sensul întrunirii cerinţelor art. 143 C. proc. pen.; că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care justifică menţinerea măsurii arestării preventive, că prima condiţie referitoare la limitele pedepselor prevăzute de lege este îndeplinită, din analiza celei de-a doua condiţii referitoare la existenţa probelor certe în sensul că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi prin prisma dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. a rezultat că, lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere gravă relaţiilor şi valorilor sociale care formează ordinea publică şi prin urmare, există probe certe în sensul prejudicierii ordinii publice, prin punerea în libertate.
Astfel s-a apreciat că, inculpatul a săvârşit fapta în calitatea sa de avocat, calitate care potenţează pericolul social determinând o stare de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii, fiind afectată imaginea corpului avocaţilor, dar şi a magistraţilor,creându-se convingerea că reuşita în cauzele deduse judecăţii intervine în afara cadrului procesual, iar hotărârea judecătorească este justificată de alte raţiuni şi nu de probele administrate în cauză.
În concluzie, s-a apreciat că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, Curtea considerând că nicio altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, nu este suficientă, iar, menţinerea detenţiei preventive nu anticipează aplicarea pedepsei şi nici nu încalcă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul.
Ulterior, prin Încheierea de şedinţă nr. 108/F din data de 26 octombrie 2010, deşi nu au apărut elemente noi, instanţa a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A.
Raportându-ne la gravitatea infracţiunii săvârşite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească nu s-a finalizat - impunându-se administrarea probatoriilor cu acte în circumstanţiere solicitată de apărătorii inculpaţilor, Înalta Curte, apreciază că există „date";, în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiţii, Înalta Curte, apreciază că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (inculpatul fiind arestat la data de 06 mai 2010), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 lit. d) C. proc. pen. se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva Încheierii nr. 108/F din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 739/46/2010, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti - împotriva Încheierii nr. 108/F din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 739/46/2010, privind pe intimatul inculpat I.L.A.
Casează încheierea recurată şi rejudecând:
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.L.A.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat I.L.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti - rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 noiembrie 2010.
Cu opinia separată a doamnei magistrat judecător G.B., în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti - împotriva Încheierii nr. 108/F din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 739/46/2010, privind pe intimatul inculpat I.L.A.
Convenţia Europeană asupra Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale a Omului, la care România este parte contractantă, statuează prin art. 5 pct. 3 că orice persoană arestată sau deţinută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sub titlul, scopul şi categoriile măsurilor preventive se statuează astfel: în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive:
a) reţinerea;
b) obligarea de a nu părăsi localitatea;
c) obligarea de a nu părăsi ţara;
d) arestarea preventivă [alin. (1)].
Scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune [alin. (2)].
Detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă (cazul Wemhoff c/a Germania, Hotărârea din 27 iunie 1968). Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele au obligaţia de a analiza posibilitatea dispunerii unor măsuri alternative, art. 5 din Convenţie prevăzând nu numai dreptul de a fi judecat într-un interval rezonabil, sau de a fi eliberat în cursul procesului, ci şi ca eliberarea să poată fi condiţionată de existenţa unor garanţii că acuzatul se va prezenta la proces; această obligaţie nu este una absolută, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, măsurile alternative, cum ar fi liberarea provizorie, trebuie să fie nu doar posibile din punct de vedere teoretic, ci şi efective.
Pe de altă parte, situaţia premisă pentru analizarea posibilităţii liberării provizorii o reprezintă starea de arest preventiv în care trebuie să se afle inculpatul care solicită înlocuirea unei măsuri preventive privative de libertate cu o alta restrictivă de libertate.
În speţă, inculpatul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată întrucât, în data de 4 mai 2010, a primit suma de 800 euro, iar la 6 mai 2010 a mai primit încă 2600 euro de la acelaşi denunţător C.C.l. pentru a interveni pe lângă un magistrat al Tribunalului Comercial Argeş în vederea soluţionării favorabile a unei cauze civile în care erau implicaţi denunţătorul şi soţia sa C.V.
De asemenea, s-a mai imputat inculpatului că ar fi întocmit în fals chitanţa din 20 aprilie 2010 în care ar fi menţionat nereal că a încasat cu titlu de onorariu de avocat de la SC P.C.S. SRL suma de 8000 RON.
Faptele de care este acuzat inculpatul sunt sancţionate cu maximum 10 ani închisoare, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte a doua cerinţă impusă de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., se constată că toate probele cauzei au fost administrate, inculpatul aflându-se în imposibilitate obiectivă de a mai influenţa în vreun fel părţi, martori sau experţi, ori să încerce zădărnicirea aflării adevărului, în condiţiile în care a avut o poziţie sinceră, a regretat faptele, a ajutat chiar la stabilirea situaţiei de fapt, astfel că şi sub acest aspect nu există niciun impediment pentru admiterea cererii.
Este de menţionat totodată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că riscul sustragerii inculpatului nu se poate aprecia numai pe baza gravităţii pedepsei la care se expune, lipsa temerii că inculpatul nu s-ar prezenta în faţa judecătorilor ulterior liberării prezentând garanţii suficiente şi adecvate pentru admiterea cererii.
În plus, detenţia provizorie nu poate fi justificată suficient şi pertinent decât prin tulburarea, în mod real a ordinii publice, legitimitatea măsurii preventive fiind susţinută numai de o ordine publică efectiv ameninţată; or, în speţă, împrejurarea că inculpatul ar fi comis faptele în calitate de avocat „afectând imaginea corpului avocaţilor dar şi al magistraţilor"; nu este suficientă pentru a justifica o detenţie provizorie mai mare de 7 luni.
Constatând îndeplinite cerinţele impuse prin art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în conformitate şi cu dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., în mod corect prima instanţă a admis cererea de liberare provizorie formulată de inculpat, apreciind corespunzător asupra temeiniciei şi oportunităţii acesteia, astfel că recursul declarat de parchet este nefondat.
JUDECĂTOR
G.B.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2456/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 248/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
