ICCJ. Decizia nr. 3891/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3891/2010
Dosar nr. 6384/108/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 135 din 10 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6384/108/2009, s-a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului C.S.V. (cetăţean român, domiciliat în localitatea P., sat V., judeţul Arad) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 64 lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
l-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă perioada prevenţiei de la 24 iulie 2009 la zi.
S-a constatat că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 112 lit. a) C. pen. raportat la art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical psihiatric până la însănătoşire.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul C.S.V. locuia în comuna P., sat V., împreună cu mama sa O.F., fiind cunoscut ca o persoană bolnavă, epileptică, aflat sub observaţie la Spitalului Clinic Judeţean Arad, secţia de psihiatrie.
A fost internat, în mod repetat, iar prin expertiza psihiatrică dispusă în cauză s-a constatat că inculpatul are tendinţa spre impulsivitate, slabă capacitate de autocontrol, tendinţă de reacţii exagerate (frică, furie), toleranţă scăzută de frustrare, iritabilitate.
Victima V.F., în vârstă de 83 ani, a locuit în aceeaşi comună, imobilul fiind situat vizavi de locuinţa inculpatului. Datorită vârstei, victima obişnuia să apeleze la serviciile inculpatului pentru diferite munci ocazionale.
În ziua de 21 iulie 2009, fără a se putea stabili cu exactitate ora, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a pătruns în locuinţa victimei şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei cauzându-i deformarea şi tumefacţia piramidei nazale, tumefierea pleoapei ambilor ochi, precum şi echimoze în zona bărbiei.
Ulterior, cu ajutorul unui cuţit şi ciob de sticlă inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona fronto-parietală şi fronto-temporală, precum şi în zona gâtului, secţionându-i vena jugulară dreapta şi penetrându-i laringele.
Din raportul medico-legal din 23 septembrie 2009 întocmit de Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad, rezultă că decesul victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acută, urmare hemoragiei externe masive prin plăgi tăiate-înţepate ale gâtului.
În timpul agresiunii inculpatul s-a tăiat la mana dreaptă, cauzându-şi o leziune pe faţa palmară, în zona policelului.
După comiterea faptei, inculpatul a părăsit locuinţa victimei aruncând cuţitul în grădină, după care s-a deplasat la domiciliul său, unde s-a spălat de sânge.
În raport de această stare de fapt şi de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului realizează elemente constitutive ale infracţiunii de omor prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul C.S.V.
Prin Decizia penală nr. 106/A din 28 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 6384/108/2009, s-a dispus admiterea apelurilor şi în rejudecare, în baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a unui cuţit - corp delict, folosit la comiterea infracţiunii.
S-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare, constând în interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că inculpatul s-a folosit la comiterea infracţiunii de un cuţit care îi aparţinea, astfel că în mod greşit, prima instanţă, nu a dispus confiscarea acestuia.
Pe de altă parte, în mod greşit i s-a interzis inculpatului exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, acesta nefăcând parte din nicio categorie profesională la care textul face referire.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.S.V. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
A solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare achitarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpat, hotărârea de condamnare fiind fundamentată numai pe mărturisirea sa.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor judiciare atenuante.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond constând în aceea că în data de 21 iulie 2009 a lovit victima V.F., în vârstă de 83 ani, cauzându-i leziuni care au condus la deces, este corectă, iar încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea de omor prevăzut de art. 174 C. pen., este legală.
Rezultă din probele administrate că inculpatul, anterior, a consumat băuturi alcoolice şi pe acest fond a pătruns în locuinţa victimei pe care a lovit-o cu un cuţit şi un ciob de sticlă în zona fronto-parietală şi fronto-temporală, precum şi în zona gâtului, secţionându-i vena jugulară dreaptă penetrându-i laringele.
Inculpatul iniţial, a recunoscut că a lovit victima dar că loviturile, care au generat decesul nu au fost produse prin activitatea sa şi ca atare nu este autorul faptei.
Susţinerile acestuia nu corespund realităţii, probele astfel administrate conducând, fără dubiu, la vinovăţia inculpatului.
Astfel, din declaraţia martorului N.V. rezultă că în perioada arestului inculpatul i-a povestit că în ziua respectivă a fost la un prieten la fân, aspect confirmat şi de martorul B.C. care a arătat că în data de 21 iulie 2009 între orele 7-000 a fost ajutat de inculpat la fân unde a consumat băuturi alcoolice, după care s-a certat cu victima, a intrat în casa acesteia, a lovit-o cu pumnul şi a înţepat-o cu un ciob de sticlă. Arată martorul că inculpatul a recunoscut, totodată, că a lovit victima cu un cuţit de bucătărie, iar după comiterea faptei a intrat în criză şi nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat.
Aceste detalii au fost prezentate şi martorului R.U. dar şi altor persoane aflate în stare de deţinere, iar în ceea ce priveşte mobilul crimei inculpatul a afirmat că victima îl deranja, iar pentru lucrările efectuate nu îl plătea.
Relevante sunt, declaraţia martorei P.S., aceasta auzind o discuţie purtată între inculpat şi mama sa afirmând că „am bătut-o până am omorât-o";, respectiv a martorului D.A., acesta arătând că inculpatul i-a spus mamei sale că „am bătut-o rău pe babă şi-acum urmezi tu";.
Probele testimoniale evidenţiate anterior se coroborează cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor ambientale din care reiese că fratele inculpatului i-a sugerat acestuia să declare că a lovit victima, dar într-un alt interval de timp.
Relevant, sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpatului, este şi faptul că martorii, la care inculpatul susţine că a prestat diferite activităţi în ziua respectivă, nu au confirmat eventualele leziuni suferite de inculpat.
Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că leziunile inculpatului au fost cauzate de folosirea unui ciob de sticlă, obiect la care se face referire şi în raportul de constatare medico-legală în care sunt descrise leziunile victimei, modalitatea producerii acestora, dar şi obiectul folosit de autorul faptei.
În atare condiţii, coroborând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti se constată că, în cauză, nu poate fi reţinută o eroare gravă de fapt şi ca atare prima critică invocată de recurentul inculpat este neîntemeiată.
Nici critica recurentului inculpat, ce vizează greşita individualizare a pedepsei nu este fondată.
Astfel, deşi rezultă că inculpatul are tulburări de comportament epilepsie cu crize grand mal, acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
Starea de sănătate precară a inculpatului a fost evaluată corespunzător de instanţa de fond aplicând o pedeapsă orientată spre minimul special.
În raport de gravitatea faptei, de atitudinea inculpatului după săvârşirea acesteia, se apreciază că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub minimul special.
Reprezentarea faptei, modalităţile şi împrejurările desfăşurării activităţii infracţionale impun o sancţiune de natură a atinge scopul pedepsei, astfel cum rezultă din art. 52 C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.S.V. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv de la 24 iulie 2009 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.V. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.S.V., durata arestării preventive de la 24 iulie 2009 la 03 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2391/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 242/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
